1 Octombrie – Şapte orbi şi un elefant
Au fost o dată şapte orbi care erau prieteni şi-şi umpleau timpul discutând despre ceea ce se petrece în lume.
Într-o zi, ieşi la iveală problema „elefantului”. Niciunul dintre ei nu mai „văzuse” vreodată un elefant, aşa încât cerură să le fie adus un elefant pentru a afla cum arată. Unul îi atinse coastele, altul coada, altul trompa, altul un picior, altul o ureche etc. După aceea s-au întrunit pentru a discuta despre ceea ce au „văzut”.
-«Un elefant este ca un perete» – spuse cel care-i atinsese coastele.
-«Nu, este ca o funie», spuse un altul.
-«Este ca un şarpe piton» – spuse al patrulea.
-«Amândoi vă înşelaţi» – spuse al treilea – este ca o coloană care sprijină acoperişul.
-«Este ca o pătură» – spuse cel care îi atinsese urechea.
Şi, tot aşa, au continuat să discute la nesfârşit.
Câte discuţii nu ies din cauza acestei erori iniţiale: a te gândi că tu deţii tot adevărul. Adevărul total îl deţine doar Dumnezeu.
Nu e vorba ca un lucru să fie adevăr pentru cineva iar pentru altcineva nu. Adevărul este adevăr: elefantul este elefant şi nimic mai mult. Eu pot să ating adevărul sau să-l ignor.
Însă chiar dacă ceea ce eu cunosc ar fi adevărat, niciodată aceasta nu reprezintă tot adevărul. Toţi orbii aveau dreptate, iar ceea ce spunea fiecare în parte era adevărat. Suma totală a ceea ce fiecare „văzuse” se apropia mai mult de adevărul complet decât ceea ce credea fiecare în parte. Eroarea stă în faptul că fiecare crede că ceea ce „a văzut” reprezintă totul şi astfel exclude ceea ce „a văzut” celălalt, pe când, din contra, nu face altceva decât să completeze.
E nevoie de umilinţă pentru a înţelege şi a accepta că despre nimic nu ştim totul, în totalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu