luni, 21 noiembrie 2011

Comunicat: Noul Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore

BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ

SINODUL EPISCOPILOR

NOTARUL

Nr. 46/21.11.2011

COMUNICAT

Întrunit în şedinţă sinodală ordinară la Blaj în perioada 8-10 iunie 2011, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și-a exprimat consensul conform can. 85 § 2, 20 pentru transferul Preasfinției Sale Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, Episcop titular de Appiaria, la sediul vacant al Eparhiei de Maramureș.

Cu această ocazie, Sinodul Episcopilor a procedat canonic la alegerea unui nou Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore în persoana

Preaonoratului

Pr. Dr. CLAUDIU LUCIAN POP,

Rector al Colegiului Pontifical “Pio Romeno” din Roma,

căruia anterior i s-a acordat din partea Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea “assensus” pentru alegerea episcopală, conform normei canoanelor Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium.

După ce candidatul la episcopat a exprimat acceptarea acestei noi misiuni în Biserică, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea și Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, azi 21 noiembrie, Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, ca Episcop titular de Mariamme.

Preaonoratul Pr. Dr. Pop Claudiu Lucian urmează să primească hirotonirea episcopală la o dată care va fi comunicată ulterior.

Invocând plinătate de haruri asupra noului Episcop, îl încredințăm grijii părintești a lui Cristos, Veșnicul Arhiereu, precum și rugăciunilor tuturor credincioșilor noștri.

Blaj, 21 noiembrie 2011,
Intrarea în Templu a Maicii Domnului.

Pr. William A. Bleiziffer

Notar al Sinodului Episcopilor


Sursa: http://www.bru.ro/blaj/comunicat-noul-episcop-al-curiei-arhiepiscopiei-majore/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu