sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

5 Noiembrie – Ultimul act

Marele comic din Murcia, Isidoro Maiquez, văzându-se în pragul morţii, în 1820, îi spunea medicului său:

-«Doctore, sunt în ajunul unei premiere şi nu am citit textul.»

Medicul, crezând că delirează, îl consolă şi-i spuse:

-«Nu vă gândiţi dumneavoastră acum la asta!»

La care, marele actor răspunse:

-«Cum nu? Voi reprezenta ultima mea tragedie şi nu-mi ştiu rolul.»

De-a lungul vieţii ni se învaţă o sumedenie de lucruri. Există foarte multe persoane într-o mulţime de organisme care planifică educaţia pe care trebuie să o primească fiecare cetăţean. Ar fi bine dacă ar face-o bine. Însă se întâmplă că, judecând după roade, – şi acesta este criteriul valid – rezultatele nu sunt optime.

Ceea ce atrage cel mai mult atenţia este că uită materia cea mai importantă: nu ne învaţă să trăim, nici nu ne învaţă să murim. Lipseşte această materie. Una, sau două. Viaţa pe care trebuie să învăţăm să o trăim nu este veşnică; are termen de garanţie, chiar dacă nu cunoaştem data scadentă.

Se învaţă a trăi în măsura în care se învaţă a muri. Lumina morţii trebuie să lumineze întreaga viaţă: ceea ce nu are valoare în momentul morţii, cu atât mai puţin are valoare în momentul vieţii.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu