Autor: Tim Staples
Traducere: Petru-Mădălin Constantinescu
Sursa: This Rock, noiembrie 2010
Trupul lui Cristos
Pentru milioane de necatolici, Isus a vorbit la modul pur simbolic în Ioan 6,53, când spunea discipolilor Săi: “Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi”. Motivaţia pe care necatolicii o oferă poate fi rezumată de obicei astfel: În primul rând, o interpretare literală i-ar transforma pe creştini în canibali. În al doilea rând, Isus pretinde că este o “poartă” în Ioan 10,9 şi o “viţă” în Ioan 15,5. Oare cred catolicii că trebuie să rupă o frunză din Isus-viţa sau să ungă balamalele lui Isus-poarta ca să intre în Rai? Astfel, necatolicii pretind că Isus foloseşte metafora în Ioan 6, la fel cum face şi în alte părţi din Evanghelie.
Sunt catolicii canibali?
Acuzaţia de canibalism nu este susţinută pentru cel puţin trei motive. În primul rând, catolicii nu îl primesc pe Domnul nostru asemenea canibalilor. Catolicii îl primesc în forma pâinii şi a vinului. Canibalul îşi omoară victima; Isus nu moare când este consumat în Împărtăşanie. Cu adevărat, El nu se schimbă de loc; cel care se împărtăşeşte este singura persoană care se schimbă. Canibalul îşi mănâncă parţial victima, în timp ce la Împărtăşanie Isus este consumat în întregime – trup, sânge, suflet şi divinitate. Canibalul varsă sângele victimei sale; la Împărtăşanie Domnul nostru ni se dăruieşte într-un mod care nu este sângeros.
În al doilea rând, dacă ar fi fost cu adevărat imoral, în orice sens, pentru Cristos să ne dea să mâncăm carnea Sa şi să bem sângele Său, ar fi contrar sfinţeniei Sale să poruncească tuturor să mănânce trupul şi sângele Său – chiar şi simbolic. Realizând fie şi în mod simbolic un act imoral, acesta este prin natura sa imoral. Mai mult, expresiile a mânca trupul şi a bea sângele aveau deja un sens simbolic în Vechiul Testament ebraic şi în Noul Testament grecesc, care a fost influenţat puternic de ebraică. În Psalmul 27:1-2, Isaia 9:18-20, Isaia 49:26, Miheia 3:3, si Apocalipsă 17:6-16, găsim aceste cuvinte (a mânca trupul şi a bea sânge) cu înţelesul simbolic de a persecuta sau de a ataca pe cineva. Audienţa evreiască a lui Isus niciodată nu ar fi crezut că el spune, “Dacă nu mă persecutaţi şi nu mă atacaţi, nu veţi avea viaţă în voi”. Isus niciodată nu a încurajat păcatul. Aceasta poate fi într-adevăr un alt motiv pentru care evreii l-au crezut pe Cristos pe cuvânt.
Nu vorbea metaforic
Dacă Isus ar fi vorbit în termeni pur simbolici, competenţa Sa ca învăţător ar fi fost pusă la îndoială. Nimeni dintre cei care îl ascultau nu îl înţelegeau ca vorbind metaforic. Comparaţi reacţia celor care îl ascultat atunci când spunea că este o “poartă” sau o “viţă”. Nicăieri nu găsim pe nimeni spunând: ” Cum poate acest om să fie o poartă făcută din lemn”? Sau: “Cum poate acest om să pretindă că este o plantă?” Când Isus vorbea metaforic, audienţa sa părea să fi fost perfect conştientă de aceasta.
Dacă cercetăm contextul versetului 6,53 de la Ioan, cuvintele lui Isus nu ar fi putut fi mai clare. În versetul 51, El susţine foarte clar că este “pâinea cea vie” pe care discipolii Săi trebuie să o mănânce. Şi spune în cuvinte deloc neclare că “pâinea pe care o voi da eu este trupul Meu”. Atunci iudeii “au început să discute aprins între ei, spunând: ‘Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?’” în versetul 52, El reia chiar mai accentuat “Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi”.
Comparaţi aceasta cu alte exemple din Scriptură, când cei care îl urmau pe Domnul erau nedumeriţi cu privire la învăţăturile Sale. În Ioan 4,32, Isus spune: “Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi”. Discipolii credeau că Isus vorbea despre mâncare propriu-zisă. Domnul nostru lămureşte rapid chestiunea folosind un limbaj concis şi fără posibilitate de a fi greşit înţeles, în versetul 34: “Hrana Mea este să fac voinţa Celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (vezi şi Matei 16,5-12).
Mai mult, dacă luăm în considerare limbajul folosit de Ioan, o interpretare literală – deşi deranjantă – devine chiar mai evidentă. În Ioan 6,50-53 întâlnim diverse forme a verbului grecesc phago, “a mânca” . Totuşi, după ce Iudeii încep să exprime necredinţa faţă de ideea de a mânca trupul lui Cristos, limbajul începe să se intensifice. În versetul 54, Ioan începe să folosească trogo în locul lui phago. Trogo este în mod incontestabil un termen mai grafic, însemnând “a mesteca” sau “a muşca” – ca atunci când un animal îşi sfâşie prada în bucăţi. Apoi în versetul 61, nu mai este vorba de mulţimile de Iudeii, ci de discipolii înşişi care aveau dificultăţi în ceea ce priveşte aceste afirmaţii radicale ale Domnului nostru. Cu siguranţă, dacă ar fi vorbit simbolic, ar fi clarificat dificultatea acum discipolilor Săi. Ce face Isus în schimb? El reia faptul că a dorit să spună exact ce a spus: “Vă scandalizează acest lucru? Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându-se acolo unde a fost mai înainte?” (61-62). Ar gândi cineva că El dorea să spună: “Dar dacă m-aţi vedea urcând în mod simbolic?” Puţin probabil! Apostolii, de fapt, l-au văzut pe Isus ridicându-se la propriu acolo unde era mai înainte de Întrupare (vezi Fapte 1,9-10).
În sfârşit, Domnul nostru se adresează celor doisprezece. Ceea ce nu le spune este poate mai important decât ceea ce le spune. El nu spune: “Ei bine, băieţi, i-am indus în eroare pe mulţimile de evrei, pe discipoli, şi pe toată lumea, dar acum am să vă spun doar vouă simplul adevăr: vorbeam simbolic.” În schimb, El le spune: “Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” (v. 67). Această întrebare deosebit de profundă de la Domnul nostru îşi trimite ecoul de-a lungul secolelor, făcând apel la toţi adepţii lui Cristos într-un mod similar. Împreună cu Sfântul Petru, aceia care aud vocea Păstorului răspund: “Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (v. 68).
Spirit contra Trup
Ioan 6,63 este versetul ales de combatanţii protestanţi pentru a contrazice mult din ceea ce am afirmat până acum. După ce i-a văzut pe iudei şi pe discipoli luptându-se cu natura radicală a cuvintelor Sale, Domnul nostru spune discipolilor şi nouă tuturor: “Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă”. Protestanţii susţin că Isus ne aduce la cunoştinţă că vorbea simbolic sau “spiritual” când a spus: “Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic”. Vedeţi? El nu ne dă să mâncăm trup deoarece El spune că “trupul nu foloseşte la nimic”. Cum răspundem noi? O putem face în mai multe moduri.
1) Dacă aici Isus ar fi încercat să clarifice în acest sens problema, atunci ar trebui să fie considerat un învăţător slab: mulţi dintre discipolii Săi l-au părăsit imediat după aceea, pentru că ei credeau în continuare că cuvintele Domnului nostru însemnă ceea ce El spune.
2) Mult mai important, Isus nu a spus: “Trupul Meu nu foloseşte la nimic”. El a spus: “trupul nu foloseşte la nimic”. Este o diferenţă mare între cele două. Nimeni, se poate spune cu siguranţă, nu a înţeles că El doreşte să spună “Trupul Meu nu foloseşte la nimic” după ce tocmai ţinuse o parte din acelaşi discurs despre Trupul Său pe care “îl voi da pentru viaţa lumii” (cf. Ioan 6,51, vezi 50-58). Deci la ce se referea? Trupul este un termen din Noul Testament folosit adesea pentru a descrie natura umană separată de harul lui Dumnezeu.
De exemplu, Cristos a spus apostolilor în Grădina Ghetsimani: “Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab” (Marcu 14,38). Conform lui Paul, dacă noi suntem în “trup” suntem “potrivnici lui Dumnezeu şi “nu suntem pe placul lui Dumnezeu” (cf. Romani 8,1-14). În Epistola întâi către Corinteni 2,14 el ne spune: “Omul [numai] cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nu le poate cunoaşte pentru că acestea trebuie să fie judecate în mod spiritual”. În 1Corinteni 3,1, Paul spune mai departe: “Fraţilor, nu am putut să vă vorbesc ca unor [oameni] spirituali, ci ca unor [oameni] de carne, ca unor copilaşi în Cristos”. Este nevoie de harul supranatural în viaţa credinciosului pentru a putea crede declaraţia radicală a lui Cristos cu privire la Euharistie. Aşa după cum Isus a spus înainte şi după aceste “cuvinte grele”: “Nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu îl atrage Tatăl care m-a trimis” (Ioan 6,44; 6,65). Credinţa în Euharistie este un dar al harului. Mintea naturală – sau cel care este “de carne” – nu va fi niciodată capabil să înţeleagă acest minunat adevăr creştin.
3) La un alt nivel, foarte apropiat de ceea am discutat mai sus, Cristos spune: “Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic”, pentru că vrea să elimine orice posibilitate de interpretare total literală, care ar reduce vorbele Sale la o înţelegere canibală. Duhul Sfânt este cel care va îndeplini miracolul prin care Cristos va fi capabil să se ridice la cer cu Trupul fiind în acelaşi timp capabil să distribuie simultan Trupul şi Sângele său în Euharistie pentru viaţa lumii. Un trup omenesc, chiar şi unul perfect, separat de puterea Duhului, nu poate realiza aceasta.
4) Ceea ce este spiritual nu este neapărat egal cu ceva ce nu are substanţă materială. Deseori se referă la ceva ce este dominat sau controlat de Duh.
Un lucru pe care ca şi creştini nu vrem să îl facem este să cădem în capcana convingerii că dacă Cristos a spus că vorbele Sale sunt “spirit şi viaţă” sau “spirituale” acest lucru nu poate implica materialul. Vorbind despre învierea trupului, Paul scria: “se seamănă un trup firesc şi învie un trup spiritual” (1Corinteni 15,44). Înseamnă oare că nu vom avea trup fizic la înviere? Bineînţeles ca nu. În Luca 24,39, Isus a clarificat acest lucru după propria Sa Înviere: “Priviţi mâinile şi picioarele mele căci sunt Eu însumi. Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi pe Mine că am”.
Trupul înviat este spiritual, şi într-adevăr putem fi numiţi spirituali ca şi creştini cu atât mai mult cu cât suntem controlaţi de Duhul lui Dumnezeu. În nici un caz spiritual nu înseamnă lipsit de material. Această interpretare este mai mult gnostică decât creştină. Confuzia în acest caz se bazează mai mult pe confuzia dintre spirit - un substantiv – si adjectivul spiritual. Când este folosit cuvântul spirit de exemplu “Dumnezeu este spirit”, în Ioan 4,24, se face referire la ceea ce nu este material. Oricum, adjectivul spiritual nu se referă neapărat la absenţa materialului; mai degrabă se referă la materialul controlat de spirit.
Astfel putem concluziona că vorbele lui Isus: “Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic”, au în esenţă un dublu înţeles. Doar Duhul poate împlini miracolul Euharistiei, şi doar Duhul ne dă puterea să credem în acest miracol.
Sursa: http://lumea.catholica.ro/2011/10/ioan-6-si-canibalismul-catolicilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu