26 Decembrie – Murind, nu ucigând
Constantin cel Mare, care în anul 313 a promulgat edictul din Milano recunoscându-le creştinilor libertatea de a-şi profesa credinţa, era un om drept. După convertirea lui, aproape la sfârşitul vieţii, consilierii săi îl întrebau:
-«Stăpâne, ce facem cu păgânii care refuză să-l recunoască pe Cristos? Îi ucidem?»
El le răspundea:
-«Liniştiţi-vă. Dacă e de îndurat moartea pentru El, se îndură, dar niciodată să nu fie dat la moarte cel care nu vrea să o facă. Tocmai în aceasta constă doctrina şi învăţătura sa.»
În momentul Înălţării sale la cer, Domnul i-a trimis pe Apostoli să cucerească lumea întreagă. Misiunea pe care o încredinţa acelui pumn de oameni, analfabeţi şi săraci, văzută cu ochi omeneşti era ceva asemănător cu ceea ce avea de gând să facă Don Quijote. Câteva zile după aceea, primeau inspiraţia Duhului Sfânt şi se lansau în misiune.
Două sute sau trei sute de ani mai târziu, urmaşii lor umpleau pământul.
Cum au cucerit această lume? Nu prin forţă, nici ucigând. Creştinismul nu s-a extins ucigând, ci murind: „sângele martirilor a fost sămânţa creştinilor”.
Căile lui Dumnezeu sunt foarte diferite de căile oamenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu