marți, 3 ianuarie 2012

Cuvântul sculptează!

3 Ianuarie – A privi către cer

Într-o zi, foarte de dimineaţă, la răsărit, Napoleon Bonaparte se plimba pe o stradă şi, discutând aprins cu senatorul Volney, spunea:

-Da, domnule, orice s-ar spune, poporul are nevoie de o religie şi mai ales de o credinţă. Şi când spun poporul încă nu spun îndeajuns, pentru că vreau să spun că şi eu.

Iar Bonaparte, în acel moment, într-un fel de inspiraţie entuziastă, întinse braţele către soarele care, chiar în acel moment îşi făcea apariţia, strălucitor, la orizont.

Eu însumi – continuă cu căldură – la vederea acestui spectacol, rămân surprins şi mă simt emoţionat, prins, convins.

„Cerul vorbeşte despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale” (Ps 18). Mulţi dintre cei care nu cred în Dumnezeu, ar crede dacă ar privi în mod serios firmamentul.

Însă astăzi se priveşte mai mult la pământ decât la cer. Iar la oraş e şi mai rău: luminile de pe pământ nu lasă să se vadă cerul.

Natura îl poartă în sine pe autorul său: Dumnezeu. Este binevenit lucru să te opreşti şi să contempli în timpul nopţii cerul înstelat.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu