20 Ianuarie – Echilibrul
Un domn întâlni într-o seară un beţiv mergând în patru labe pe stradă. Se apropie de el şi-l întrebă:
-Ce ai, om bun, ai pierdut ceva?
-Am pierdut, domnule, am pierdut – răspunse beţivul. Am pierdut echilibrul şi nu mai sunt în stare să-l găsesc.
De la echilibru vine echilibrat iar echilibrat este ceea ce este drept, adevărat, la locul său, dintr-o bucată.
Atunci când se pierde viziunea supranaturală, atunci când nu se trăieşte de faţă cu Dumnezeu, atunci când valoarea lucrurilor nu se măsoară prin ceea ce este de folos sau nu pentru Cer, atunci se pierde echilibrul.
Iar când se pierde echilibrul, se ajunge să se meargă în patru labe, târâş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu