vineri, 27 aprilie 2012

Amintiri...

Deși pare cumva incredibil, mai există încă și astăzi generații de tineri ce citesc și chiar scriu. Iar unii, cu o doză de energie peste medie, pentru vârsta aferentă, își iau „inima în dinți” și-și publică gândurile. Așa este și cazul mai tânărului publicist Grațian Lascu, ce ne dăruiește cartea lui cu care debutează în lumea literelor frumoase: Amintiri din prezent.
Ceea ce m-a atras la autor, înainte de a publica materialul, a fost dorința fermă de a trimite gândurile sale scrise pentru a vedea „lumina” tiparului. Am rămas uimit când am văzut campania lui de a aduna banii necesari, punând în vânzare 100 de cărți din biblioteca personală. Sincer să fiu nu aș putea face o astfel de renunțare. Sunt precum copiii mei. Ți-ai vinde copiii?
Cumva a obținut acei bănuți și cartea s-a publicat.

Fiind plecat la Oradea pentru un simpozion la care participam, m-am gândit să-i cer tânărului autor să ne întâlnim. Am fost bucuros că a răspuns pozitiv invitației mele. Atunci am făcut un schimb de cărți și gânduri bune, și astfel am aflat mai multe detalii despre „istoria cărții”.
Aflam printre altele că prima ediție s-a „evaporat” și astfel s-a publicat a doua… Oare la a câta a ajuns acum?
Ok, se pare că romanul are succes, asta este bine, mai ales la început. Dă un imbold sănătos ce îl poate ajuta pe orice scriitor începător.
Acum despre carte…
Autorul, cum mai spuneam, deși tânăr, scrie captivant și interesant pentru vârsta lui.
Cu experiențe personale și culese, el realizează o poveste, juvenilă, a timpurilor noastre, cu metehnele ei și te face să crezi că ești protagonistul.
Un astfel de material, cu siguranță va fi apreciat de generația lui, cărora se și adresează, dar nu numai, pentru că orice minte deschisă se poate delecta cu lectura romanului său.
Nu știu cum va fi receptat peste 10 ani, dar acest fapt va spune ceva despre lucrarea în sine, despre autor, și poate chiar el va zâmbi revăzând materialul.
Povestea este simplă, aceleași motive întâlnite și în alte opere adolescentine: iubirea, dorința, viciile, școala, plictisul, prietenii etc. Tot tacâmul lumii moderne…
Ar trebui știut că totul este o poveste, o istorisire cu personaje fictive și, sper, cu viciile prezentate la fel de fictive în viața autorului și al cititorilor săi. Ideea este că autorul ne prezintă un personaj foarte viciat, mai ales în ale tutunului, și nu este indicat de a se lua în serios și aplica la viața de zi cu zi a vieții noastre meteahna lui. Mai în glumă, mai în serios, la câte țigarete a fumat personajul principal, vai de el, va fi acum într-un spital, sau mai rău…
Oricum, deși știu că aceste povești atrag astăzi, trebuie să limităm totul la pură ficțiune și la a nu pune în practică chestiunile mai puțin pozitive prezentate în roman. Unii se vor întreba iar: dar ce este bine și ce este rău? Întrebare clasică, răspuns clar: totul cu măsură! ORI: Toate le pot face, dar nu toate îmi sunt de folos! Dar, până la urmă, libertatea de-a alege vă aparține…
Nu-mi rămâne decât să-l felicit pe Cristian pentru romanul publicat și să-i mulțumesc pentru faptul că mi l-a dăruit și astfel onorat cu lectura lui, urându-i în același timp multe gânduri bune, sănătate, nopți cu muze, pagini imaculate și multă cerneală în stilou…

P.S. Pentru cei curioși ori interesați de carte, mergeți de-i faceți o vizită lui Cristian pe site-ul personal: http://www.gratianlascu.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu