29 Aprilie – Invidia ridicolă
Un om a murit, lăsând în urma sa o avere imensă împărţită între cei doi fii ai săi. Însă ambii erau lacomi şi, în mintea lor bolnavă, s-a cuibărit suspiciunea că celălalt a fost favorizat cu o parte mai mare. După ce au discutat la nesfârşit, fără a ajunge la vreo înţelegere, s-au hotărât să poarte disputa în faţa judecătorului din localitate.
Judecătorul a luat act cu mare grijă de toate argumentele pe care ambii le expuneau, apoi l-a întrebat pe unul dintre ei:
-Tu ai fi capabil să juri că fratele tău a primit ca moştenire o parte mai mare decât a ta?
-Da – răspunse cel întrebat fără să şovăie.
-Iar tu – adresându-se celuilalt frate – eşti capabil să juri că şi fratele tău a primit o parte mai mare decât a ta?
-Da – răspunse cel interpelat, la fel de categoric.
-Atunci dacă amândoi sunteţi convinşi, sentinţa mea este să vă schimbaţi între voi respectivele voastre moşteniri.
Iar judecătorul a ordonat executarea imediată a sentinţei sale.
(Poveste orientală)
A te gândi şi a dori ceea ce au ceilalţi te împiedică şi te face incapabil să te bucuri de ceea ce-ţi aparţine, de ceea ce ai. Pentru aceasta, invidia ne amărăşte cumplit existenţa.
Invidia este păcatul cel mai absurd şi ridicol. Practic, în toate celelalte păcate se caută o satisfacţie care ne este interzisă. Cu invidia, ceea ce se caută şi se obţine este o suferinţă, de asemenea interzisă.
Este un păcat care încape doar în inimile rahitice.
Un om a murit, lăsând în urma sa o avere imensă împărţită între cei doi fii ai săi. Însă ambii erau lacomi şi, în mintea lor bolnavă, s-a cuibărit suspiciunea că celălalt a fost favorizat cu o parte mai mare. După ce au discutat la nesfârşit, fără a ajunge la vreo înţelegere, s-au hotărât să poarte disputa în faţa judecătorului din localitate.
Judecătorul a luat act cu mare grijă de toate argumentele pe care ambii le expuneau, apoi l-a întrebat pe unul dintre ei:
-Tu ai fi capabil să juri că fratele tău a primit ca moştenire o parte mai mare decât a ta?
-Da – răspunse cel întrebat fără să şovăie.
-Iar tu – adresându-se celuilalt frate – eşti capabil să juri că şi fratele tău a primit o parte mai mare decât a ta?
-Da – răspunse cel interpelat, la fel de categoric.
-Atunci dacă amândoi sunteţi convinşi, sentinţa mea este să vă schimbaţi între voi respectivele voastre moşteniri.
Iar judecătorul a ordonat executarea imediată a sentinţei sale.
(Poveste orientală)
A te gândi şi a dori ceea ce au ceilalţi te împiedică şi te face incapabil să te bucuri de ceea ce-ţi aparţine, de ceea ce ai. Pentru aceasta, invidia ne amărăşte cumplit existenţa.
Invidia este păcatul cel mai absurd şi ridicol. Practic, în toate celelalte păcate se caută o satisfacţie care ne este interzisă. Cu invidia, ceea ce se caută şi se obţine este o suferinţă, de asemenea interzisă.
Este un păcat care încape doar în inimile rahitice.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu