22 Octombrie – „Sfântul” rubin de ceas
Într-o zi când ceasornicarul demontase un ceas şi cu
penseta lui foarte fină urma să apuce rubinul minuscul care primeşte mişcarea
de la arc, observă că rubinul era în perfectă stare şi foarte strălucitor. Îl privea
cu atenţie, când rubinul îi spuse:
-Eu sunt un sfânt
rubin de ceas, nu sunt ca celelalte rubine de care se prinde tot praful care intră
în cutie. Mă păstrez curat, ştiu să mă îngrijesc; nu îngrijorez pe nimeni. Sunt
un rubin, cu siguranţa aşa cum trebuie să fie. Te rog să nu mă laşi să fiu
atins de nici unul dintre angrenajele acestea. Îmi ajunge că mă îngrijesc bine
de mine însumi. Fiecare să se ocupe de sine însuşi.
-Însă dacă fiecare se îngrijeşte
doar de sine însuşi, cum va mai funcţiona ceasul?... – spuse indignat
ceasornicarul.
Scutură cu delicateţe
penseta şi micuţul rubin căzu printre vechiturile inutile. Luă un rubin nou,
mai puţin strălucitor, însă care să accepte să trăiască în companie şi-l montă
în angrenajul ceasului.
Dumnezeu ne-a pus împreună
pentru ca să ne iubim şi să ne ajutăm. O parte, importantă, din sfinţirea noastră
constă în a-i ajuta pe ceilalţi să fie fideli lui Dumnezeu.
„Nu poţi să trăieşti cu
spatele la mulţime: trebuie să ai dorinţa de a o face fericită”. (Camino 32)
