A doua zi, aceeaşi aşteptare

Titlu: Lunetistul
Autor: Marin Mălaicu-Hondrari
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-3884-0

Lunetistul refuză o ofertă de nerefuzat de a elimina un tânăr romancier celebru, fiindcă de mama adoptivă a acestuia îl leagă o veche idilă; în consecinţă, nu se întâmplă nimic grav.
„Totul e şmecherie şi minciună. Nu nu. Totul e joc al spiritului şi adevăr. Nu nu. Dacă nu scriu, totul e şmecherie şi minciună, cât scriu totul e joc al spiritului şi adevăr.”
(Marin Mălaicu-Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor)
Pentru Marin Mălaicu-Hondrari a scrie ficţiune înseamnă a alege, cuvânt cu cuvânt, singura cale corectă pentru completarea frazei. Poate tocmai de asta în cărţile lui detectezi greu pulsiunea efortului scrierii, iar primul său roman, Cartea tuturor intenţiilor, chiar poate fi privit drept materializarea unei nopţi foarte lungi, conform intenţiei lui declarate.
Cu Lunetistul în mâini, oricum, noţiunea alegerilor corecte, fie ele şi lingvistice, se face nevăzută. În stilul lui Roberto Bolaño, scriitor des amintit de personajul din titlu, vocile narării se schimbă constant, unghiul uniscient lasă loc perspectivei omnisciente, de la care există cale de întoarcere şi aşa mai departe. Ajungând la final, ai impresia că povestea asta s-ar fi putut spune în alte douăzeci de feluri fără ca, în esenţă, să devină o alta. Iar Marin Mălaicu-Hondrari îţi cere din off să crezi contrariul: orice alternativă ar fi însemnat o minciună.
Şi atunci te străduieşti mai mult decât în ultima vreme să pricepi unde a vrut să ajungă autorul, lăsând în urmă (sau punând la păstrare) postura de răsfăţat a cititorului postmodern, îndemnat să înţeleagă ce-o vrea, atâta timp cât îşi justifică situarea. Eu aşa am păţit.
Decât să vă spun despre misiunea lui Constantin de a elimina elementul incomod denumit Carlos, adoptat numai financiar de Cristina, căsătorită cu Jim, fiu al bogatului Richard, văduv lipsit de scrupule al simpaticei şi evanescentei doamne Midori, despre care, într-adevăr, cu dificultate s-ar putea spune ceva precis, mai bine vă dezvălui că acel Caiet Constantin al Cristinei, pe care îl veţi întâlni la interval de trei-patru capitole, porneşte de la ideea autorului însuşi de a-şi denumi jurnalul ţinut în Spania între 2002 – 2007 „Caietul Coman” – adresându-şi gândurile poetului şi prozatorului Dan Coman (despre eventuala, dar improbabila publicare a „Caietului”, despre anii emigrării în Spania şi despre uimitorul portret al lui MMH realizat de Dan Coman în colaborare cu un artist foarte tânăr, citiţi şi vedeţi aici: tiuk.reea.net).
Singura mea nevoie actuală ... e aceea de a spulbera „idolii de lut ai aparenţelor”, cum zice Von Humboldt Fleisher sau poate Citrine, sigur Saul Bellow. „Idolii de lut ai aparenţelor.” Dar oare amintirile scapă aparenţei? Nu sunt ele însele nişte idoli de lut? Cu aerul lor inofensiv, blajin şi binevoitor, ca nişte bătrânei nesuferiţi, în fond, de care te tot împiedici? (Caietul Constantin).


E-book gratuit !
Descarcă în format PDF

• Plusuri

  Printre capitolele numerotate, de lungime aproximativ egală, există câteva „extrase” din albumul personajului principal, Fotografii pe care aş fi vrut să le am: descrieri ale imaginilor mintale din spatele unor cartonaşe cu titlurile unor fotografii fictive, lipite într-un album foto obişnuit. (Fotografia de mai sus ar fi contribuţia mea la album şi singura lui imagine.)
  

• Recomandari

  Cititorilor obişnuiţi cu naraţiunile pe mai multe voci şi relativ răbdători.
  
  
  SURSA