Trăim
într-o eră a munților de gunoaie fiindcă am devenit consumiști. Și pentru că
poftele noastre au crescut, și dorința de curățenie s-a arătat la orizont.
Noi românii,
din păcate, nu ne putem lăuda că suntem un popor strângăreț din fire care să
lase în urmă curat ca unele popoare de pe mapamond, dar totuși, ca să ne
încurajăm puțin, în ultimii ani s-a văzut o dorință de reabilitare.
În acest
sens s-au pornit în țară diverse campanii, iar acum cei de la ecorom
ambalaje S.A, doresc
să ne sensibilizeze pentru a fi mai responsabili cu mediul ce ne înconjoară,
respectiv să colectăm deșeurile în mod selectiv. De ce așa și nu altfel? Pentru
că în acest mod vor fi mai ușor de sortat, nu va fi nevoie de prea mult timp
pentru a le pune în containerele potrivite de la Ecorom (galben – plastic şi
metal, verde – sticlă, albastru – hârtie) pentru a le împacheta și trimite la reciclare. Ei ne propun și să le strivim
ca astfel să încapă mai multe deșeuri în containerele special amenajate în
acest sens pentru ca mașinile ce preiau deșeurile să facă mai puține drumuri
spre a le aduna. Trebuie să ne gândim că mai avem destul de puțin petrol pe
Terra...
Apoi,
învățăm de la cei de pe colecteazaselectiv.ro
următoarele: „E științific
demonstrat că te simți mai bine dacă dai afară răul din tine, aşa că nu te
abține și varsă-ți nervii pe ambalajele reciclabile! Te destresezi și totodată
faci un bine reciclând!” Deci să ne punem pe turtit :)! (Vezi și aici)
V-aţi
întrebat în cât timp se biodegradează deşeurile?, iată aici o listă (după Cătălin):
Deşeu de hârtie: 3 luni;
Ziare: 3 – 12 luni;
Chibrituri: 6 luni;
Filtru de ţigare: 1 – 2 ani;
Guma de mestecat: 5 ani;
Cutii de Aluminiu: 10 – 100 ani;
Sticle din plastic: 100 – 1000 ani;
Pungi din plastic: 100 – 1000 de ani;
Cărţi de credit: 1000 ani;
Recipiente din sticlă: 4000 ani.
Deşeu de hârtie: 3 luni;
Ziare: 3 – 12 luni;
Chibrituri: 6 luni;
Filtru de ţigare: 1 – 2 ani;
Guma de mestecat: 5 ani;
Cutii de Aluminiu: 10 – 100 ani;
Sticle din plastic: 100 – 1000 ani;
Pungi din plastic: 100 – 1000 de ani;
Cărţi de credit: 1000 ani;
Recipiente din sticlă: 4000 ani.
Dacă
le-am turti uite ce s-ar ivi:
- 4
PET-uri pliate = 1 PET nepliat
- 10
doze presate = 1 doză nepresata
- 3-50
cutii de carton pliate = 1 cutie nepliată
Informează-te
pentru a deveni conștienți de lumea în care trăim acesând site-ul http://www.colecteazaselectiv.ro/reciclare-pentru-destresare/index.html
Îl provoc pe bloggerul Chinezu (că de mult
așteptam un astfel de moment) să fie creativ. Știu că este inventiv din fiere
așa că aș vrea să-l văd cum inventează un mecanism de turtit sticle din plastic
sau pet-uri. Și îți voi da câteva indicii (să nu zici că sunt rău! sic): va
arăta ca un fel de ghilotină, dar în loc de cuțit va avea un ciocan sau nicovală,
grea cât să zdrobească o piatră (sau piciorul ăluia de te enervează. Glumesc
evident, nu mă lua în serios!) pe un mecansm cu scripete (să poți ridica ușor
greutatea) și apoi un buton (cum vrei tu!) care să pună în mișcare tărășenia
care ne va turti dușmanul (care ne ucide zi de zi poluându-ne)! Ce zici, încerci?!?
Și voi,
dragi cititori, sunteți invitați să turtiți ambalajele pentru a reduce volumul
acestora ca astfel să fie mai ușor de colectat.
Mai
jos un spot hazliu! ;)
Cine turtește nervii risipește și natura
ocrotește!