Este anotimpul
chitarei, al muzicii, în care frunzele căzătoare nu fac altceva decât să
danseze pe ritmul impus de artist. Și artistul... artistul crează
ambientul necesar ca acestea să se împletească frumos, inteligent și
ispititor cu viața noastră. Iar când reușești să contopești împreună
două „culturi”, să aduci pe scenă două muze, atunci parcă lumea prinde
„gust”.
Alchimia toamnei, care va avea loc luni, 28 octombrie 2013, la Teatrul Excelsior din București (dar mai multe aici link. Nu vă spun decât că e se estimează ca acest spectacol să dureze circa 90 de minute (plus eventuale bis-uri), în care Marius Matache va cânta piesele pe versuri de Sorin Poclitaru, iar acesta va insera în spectacol câteva calupuri de poezii proprii. Nu este exclusă nici prezența unor invitați speciali. Spectacolul va fi urmat de o sesiune de autografe.
De ce aș/am participa la un astfel de spectacol? Întrebarea este simplă iar răspunsul și mai și... dacă vrei să ai o toamnă bună, începe-o bine!
Pentru cei interesați, biletele se pot cumpăra de la caseria Teatrului Excelsior din str. Academiei nr. 28 sau accesând Bilete.ro.
Spectacolul de muzică și poezie – Alchimia toamnei – este susținut de Hello Hotels, Domeniile Samburesti și Aqua Carpatica (apa mea preferată!).