Pentru toți pasionații de cultură, o mulțime
de muzee celebre își mențin porțile larg deschise, spre a fi
descoperite. Muzeul Louvre, Muzeul Britanic sau Muzeul Vaticanului sunt
doar câteva dintre obiectivele culturale care permit internauților
vizitarea lor prin intermediul unui tur virtual.
Împreună cu sute de muzee, arhive sau instituții culturale, Google a pus bazele proiectului Cultural Institute.
Aici pot fi vizualizate o multitudine de opere de artă sau situri de
patrimoniu mondial. Tot aici se află o mulțime de povești ale
instituțiilor culturale din toată lumea, reprezentate în expoziții
digitale.
Fascinantul muzeu Louvre
din Paris, Franța, poate fi vizitat cu doar câteva click-uri. Tururile
virtuale ale muzeului, împărțite în fragmente, oferă internauților
posibilitatea de a vizita diferite secțiuni ale elegantului muzeu,
notează Make Use Of.
Muzeul își așteaptă vizitatorii virtuali cu peste 35.000 de replici
digitale ale renumitelor lucrări expuse, dar și cu o imensă bază de date
cu detalii despre acestea, informează Digi24.
Cei care și-au dorit întotdeauna să vadă Capela Sixtină, însă nu au putut ajunge până acum în „orașul papal", o pot admira pe site-ul Muzeului Vaticanului.
De asemenea, instituția pune la dispoziția publicului internaut o serie
de lucrări impresionante, de la sculpturi și tablouri, până la fresce.
Muzeul Virtual European permite vizitatorilor să exploreze istoria Europei atât prin vizualizarea colecțiilor culturale în funcție de muzeu, cât și prin sortarea lucrărilor în funcție de zonă, de eră sau de artefactele pe care vor să le studieze.
Muzeul Britanic
ascunde circa 8 milioane de obiecte, iar colecțiile virtuale pun la
dispoziție internauților mai mult de 750.000 de imagini cu acestea,
informează Digital Trends. Imaginile pot fi mărite și privite din mai multe unghiuri, lucru care pot oferi o experiență deosebită vizitatorilor online.
De asemenea, Muzeul Țăranului Român
oferă un tur virtual tuturor celor interesați să descopere „arta
națională". Un alt muzeu românesc ce permite vizitarea sa virtuală este Muzeul Astra din Sibiu.
Acestea
sunt doar câteva din muzeele care oferă posibilitatea efectuării de
tururi virtuale. Chiar dacă explorarea online a celor mai fascinante și
mai impresionante muzee din lume nu poate fi comparată cu experiența
reală trătită în momentul vizitării acestor locuri încărcate de istorie
și cultură, tururile virtuale se pot dovedi o modalitate deosebită și
importantă de îmbogățire și descoperire a culturii întregii lumi.