Filmele care au adus în atenție sfârșitul
lumii sunt în mare măsură responsabile și de menținerea unor scenarii
apocaliptice în mentalul colectiv contemporan. Deşi unele dintre ele
sunt produse ale imaginaţiei, sunt oameni de ştiinţă care consideră că
Pământul ar putea fi lovit de pericole chiar mai înfricoşătoare decât
cele din filme. Astfel de viziuni apocaliptice au fost rezumate recent
de către Live Science.
Încălzirea
globală este considerată una dintre cele mai consistente amenințări.
Oamenii de știință prevăd accentuări ale secetei în unele zone,
modificări ale distribuţiei animalelor şi bolilor, creșteri ale
nivelului mărilor cu toate consecințele care decurg din
aceasta. Instabilitatea politică, foametea, colapsul ecosistemului vor
fi doar câteva dintre manifestările care vor face ca supravieţuirea să
devină extrem de grea.
Pericolul unui impact cu
asteroizii stă, în general, la baza filmelor care prezintă distrugerea
lumii. Nici oamenii de știință nu ignoră însă dezastrele pe care le-ar
produce contactul cu o rocă spaţială. Premisa de la care ei pleacă în
previzionarea unui asemenea impact este prin comparație cu dispariţia
dinozaurilor sau cu faptul că în 1908 un alt meteorit a ras 2.000 de
kilometri pătraţi din pădurea siberiană.
În viziunea
cercetătorilor și pandemiile ar putea avea un impact negativ global. Noi
agenţi patogeni letali se ivesc de la an la an. Recent, probleme
produse de SARS (sindromul respirator acut sever) sau gripa aviară au
arătat impactul puternic la nivel global al unor germeni patogeni.
„Ameninţarea impusă de o pandemie este foarte reală", au subliniat
specialistul Joseph Miller.
De asemenea, dezastrele
create în laborator pot constitui un pericol. În 2011, comunitatea
ştiinţifică a fost indignată de faptul că cercetătorii au realizat o
versiunea mutantă a gripei aviare H5N1, care a fost transmisibilă la
dihori domestici, prin aer. Rezultatele au generat temeri legate de
faptul că bolile letale create în laborator ar putea scăpa din
laborator, cauzând o pandemie.
Mulţi oameni de ştiinţă nu exclud posibilitatea unui dezastru global ca
urmare a unui război nuclear global. Nu doar amenințările Coreei de Nord
sau ale Iranului trebuie să fie luate în considerare, ci și amenințarea
reală în cazul în care asemenea arme ar ajunge pe mâinile unor
răufăcători. Anul trecut, specialiştii de la Bulletin of the Atomic
Scientists, au setat Ceasul Apocalipsei la cinci minute de miezul nopţii, arătând cât de aproape este umanitatea de a fi distrusă de o armă nucleară sau biologică.
O
altă amenințare o constituie ascensiunea roboţilor. „The Terminator",
poate fi o abordare fictivă, însă maşinile programate să ucidă nu sunt
chiar atât de departe de a deveni realitate. Recent, Organizația
Naţiunilor Unite a emis o interdicție vizând dezvoltarea roboților
capabili să ucidă. Temerea constă în faptul că multe aspecte pot scăpa
de sub control atunci când roboţi hiperinteligenţi vor avea acces la
arme letale.
Cu o populaţie de 7 miliarde de indivizi, care va continua să crească,
mulţi oameni cred că suprapopularea ar putea provoca sfârşitul. Însă,
mulţi specialişti cred că această tendinţă de creştere a populaţiei se
va stabiliza în următorii 50 de ani şi că umanitatea va găsi moduri
inovatoare pentru a face față suprapopulării.
În
condițiile în care oricare dintre aceste scenarii ar putea deveni
realitate, unii cercetători se tem că omenirea nu se va confrunta doar
cu unul dintre scenariile anterioare, ci cu o combinație a lor, în acord
cu efectul bulgărelui de zăpadă. De exemplu, încălzirea globală ar
putea creşte numărul de agenţi patogeni. Între timp, distrugerea
ecosistemelor ar putea face ca hrana să devină din ce în ce mai rară.
Aşadar, în loc ca omenirea să fie distrusă de o catastrofă, ce ar putea
fi afectată de un lanţ de evenimente negative majore.