Autor: Jimmy Akin
Traducere: Ecaterina Hanganu
Traducere: Ecaterina Hanganu
Apostolii
Au fost doisprezece apostoli, nu-i aşa? De fapt, lucrurile sunt ceva
mai complicate. Mai întâi, când Iuda Iscarioteanul a murit, a fost
înlocuit de Matia (Fapte 1,12-26). Am putea spune: “Ei bine, au
fost treisprezece apostoli în total, dar numai doisprezece în acelaşi
timp”. Care este situaţia atunci cu Sf. Paul?
Unii (din comunitatea protestantă) au emis ipoteza că, întrucât Noul
Testament nu aminteşte nimic din faptele lui Matia, probabil că alegerea
lui nu a fost validă şi că Sf. Paul este cel care l-a înlocuit în
realitate pe Iuda – în felul acesta fiind iarăşi doisprezece apostoli
simultan. Acesta este totuşi un argument inadecvat.
De ce este un argument inadecvat
Mai întâi, fiindcă Noul Testament nu prezintă alegerea lui Matia ca
fiind invalidă, ci prezintă pur şi simplu concluzia finală, că “el a
fost numărat cu cei unsprezece apostoli” (Fapte 1,26). În al
doilea rând, Noul Testament nu menţionează că un apostol ar fi “făcut
ceva” ca să fie apostol. Noul Testament nu consemnează aproape nimic,
sau, în funcţie de cum identificăm personajele biblice, chiar nimic
despre ce au făcut unii dintre apostoli. Şi totuşi îi numeşte în mod
categoric “apostoli”.
În al treilea rând, chiar dacă Noul Testament nu aminteşte nimic din
ceea ce a făcut Matia, Părinţii Bisericii consemnează, totuşi, faptele
lui. De exemplu, Eusebius menţionează că Matia s-a remarcat prin
învăţătura despre auto-control, pentru evitarea imoralităţii sexuale.
Iată ce afirmă Eusebius: “Dar ei spun că Matia învăţa de asemenea că
trebuie să luptăm împotriva trupului şi să ni-l mortificăm, şi să nu ne
lăsăm pradă pornirilor acestuia de dragul plăcerii, ci să ne întărim
sufletul prin credinţă şi cunoaştere” (Historia Ecclesiastica III:29).
În al patrulea rând, dacă afirmaţia ar fi făcută pe baza premizelor protestante, atunci ar trebui să poată fi susţinută prin sola scriptura
– principiul care spune că ar trebui să dovedim afirmaţiile teologice
“numai pe baza Scripturii”. Cu toate acestea, nicăieri în Scriptură nu
se afirmă că trebuie să fie doar doisprezece apostoli în viaţă. În
schimb, în Noul Testament, atât Matia cât şi Paul sunt consideraţi
apostoli adevăraţi.
Nu dintre cei Doisprezece
În mod logic, îl putem considera pe Sf. Paul un apostol adevărat, dar
nu dintre “cei Doisprezece”. Noul Testament nu se referă niciodată la
el ca fiind unul dintre cei Doisprezece apostoli. A fost hirotonit întru
slujire (Fapte 13,3) în Antiohia, nu de către apostolii din
Ierusalim, aşa cum a fost Matia. Şi nici nu a fost martor la activitatea
lui Isus, aşa cum a fost Matia. Petru a arătat clar că aceasta era o
condiţie necesară pentru a fi unul dintre cei Doisprezece: “Aşadar,
trebuie ca unul dintre aceşti bărbaţi, care ne-au însoţit în tot timpul
cât a trăit printre noi Domnul Isus, începând de la botezul lui Ioan
până în ziua în care a fost înălţat de la noi, să devină martor al
învierii Lui împreună cu noi” (Fapte 1,21-22).
Se poate vedea aşadar că aceşti Doisprezece erau un grup distinct de
oameni, care l-au însoţit pe Isus în cursul activităţii Sale pe pământ
şi care au fost martori ai acestei activităţi şi ai învierii Sale. Paul
nu a devenit discipol al lui Isus decât după Înălţare, prin urmare nu
putea să facă parte dintre cei Doisprezece. El a avut totuşi o apariţie a
lui Isus (pe care o numeşte “viziune cerească” în Fapte 26,19),
în care a fost chemat să fie apostol, şi astfel el se întreabă retoric:
“Nu sunt eu oare liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus,
Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul?” (1Corinteni 9,1).
El pare să îşi bazeze astfel chemarea la apostolat pe viziunea pe
care a avut-o cu Isus şi nu pe faptul că ar fi fost discipol al Lui în
cursul activităţii Sale pe pământ. Aceasta arată că au putut fi mai
mulţi apostoli decât cei Doisprezece, care nu au fost martori ai
activităţii lui Cristos. Matia, aşadar, l-a înlocuit pe Iuda ca unul
dintre cei Doisprezece, şi pe lângă Paul, care niciodată nu a făcut
parte dintre cei Doisprezece, există cel puţin încă unul, pe care ni-l
putem uşor aduce aminte.
Barnaba
Paul şi Barnaba sunt amândoi “puşi deoparte” pentru “lucrarea” la care i-a chemat Dumnezeu, aşa cum a spus Duhul Sfânt în Fapte
13,2. Aceasta sugerează că ambii aveau aceeaşi îndatorire, şi acest
lucru se confirmă în capitolul următor, când locuitorii din Listra
încercau să îi adore ca pe nişte zei. Sf. Luca scrie: “Când au auzit
aceasta, apostolii Barnaba şi Paul şi-au sfâşiat hainele şi s-au aruncat
în mulţime, strigând: ‘Oameni [buni], de ce faceţi acestea!’” (Fapte 14,14-15).
Aici Barnaba este numit apostol. Ba chiar este menţionat înainte
de Paul (ceea ce nu este ceva neaşteptat, fiindcă Barnaba era un
personaj mai de seamă la începuturi). Mai avem aşadar cel puţin încă un
apostol – în afară de Sf. Paul – care nu făcea parte dintre cei
Doisprezece. Mai sunt oare şi alţii?
Posibili apostoli: Silvan şi Timotei
Noul Testament se referă şi la alte persoane ca fiind apostoli. Doi
dintre aceştia sunt Silvan şi Timotei, împreună-trimişi cu Paul (1Tesaloniceni
1,1). Aceasta nu îi face “apostoli”, dar mai departe, în scrisoare,
Paul aminteşte de timpul în care a vizitat Biserica din Tesalonic şi
spune: “Precum ştiţi, noi nu am folosit niciodată cuvinte de linguşire,
nici nu am avut vreun gând ascuns de lăcomie, Dumnezeu este martor, nici
nu am căutat slava de la oameni: nici de la voi şi nici de la alţii;
deşi, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă fim povară” (1Tesaloniceni 2,5-6).
Întrucât foloseşte pluralul “noi” înseamnă că îi include, poate, şi pe
ceilalţi doi în calitate de apostoli. Pe de altă parte, ar putea fi un
“noi” retoric, care nu îi include pe Silvan şi Timotei.
Posibil apostol: Apollo
Acelaşi lucru este adevărat în ceea ce-l priveşte pe Apollo. În 1Corinteni,
Sf. Paul vorbeşte despre sine şi despre alţi doi slujitori ai lui
Cristos, Petru şi Apollo, şi în continuare adaugă: “Căci ni se pare că
Dumnezeu ne-a făcut pe noi, apostolii, cei din urmă, ca nişte condamnaţi la moarte fiindcă am devenit ca un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni” (1Corinteni
4,9). Aici îl includea probabil pe Apollo între apostoli – sau nu. Se
poate ca Sf. Paul să se fi referit la “noi, apostolii” la modul general,
adică la toţi apostolii, şi s-ar putea să nu-l fi inclus şi pe Apollo.
Cazul spinos al lui Iacob
În Scrisoarea către Galateni, Sf. Paul descrie o vizită la
Ierusalim şi menţionează: “Trei ani după aceea, am urcat la Ierusalim să
fac cunoştinţă cu Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar nu am
văzut pe nimeni altul dintre apostoli, în afară de Iacob, fratele Domnului” (Galateni 1,18-19).
Din aceasta putem înţelege că Iacob, fratele Domnului (cunoscut şi ca
“Iacob cel Drept”), făcea parte dintre apostoli. Într-adevăr, aceasta
corespunde cu identificarea cea mai răspândită a acestui Iacob ca fiind
“Iacob, fiul lui Alfeu” sau “Iacob cel Mic”, care a fost într-adevăr unul dintre cei Doisprezece apostoli.
Există însă totuşi o problemă în privinţa acestei identificări, după
cum remarca Papa Benedict al XVI-lea: “Între exegeţi se dezbate problema
identificării acestor două personaje care poartă acelaşi nume, Iacob
fiul lui Alfeu şi Iacob ‘fratele Domnului’. Tradiţiile evanghelice nu au
păstrat nici o relatare, nici despre unul nici despre celălalt,
referitoare la perioada vieţii pământeşti a lui Isus” (Audienţa
generală, 28 iunie 2006).
Unul dintre motivele pentru care se crede că erau două persoane
diferite este faptul că Sf. Ioan menţionează clar că “rudele” lui Isus
nu erau dintre cei care credeau, în timpul activităţii Sale pe pământ (Ioan 7,5),
deşi mai târziu au ajuns să creadă şi au ocupat poziţii de frunte în
ierarhia Bisericii. În diferite pasaje din Noul Testament se face
deosebirea între “rudele” Domnului pe de o parte şi apostoli şi
discipoli pe de altă parte, astfel încât mulţi au sugerat că Iacob cel
Drept este o rudă a lui Isus (frate vitreg sau văr), care nu a fost unul
dintre cei Doisprezece. Astfel, Sf. Paul îl putea considera un confrate
apostol care nu fusese unul dintre cei Doisprezece. Acelaşi lucru poate
fi adevărat şi pentru celelalte rude ale Domnului.
Probabil nu erau apostoli: Andronic şi Iunia/Iunias
Mai există figuri din Noul Testament care probabil nu erau apostoli,
deşi unii au susţinut că s-ar putea să fi fost. Două dintre aceste
figuri sunt Andronic şi Iunias, pe care Sf. Paul îi menţionează în Romani
16,7, ca fiind “stimaţi printre apostoli”. Aceste cuvinte au fost
înţelese ca însemnând că Andronic şi Iunias nu numai că erau apostoli,
dar erau şi apostoli stimaţi. Într-adevăr aşa stau lucrurile? Dacă ei ar
fi fost atât de remarcabili ca apostoli, de ce oare nu ştim nimic altceva despre ei?
Acest pasaj este drag celor care doresc hirotonirea femeilor, fiindcă
“Iunia” este un nume feminin; prin urmare, existând o femeie apostol,
se deschide calea spre hirotonirea femeilor. Dar mai există şi alte
moduri în care poate fi citit acest text. Numele poate fi “Iunias” (nume
masculin), mai degrabă decât “Iunia”. În greceşte poate fi citit în
ambele feluri, deşi “Iunia” era un nume mai des întâlnit decât “Iunias”.
Chiar şi aşa, este foarte puţin probabil ca Andronic şi “Iunias” să fi
fost apostoli de seamă, fiindcă nu ştim nimic altceva despre ei decât
ceea ce menţionează Sf. Paul – că erau rudele lui şi că erau creştini
înainte de a fi fost el însuşi creştin.
Dacă nu erau apostoli de seamă, este foarte probabil să nu fi fost deloc apostoli,
fiindcă textul poate fi citit şi într-un sens cu totul diferit.
“Stimaţi printre apostoli” s-ar putea să nu însemne că aveau reputaţie ca fiind apostoli, ci că erau cunoscuţi apostolilor.
Cu alte cuvinte, comunitatea apostolică îi cunoştea pentru dedicarea
deosebită pe care o aveau pentru credinţă. Dacă lucrurile stau aşa,
atunci se poate ca Andronic şi Iunia, soţia sa, să fi fost o familie de
creştini care, plini de zel, au făcut lucruri care au atras atenţia
apostolilor, iar Paul i-a felicitat pentru aceasta.
Un apostol în alt sens: Epafrodit
Un alt personaj care probabil nu era apostol în sensul obişnuit a fost Epafrodit din Filipi. Deşi în Scrisoarea către Filipeni 2,25, Sf. Paul se referă la el folosind cuvântul “apostol” (în unele traduceri), el spune clar că Epafrodit este “apostolul vostru“, pe care îl trimite înapoi. Altfel spus, Epafrodit a fost trimis de biserica din Filipi la Paul, care acum îl trimite înapoi.
Numeroase traduceri redau cuvântul “trimis” prin “apostol”, pentru că
acesta pare a fi sensul obişnuit în limba greacă al cuvântului apostolos
(“cel care este trimis”), mai degrabă decât semnificaţia dobândită de
acest termen, folosit pentru cei trimişi în misiune de însuşi Isus
Cristos.
Apostoli necunoscuţi?
Dat fiind caracterul uneori ambiguu al aprecierii celor care erau sau
nu apostoli, şi faptul că apostolii nu erau limitaţi la cei
Doisprezece, nu putem exclude posibilitatea existenţei şi altor
apostoli. Aceştia s-ar putea să fie persoane complet necunoscute pentru
noi, sau s-ar putea să le cunoaştem numele, dar să nu ştim că erau
consideraţi apostoli.
Apostoli falşi
Ştim că au existat şi alţi bărbaţi care cel puţin să fi pretins că
sunt apostoli. Unii chiar pretindeau un titlu mai înalt. Expresia
grecească pe care o foloseşte Sf. Paul pentru a-i descrie era huperlian apostolon,
şi a fost tradusă în diferite feluri: “super-apostoli”,
“hiper-apostoli”, “apostoli la superlativ”, “mari apostoli” etc. Sf.
Paul foloseşte categoric acest termen în mod sarcastic, dar s-ar putea
ca unii să fi folosit acest termen referindu-se la ei înşişi.
Oricum, Sf. Paul spune: “Totuşi, eu consider că nu am cu nimic mai puţin decât aceşti apostoli teribili” (2Corinteni
11,5). Ne-am putea întreba dacă nu cumva se gândeşte la apostolii din
Ierusalim, ca fiind cei mai înalţi în rang între apostoli, dar ceea ce
urmează exclude cu desăvârşire această interpretare: “Unii ca aceştia
sunt apostoli falşi, lucrători înşelători, care se prefac că sunt
apostoli ai lui Cristos” (2Corinteni 11,13).
Chiar dacă se poate să fi existat oarecare tensiuni între Sf. Paul şi
unii dintre membrii Bisericii din Ierusalim, el niciodată nu s-ar fi
referit în acest fel la cei Doisprezece. Aceasta arată că exista un alt
grup, obscur, de bărbaţi care pretindeau că sunt apostoli şi atentau la
munca misionară a Sf. Paul la Corint. Ei aveau o părere exagerată despre
ei înşişi, iar Paul spune despre ei: “Sunt ei evrei? Sunt şi eu. Sunt
ei israeliţi? Sunt şi eu. Sunt ei descendenţa lui Abraham? Sunt şi eu” (2Corinteni 11,22).
Prin urmare erau evrei de origine, nu dintre neamuri, şi probabil
erau asociaţi mişcării de iudaizare, care susţinea că cei din neamurile
păgâne trebuiau circumcişi şi să devină evrei ca să poată fi mântuiţi.
Ştim acest lucru, fiindcă iată ce le spune Sf. Paul cititorilor săi din
Corint: “Căci dacă cel care vine va predica un alt Isus pe care noi nu
l-am predicat, sau dacă primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o
altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, l-aţi primi foarte bine” (2Corinteni 11,4).
În context, Sf. Paul se referă la activitatea misionară a
“apostolilor teribili”, şi fiindcă el îi identifica în altă parte pe
iudaizanţi drept predicatori ai unei false evanghelii (Galateni 1,6-12;
2,1-10), probabil că şi aici se referă tot la ei. Oricum ar fi, aceşti
oameni fiind apostoli falşi, nu sunt consideraţi în rândul apostolilor
adevăraţi. Dar ei ne arată că titlul de “apostol” era folosit pe scară
ceva mai largă în primul secol al creştinismului – nu numai pentru cei
Doisprezece. Totuşi, mai există încă un apostol, unul adevărat şi care
îşi poate asuma într-adevăr titlul de “apostol la superlativ”….
Apostolul suprem
Mulţi sunt surprinşi să afle că, în Scrisoarea către Evrei, Sf. Paul face referire la Isus Cristos însuşi
ca apostol: “Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti,
priviţi-l cu atenţie pe Isus, apostolul şi marele preot al mărturisirii
noastre…” (Evrei 3,1).
Isus nu este un apostol în acelaşi sens în care sunt apostolii Săi. Ei sunt apostolii lui Isus Cristos
(adică sunt trimişi de Isus Cristos). Isus este un apostol de un rang
mai înalt. Este numit “apostolul mărturisirii noastre”, al însăşi
credinţei noastre. Şi ştim cine l-a trimis pe Isus să ne proclame
credinţa. Isus însuşi ne spune: “Căci m-am coborât din cer nu ca să fac
voinţa Mea, ci voinţa celui care m-a trimis” (Ioan 6,38). Dumnezeu Tatăl l-a trimis, aşa că Isus poate fi numit Apostol al Tatălui sau Apostol al lui Dumnezeu.
O problemă nerezolvată
Din cauza tuturor elementelor care intră în discuţie când vrem să
aflăm câţi apostoli au fost de fapt, întrebarea rămâne în cele din urmă
fără răspuns. Nu numai că au fost diferite feluri de apostoli, dar chiar
dacă ne-am limita la genul apostoli care au fost cei Doisprezece,
Barnaba, Paul şi alţii – ştim prea puţin ca să putem face o listă
definitivă. Sunt cazuri care se află încă în discuţie, şi mai pot fi şi
alţii, pe care nu-i cunoaştem. Dar chiar şi încercarea de a răspunde la această întrebare poate releva, aşa cum am văzut, o serie de lucruri interesante.
