sâmbătă, 17 mai 2014

Capitala artiștilor!


Mereu mă surprinde Sibiul, mai mult decât orice alt oraș din apropiere, cu multitudinea sa de evenimente culturale și cu viața animată ce o dăruiește locuitorilor săi și nu numai.
Acum, pentru că vara se apropie și căldura trebuie să scoată afară din case oamenii pentru a se bucura de natură și frumos, Sibiul a pregătit o surpriză tuturor: Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este pe cale să se desfăşoare în perioada 6 – 15 iunie, sub genericul „Unicitate în Diversitate”. 
Cred că se înțelege că plecând de la un slogan european, acest festival se dorește ca fiind unul al tuturor artiștilor de toate felurile, așa că este pe gustul tuturor. Eu nu am participat la astfel de manifestări, dar prieteni de ai mei da și mi-au spus că s-a meritat. Ca și în fiecare an, și în acesta sibienii și toți cei care vor avea prilejul să fie în această localitate frumoasă, vor avea oportunitatea să viziteze, pe rând, cele peste 66 de locații ce constă în scene în aer liber unde se va putea audia muzică, se vor putea urmări spectacole de circ, dans sau vizita expozițiile de pictură, fotografie, atelierele de muncă sau participa chiar la multe lansări de carte. În Piața Mare și pe străzile Sibiului vor fi organizate spectacole stradale cu participarea artiștilor așa că ar fi păcat să ratezi acest oraș în perioada 6-15 iunie. Fosta capitală a culturii europene nu se lasă mai prejos de celelalte! Anul acesta FITS strânge artiști din peste 70 de țări! Iată diversitatea...

 

Intră și pe paginile web: