De
multe ori, dezbaterile importante pentru viaţa noastră şi a societăţii
noastre se dau în jurul conceptului de libertate şi aşa-numitei
oportunităţi acordate în statele democratice de a decide singur pentru
propria viaţa şi, nu de puţine ori, pentru viaţa celor neputincioşi,
precum copiii încă nenăscuţi, bătrânii fără discernământ şi a tuturor
celor care, în faţa societăţii, tind să-şi piardă valoarea.
În Enciclica Evangelium Vitae, Sf. Ioan Paul al II-lea atrăgea atenţia că problema principală a insensibilităţii de care dă dovadă societatea contemporană are rădăcini mult mai adânci. Acesta spunea:
„În căutarea rădăcinilor celor mai adânci ale luptei între «cultura vieţii» şi «cultura morţii», nu ne putem opri la ideea perversă de libertate amintită mai sus. Trebuie să ajungem în centrul dramei trăite de omul contemporan: eclipsa simţului lui Dumnezeu şi al omului, tipică pentru contextul social şi cultural dominat de secularism, care cu tentaculele sale pătrunzătoare ajunge uneori să pună la încercare înseşi comunităţile creştine. Cei care se lasă contaminaţi de această atmosferă, intră cu uşurinţă în vârtejul unui teribil cerc vicios: pierzând simţul lui Dumnezeu, se tinde şi la pierderea simţului omului, al demnităţii şi vieţii sale; la rândul ei, violarea sistematică a legii morale, în special în materia gravă a respectului faţă de viaţa umană şi de demnitatea ei, produce un gen de umbrire progresivă a capacităţii de percepere a prezenţei dătătoare de viaţă şi mântuitoare a lui Dumnezeu” (Evangelium Vitae 21).
În această lume în care Dumnezeu pare a fi eclipsat de inteligenţa democratică, libertatea cetăţenilor este de multe ori îngrădită printr-o manipulare subtilă a percepţiei lor. Astfel, printr-o serie de campanii publicitare, campanii de lobby politic şi de o aşa-numită îmblânzire a limbajului, lucruri care ar fi părut imposibil de imaginat acum câteva zeci de ani, precum omorârea celor bolnavi sau a celor cu handicapuri, au devenit din ce în ce mai actuale în societatea drepturilor omului.
De aceea, astăzi auzim de nenumărate ori vorbindu-se despre avort, eutanasie, fertilizare umană in vitro, şi nu întotdeauna conştientizăm cu adevărat despre ce este vorba. Atunci când lumea foloseşte de nenumărate ori expresii precum „întrerupere de sarcină” suntem tentaţi să trecem cu vederea că, în realitate, este vorba despre omorârea voluntară a unui copil care încă nu s-a născut. Acest avort voluntar îmblânzit artificial printr-un limbaj camuflator, această crimă, pare mult mai simplu de digerat pentru societatea în care toţi au dreptul la viaţă, dar unora le este pur şi simplu refuzat dreptul de a trăi. Şi în cazul eutanasiei, nu este vorba despre o moarte bună, sensul iniţial al cuvântului, ci este vorba despre un omor voluntar al unei persoane care din diferite motive nu mai doreşte să trăiască. Iniţial se vorbea despre omorârea celor care suferă din cauza unor boli foarte grave şi sunt aproape de moarte, dar astăzi din ce în ce mai des sunt omorâte în mod legal, în anumite ţări, persoane care pot fi sănătoase fizic.
La fel se întâmplă şi în cazul fertilizării in vitro sau al altor proceduri medicale sau sociale controversate din punct de vedere moral: utilizându-se un limbaj îmblânzit, camuflat şi, de multe ori eronat, se încearcă schimbarea percepţiei opiniei publice pentru a nu boicota o serie de atrocităţi contemporane promovate intens de anumite ideologii şi grupuri de interese.
Exemplele de limbaj îmblânzit sunt atât de des întâlnite în viaţa noastră cotidiană, încât dacă vom observa cu o mai mare atenţie limbajul pe care-l au politicienii, mass-media şi cei din jurul nostru, vom constanta că, de foarte multe ori, percepţia ne este alterată de folosirea unor expresii şi cuvinte care s-au îndepărtat de adevăr. Iar acest lucru se întâmplă pentru a elimina emoţiile din dezbaterile societăţii, pentru că omul care simte nedreptatea şi este înduioşat de minunăţia vieţii este greu de manipulat şi imposibil de înduplecat pentru a accepta atrocităţi precum omorârea copiilor nenăscuţi şi a celor care sunt consideraţi inutili de către societate.
Încheiem tot cu un citat din învăţătura Sf. Ioan Paul al II-lea:
„În contextul social de astăzi, marcat de o luptă dramatică între «cultura vieţii» şi «cultura morţii», trebuie să se maturizeze un puternic simţ critic, în stare să discearnă adevăratele valori şi exigenţele autentice. Se impune urgent o mobilizare generală a conştiinţelor şi un efort etic comun pentru a pune în mişcare o mare strategie în favoarea vieţii. Toţi împreună trebuie să construim o nouă cultură a vieţii: nouă, adică în stare să înfrunte şi să rezolve problemele inedite de astăzi privitoare la viaţa omului; nouă, pentru că e însuşită cu o convingere mai solidă şi mai activă din partea tuturor creştinilor; nouă, pentru că e în stare să stârnească o confruntare culturală serioasă şi curajoasă cu toţi. Urgenţa acestei cotituri culturale e legată de situaţia istorică pe care o străbatem, dar se înrădăcinează în însăşi misiunea evanghelizatoare proprie Bisericii. Într-adevăr, Evanghelia tinde să «transforme dinăuntru, să reînnoiască omenirea»; e ca aluatul care dospeşte toată frământătura (cf. Mt 13, 33) şi, ca atare, e destinată să impregneze toate culturile şi să le însufleţească din interior, pentru că exprimă întregul adevăr asupra omului şi asupra vieţii lui” (Evangelium Vitae 95).
A. C. Hrişman
În Enciclica Evangelium Vitae, Sf. Ioan Paul al II-lea atrăgea atenţia că problema principală a insensibilităţii de care dă dovadă societatea contemporană are rădăcini mult mai adânci. Acesta spunea:
„În căutarea rădăcinilor celor mai adânci ale luptei între «cultura vieţii» şi «cultura morţii», nu ne putem opri la ideea perversă de libertate amintită mai sus. Trebuie să ajungem în centrul dramei trăite de omul contemporan: eclipsa simţului lui Dumnezeu şi al omului, tipică pentru contextul social şi cultural dominat de secularism, care cu tentaculele sale pătrunzătoare ajunge uneori să pună la încercare înseşi comunităţile creştine. Cei care se lasă contaminaţi de această atmosferă, intră cu uşurinţă în vârtejul unui teribil cerc vicios: pierzând simţul lui Dumnezeu, se tinde şi la pierderea simţului omului, al demnităţii şi vieţii sale; la rândul ei, violarea sistematică a legii morale, în special în materia gravă a respectului faţă de viaţa umană şi de demnitatea ei, produce un gen de umbrire progresivă a capacităţii de percepere a prezenţei dătătoare de viaţă şi mântuitoare a lui Dumnezeu” (Evangelium Vitae 21).
În această lume în care Dumnezeu pare a fi eclipsat de inteligenţa democratică, libertatea cetăţenilor este de multe ori îngrădită printr-o manipulare subtilă a percepţiei lor. Astfel, printr-o serie de campanii publicitare, campanii de lobby politic şi de o aşa-numită îmblânzire a limbajului, lucruri care ar fi părut imposibil de imaginat acum câteva zeci de ani, precum omorârea celor bolnavi sau a celor cu handicapuri, au devenit din ce în ce mai actuale în societatea drepturilor omului.
De aceea, astăzi auzim de nenumărate ori vorbindu-se despre avort, eutanasie, fertilizare umană in vitro, şi nu întotdeauna conştientizăm cu adevărat despre ce este vorba. Atunci când lumea foloseşte de nenumărate ori expresii precum „întrerupere de sarcină” suntem tentaţi să trecem cu vederea că, în realitate, este vorba despre omorârea voluntară a unui copil care încă nu s-a născut. Acest avort voluntar îmblânzit artificial printr-un limbaj camuflator, această crimă, pare mult mai simplu de digerat pentru societatea în care toţi au dreptul la viaţă, dar unora le este pur şi simplu refuzat dreptul de a trăi. Şi în cazul eutanasiei, nu este vorba despre o moarte bună, sensul iniţial al cuvântului, ci este vorba despre un omor voluntar al unei persoane care din diferite motive nu mai doreşte să trăiască. Iniţial se vorbea despre omorârea celor care suferă din cauza unor boli foarte grave şi sunt aproape de moarte, dar astăzi din ce în ce mai des sunt omorâte în mod legal, în anumite ţări, persoane care pot fi sănătoase fizic.
La fel se întâmplă şi în cazul fertilizării in vitro sau al altor proceduri medicale sau sociale controversate din punct de vedere moral: utilizându-se un limbaj îmblânzit, camuflat şi, de multe ori eronat, se încearcă schimbarea percepţiei opiniei publice pentru a nu boicota o serie de atrocităţi contemporane promovate intens de anumite ideologii şi grupuri de interese.
Exemplele de limbaj îmblânzit sunt atât de des întâlnite în viaţa noastră cotidiană, încât dacă vom observa cu o mai mare atenţie limbajul pe care-l au politicienii, mass-media şi cei din jurul nostru, vom constanta că, de foarte multe ori, percepţia ne este alterată de folosirea unor expresii şi cuvinte care s-au îndepărtat de adevăr. Iar acest lucru se întâmplă pentru a elimina emoţiile din dezbaterile societăţii, pentru că omul care simte nedreptatea şi este înduioşat de minunăţia vieţii este greu de manipulat şi imposibil de înduplecat pentru a accepta atrocităţi precum omorârea copiilor nenăscuţi şi a celor care sunt consideraţi inutili de către societate.
Încheiem tot cu un citat din învăţătura Sf. Ioan Paul al II-lea:
„În contextul social de astăzi, marcat de o luptă dramatică între «cultura vieţii» şi «cultura morţii», trebuie să se maturizeze un puternic simţ critic, în stare să discearnă adevăratele valori şi exigenţele autentice. Se impune urgent o mobilizare generală a conştiinţelor şi un efort etic comun pentru a pune în mişcare o mare strategie în favoarea vieţii. Toţi împreună trebuie să construim o nouă cultură a vieţii: nouă, adică în stare să înfrunte şi să rezolve problemele inedite de astăzi privitoare la viaţa omului; nouă, pentru că e însuşită cu o convingere mai solidă şi mai activă din partea tuturor creştinilor; nouă, pentru că e în stare să stârnească o confruntare culturală serioasă şi curajoasă cu toţi. Urgenţa acestei cotituri culturale e legată de situaţia istorică pe care o străbatem, dar se înrădăcinează în însăşi misiunea evanghelizatoare proprie Bisericii. Într-adevăr, Evanghelia tinde să «transforme dinăuntru, să reînnoiască omenirea»; e ca aluatul care dospeşte toată frământătura (cf. Mt 13, 33) şi, ca atare, e destinată să impregneze toate culturile şi să le însufleţească din interior, pentru că exprimă întregul adevăr asupra omului şi asupra vieţii lui” (Evangelium Vitae 95).
A. C. Hrişman
Sursa:ro.radiovaticana.va
