Din păcate cam la aceeași concluzie poți ajunge mereu când cauți să-ți demontrezi că există perfecțiune în jur, în viața ta.
Deși ne-am dori să vedem mereu numai bucurie și satisfacție peste tot și-n toate iar peste tot să fluture steagul fericirii, din păcate este o iluzie, o „fata morgana” ce doare încearcă să ne inducă în eroare. Dar poate că este bine și așa. Iată că astfel învățăm în viață multe lecții valoroase.
Ca părinte ai vrea ca mereu copilul să asculte, să fie dornic de a învăța, să se trezească dimineața fără a face mofturi și să se bucure că a început o nouă zi.
Copii și-ar dori părinți mai puțin cicălitori, mai detașați și răbdători, care să nu dea pedepse sau să pună inderdicții și, mai ales, să-i lase să doarmă dimineața.
(Apropos de asta, îmi vine în mine un banc:
Dimineata, mama trezeste copilul.
- Trezete-te, baiatule, trebuie sa te duci la scoala!
- Dar, mama, de ce trebuie sa ma duc? Mi-e scarba sa ma duc la scoala!
- Da-mi doua motive de ce nu vrei sa te duci.
- 1: Toti copiii ma urasc. 2: Profesorii ma urasc si mai tare!
- Astea sunt pretexte; scoala-te odata!
- Dar, mama, da-mi doua tu motive de trebuie sa ma duc!
- 1: Ai 47 de ani. 2: Tu esti directorul
Mai multe bancuri: http://mioritice.libertatea.ro/bancuri/duplicat/34561/#ixzz32CAhxp1y)
Dar așa este viața, o continuă așteptare a perfecțiunii, însă aceasta deseori întârzie să vină. Cred că trebuie să ne obișnuim așa și mai ales să ne bucurăm de clipa prezentă, carpe diem, cum ar spune latinii.
Nu există perfecțiune cum nu există mereu dimineți perfecte; poate că dacă de la prima oră a zilei am proni cu dreptul, așa am continua toată ziua... însă sunt multe dimineți...
