„Un renumit maestru zen ducea o viaţă simplă, într-o
colibă din munţi. Într-o noapte, un hoţ a venit să-l jefuiască, dar a
descoperit că maestrul nu avea nimic de valoare în casă. După ce a prins hoţul,
maestrul i-a dat hainele sale, căci nu dorea ca el să plece cu mâna goală. După
ce hoţul – consternat – a plecat, maestrul s-a aşezat gol şi a început să
contemple luna: «Bietul om! Ce bine ar fi fost dacă aş fi putut să-i dăruiesc
această lună splendidă!» ”[1]
