O
idee pusă în discuţie de sociologii de astăzi se referă la faptul că
ne-am născut cu o fire altruistă, însă bombardarea cu ştiri zilnice,
consumerismul, precum şi standardul de viaţă occidental ne-au
transformat în indivizi egoişti şi anxioşi. Oare aşa stau lucrurile?
Aceasta este teza susţinută de psihoterapeutul pentru copii şi adolescenţi Graham Music, care îşi face cunoscute ideile în avanpremieră în ziarul The Guardian, înainte de lansarea cărții cu titlul: „O viaţă confortabilă: Bunăstarea şi noua ştiinţă a altruismului, egoismului şi a lipsei de moralitate.
Argumentul lui G. Music este acesta:
„Avem din ce în ce mai puţină empatie şi sentimente de compasiune faţă de semenii noştri…Există multe dovezi în sprijinul ideii că viteza în care trăim și anxietatea care decurge de aici au un impact enorm asupra modului în care ne comportăm cu ceilalți. Știm acest lucru din observațiile empirice de zi cu zi. Trăim într-o competiție pe viață și pe moarte și este firesc să resimțim stresul foarte puternic și să fim foarte prudenți pentru a-i putea face față. Din acest stres se naște o schimbare fundamentală în comportament, simultan cu rezultate slabe în orice domeniu, fie că e vorba de speranța de viață, sănătatea sau fericirea noastră.”
Nu este vorba doar de stresul de la locul de muncă ori de presiunea constantă de a cumpăra mai mult și de a ne compara permanent cu ceilalți, ci și de răutatea proprie culturii noastre, care se insinuează prin mijloace tot mai perfide.
De exemplu, un studiu de anul trecut de la Universitatea din Michigan arată că tinerii sunt mai agresivi în relațiile sociale datorită expunerii la cruzimea din emisiunile de televiziune. G. Music argumentează că răutatea ocazională manifestată în show-urile X Factor sau Britain’s Got Talent este un alt exemplu pentru cât de reci putem fi și pentru gradul de acceptare în societate a acestei răceli.
Mai mult decât atât, pe măsură ce viteza cu care ne trăim viața crește – acest lucru însemnând să muncim mai mult, să cumpărăm mai mult, să arătăm cât mai bine pe Facebook etc., capacitatea noastră de a răspunde la nevoile celorlalți este afectată negativ:
„Viteza cu care ne trăim viața are un efect major asupra altruismului nostru, spune G. Music. Acest efect se vede și în cadrul școlilor. Stresul se insinuează aici printr-o programă școlară greoaie și printr-o cultură a controlului. Sunt sincer îngrijorat pentru copiii pe care îi consult în clinicile mele.”
Autorul afirmă nevoia noastră disperată de a regândi tendințele noastre către materialism. „Accentul tot mai mare pus pe viața materială în societatea occidentală ne va face să pierdem contactul cu obligațiile noastre sociale.”
Sunt de acord cu argumentele lui G. Music până acum. Și eu consider că indivizii care trăiesc în cultura occidentală devin din ce în ce mai concentrați pe bani, locul de muncă, acumularea de obiecte și de dorința de a face cât mai multe într-o singură zi. Am devenit mai narcisiști și singuratici și ne pasă mai puțin de cei din jurul nostru. Totuși, cartea devine mai interesantă odată cu afirmația potrivit căreia nu ne naștem egoiști.
Studiile au demonstrat, spune autorul, că în cazul copiilor mici există chiar plăcerea de a-i ajuta pe ceilalți.
Autorul se referă la o serie de experimente care au avut loc la Institutul Max Planck din Germania, unde câțiva copii în vârstă de 15 luni au fost puși în aceeași cameră cu un adult care simula ca are nevoie de ajutor. Copii au demonstrat că le place să ajute și s-au bucurat de o recompensă intrinsecă rezultată din actul în sine. Ulterior, au început să fie recompensați „extrinsec” cu jucării. Grupul de copii care a fost recompensat cu jucării și-a pierdut rapid interesul în a ajuta. Copiii nerecompensați cu jucării – și care nu știau că celalalt grup este recompensat – au continuat să ajute, fiind mulțumiți fără un alt motiv decât actul de a ajuta.
Alte studii au demonstrat că cei mici se simt mai fericiți când oferă decât când primesc, spune G. Music. „Apoi avem dovezi că adolescenții cărora li se cere să facă o faptă bună o dată pe zi sunt mai puțin depresivi. Ne-am dezvoltat abilitățile de a fi de ajutor și de a face ceva fără recompensă. Recompensele nu fac pe nimeni fericit și ceva fundamental se pierde când oferim recompense pentru anumite comportamente.”
Ca tată al unui copil mic, sunt în totalitate convins că cei mici se nasc cu credința că ei sunt centrul existenței și că unul din rolurile fundamentale ale părinților este să-i debaraseze ușor de această credință. Nu știu în ce măsură studiile citate de autor schimbă cu adevărat acest fapt. Învățăm să fim altruiști. Ne antrenăm pentru a-i pune pe ceilalți pe primul loc și trebuie să depunem efort zilnic în acest sens. În mod natural credem că suntem centrul tuturor lucrurilor și cea mai importantă ființă de pe pământ și ne este greu să ne mai gândim și la bunăstarea celorlalți. Sunt de acord cu G. Music că actuala societate, cel puțin cea occidentală, nu ne ajută să ne temperăm grija de sine atât de destructivă. A-i pune pe ceilalți pe primul loc echivalează cu a înota împotriva curentului. Dar nu sunt convins că ne naștem cu această abilitate, pe care o pierdem datorită societății în care trăim. Cred că ea doar exacerbează tendințele noastre naturale. Totuși, sunt de acord în mare cu ideea lui G. Music potrivit căreia:
„…pierdem din vedere că recompensele nu ne fac fericiți, întrucât suntem păcăliți de etosul de consum, de mesajele insistente care ne spun că avem nevoie de un iPhone sau de o bucătărie nouă pentru a fi fericiți, și mereu ne lăsăm duși de nas. Acești foarte puternici factori de propulsare a capitalismului post-industrial, precum și mass-media sunt excelente mijloace de declanșare a nevoilor de toate felurile. Până la urmă, însă, bunăstarea nu se poate vinde.”
Vom continua să îndrăgim strategiile de marketing până când vom înțelege pentru ce am fost creați. Care este scopul nostru final? Acum 16 secole, Sfântul Augustin avea o soluție la dilema noastră modernă: Pentru Tine ne-ai făcut şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în Tine.
Aceasta este teza susţinută de psihoterapeutul pentru copii şi adolescenţi Graham Music, care îşi face cunoscute ideile în avanpremieră în ziarul The Guardian, înainte de lansarea cărții cu titlul: „O viaţă confortabilă: Bunăstarea şi noua ştiinţă a altruismului, egoismului şi a lipsei de moralitate.
Argumentul lui G. Music este acesta:
„Avem din ce în ce mai puţină empatie şi sentimente de compasiune faţă de semenii noştri…Există multe dovezi în sprijinul ideii că viteza în care trăim și anxietatea care decurge de aici au un impact enorm asupra modului în care ne comportăm cu ceilalți. Știm acest lucru din observațiile empirice de zi cu zi. Trăim într-o competiție pe viață și pe moarte și este firesc să resimțim stresul foarte puternic și să fim foarte prudenți pentru a-i putea face față. Din acest stres se naște o schimbare fundamentală în comportament, simultan cu rezultate slabe în orice domeniu, fie că e vorba de speranța de viață, sănătatea sau fericirea noastră.”
Nu este vorba doar de stresul de la locul de muncă ori de presiunea constantă de a cumpăra mai mult și de a ne compara permanent cu ceilalți, ci și de răutatea proprie culturii noastre, care se insinuează prin mijloace tot mai perfide.
De exemplu, un studiu de anul trecut de la Universitatea din Michigan arată că tinerii sunt mai agresivi în relațiile sociale datorită expunerii la cruzimea din emisiunile de televiziune. G. Music argumentează că răutatea ocazională manifestată în show-urile X Factor sau Britain’s Got Talent este un alt exemplu pentru cât de reci putem fi și pentru gradul de acceptare în societate a acestei răceli.
Mai mult decât atât, pe măsură ce viteza cu care ne trăim viața crește – acest lucru însemnând să muncim mai mult, să cumpărăm mai mult, să arătăm cât mai bine pe Facebook etc., capacitatea noastră de a răspunde la nevoile celorlalți este afectată negativ:
„Viteza cu care ne trăim viața are un efect major asupra altruismului nostru, spune G. Music. Acest efect se vede și în cadrul școlilor. Stresul se insinuează aici printr-o programă școlară greoaie și printr-o cultură a controlului. Sunt sincer îngrijorat pentru copiii pe care îi consult în clinicile mele.”
Autorul afirmă nevoia noastră disperată de a regândi tendințele noastre către materialism. „Accentul tot mai mare pus pe viața materială în societatea occidentală ne va face să pierdem contactul cu obligațiile noastre sociale.”
Sunt de acord cu argumentele lui G. Music până acum. Și eu consider că indivizii care trăiesc în cultura occidentală devin din ce în ce mai concentrați pe bani, locul de muncă, acumularea de obiecte și de dorința de a face cât mai multe într-o singură zi. Am devenit mai narcisiști și singuratici și ne pasă mai puțin de cei din jurul nostru. Totuși, cartea devine mai interesantă odată cu afirmația potrivit căreia nu ne naștem egoiști.
Studiile au demonstrat, spune autorul, că în cazul copiilor mici există chiar plăcerea de a-i ajuta pe ceilalți.
Autorul se referă la o serie de experimente care au avut loc la Institutul Max Planck din Germania, unde câțiva copii în vârstă de 15 luni au fost puși în aceeași cameră cu un adult care simula ca are nevoie de ajutor. Copii au demonstrat că le place să ajute și s-au bucurat de o recompensă intrinsecă rezultată din actul în sine. Ulterior, au început să fie recompensați „extrinsec” cu jucării. Grupul de copii care a fost recompensat cu jucării și-a pierdut rapid interesul în a ajuta. Copiii nerecompensați cu jucării – și care nu știau că celalalt grup este recompensat – au continuat să ajute, fiind mulțumiți fără un alt motiv decât actul de a ajuta.
Alte studii au demonstrat că cei mici se simt mai fericiți când oferă decât când primesc, spune G. Music. „Apoi avem dovezi că adolescenții cărora li se cere să facă o faptă bună o dată pe zi sunt mai puțin depresivi. Ne-am dezvoltat abilitățile de a fi de ajutor și de a face ceva fără recompensă. Recompensele nu fac pe nimeni fericit și ceva fundamental se pierde când oferim recompense pentru anumite comportamente.”
Ca tată al unui copil mic, sunt în totalitate convins că cei mici se nasc cu credința că ei sunt centrul existenței și că unul din rolurile fundamentale ale părinților este să-i debaraseze ușor de această credință. Nu știu în ce măsură studiile citate de autor schimbă cu adevărat acest fapt. Învățăm să fim altruiști. Ne antrenăm pentru a-i pune pe ceilalți pe primul loc și trebuie să depunem efort zilnic în acest sens. În mod natural credem că suntem centrul tuturor lucrurilor și cea mai importantă ființă de pe pământ și ne este greu să ne mai gândim și la bunăstarea celorlalți. Sunt de acord cu G. Music că actuala societate, cel puțin cea occidentală, nu ne ajută să ne temperăm grija de sine atât de destructivă. A-i pune pe ceilalți pe primul loc echivalează cu a înota împotriva curentului. Dar nu sunt convins că ne naștem cu această abilitate, pe care o pierdem datorită societății în care trăim. Cred că ea doar exacerbează tendințele noastre naturale. Totuși, sunt de acord în mare cu ideea lui G. Music potrivit căreia:
„…pierdem din vedere că recompensele nu ne fac fericiți, întrucât suntem păcăliți de etosul de consum, de mesajele insistente care ne spun că avem nevoie de un iPhone sau de o bucătărie nouă pentru a fi fericiți, și mereu ne lăsăm duși de nas. Acești foarte puternici factori de propulsare a capitalismului post-industrial, precum și mass-media sunt excelente mijloace de declanșare a nevoilor de toate felurile. Până la urmă, însă, bunăstarea nu se poate vinde.”
Vom continua să îndrăgim strategiile de marketing până când vom înțelege pentru ce am fost creați. Care este scopul nostru final? Acum 16 secole, Sfântul Augustin avea o soluție la dilema noastră modernă: Pentru Tine ne-ai făcut şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în Tine.
Sursa:stiripentruviata.ro
