Cardinalul
Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a acordat
un interviu redacției centrale de la Radio Vatican cu prilejul
beatificării episcopului martir Anton Durcovici, la Iași, pe 17 mai a.c.
Eminență, vorbiți-ne despre noul fericit, episcopul Anton Durcovici.
Cardinalul A. Amato: Anton Durcovici s-a născut pe 17 mai 1888 în Austria. După moartea tatălui, la vârsta de șase ani s-a mutat împreună cu mama și cu fratele în România. A urmat studiile ecleziastice mai întâi la seminarul din București și apoi la Roma, unde a obținut doctoratul în filozofie, teologie și drept canonic. După consacrarea preoțească, în 1910, s-a dedicat timp de mai mulți ani predării religiei și pastorației în parohii. Numit episcop de Iași, în 1947, primește consacrarea episcopală în 1948, începând imediat un intens minister de vizite în parohii și de încurajare a statorniciei în credință.
Noul Fericit se adaugă altor episcopi și preoți români martiri, beatificați de Biserică…
Cardinalul A. Amato: Exact. Ultima beatificare a avut loc anul trecut la sfârșitul lunii august, la București, fiind vorba despre extraordinara figură a preotului Vladimir Ghika. Mons. Durcovici se adaugă multor martiri ai glorioasei Biserici greco-catolice din România. Exprimându-și admirația față de acest episcop excepțional, Papa Francisc în numește în Scrisoarea sa Apostolică "păstor zelos, apostol al adorației euharistice și mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru".
Ne puteți spune mai multe despre personalitatea episcopului martir care urmează să fie ridicat la cinstea altarelor?
Cardinalul A. Amato: Monseniorul Durcovici era o persoană blândă, pacifică, plină de credință, caritabilă, milostivă. Îi iubea îndeosebi pe cei săraci. Unii martori povestesc că la acea vreme, la Iași era multă sărăcie. Monseniorul Durcovici a dat atunci dispoziție ca în școala catolică " Notre Dame de Sion" să se deschidă o cantină pentru săracii din oraș.
Fericitul nostru nu avea dușmani, nu era implicat în politică, pentru el fiind cu toții asemenea fraților iar cuvântul său fiind cu adevărat evanghelic. Martorii afirmă că vorbea și trăia in persona Christi, el amintind bine cuvântul lui Isus: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi" (In 15,20)
Cum poate fi descris martiriul său?
Cardinalul A. Amato: În ciuda unui comportament de prudență extremă, episcopul a fost arestat cu acuzația de a fi dușman al socialismului. Era pe 26 iunie 1949 și în acea zi ar fi trebuit să confere sacramentul mirului unui număr de 650 de tineri într-o parohie de la periferia Bucureștiului. În timp ce se îndrepta pe jos spre parohie, a fost ajuns din urmă de o mașină a securității și obligat să urce în acel automobil. Așa avea să dispară pentru totdeauna Mons. Durcovici înghițit de una dintre înfricoșătoarele închisori comuniste, unde a fost interogat și torturat timp de săptămâni, zi și noapte, fără întrerupere. Tratamentul nemilos, lipsa de apă și de hrană l-au redus la un schelet.
Au existat martori ai martirajului episcopului Durcovici?
Cardinalul A. Amato: Desigur, toți tovarășii de temniță care au scăpat cu viață. De pildă, părintele Rafael Friedrich, un preot închis în teribila închisoare Sighet, cea mai dură a regimului de atunci, într-o zi, în timp ce era de tură la măturat, s-a apropiat de celula episcopului și i-a șoptit în latină: "Ego sum Friedrich". O voce slabă și obosită i-a răspuns: "Morior fame et siti, da mihi absolutionem". De fapt, spre sfârșit, Episcopul a fost pus în izolare totală, aruncat gol în așa-numita celulă a morții, un loc sordid, de întuneric și frig. Acolo a murit, din cauza lipsurilor fără limită, în noaptea dintre 10 și 11 decembrie 1951.
"În ziua următoare" – potrivit unui martor – "dimineața devreme, șoferul închisorii a luat din celula morții trupul gol și neînsuflețit al episcopului și l-a aruncat într-o groapă comună a cimitirului evreiesc, de lângă închisoare".
Ce anume ne învață Episcopul Anton Durcovici pe noi, cei de azi?
Cardinalul A. Amato: Ne învață să fim tari și curajoși în încercări. Pe el l-au susținut cuvintele apostolului Paul care, fiind tot prizonier și martir al lui Cristos, spunea: "Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? (…) Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit". (Rm
8, 35-37)
Ce s-ar putea spune despre faima sfințeniei și martiriului său?
Cardinalul A. Amato: Faima sfințeniei și martiriului său a fost întotdeauna vie în România și nu numai. Studenții săi, de la Seminarul Teologic, preoții arhidiecezei de București și ai diecezei de Iași, credincioșii convertiți și călăuziți de el, penitenții săi, cu toții sunt de acord în a afirma că au fost edificați de exemplul său și, sub influxul înțelepciunii direcțiunii sale spirituale, s-au simțit chemați să meargă pe calea perfecțiunii evanghelice.
De exemplu, în 1987, la aflarea veștii deschiderii procesului de beatificare a episcopului Anton Durcovici, doamna Angèle Mornand, proprietara unei fabrici din București și convertită de episcopul nostru martir, scria de la Paris: "Minunata veste a deschiderii procesului de beatificare a veneratului și sfântului nostru Durcovici vine ca o bucurie cerească care mă umple de fericire și ușurează povara grelei mele cruci. Este un mare har de la Dumnezeu faptul că am avut privilegiul să cunosc un sfânt aici, pe pământ. Era un sfânt minunat".
Eminență, vorbiți-ne despre noul fericit, episcopul Anton Durcovici.
Cardinalul A. Amato: Anton Durcovici s-a născut pe 17 mai 1888 în Austria. După moartea tatălui, la vârsta de șase ani s-a mutat împreună cu mama și cu fratele în România. A urmat studiile ecleziastice mai întâi la seminarul din București și apoi la Roma, unde a obținut doctoratul în filozofie, teologie și drept canonic. După consacrarea preoțească, în 1910, s-a dedicat timp de mai mulți ani predării religiei și pastorației în parohii. Numit episcop de Iași, în 1947, primește consacrarea episcopală în 1948, începând imediat un intens minister de vizite în parohii și de încurajare a statorniciei în credință.
Noul Fericit se adaugă altor episcopi și preoți români martiri, beatificați de Biserică…
Cardinalul A. Amato: Exact. Ultima beatificare a avut loc anul trecut la sfârșitul lunii august, la București, fiind vorba despre extraordinara figură a preotului Vladimir Ghika. Mons. Durcovici se adaugă multor martiri ai glorioasei Biserici greco-catolice din România. Exprimându-și admirația față de acest episcop excepțional, Papa Francisc în numește în Scrisoarea sa Apostolică "păstor zelos, apostol al adorației euharistice și mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru".
Ne puteți spune mai multe despre personalitatea episcopului martir care urmează să fie ridicat la cinstea altarelor?
Cardinalul A. Amato: Monseniorul Durcovici era o persoană blândă, pacifică, plină de credință, caritabilă, milostivă. Îi iubea îndeosebi pe cei săraci. Unii martori povestesc că la acea vreme, la Iași era multă sărăcie. Monseniorul Durcovici a dat atunci dispoziție ca în școala catolică " Notre Dame de Sion" să se deschidă o cantină pentru săracii din oraș.
Fericitul nostru nu avea dușmani, nu era implicat în politică, pentru el fiind cu toții asemenea fraților iar cuvântul său fiind cu adevărat evanghelic. Martorii afirmă că vorbea și trăia in persona Christi, el amintind bine cuvântul lui Isus: "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi" (In 15,20)
Cum poate fi descris martiriul său?
Cardinalul A. Amato: În ciuda unui comportament de prudență extremă, episcopul a fost arestat cu acuzația de a fi dușman al socialismului. Era pe 26 iunie 1949 și în acea zi ar fi trebuit să confere sacramentul mirului unui număr de 650 de tineri într-o parohie de la periferia Bucureștiului. În timp ce se îndrepta pe jos spre parohie, a fost ajuns din urmă de o mașină a securității și obligat să urce în acel automobil. Așa avea să dispară pentru totdeauna Mons. Durcovici înghițit de una dintre înfricoșătoarele închisori comuniste, unde a fost interogat și torturat timp de săptămâni, zi și noapte, fără întrerupere. Tratamentul nemilos, lipsa de apă și de hrană l-au redus la un schelet.
Au existat martori ai martirajului episcopului Durcovici?
Cardinalul A. Amato: Desigur, toți tovarășii de temniță care au scăpat cu viață. De pildă, părintele Rafael Friedrich, un preot închis în teribila închisoare Sighet, cea mai dură a regimului de atunci, într-o zi, în timp ce era de tură la măturat, s-a apropiat de celula episcopului și i-a șoptit în latină: "Ego sum Friedrich". O voce slabă și obosită i-a răspuns: "Morior fame et siti, da mihi absolutionem". De fapt, spre sfârșit, Episcopul a fost pus în izolare totală, aruncat gol în așa-numita celulă a morții, un loc sordid, de întuneric și frig. Acolo a murit, din cauza lipsurilor fără limită, în noaptea dintre 10 și 11 decembrie 1951.
"În ziua următoare" – potrivit unui martor – "dimineața devreme, șoferul închisorii a luat din celula morții trupul gol și neînsuflețit al episcopului și l-a aruncat într-o groapă comună a cimitirului evreiesc, de lângă închisoare".
Ce anume ne învață Episcopul Anton Durcovici pe noi, cei de azi?
Cardinalul A. Amato: Ne învață să fim tari și curajoși în încercări. Pe el l-au susținut cuvintele apostolului Paul care, fiind tot prizonier și martir al lui Cristos, spunea: "Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? (…) Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit". (Rm
8, 35-37)
Ce s-ar putea spune despre faima sfințeniei și martiriului său?
Cardinalul A. Amato: Faima sfințeniei și martiriului său a fost întotdeauna vie în România și nu numai. Studenții săi, de la Seminarul Teologic, preoții arhidiecezei de București și ai diecezei de Iași, credincioșii convertiți și călăuziți de el, penitenții săi, cu toții sunt de acord în a afirma că au fost edificați de exemplul său și, sub influxul înțelepciunii direcțiunii sale spirituale, s-au simțit chemați să meargă pe calea perfecțiunii evanghelice.
De exemplu, în 1987, la aflarea veștii deschiderii procesului de beatificare a episcopului Anton Durcovici, doamna Angèle Mornand, proprietara unei fabrici din București și convertită de episcopul nostru martir, scria de la Paris: "Minunata veste a deschiderii procesului de beatificare a veneratului și sfântului nostru Durcovici vine ca o bucurie cerească care mă umple de fericire și ușurează povara grelei mele cruci. Este un mare har de la Dumnezeu faptul că am avut privilegiul să cunosc un sfânt aici, pe pământ. Era un sfânt minunat".
Sursa:ro.radiovaticana.va
