Cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscopul Lyonului și Primat al Galiei, iniţiatorul Novenei de nouă luni pentru Franța, care a început pe 15 noiembrie 2014, a acordat un intreviu revistei Famille chrétienne.
FC. "De ce este important să ne rugăm pentru Franța? Situația este atât de gravă?
Să nu inversăm lucrurile: rugăciunea nu este ceva la care să apelăm în ultimă instanță, ci este prima datorie a unui creștin. Cunoaşteţi pasajul biblic în care Isus "le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea" (Luca 18: 1). Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, îi cerem mai întâi ceea ce ne este de primă necesitate: "pâinea cea de toate zilele" și mai apoi ceea ce ne este esențial (adăpost, sănătate, muncă...), pe urmă ne rugăm pentru ce suntem mai atașaţi (familia, țara noastră, pacea în lume...). Noi nu ne rugăm pentru că situația este catastrofală, ci din dragoste pentru acest pământ, pentru această cultură de la care am primit atât de mult.
Credința creștină este prezentă de mult timp aici: Franța a dat mulți sfinți, a trimis mulți misionari în întreaga lume... Este o țară pe care mulți străini o admiră. Papa Ioan Paul al II-lea la Le Bourget a definit Franţa ca fiind "educatoarea popoarelor" [...] Dar este adevărat că această rugăciune se intensifică în timp de război, violență sau în situaţii foarte delicate cum sunt cele de astăzi. [...]
Revenind la urgența situației. Comparația cu aparițiile de L`Île-Bouchard, în 1947, vi se pare pertinentă?
Din 1947, circumstanțele s-au schimbat, cu siguranță, dar reacția spirituală nu poate fi atât de diferită. La acea vreme, țara a fost blocată de către comuniști. Astăzi ne confruntăm cu o bulversare adusă de așa-numitele legi "societale". Am fost în mod plăcut surprinşi de puterea spirituală a Franței. Când a fost anunțată legea care permitea căsătoria între două persoane de același sex în Spania, am văzut un milion de oameni care s-au adunat pentru o Sfântă Liturghie într-o piață din Madrid. Ştiam că aşa ceva nu va avea loc la Paris. Dar am sperat că nu va fi la fel ca în Portugalia, Canada şi Belgia... unde nu s-a petrecut nimic! [...]
Această izbucnire este deci de ordin spiritual?
Da, asta a şi fost, o izbucnire tipic franceză. Am lucrat foarte mult la nivel intelectual, reunind avocaţi şi educatori, politicieni și medici, reprezentanți ai diferitelor religii... Nunțiul mi-a spus că acţiunile noastre nu aveau nimic de-a face cu ceea văzuse el cu câțiva ani mai devreme în Canada. Și dintr-o dată au izbucnit manifestaţii gigantice. Părea să fie ignorat impactul acestora, dar a fost o surpriză pentru toată lumea, pentru noi, ca și pentru multe alte țări care privesc înspre Franța. La Conclavul din martie 2013, cardinalii din Boston, Munchen și Madrid, m-au întrebat: "Ce s-a întâmplat cu voi, în Franța?" Probabil că aveau imaginea unei țări adormite din punct de vedere spiritual... Însă, toată lumea şi-a dat seama atunci că există în Franța o spiritualitate minunată!
Deși legea Taubira a fost adoptată, nu este totul pierdut. Mai mult decât atât, Domnul nu ne-a spus că vom câştiga; el pur și simplu ne-a lăsat ca ultimă învăţătură: " şi Îmi veţi fi Mie martori " (Fapte 1: 8). Am dat mărturie, iar mesajul a fost bine înțeles: "Nu este bună această lege pentru Franța. Aveţi puterea, dar nu aveţi dreptul. Este o minciună cu consecințe foarte grave." Este un semn că țara aceasta nu este atât de adormită. Spiritual, ea este în viață. Mai mult decât ne imaginam!
Este într-adevăr o mărturie creștină? La Manif pour tous se defineşte a fi aconfesională...
Toată lumea știe că sunt catolicii cei care au fost coloana vertebrală a acestei mișcări. [...] Biserica, cu toate că este adesea batjocorită are un cuvânt de spus, este respectată, deoarece ea acţionează pentru a salva căsătoria și familia, are grijă de romi, de persoanele fără adăpost și din această vară de creștinii din Orient. Oamenii pot vedea coerența mărturiei și a angajamentelor sale. [...] Ar trebui să ne descurajeze faptul că legea Taubira a fost adoptată? Desigur, nu! Misiunea noastră continuă. Eu nu am de gând să mă opresc din a evangheliza sau a celebra Sfânta Liturghie. Trebuie să nu ne mai gândim în termeni strategici. Isus nu ne garantează victoria. În ochii oamenilor, viața Sa s-a încheiat cu un eșec... El ne cere să mărturisim adevărul cu dragoste. [...]
În ceea ce privește legea care permite „căsătoria” a două persoane de același sex, nu am nici o îndoială că adevărul va fi recunoscut și că, mai devreme sau mai târziu, va fi abrogată. Pentru că este o minciună care produce şi alte minciuni, precum încercarea de a face să se creadă că un copil poate avea două mame sau doi taţi! Aceasta este chiar numită minciună de stat. [...]"
Traducere: ACCSursa:lesalonbeige.blogs.com
FC. "De ce este important să ne rugăm pentru Franța? Situația este atât de gravă?
Să nu inversăm lucrurile: rugăciunea nu este ceva la care să apelăm în ultimă instanță, ci este prima datorie a unui creștin. Cunoaşteţi pasajul biblic în care Isus "le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea" (Luca 18: 1). Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, îi cerem mai întâi ceea ce ne este de primă necesitate: "pâinea cea de toate zilele" și mai apoi ceea ce ne este esențial (adăpost, sănătate, muncă...), pe urmă ne rugăm pentru ce suntem mai atașaţi (familia, țara noastră, pacea în lume...). Noi nu ne rugăm pentru că situația este catastrofală, ci din dragoste pentru acest pământ, pentru această cultură de la care am primit atât de mult.
Credința creștină este prezentă de mult timp aici: Franța a dat mulți sfinți, a trimis mulți misionari în întreaga lume... Este o țară pe care mulți străini o admiră. Papa Ioan Paul al II-lea la Le Bourget a definit Franţa ca fiind "educatoarea popoarelor" [...] Dar este adevărat că această rugăciune se intensifică în timp de război, violență sau în situaţii foarte delicate cum sunt cele de astăzi. [...]
Revenind la urgența situației. Comparația cu aparițiile de L`Île-Bouchard, în 1947, vi se pare pertinentă?
Din 1947, circumstanțele s-au schimbat, cu siguranță, dar reacția spirituală nu poate fi atât de diferită. La acea vreme, țara a fost blocată de către comuniști. Astăzi ne confruntăm cu o bulversare adusă de așa-numitele legi "societale". Am fost în mod plăcut surprinşi de puterea spirituală a Franței. Când a fost anunțată legea care permitea căsătoria între două persoane de același sex în Spania, am văzut un milion de oameni care s-au adunat pentru o Sfântă Liturghie într-o piață din Madrid. Ştiam că aşa ceva nu va avea loc la Paris. Dar am sperat că nu va fi la fel ca în Portugalia, Canada şi Belgia... unde nu s-a petrecut nimic! [...]
Această izbucnire este deci de ordin spiritual?
Da, asta a şi fost, o izbucnire tipic franceză. Am lucrat foarte mult la nivel intelectual, reunind avocaţi şi educatori, politicieni și medici, reprezentanți ai diferitelor religii... Nunțiul mi-a spus că acţiunile noastre nu aveau nimic de-a face cu ceea văzuse el cu câțiva ani mai devreme în Canada. Și dintr-o dată au izbucnit manifestaţii gigantice. Părea să fie ignorat impactul acestora, dar a fost o surpriză pentru toată lumea, pentru noi, ca și pentru multe alte țări care privesc înspre Franța. La Conclavul din martie 2013, cardinalii din Boston, Munchen și Madrid, m-au întrebat: "Ce s-a întâmplat cu voi, în Franța?" Probabil că aveau imaginea unei țări adormite din punct de vedere spiritual... Însă, toată lumea şi-a dat seama atunci că există în Franța o spiritualitate minunată!
Deși legea Taubira a fost adoptată, nu este totul pierdut. Mai mult decât atât, Domnul nu ne-a spus că vom câştiga; el pur și simplu ne-a lăsat ca ultimă învăţătură: " şi Îmi veţi fi Mie martori " (Fapte 1: 8). Am dat mărturie, iar mesajul a fost bine înțeles: "Nu este bună această lege pentru Franța. Aveţi puterea, dar nu aveţi dreptul. Este o minciună cu consecințe foarte grave." Este un semn că țara aceasta nu este atât de adormită. Spiritual, ea este în viață. Mai mult decât ne imaginam!
Este într-adevăr o mărturie creștină? La Manif pour tous se defineşte a fi aconfesională...
Toată lumea știe că sunt catolicii cei care au fost coloana vertebrală a acestei mișcări. [...] Biserica, cu toate că este adesea batjocorită are un cuvânt de spus, este respectată, deoarece ea acţionează pentru a salva căsătoria și familia, are grijă de romi, de persoanele fără adăpost și din această vară de creștinii din Orient. Oamenii pot vedea coerența mărturiei și a angajamentelor sale. [...] Ar trebui să ne descurajeze faptul că legea Taubira a fost adoptată? Desigur, nu! Misiunea noastră continuă. Eu nu am de gând să mă opresc din a evangheliza sau a celebra Sfânta Liturghie. Trebuie să nu ne mai gândim în termeni strategici. Isus nu ne garantează victoria. În ochii oamenilor, viața Sa s-a încheiat cu un eșec... El ne cere să mărturisim adevărul cu dragoste. [...]
În ceea ce privește legea care permite „căsătoria” a două persoane de același sex, nu am nici o îndoială că adevărul va fi recunoscut și că, mai devreme sau mai târziu, va fi abrogată. Pentru că este o minciună care produce şi alte minciuni, precum încercarea de a face să se creadă că un copil poate avea două mame sau doi taţi! Aceasta este chiar numită minciună de stat. [...]"
Traducere: ACCSursa:lesalonbeige.blogs.com
