De Vincenzo Sansonetti
”Preacurata Fecioara Maria, chiar din clipa zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic a lui Dumnezeu și în vederea meritelor lui Isus Cristos, a fost ferită de orice urmă a păcatului originar”. Aceasta este în esență dogma Neprihănitei Zămisliri, proclamată de Fericitul Papă Pius al IX-lea prin bula ”Ineffabilis Deus” la 8 decembrie 1854.
La rugăciunea Angelus din 8 decembrie 2013 Papa Francisc amintind de dogmă zicea: ” Asupra ei, a acelei fete din acel sat îndepărtat, asupra ei s-a fixat privirea Domnului , care a ales-o să fie Mama Fiului Său. În vederea acestei maternități, Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc, adică de acea fractură în comuniunea cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu creația care rănește în profunzime orice ființă umană. Dar această fractură a fost vindecată cu anticipație în Mama celui care a venit să ne elibereze din robia păcatului”. Fecioara nu putea să fie atinsă de păcatul părinților: doar o creatură concepută pură și fără urmele păcatului ar fi putut să primească în pântecele ei corpul lui Cristos.
Să ne reamintim de 8 decembrie 1854. În acea dimineață, în bazilica Sf. Petru, care era plină de credincioși, în momentul citirii bulei Pius al IX-lea este lovit de o rază de lumină provenind de undeva de sus. Fenomen inexplicabil , deoarece în nici un moment al anului, și cu atât mai puțin la începutul iernii, raza luminii nu putea pătrunde prin ferestrele bazilicii și să ajungă în locul unde se afla Papa. Un fel de ”aprobare” cerească? Prevestirea unui mai fericit viitor în viața chinuită a Bisericii, în acei ani în care a fost atacată foarte dur de masoni și de anticlericali? Cine știe.
La doar câteva luni după, în 12 aprilie 1855, are loc un alt episod misterios. Același Pius al IX-lea este în vizită la Colegiul de ”Propaganda Fide”. Pe neașteptate pardoseala se prăbușește. Cine și-a băgat coada, diavolul în persoană? Ultimul Papă rege arată o surprinzătoare luciditate și, în momentul căderii strigă: ”Fecioară Neprihănită, ajută-ne!”. În mod miraculos nimeni nu pățește nimic.
În timp s-a așternut chiar și între catolici o eroare: confuzia între maternitatea feciorelnică a Mariei și neprihănita sa zămislire. Sunt două mistere diferite: primul se referă la fecioria perpetuă a Mariei, înainte, în timpul și după nașterea divină. Al doilea se referă la faptul că Maria, chiar din clipa conceperii ei (părinții ei au fost Ioachim și Ana) fusese ferită de păcatul strămoșesc.
Dubiul care i-a chinuit și pe mari Sfinți, precum Sf. Benedict, constă în faptul că proclamarea neprihănitei zămisliri a Mariei ar putea oarecum umbrii aducerea mîntuirii universale a lui Cristos, validă pentru toate creaturile. Pius al IX-lea i-a pus pe toți de acord, invitând pe credincioși să considere neprihănita zămislire un privilegiu special acordat de Dumnezeu Mariei.
Neprihănita Zămislire s-a dovedit de la început o dogmă incomodă, și e și astăzi, deoarece aduce în fața ochilor un fapt, o realitate pe care modernitatea și cultura contemporană tot timpul a respins-o: misterul păcatului originar. Începând de la Rousseau omul are pretenția de a fi autosuficient și de a se considera imun greșelilor care, oricum, sunt identificate în ”structuri sociale”. Dar în acest mod nu se edifică paradisul terestru, ci mai degrabă se fabrică lagăre și gulaguri, sau se distrug fundamentele conviețuirii civile, prin idiologiile nihiliste care sunt astăzi în vogă. Omul devine călău lui însuși.
Dimpotrivă ne naștem cu păcatul originar,suntem plini de păcate. Dar cu ajutorul Fecioarei, care ne conduce la Cristos, putem să devenim precum Tatăl ne-a gândit și ne-a vrut de la început: Fiii săi. După cum amintește Papa Francisc: ” Și noi, din totdeauna, am fost aleși de Dumnezeu ca să trăim o viață sfântă, liberă de păcat” (Angelus, 8 decembrie 2013)
”Preacurata Fecioara Maria, chiar din clipa zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic a lui Dumnezeu și în vederea meritelor lui Isus Cristos, a fost ferită de orice urmă a păcatului originar”. Aceasta este în esență dogma Neprihănitei Zămisliri, proclamată de Fericitul Papă Pius al IX-lea prin bula ”Ineffabilis Deus” la 8 decembrie 1854.
La rugăciunea Angelus din 8 decembrie 2013 Papa Francisc amintind de dogmă zicea: ” Asupra ei, a acelei fete din acel sat îndepărtat, asupra ei s-a fixat privirea Domnului , care a ales-o să fie Mama Fiului Său. În vederea acestei maternități, Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc, adică de acea fractură în comuniunea cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu creația care rănește în profunzime orice ființă umană. Dar această fractură a fost vindecată cu anticipație în Mama celui care a venit să ne elibereze din robia păcatului”. Fecioara nu putea să fie atinsă de păcatul părinților: doar o creatură concepută pură și fără urmele păcatului ar fi putut să primească în pântecele ei corpul lui Cristos.
Să ne reamintim de 8 decembrie 1854. În acea dimineață, în bazilica Sf. Petru, care era plină de credincioși, în momentul citirii bulei Pius al IX-lea este lovit de o rază de lumină provenind de undeva de sus. Fenomen inexplicabil , deoarece în nici un moment al anului, și cu atât mai puțin la începutul iernii, raza luminii nu putea pătrunde prin ferestrele bazilicii și să ajungă în locul unde se afla Papa. Un fel de ”aprobare” cerească? Prevestirea unui mai fericit viitor în viața chinuită a Bisericii, în acei ani în care a fost atacată foarte dur de masoni și de anticlericali? Cine știe.
La doar câteva luni după, în 12 aprilie 1855, are loc un alt episod misterios. Același Pius al IX-lea este în vizită la Colegiul de ”Propaganda Fide”. Pe neașteptate pardoseala se prăbușește. Cine și-a băgat coada, diavolul în persoană? Ultimul Papă rege arată o surprinzătoare luciditate și, în momentul căderii strigă: ”Fecioară Neprihănită, ajută-ne!”. În mod miraculos nimeni nu pățește nimic.
În timp s-a așternut chiar și între catolici o eroare: confuzia între maternitatea feciorelnică a Mariei și neprihănita sa zămislire. Sunt două mistere diferite: primul se referă la fecioria perpetuă a Mariei, înainte, în timpul și după nașterea divină. Al doilea se referă la faptul că Maria, chiar din clipa conceperii ei (părinții ei au fost Ioachim și Ana) fusese ferită de păcatul strămoșesc.
Dubiul care i-a chinuit și pe mari Sfinți, precum Sf. Benedict, constă în faptul că proclamarea neprihănitei zămisliri a Mariei ar putea oarecum umbrii aducerea mîntuirii universale a lui Cristos, validă pentru toate creaturile. Pius al IX-lea i-a pus pe toți de acord, invitând pe credincioși să considere neprihănita zămislire un privilegiu special acordat de Dumnezeu Mariei.
Neprihănita Zămislire s-a dovedit de la început o dogmă incomodă, și e și astăzi, deoarece aduce în fața ochilor un fapt, o realitate pe care modernitatea și cultura contemporană tot timpul a respins-o: misterul păcatului originar. Începând de la Rousseau omul are pretenția de a fi autosuficient și de a se considera imun greșelilor care, oricum, sunt identificate în ”structuri sociale”. Dar în acest mod nu se edifică paradisul terestru, ci mai degrabă se fabrică lagăre și gulaguri, sau se distrug fundamentele conviețuirii civile, prin idiologiile nihiliste care sunt astăzi în vogă. Omul devine călău lui însuși.
Dimpotrivă ne naștem cu păcatul originar,suntem plini de păcate. Dar cu ajutorul Fecioarei, care ne conduce la Cristos, putem să devenim precum Tatăl ne-a gândit și ne-a vrut de la început: Fiii săi. După cum amintește Papa Francisc: ” Și noi, din totdeauna, am fost aleși de Dumnezeu ca să trăim o viață sfântă, liberă de păcat” (Angelus, 8 decembrie 2013)
Traducere: ARM
Sursa:www.lanuovabq.it
