Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor este celebrată în perioada 18-25 ianuarie. Această practică a început încă din 1908, la propunerea lui Paul Wattson. Cu ocazia acestui moment de rugăciune, în fiecare an, se realizează o broşură care propune un model de celebrare ecumenică a cuvântului lui Dumnezeu. Tema din acest an pleacă de la dialogul dintre Isus şi femeia samariteană. "Isus i-a spus: «Dă-mi să beau»" (cf. In 4,7).

Broşura conţine o introducere la celebrarea ecumenică, un model de celebrare ecumenică, texte biblice, meditaţii şi rugăciuni pentru fiecare zi din octava de rugăciune, o serie de rugăciuni suplimentare.

Textele au fost pregătite de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Comisia "Credinţă şi Constituţie" a Consiliul Mondial al Bisericilor şi sunt adresate tuturor celor care organizează SRUC. Anul acesta cele două organisme care se ocupă de SRUC au invitat Consiliul Naţional al Bisericilor din Brazilia (CONIC) să prezinte un proiect pentru Săptămâna de Rugăciune din anul 2015.

Textele originale ale ediţiei 2015 au fost pregătite şi publicate de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi de Comisia "Credinţă şi Constituţie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Realizarea textului broşurii în limba română a fost coordonată de pr. Iosif Dorcu, traducerea textelor a fost făcută de pr. Mihai Pătraşcu, iar varianta tipărită a fost pregătită la Editura "Presa Bună" a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.

RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREŞTINILOR 2015

“Isus a spus: «Dă-mi să beau»” (In 4,7)

Texte pregătite şi publicate de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi de Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor

Prezentare

Cuvânt către cei care organizează Rugăciunea pentru unitatea creştinilor

Căutarea unităţii pe parcursul întregului an

În emisfera de nord, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor se celebrează în mod tradiţional între 18 şi 25 ianuarie. Aceste date au fost propuse în anul 1908 de Paul Watson pentru a acoperi perioada dintre sărbătoarea sfântului Petru şi cea a sfântului Paul, care au o semnificaţie simbolică. În emisfera de sud unde luna ianuarie este timpul vacanţelor de vară, Bisericile adoptă frecvent altă dată pentru a celebra săptămâna de rugăciune, de exemplu, în jurul Rusaliilor (sugerată de Mişcarea „Credinţă şi Constituţie” în anul 1926), care reprezintă, de asemenea, o altă sărbătoare simbolică pentru unitatea Bisericii.

Ţinând cont de această exigenţă de flexibilitate, invităm să se folosească aceste materiale pe parcursul întregului an, pentru a exprima gradul de comuniune pe care Bisericile l-au atins deja şi pentru a ne ruga împreună ca să ajungem la unitatea deplină dorită de Cristos.

Adaptarea textelor

Aceste materiale sunt oferite cu intenţia de a fi adaptate, dacă este posibil, pentru a fi folosite la nivel local. Când se va face aceasta, va trebui să se ţină cont de practicile liturgice şi devoţionale locale, precum şi de contextul socio-cultural. Această adaptare ar trebui să se facă printr-o colaborare ecumenică. În unele locuri, aceste structuri ecumenice pentru a adapta materialele există deja; în altele aşteptăm ca necesitatea de a fi adaptate să constituie un stimulent pentru crearea acestor structuri.

Cum trebuie folosite textele din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

- Pentru Bisericile şi comunităţile creştine care celebrează împreună săptămâna de rugăciune într-un singur act este oferit un model de celebrare ecumenică.

- Bisericile şi comunităţile creştine pot de asemenea să introducă în propriile celebrări rugăciuni şi texte din săptămâna de rugăciune. Rugăciunile de la celebrarea ecumenică şi din octavă, precum şi reflecţiile despre textele biblice pot, de asemenea, să fie folosite după cum se consideră potrivit în situaţia lor.

- Bisericile şi comunităţile creştine care celebrează Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor în fiecare zi din săptămână pot să găsească sugestii în textele propuse pentru octavă.

- Pentru persoanele care doresc să realizeze studii biblice despre tema Săptămânii de Rugăciune pot folosi ca sprijin textele şi reflecţiile biblice propuse pentru octavă. Reflecţiile care se ţin în fiecare zi se pot termina cu un moment final de rugăciune de mijlocire.

- Pentru persoanele care doresc să se roage în privat, textele din această broşură pot ajuta la concentrarea asupra intenţiilor pentru care se roagă şi să se simtă în comuniune cu alţii care în toată lumea se roagă pentru o mai mare unitate vizibilă a Bisericii lui Cristos.

Textul biblic[1]

Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,1-42

1 Aşadar, când Domnul a aflat că fariseii auziseră că Isus făcea mai mulţi discipoli şi boteza [mai mulţi] decât Ioan – 2 deşi nu Isus însuşi boteza, ci discipolii lui – 3 a părăsit Iudeea şi s-a dus din nou în Galileea, 4 dar trebuia să treacă prin Samaria. 5 A venit, aşadar, într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de ţinutul pe care Iacob l-a dat fiului său, Iosif. 6 Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. 7 A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!” 8 Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. 9 Aşadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. 10 Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. 11 Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? 12 Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru, Iacob, care ne-a dat fântâna şi a băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?” 13 Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, 14 dar cine va bea din apa pe care pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. 15 I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot”. 16 El i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!” 17Femeia a răspuns şi i-a zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis «Nu am bărbat», 18 pentru că ai avut cinci bărbaţi şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul”. 19Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu eşti profet. 20 Părinţii noştri l-au adorat [pe Dumnezeu] pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore”. 21 Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. 22 Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. 23 Însă vine ceasul – şi acum este – când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. 24 Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore”. 25 Femeia i-a zis: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”.  26 Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!” 27 Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „De ce vorbeşti cu ea?” 28 Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: 29 „Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut. Oare nu este acesta Cristos?” 30 Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. 31 Între timp, discipolii îl rugau: „Rabbi, mănâncă!” 32 Dar el le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi”. 33 Aşadar, discipolii ziceau unii către alţii: „Oare i-a adus cineva de mâncare?” 34 Isus le-a zis: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. 35 Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş. Deja 36 secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. 37Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». 38 Eu v-am trimis să seceraţi ceva pentru care nu aţi trudit. Alţii au trudit, iar voi aţi intrat peste truda lor”. 39 Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. 40 Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. 41 Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. 42 Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.

Introducere la tema pentru anul 2015

Isus i-a spus: „Dă-mi să beau” (In 4,7)

1. Oricui bea din apa aceasta…

Călătoria, soarele arzător, oboseala, setea… „Dă-mi să beau”. Este o cerere pe care o fac toate fiinţele umane. Dumnezeu, care s-a făcut om în Cristos (In 1,14) şi s-a despuiat pe sine însuşi pentru a împărtăşi omenitatea noastră (Fil 2,6-7), este capabil să ceară femeii samaritene: „Dă-mi să beau” (In4,7). Şi acest Dumnezeu care vine în întâmpinarea noastră este în acelaşi timp cel care propune apa vie: „Apa pe care o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică” (In 4,14).

Întâlnirea dintre Isus şi femeia samariteană ne invită să gustăm apă dintr-o fântână diferită şi la fel să propunem apa noastră. Diversitatea ne îmbogăţeşte reciproc. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină este un moment privilegiat pentru a ne ruga, pentru a ne întâlni şi a dialoga. Este o ocazie de a recunoaşte bogăţia şi valoarea prezente în celălalt, cel care este diferit şi de a cere lui Dumnezeu darul unităţii.

“Cel care bea din această apă, revine fără îndoială”, spune un proverb brazilian care este reluat de fiecare dată când un vizitator pleacă. A oferi un pahar de apă proaspătă, un chimarrăo[2], o cafea sau un téreré[3], înseamnă a manifesta o voinţă de a primi, de a dialoga şi de a coexista cu celălalt. În toate regiunile din Brazilia se continuă să se repete gestul biblic care constă în a oferi apă celui care soseşte (Mt 10,42), în semn de bun venit şi de împărtăşire.

Studierea şi meditarea acestui text propus în cursul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor vor ajuta comunităţile şi pe credincioşi să sesizeze dimensiunea de dialog conţinută în proiectul lui Isus şi pe care noi îl numim „Împărăţia lui Dumnezeu”.

Textul afirmă importanţa ca fiecare să cunoască şi să înţeleagă suficient propria sa identitate pentru a evita să perceapă identitatea celuilalt ca pe o ameninţare. Dacă nu ne simţim ameninţaţi, vom putea să-l experimentăm pe celălalt ca fiind complementar: o persoană sau o cultură nu pot să-şi fie suficiente sieşi! Şi prin urmare, imaginea care se degajă din cuvintele „dă-mi să beau” exprimă bine complementaritatea: a bea apă din fântâna altuia este primul mod de a experimenta o altă manieră de a exista. Acest lucru duce la un schimb de daruri care îmbogăţeşte. A refuza darurile celuilalt înseamnă a dăuna mult societăţii şi Bisericii.

În textul din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul al IV-lea, Isus este un străin care soseşte obosit şi însetat. El are nevoie de ajutor şi cere apă. Femeia este pe teritoriul ei; fântâna este a poporului său şi a tradiţiei sale. Ei îi aparţine urciorul şi deci ea este cea care poate avea acces la apă. Însă şi ei îi este sete. Ei se întâlnesc şi o ocazie neaşteptată se oferă amândurora pornind de aici. Isus nu încetează să fie iudeu pentru că a băut apa dată de samariteană. Şi samariteana rămâne ceea ce este când devine discipolă a lui Isus. Din momentul în care noi recunoaştem că avem cu adevărat necesităţi, complementaritatea se instaurează în vieţile noastre în mod mai îmbogăţitor.

A spune „dă-mi să beau” presupune că Isus şi samariteana îşi cer unul de la altul ceea ce au nevoie. A spune „dă-mi să beau” ne face să recunoaştem că persoanele, comunităţile, culturile, religiile şi populaţiile în diversitatea lor au nevoie unele de altele.

A spune „dă-mi să beau” implică un act de ordin etic, prin care noi recunoaştem că avem nevoie unii de alţii pentru a trăi misiunea Bisericii. Astfel, noi suntem determinaţi să transformăm atitudinea noastră şi să ne angajăm pentru a căuta unitatea în diversitatea noastră, deschizându-ne la o diversitate de forme de rugăciune şi de spiritualitate creştină.

2. Contextul eclezial şi religios brazilian

Brazilia poate fi considerată o ţară foarte religioasă. Este cunoscută tradiţional ca fiind marcată de o anumită „cordialitate” care caracterizează relaţiile dintre clasele sociale şi grupurile etnice. Totuşi, actualmente, Brazilia trece printr-o perioadă de intoleranţă crescândă care se traduce prin mari violenţe, îndeosebi faţă de minorităţi şi faţă de persoanele vulnerabile: negrii, tinerii, homosexualii, credincioşii din religia afro-braziliană, femeile şi indigenii. Această intoleranţă a rămas disimulată timp îndelungat. Ea a devenit mai explicită şi a revelat o altă faţă a Braziliei când, la 12 februarie 1995, în sărbătoarea Sfânta Fecioară Maria de Aparecida, patroana ţării, un episcop dintr-o Biserică neopenticostală a lovit o statuie a Fecioarei Maria de Aparecida, în cursul unei emisiuni de la televiziunea naţională. De atunci, s-au produs alte exemple de intoleranţă religioasă între creştini. De asemenea, au avut loc incidente de acelaşi tip, arătând intoleranţa anumitor creştini faţă de alte religii, îndeosebi faţă de cele din tradiţii afro-braziliene şi indigene.

Motivul, care se află în spatele acestui gen de atitudine, este concurenţa unei pieţe a religiosului. În Brazilia, anumite grupuri creştine adoptă o atitudine de concurenţă vizavi de alţii, de exemplu, pentru că au un loc în mass-media, au noi membri sau obţin finanţări publice pentru mari evenimente. Este tocmai fenomenul pe care-l denunţă papa Francisc, atunci când a scris: „Mondenitatea spirituală îi face pe unii creştini să fie în război cu alţi creştini, care se opun căutării lor de putere, de prestigiu, de plăcere sau de siguranţă economică” (Evangelii gaudium, 98).

Această situaţie de concurenţă religioasă a atins viaţa confesiunilor creştine istorice, care au cunoscut o diminuare sau o stagnare a numărului membrilor lor. Ea a încurajat ideea conform căreia o Biserică puternică şi dinamică ar fi o Biserică ce este compusă dintr-un număr mare de membri. A rezultat că în Bisericile istorice sunt numeroşi cei care actualmente se distanţează vizavi de căutarea unităţii vizibile a Bisericii.

Această formă de creştinism după modelul de piaţă se investeşte îndeosebi în politică şi creează chiar, în anumite cazuri, propriile partide. El se aliază la grupuri de interese speciale cum sunt marii proprietari de terenuri, sectorul agroalimentar şi pieţele financiare. Anumiţi observatori ajung să vorbească despre o confesionalizare a vieţii politice, care ameninţă separarea dintre stat şi religie. Logica ecumenică ce constă în dărâmarea zidului de separare este astfel puţin câte puţin înlocuită de o gândire „corporatistă” şi protejarea intereselor particulare.

Deşi, după recensământul oficial din anul 2010, 86,8% dintre brazilieni se definesc drept creştini, totuşi nivelul de violenţă este foarte ridicat în această ţară. Prin urmare, pentru mulţi dintre ei, apartenenţa la creştinism nu se traduce printr-o nonviolenţă sau o respectare a demnităţii umane. Se poate ilustra această afirmaţie pornind de la următoarele date:

Violenţa împotriva femeilor: între anii 2000 şi 2010, au fost asasinate în Brazilia 43.700 de femei. Dintre cele care au îndurat violenţe, 41% au fost violate de un apropiat.

Violenţa împotriva indigenilor: violenţa împotriva populaţiei indigene este legată adesea de dezvoltarea hidroelectricităţii şi de expansiunea industriei agroalimentare. Aceste două sectoare exprimă modelul de credibilitate care prevalează actualmente în ţară. Ele contribuie în mod semnificativ la încetineala cu care se delimitează şi se recunosc teritoriile indigene. În anul 2011, raportul „Violenţa împotriva populaţiilor indigene din Brazilia”, stabilită de Comisia Pastorală a Pământului (CPT), organism ce colaborează cu episcopii Conferinţei Episcopilor Catolice din Brazilia, a prezentat 450 de proiecte în curs de realizare pe teritoriile indigene din Brazilia. Aceste proiecte se derulează fără ca să aibă loc cu adevărat consultări cu indigenii, prevăzute în convenţia 169 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIT). Raportul CPT denunţă asasinarea a 500 de indigeni între anii 2003 şi 2011; dintre acestea 62,7% au avut loc în statul Mato Grosso do Sul, cu o medie anuală de 55,8% asasinări printre indigeni.

Ar trebui combătută intoleranţa sub diferitele sale forme şi să se ajungă la învingerea ei în mod pozitiv, respectând diversităţile legitime şi promovând dialogul, mijloc permanent de reconciliere şi de pace în fidelitate faţă de evanghelie.

3. Alegerea hermeneutică

Metodologia, adoptată de Centrul Ecumenic de Studii Biblice (CEBI) şi practicată pe larg în cadrul Americii Latine, face apel la lectura contextuală a Bibliei. Este o manieră în acelaşi timp universitară şi populară de a aborda textul biblic.

Conform acestei metode, punctul de plecare pentru orice teologie şi pentru orice interpretare biblică este viaţa zilnică. Se adoptă maniera pe care Isus a abordat-o cu discipolii pe drumul spre Emaus (cf.Lc 24,13-24): „Ce s-a întâmplat? Despre ce vorbeaţi?” Pornind de la context, se abordează progresiv textul biblic. În acest drum metodologic, Biblia este o făclie pentru paşii noştri, o lumină pentru cărarea noastră (cf. Ps 119,105). Ne folosim de ea ca de o lanternă pentru a lumina drumul vieţilor noastre. Textul biblic ne învaţă şi ne transformă pentru a ne face martori ai voinţei lui Dumnezeu în contextul în care trăim.

4. Itinerarul zilelor

Itinerarul pe care îl propunem pentru cele opt zile porneşte de la proclamare şi conduce la denunţare, la renunţare şi la mărturie. Săptămâna începe cu proclamarea unui Dumnezeu care ne-a creat după chipul său, adică după imaginea lui Dumnezeu Treime, a unităţii în diversitate. Diversitatea face parte din planul lui Dumnezeu. După aceea, se denunţă situaţiile de păcat care conduc la discriminări nedrepte. În al treilea rând, cu renunţarea la aceste atitudini de păcat prin excludere, se face un pas spre unitatea împărăţiei lui Dumnezeu. În sfârşit, se mărturiseşte harul lui Dumnezeu, doritor mereu să ne primească în pofida imperfecţiunii noastre şi prin care Duhul Sfânt ne conduce la reconciliere şi la unitate. Astfel, experimentăm Rusaliile şi multiplele daruri ale Duhului, care ne conduc să realizăm împărăţia lui Dumnezeu.

Pregătirea textelor

Cele două organisme care se ocupă de Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor au invitat Consiliul Naţional al Bisericilor din Brazilia (CONIC) să prezinte un proiect pentru săptămâna de rugăciune din anul 2015. CONIC a încredinţat elaborarea acestui material unui grup de lucru format pentru acest scop şi constituit din reprezentanţi ai Bisericilor lor membre şi ai organizaţiilor ecumenice care sunt afiliate lor. Acest grup de lucru s-a reunit în februarie şi în aprilie 2013 şi a încheiat misiunea sa în iulie acelaşi an.

Comitetul internaţional, numit de cele două organisme care se ocupă de proiect, s-a reunit în perioada 22-27 septembrie 2013, la Săo Paulo (Brazilia), pentru a finaliza aceste texte. Întâlnirea s-a ţinut la Hotelul şi Centrul de Congrese „Sfânta Monica”, situat într-un cartier destul de sărac din periferia oraşului Săo Paulo. Această structură, care este administrată de călugări augustinieni, permite să se finanţeze diferite proiecte sociale dezvoltate în acest sector al oraşului.

În afară de munca de revizuire a textelor propuse de CONIC, membrii Comitetului Internaţional au vizitat Centrul Ecumenic pentru Educaţie Populară şi Evanghelizare (CESEP) unde s-au întâlnit cu directorul şi studenţii prezenţi acolo. Comitetul internaţional a consacrat, de asemenea, una dintre sesiunile sale de lucru contribuţiei aduse de mişcarea ecumenică – îndeosebi Consiliul Ecumenic al Bisericilor – în denunţarea încălcărilor drepturilor omului comise în timpul dictaturii militare din Brazilia (1964-1985).

Comitetul Internaţional exprimă recunoştinţa sa părintelui José Oscar Beozzo, personalului şi studenţilor de la CESEP, de asemenea, lui M. Anivaldo Padilha şi doctorului Magali do Nascimento Cunha pentru mărturia lor, adesea încărcată de emoţie, care a permis membrilor Comitetului Internaţional să înţeleagă mai bine contextul social şi eclezial care formează fundalul temei şi al textelor alese pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din anul 2015.

Comitetul Internaţional mulţumeşte următoarelor organisme şi persoane:

Consiliul Naţional al Bisericilor din Brazilia

Episcop Manoel Joăo Francisco, preşedinte (catolic)

M. Elder Elinete W. Paes Miller, vicepreşedinte (prezbiterian)

Romi Márcia Bencke, secretar general (luteran)

Comitetul Internaţional mulţumeşte, de asemenea, episcopului Francisco de Assis (anglican), prim vicepreşedinte al CONIC, pentru că a facilitat primele contacte între CONIC şi COE în vederea pregătirii Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2015.

Biroul regional brazilian al Consiliului Bisericilor din America Latină (CLAI)

M. Elder Darli Alves, secretar general (prezbiterian)

Centrul Ecumenic de Studii Biblice (CEBI)

Odja Barros, membru al consiliului de conducere (baptist)

M. Edmilson Schinelo, secretar executiv (catolic)

Dr. Paulo Ueti, consilier (anglican)

Centrul ecumenic de consiliere şi de formare

M. Cláudio Becker, consilier (luteran)

Lusmarina Campos Garcia (luteran) şi Donald Nelson pentru traducerea engleză a proiectului de text.

__________

Consiliul Naţional al Bisericilor Creştine din Brazilia (CONIC). Creat în anul 1982, are ca Biserici membre: Biserica Catolică, Biserica Evanghelică de Confesiune Luterană din Brazilia (IECLB), Biserica Anglicană Episcopală din Brazilia, Biserica Prezbiteriană Unită şi Biserica Siriană Ortodoxă de Antiohia. CONIC are ca funcţie să promoveze unitatea Bisericilor creştine, ţinând cont de situaţia din Brazilia şi în faţa provocărilor pe care le pune evanghelia şi împlinirea împărăţiei lui Dumnezeu. De asemenea, are ca misiune să încurajeze relaţiile ecumenice dintre Bisericile creştine şi să întărească mărturia lor comună în favoarea drepturilor omului.

În afară de Bisericile membre, principalele instanţe ecumenice indicate mai jos participă la activitatea CONIC ca membri fraterni afiliaţi:

Consiliul Bisericilor din America Latină (CLAI). Constituit în 1982, are ca scop să faciliteze dialogul şi cooperarea dintre Biserici şi organismele ecumenice, propunându-se ca loc de schimb între religii şi ca instrument de unitate, de mărturie şi de slujire.

Centrul ecumenic de studii biblice (CEBI). Fondat în anul 1979, se consacră familiarizării cu lectura Bibliei şi aprofundării sale. Prin metoda lecturii Bibliei, el încearcă să întărească organizarea şi coordonarea diferitelor grupuri de persoane între ele. El încurajează, de asemenea, o spiritualitate centrată pe promovarea vieţii, îndeosebi în sânul categoriilor sociale mai excluse din societatea braziliană.

Celebrarea ecumenică

Introducere la celebrare

Această schemă de celebrare ecumenică poate să fie folosită pentru deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor sau pentru o altă ocazie potrivită, aleasă de comunităţile locale.

Isus a ales în mod deliberat să treacă prin Samaria ca să meargă din Iudeea în Galileea. Drumul său a trecut pe la fântâna samaritenei care a venit acolo să ia apă. Grupul ecumenic brazilian, care a pregătit celebrarea, ne invită să folosim aceste două simboluri ale drumului şi apei, ca imagini ale unităţii creştine vizibile pentru care ne rugăm. Grupul local ne invită să reflectăm la aceste două întrebări de pornire, care dau formă celebrării.

– Care este drumul unităţii, ce cale trebuie să luăm pentru ca lumea să bea din izvorul vieţii care este Isus Cristos?

– Care este drumul unităţii care respectă cu adevărat diversitatea noastră?

Pe acest drum al unităţii se află o fântână plină de apă: ea este în acelaşi timp apa pe care o caută Isus, obosit de drum, şi apa pe care o dăruieşte el însuşi, aceea care ţâşneşte spre viaţa veşnică. Apa luată zilnic de samariteană este aceea care potoleşte setea şi face să înverzească deşertul. Apa pe care o dăruieşte Isus este aceea asupra căreia pluteşte Duhul lui Dumnezeu, apa vie în care noi am fost botezaţi.

Textul din Evanghelia după sfântul Ioan 4,1-42 este în inima Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Acest text lung din evanghelie poate să fie citit de mai multe ori sau pus în scenă.

Pentru meditaţia care va urma după evanghelie, mai multe opţiuni sunt posibile în funcţie de mărimea grupului care celebrează:

• o împărţire în grupuri mici, pornind de la întrebările iniţiale, urmată de întoarcerea în grupul mare;

• o predică sau o meditaţie centrată pe evanghelie şi ţinând cont de întrebările iniţiale.

Cărarea şi fântâna

Se poate amenaja o cărare chiar pe pământ, cu luminiţe, flori, bucăţi de pânză colorată etc., în aleea centrală a locului de celebrare, care conduce până în faţa adunării. În centrul acestei cărări sunt plasate un vas mare şi urcioare de apă lângă el. Se pot prevedea urcioare diferite unele de altele, pentru a semnifica diversitatea adunării.

Celebranţii pot să intre în procesiune pe această cărare. Trecând pe lângă „fântână”, un reprezentant din fiecare Biserică participantă la celebrare va vărsa încet apa dintr-un urcior în vasul mare. Această apă din diferite surse simbolizează unitatea care, deşi incompletă şi ascunsă ochilor noştri, există deja între noi. Va trebui ca acest gest să fie prezentat pe scurt la începutul celebrării; va putea să fie comentat în timpul predicii.

Cărarea poate să fie folosită în timpul pregătirii pentru mărturisirea păcatelor. Câteva persoane pornesc din diferite locuri ale adunării şi vin pe cărare pentru a exprima cererile de iertare.

După binecuvântare, participanţii pot să schimbe un semn de pace şi de fraternitate înainte de a ieşi şi de a se îndrepta spre un loc unde întâlnirea se va încheia cu o agapă frăţească.

Structura celebrării

N.B.: Va trebui să se acorde o atenţie deosebită persoanelor care au deficienţe de auz, ori au un handicap, pentru ca şi ele să poată participa pe deplin la celebrare.

Celebrarea cuprinde cinci părţi:

I. Introducere/Pregătire

II. Deschidere

- Primirea şi introducerea la săptămâna de rugăciune – tema

- Mărturisirea păcatelor şi Kyrie

III. Proclamarea evangheliei

IV. Răspunsul din partea noastră, în credinţă şi unitate

- Mărturisirea de credinţă

(Se poate alege Crezul niceno-constantinopolitan, Simbolul apostolilor sau o altă mărturisire de credinţă – ca, de exemplu, o formă de reînnoire a făgăduinţelor de la Botez)

- Rugăciunea de mijlocire

- Ofranda

- Tatăl nostru (recitat sau cântat)

V. Binecuvântarea, gestul de pace şi trimiterea

Încheiere

Desfăşurarea celebrării

C.: Cel care prezidează celebrarea

L.: Adunarea

T.: Toţi

I. Introducere / Pregătire

Se aprind lumânări în momentul în care începe celebrarea

Primirea şi introducerea în săptămâna de rugăciune – Tema

Se prezintă participanţii la celebrare şi se prezintă tema rugăciunii.

L. Să ne ridicăm şi să intonăm cântul de deschidere în timp ce celebranţii intră în procesiune pe cărare. Trecând pe lângă „fântână”, un reprezentant din fiecare Biserică prezentă aici va vărsa încet apa dintr-un urcior în vasul mare. Această apă, venită din diferite surse, simbolizează unitatea noastră care este reală, deşi e încă incompletă.

Dacă grupul care celebrează este mic, se pot invita participanţii să-şi spună numele şi Biserica de care aparţin.

II. Deschiderea

Invitaţia la rugăciune[4]

C.: Dumnezeule atotputernic, revarsă asupra noastră suflul de unitate în sânul diversităţii noastre,

T.: Insuflă în noi respectul care ne permite să fim primitori şi fă din noi o comunitate.

C.: Revarsă asupra noastră focul care uneşte ceea ce este divizat şi care vindecă ceea ce este rănit,

T.: Insuflă în noi harul care face să învingem ura şi ne eliberează de violenţă.

C.: Revarsă asupra noastră viaţa care a înfruntat moartea şi a fost victorioasă asupra ei,

T.: Binecuvântat să fie Dumnezeul milostivirii care este Tată, Fiu şi Duh Sfânt şi care face toate lucrurile noi. Amin.

Mărturisirea păcatelor şi Kyrie

C.: Cu umilinţă, ca fii ai lui Dumnezeu şi ca surori şi fraţi în Cristos, noi primim milostivirea lui Dumnezeu şi răspundem la chemarea sa de a reînnoi toate relaţiile noastre.

L.: Doamne milostive, Duhul tău plutea deasupra apelor de unde a răsărit şi a înflorit diversitatea. Noi mărturisim dificultatea noastră de a trăi cu diferenţele noastre legitime. Iartă-ne gândurile, cuvintele şi faptele noastre care afectează unitatea în diversitate,

T.: Doamne, miluieşte-ne… (cântat)

L.: Cristoase milostive, tu eşti harul şi bucuria mulţimilor, eşti cel care asculţi şi care înveţi, tu trezeşti la speranţă nouă şi vindeci rănile spiritului şi ale trupului. Noi mărturisim că n-am ascultat îndeajuns glasurile diferite de glasul nostru, că n-am rostit cuvintele care aduc vindecarea şi speranţa şi că, prin atitudinile noastre, noi am continuat să-i excludem pe cei care au nevoie de solidaritate şi de fraternitate.

T.: Doamne, miluieşte-ne… (cântat)

L.: Doamne milostive, tu eşti izvorul întregii creaţii, Cuvântul veşnic care dăruieşte viaţa. Noi mărturisim că nu suntem suficient de atenţi la creaţia ta care geme şi care imploră eliberarea şi reînnoirea sa. Ajută-ne să mergem împreună şi să înţelegem voinţa ta în toate creaturile tale care suferă şi vor să fie îngrijite şi vindecate.

C.: O, Dumnezeul nostru, tu eşti fântâna milostivirii şi a harului, revarsă asupra noastră iertarea ta. Iubirea ta să ne transforme în izvor de apă vie care restaurează forţa poporului tău. Noi îţi cerem asta prin Cristos, Domnul nostru.

T.: Amin.

III. Proclamarea evangheliei

Proclamarea sau punerea în scenă a Evangheliei după sfântul Ioan 4,1-42.

Meditaţia sau predica.

IV. Răspunsul din partea noastră, în credinţă şi unitate

Mărturisirea de credinţă

(Se poate folosi Crezul Niceno-Constantinopolitan, Simbolul Apostolilor sau o altă mărturisire de credinţă, ca de exemplu reînnoirea făgăduinţelor de la Botez).

Rugăciunea universală

(Se alege un refren adaptat. Ca exemplu, echipa de pregătire braziliană indică mai jos cuvintele de la melodia indigenă „Gaicuru Kyrie”)

L.: Dumnezeul compasiunii veşnice, noi implorăm lumina ta pentru fiecare dintre noi şi pentru comunitatea noastră; dă-ne să fim mai primitori şi mai înţelegători faţă de ceilalţi şi să permitem suferinţei să se diminueze în lumea noastră.

T.: Ascultă-ne, Domn al iubirii! Ascultă strigarea noastră!

L.: Dumnezeul compasiunii veşnice, învaţă-i pe copiii tăi această caritate, ospitalitate şi unitate, care sunt expresia a ceea ce tu revelezi şi doreşti pentru omenire.

T.: Ascultă-ne, Domn al iubirii! Ascultă strigarea noastră!

L.: Dumnezeul compasiunii veşnice, noi te implorăm, dă-ne pacea şi fă din noi constructori ai unei lumi tolerante şi nonviolente.

T.: Ascultă-ne, Domn al iubirii! Ascultă strigarea noastră!

L.: Dumnezeul compasiunii veşnice, tu care ne-ai vorbit prin creaţie, prin profeţi şi apoi prin Fiul tău Isus Cristos, dă-ne înţelepciunea care ne face să auzim glasul tău, care ne cheamă la unitate în diversitatea noastră.

T.: Ascultă-ne, Domn al iubirii! Ascultă strigarea noastră!

L.: Dumnezeul compasiunii veşnice, în numele Fiului tău Isus Cristos, Domnul nostru care, ca un străin, a cerut să bea de la o samariteană, dă-ne apa vie, apa care ţâşneşte spre viaţa veşnică.

T.: Ascultă-ne, Domn al iubirii! Ascultă strigarea noastră!

Comunitatea locală poate adăuga alte rugăciuni.

Ofrandele

C.: Deoarece noi învăţăm de la Isus să ne oferim vieţile în semn de iubire şi de iertare, fă, o Dumnezeul nostru, să devenim ofrande vii, în întregime consacrate transmiterii cuvântului şi a harului tău.

Destinatarii ofrandelor sunt prezentaţi adunării.

C.: O Dumnezeul nostru, tu care eşti cu noi şi care mergi în mijlocul nostru, dăruieşte-ne astăzi harul luminii tale şi al Duhului tău pentru ca noi să putem împlini misiunea noastră şi să rămânem fideli faţă de primirea şi ascultarea tuturor celor care sunt în jurul nostru, chiar şi a celor care sunt diferiţi de noi. Îndepărtează din inimile noastre toată violenţa şi atitudinile discriminatorii care exclud şi devalorizează demnitatea umană a celuilalt. Fă Bisericile noastre capabile să devină locuri primitoare, unde sărbătoarea şi iertarea, bucuria şi duioşia, forţa şi credinţa să fie practica noastră zilnică, hrana noastră zilnică, înaintarea noastră zilnică în Isus Cristos.

T.: Amin.

Observaţie: Comunităţile locale sunt invitate să adune ofrandele în funcţie de tradiţiile lor specifice. Este sugerat să se aducă ofrandele pe o bucată de pânză colorată şi să se aşeze în faţa altarului. În timpul oferirii darurilor, se ia un cântec care va fi interpretat de echipa organizatoare locală.

Tatăl nostru (recitat sau cântat)

V. Binecuvântarea, rugăciunea şi trimiterea

Binecuvântarea

C.: Domnul Dumnezeul nostru să vă binecuvânteze şi să vă apere, să umple inima voastră de duioşie şi sufletul vostru de bucurie, urechile voastre de muzică şi nările voastre de parfum şi limba voastră de o cântare care dăruieşte chip speranţei.

Isus Cristos, care este apa vie, să fie în urma voastră pentru a vă ocroti, în faţa voastră pentru a vă conduce, alături de voi pentru a vă însoţi, în voi pentru a vă consola, deasupra voastră pentru a vă binecuvânta.

Duhul Sfânt care dă viaţa să respire în voi pentru a sfinţi gândurile voastre, să acţioneze în voi pentru a sfinţi munca voastră, să atragă la el inima voastră pentru a o sfinţi, să vă facă să iubiţi ceea ce este sfânt, să vă întărească pentru ca voi să apăraţi ceea ce este sfânt.

El să-şi stabilească locuinţa sa în inima voastră, el să ude ceea ce este uscat şi să încălzească ceea ce este rece, el să aprindă adâncul vostru cu focul iubirii sale şi să vă dăruiască o credinţă adevărată, o speranţă tare, o iubire sinceră şi perfectă.

T.: Amin.

Schimbul păcii

C.: Dumnezeu care ne învaţă să ne primim unii pe alţii şi care ne cheamă să practicăm ospitalitatea, să ne dăruiască pacea şi seninătatea atunci când noi înaintăm pe drumul unităţii creştine. Să mergem în pacea lui Cristos schimbându-ne un semn de pace.

Încheierea

Texte biblice, reflecţii Şi rugăciuni pentru Octavă

Ziua întâi

Proclamarea

El ne face să trecem prin Samaria (cf. In 4,4)

LECTURA I

Citire din cartea Genezei      24,10-33

10 Servitorul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat având cu el [lucruri] din toate bunurile stăpânului său. S-a ridicat şi a plecat în Aram-Naharaim, în cetatea lui Nahor. 11 Şi a făcut cămilele să îngenuncheze în afara cetăţii, lângă o fântână cu apă, la vreme când ies femeile [să scoată apă]. 12 Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Abraham, te rog, fă să se întâmple [să am noroc] astăzi şi arată îndurare faţă de stăpânul meu, Abraham! 13 Iată, eu stau lângă izvorul de apă şi fiicele oamenilor din cetate ies să scoată apă! 14 Fata căreia îi voi zice: «Înclină-ţi, te rog, urciorul ca să beau!» şi care va răspunde: «Bea şi voi adăpa şi cămilele tale», ea să fie aceea pe care ai rânduit-o pentru servitorul tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că ai arătat îndurare faţă de stăpânul meu”. 15 Înainte de a termina el de vorbit, iată, Rebeca, născută din Betuel, fiul Milcăi, soţia lui Nahor, fratele lui Abraham, a ieşit cu urciorul pe umărul ei. 16 Fata era foarte frumoasă la chip; era fecioară şi nu o cunoscuse încă bărbat. Ea a coborât la izvor, şi-a umplut urciorul şi urca [înapoi].17 Servitorul a alergat în întâmpinarea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din urciorul tău!”. 18 Şi ea a zis: „Bea, domnul meu”. Şi s-a grăbit şi a coborât urciorul pe braţul ei şi i-a dat să bea. 19 Când a terminat să-i dea să bea, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor termina de băut”. 20 S-a grăbit şi a golit urciorul în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă. Şi a scos pentru toate cămilele lui. 21 Omul o măsura din priviri în tăcere ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i reuşească sau nu călătoria. 22 Când cămilele au terminat de băut, omul a luat un inel din aur, de greutatea unei jumătăţi de [siclu] şi două brăţări pentru mâinile ei, în greutate de zece [sicli] din aur. 23 Şi a zis: „A cui fată eşti tu? Fă-mi cunoscut, te rog, este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să poposim [peste noapte]!”. 24 Ea i-a răspuns: „Eu sunt fiica lui Betuel, fiul pe care Milca i l-a născut lui Nahor”. 25 I-a zis: „Paie şi nutreţ sunt din belşug la noi şi este şi loc să poposiţi [peste noapte]”. 26 Atunci omul s-a plecat şi l-a adorat pe Domnul 27 şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Abraham, care nu a abandonat bunăvoinţa şi adevărul faţă de stăpânul meu! În drumul meu, Domnul m-a condus la casa fraţilor stăpânului meu”. 28 Fata a alergat şi a făcut cunoscute în casa mamei sale toate acestea. 29 Rebeca avea un frate numit Laban; Laban a alergat afară la omul acela, la izvor, 30 când a văzut inelul şi brăţările pe mâinile surorii sale şi când a auzit cuvintele Rebecăi, sora sa, spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela”. A venit, deci, la omul acela, care stătea cu cămilele lângă izvor 31 şi a zis: «Vino, binecuvântatul Domnului! De ce stai afară? Eu am pregătit casa şi loc pentru cămile»”. 32 Omul a intrat în casă şi a despovărat cămilele. [Laban] a dat paie şi nutreţ cămilelor şi apă de spălat pentru picioarele lui şi pentru picioarele oamenilor care erau cu el. 33 I s-a pus înainte să mănânce, dar el a zis: „Nu voi mânca până nu voi spune ce am de spus”. Şi [Laban] a zis: „Spune!”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 42 (41)

R.: Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.

2           Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,

            aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.

3           Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu;

            când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?

4           Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea,

            când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”. R.

5           Îmi aduc aminte de aceasta şi sufletul se topeşte în mine,

            cum treceam prin mulţime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu

            în strigătele de bucurie şi de mulţumire

            ale unei mulţimi în sărbătoare. R.

6           Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu,

            şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?

            Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda

            pe el, care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu! R.

7           E mâhnit în mine sufletul, de aceea, îmi amintesc de tine

            din ţara Iordanului şi din Hermon, de pe muntele Misar.

8           Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale;

            toate talazurile şi valurile tale trec peste mine! R.

9           Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa

            şi noaptea cântarea lui mă însoţeşte

            ca o rugăciune către Dumnezeul vieţii mele. R.

Lectura a II-a

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni     8,1-7

1 Vă facem cunoscut, fraţilor, harul lui Dumnezeu care le-a fost dat Bisericilor din Macedonia, 2pentru că bucuria lor a prisosit în mijlocul necazurilor grele şi a sărăciei cumplite şi a devenit şi mai mare prin bogăţia generozităţii lor. 3 Dau mărturie că au dat de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor. 4 Mi-au cerut cu multă stăruinţă favoarea de a participa la slujirea sfinţilor, 5 dar nu numai după cum sperasem noi, ci s-au dăruit mai întâi pe ei înşişi Domnului, apoi nouă, prin voinţa lui Dumnezeu. 6 Noi l-am rugat pe Tit să ducă la bun sfârşit între voi această binefacere, aşa cum a început-o. 7 Dar, aşa cum sunteţi mai presus în toate, în credinţă şi în cuvânt, în cunoaştere şi în orice străduinţă şi în iubirea pe care v-am împărtăşit-o, la fel să fiţi mai presus şi în această binefacere!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,1-4

1 Când Domnul a aflat că fariseii auziseră că Isus făcea mai mulţi discipoli şi boteza [mai mulţi] decât Ioan – 2 deşi nu Isus însuşi boteza, ci discipolii lui – 3 a părăsit Iudeea şi s-a dus din nou în Galileea, 4 dar trebuia să treacă prin Samaria.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Isus şi discipolii săi părăsesc Iudeea pentru a merge din nou în Galileea. Samaria este situată între cele două regiuni. Or, anumite prejudecăţi apăsau asupra lor şi asupra samaritenilor. În Samaria convieţuiau numeroase rase şi religii şi această situaţie era la originea reputaţiei sale rele. Era obişnuit să se ia itinerare care permiteau evitarea traversării teritoriului Samariei.

Ce înseamnă, aşadar, fraza: „Trebuia să treacă prin Samaria” pe care o citim în Evanghelia după sfântul Ioan? Mai mult decât o chestiune de geografie, trebuie văzută în ea o alegere a lui Isus: „A trece prin Samaria” pare că vrea să spună că este necesar să se meargă la întâlnirea cu celălalt, cu acela care este diferit şi care este perceput adesea ca o ameninţare.

Conflictul care-i opune pe iudei şi pe samariteni dăinuia de mulţi ani. Vechii samariteni au abandonat monarhia de sud, care cerea ca toate celebrările să aibă loc la Ierusalim (1Rg 12). După ce asirienii au cucerit Samaria deportând o mare parte din populaţia care locuia acolo, au ajuns acolo un mare număr de popoare străine, având fiecare proprii zei şi divinităţi (2Rg 17,24-34). Începând din acest moment, samaritenii au devenit în ochii evreilor „o populaţie amestecată şi impură”. Mai departe înEvanghelia după sfântul Ioan, evreii, voind să-l discrediteze pe Isus, îl acuză spunând: „Nu spunem noi bine că eşti samaritean şi că ai diavol?” (In 8,48).

Samaritenii înşişi îi acceptau cu greutate pe evrei (In 4,8). Rănile din trecut s-au amplificat şi mai mult în jurul anului 128 î.C., când conducătorul evreu, Ioan Hyrcanus, ordonă distrugerea templului construit de samariteni pe muntele Garizim. Şi cum prezintă Evanghelia după sfântul Luca – acest episod nefiind probabil un caz izolat – un sat de samariteni refuză să-l primească pe Isus pur şi simplu pentru că mergea în Iudeea (Lc 9,52). Reticenţa la dialog exista deci şi de o parte şi de alta.

Evanghelia după sfântul Ioan este clară: Isus alege în cunoştinţă de cauză să „treacă prin Samaria”; el vrea să depăşească graniţele propriului său popor. De asemenea, ne arată că dacă ne izolăm de cei care sunt diferiţi de noi şi nu stabilim relaţii decât cu persoane care ni se aseamănă, suntem responsabili de propria noastră sărăcie. A dialoga cu cei care sunt diferiţi de noi, ne face să fim mai mari.

Întrebări

1. Pentru mine însumi şi pentru comunitatea mea de credinţă ce înseamnă „a trece prin Samaria”?

2. Ce eforturi a realizat Biserica mea pentru a merge să întâlnească alte Biserici şi care sunt învăţăturile pe care Bisericile le-au avut din asta?

Rugăciune

O, Dumnezeul tuturor popoarelor, învaţă-ne să trecem prin Samaria pentru a merge să-i întâlnim pe fraţii şi surorile noastre din alte Biserici! Fă să avem inima gata să primească, pentru ca noi să putem învăţa de la toate Bisericile şi de la toate culturile!

Tu care eşti izvorul unităţii, dăruieşte-ne unitatea pe care Cristos o vrea pentru noi. Amin.

Ziua a doua

Denunţarea (I)

Obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână (In 4,6)

Lectura I

Citire din cartea Genezei      29,1-14

1 Iacob a pornit la drum şi a mers în ţara fiilor răsăritului. 2 S-a uitat şi, iată, că pe câmp era o fântână; şi, iată, erau trei turme de oi, care erau întinse lângă ea; căci din acea fântână se adăpau turmele. Piatra de pe gura fântânii era mare. 3 Când se adunau acolo toate turmele, [păstorii] rostogoleau piatra de pe gura fântânii şi adăpau turma, apoi puneau piatra la loc pe gura fântânii. 4Iacob le-a zis: „Fraţii mei, de unde sunteţi voi?”. Ei au răspuns: „Suntem din Haran”. 5 El le-a zis: „Îl cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?”. „Îl cunoaştem”, i-au spus ei. 6 El le-a zis: „Este sănătos?”. „Sănătos”, au spus ei. Şi, iată, Rahela, fiica lui, venea cu turma. 7 El a zis: „Iată, mai este încă mult din zi şi nu este încă timpul să adunaţi turmele: adăpaţi turma şi duceţi-vă să le paşteţi!”. 8 Ei i-au zis: „Nu putem, până ce nu se adună toate turmele; atunci [păstorii] rostogolesc piatra de pe gura fântânii şi adăpăm turma”. 9 Pe când le vorbea el, venea Rahela cu turma tatălui său; căci ea o păştea. 10 Când a văzut-o Iacob pe Rahela, fiica lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, Iacob s-a apropiat şi a rostogolit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale. 11 Şi a sărutat-o Iacob pe Rahela, şi-a ridicat glasul şi a plâns. 12 Iacob i-a făcut cunoscut Rahelei că este fratele tatălui ei şi că este fiul Rebecăi. Ea a alergat şi i-a făcut cunoscut tatălui ei. 13 Când a auzit Laban vestea despre Iacob, fiul surorii sale, a alergat să-l întâmpine, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a făcut să vină în casa lui. Şi [Iacob] i-a povestit lui Laban toate aceste lucruri. 14 Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti din oasele mele şi din carnea mea!”. Şi a stat [Iacob] cu el o lună de zile.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 137 (136)

R.: Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?

1           Pe [malurile] râurilor din Babilon şedeam şi plângeam

            când ne aduceam aminte de Sion.

2           În sălciile din [ţinutul] acela ne atârnasem harpele. R.

3           Căci acolo, cei care ne-au dus în robie

            ne cereau cuvintele cântărilor

            şi opresorii noştri ne cereau veselie:

            “Cântaţi-ne din cântările Sionului!”. R.

4           Cum să cântăm noi cântările

            Domnului pe un pământ străin?

5           Dacă te voi uita, Ierusalime,

            să mi se usuce mâna dreaptă! R.

6           Să mi se lipească limba de cerul gurii

            dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,

            dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! R.

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni         1,10-18

10 Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezbinări, ca să fiţi desăvârşiţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi simţire. 11 De fapt, despre voi, fraţii mei, mi s-a adus la cunoştinţă, de către cei din [casa] Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Paul”, „Eu sunt al lui Apolo”, „Eu sunt al lui Chefa”, „Eu sunt al lui Cristos”. 13 Oare a fost Cristos împărţit? Oare Paul a fost răstignit pentru voi sau în numele lui Paul aţi fost botezaţi? 14 Îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul dintre voi, afară de Crispus şi Gaius, 15 pentru ca nimeni să nu spună că aţi fost botezaţi în numele meu. 16 I-am botezat şi pe cei din casa lui Stefanas. În afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. 17 Căci Cristos nu m-a trimis ca să botez, ci ca să vestesc evanghelia, nu cu înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva să fie zădărnicită crucea lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,5-6

5 [Isus] a venit, aşadar, într-o cetate din Samaria numită Sihar, aproape de ţinutul pe care Iacob l-a dat fiului său Iosif. 6 Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Înainte de întâlnirea sa cu samariteana, Isus a fost în Iudeea. Fariseii spuneau despre el că a botezat mai mulţi discipoli decât Ioan Botezătorul. Aceste zvonuri poate că au provocat unele tensiuni dezagreabile. Probabil că acesta este motivul pentru care Isus porneşte la drum.

Ajuns la fântână şi obosit de călătorie, el decide să se oprească. Această oboseală putea să se datoreze şi zvonurilor care circulau despre el. Atunci când el se odihneşte, o femeie samariteană se apropie de fântână pentru a lua apă. Această întâlnire are loc la fântâna lui Iacob: un loc simbolic în viaţa şi spiritualitatea poporului biblic.

Dialogul, care se instaurează între samariteană şi Isus, duce la locul unde trebuie adorat Dumnezeu. „Pe muntele acesta sau la Ierusalim?”, întreabă samariteana. Isus răspunde: „Nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim… Adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută” (In 4,21-24).

El vine şi atunci când în locul căutării comune a unităţii competiţia şi disputele caracterizează relaţiile dintre Biserici. În Brazilia la asta s-a asistat în aceşti ultimi ani. Anumite comunităţi celebrează virtuţile lor şi, pentru a atrage noi membri, prezintă avantajele pe care le-ar putea avea credincioşii lor. Unii merg până acolo încât cred că Biserica lor este mai mare şi mai puternică, dacă numărul membrilor lor este mai ridicat, considerând că astfel sunt mai aproape de Dumnezeu, mergând chiar până acolo încât să se prezinte ca singurii adevăraţi adoratori, ceea ce a provocat violenţe şi o lipsă de respect vizavi de celelalte religii şi tradiţii creştine. Acest gen de marketing competitiv generează în acelaşi timp neîncredere între Biserici şi o pierdere de credibilitate a ansamblului creştinilor în societate. Când competiţia creşte, „cealaltă” comunitate devine duşmanul care trebuie combătut.

Cine sunt adevăraţii adoratori? Adevăraţii adoratori nu permit ca mentalitatea competiţiei – cine este cel mai bun, cine este cel mai slab? – să contamineze credinţa. Noi avem nevoie de „fântâni” pe care să ne aşezăm, unde să ne odihnim şi să ne eliberăm de dispute, de competiţie şi de violenţă, noi avem nevoie de locuri în care să învăţăm că adevăraţii adoratori adoră „în duh şi adevăr”.

Întrebări

1. Care sunt principalele motive de competiţie între Bisericile noastre?

2. Suntem în măsură să găsim o „fântână” comună, unde să ne aşezăm şi să ne odihnim de disputele şi maniile noastre de competiţie?

Rugăciune

Dumnezeul milostivirii, foarte des Bisericile noastre ajung să aleagă mentalitatea competiţiei. Iartă-ne! Orgoliul nostru este păcat. Ne-am săturat de această nevoie de a fi primii. Lasă-ne să ne odihnim la fântână. Împrospătează-ne cu apa unităţii care izvorăşte din rugăciunea noastră comună. Duhul tău care pluteşte peste apele haosului să ne dăruiască unitatea în sânul diversităţii noastre. Amin.

Ziua a treia

Denunţarea (II)

Nu am soţ (In 4,17)

LECTURA I

Citire din cartea a doua a Regilor   17,24-34

24 Regele Asiriei a adus [oameni] din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Ei au moştenit Samaria şi au locuit în cetăţile ei. 25Când au început ei să locuiască acolo, nu se temeau de Domnul, iar Domnul a trimis împotriva lor lei care-i omorau. 26 Atunci, i-au spus regelui Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc judecata Dumnezeului ţării. El a trimis împotriva lor lei care îi omoară până când vor şti judecata Dumnezeului ţării”. 27 Atunci regele Asiriei a poruncit, zicând: „Trimiteţi-l pe unul dintre preoţii pe care i-aţi deportat de acolo; să meargă să se aşeze acolo şi să îi înveţe judecata Dumnezeului ţării!”. 28 Unul dintre preoţii care fuseseră deportaţi din Samaria a venit şi s-a aşezat la Betel şi i-a învăţat cum să se teamă de Domnul. 29 Dar fiecare popor şi-a făcut dumnezeii săi şi i-au pus în casele de pe înălţimile pe care le făcuseră samaritenii, fiecare în cetăţile în care locuiau.30 Oamenii din Babilon l-au făcut pe Sucot-Benot; oamenii din Cut l-au făcut pe Nergal, iar oamenii din Hamat l-au făcut pe Aşima, 31 cei din Ava i-au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei din Sefarvaim i-au ars pe copiii lor în foc [în cinstea] lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim. 32 Ei se temeau şi de Domnul, însă şi-au făcut, din tot poporul, preoţi ai înălţimilor care aduceau cult pentru ei în templele de pe înălţimi. 33 Se temeau şi de Domnul, dar îi slujeau şi pe zeii lor, după judecata neamurilor care fuseseră deportate de acolo. 34 Până în ziua de astăzi ei fac după judecăţile lor de mai înainte: nu fac după hotărârile lui, după judecăţile lui, după legea şi porunca pe care le-a dat-o Domnul fiilor lui Iacob, căruia i-a dat numele de Israel.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 139,1-12

R.: Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti; ştii când mă aşez şi când mă scol.

1           Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;

2           ştii când mă aşez şi când mă scol;

            pătrunzi de departe intenţiile mele;

3           fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;

            toate cărările mele îţi sunt cunoscute. R.

4           Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,

            tu, Doamne, îl cunoşti în întregime.

5           Tu mă învălui din faţă şi din spate

            şi mâna ta stă întinsă asupra mea. R.

6           Minunată este pentru mine cunoaşterea ta,

            prea înaltă ca să o pot [înţelege].

7           Unde aş putea merge departe de duhul tău

            şi unde aş putea fugi dinaintea feţei tale? R.

8           Dacă m-aş urca la cer, tu eşti acolo;

            dacă m-aş coborî în locuinţa morţilor, tu eşti [de faţă].

9           Dacă aş lua aripile aurorei şi m-aş opri dincolo de mare,

10          şi acolo mâna ta m-ar conduce şi dreapta ta m-ar ţine. R.

11          Dacă aş spune: „Cel puţin întunericul să mă acopere

            şi lumina să devină noapte în jurul meu!”,

12          dar nici întunericul nu-i întuneric pentru tine,

            iar noaptea este luminoasă ca ziua

            şi întunericul este ca lumina. R.

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani           7,1-4

1 Oare nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unora care cunosc Legea –, că Legea are putere asupra omului cât timp acesta este în viaţă? 2 Astfel, femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cât timp [acesta] trăieşte; dacă îi moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. 3 Dacă, deci, când îi trăieşte soţul, ea va fi a altui bărbat, va fi numită adulteră, dar dacă îi moare soţul, este dezlegată deLege, aşa că nu mai este adulteră luând un alt bărbat. 4 La fel şi voi, fraţii mei, aţi murit pentru Legeprin trupul lui Cristos ca să fiţi ai altuia, adică ai celui înviat din morţi, ca să aducem rod lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos  după sfântul Ioan             4,16-19

16 [Isus] i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!”. 17 Femeia a răspuns şi i-a zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis «Nu am bărbat», 18 pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul”. 19 Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu eşti profet”.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Samariteana îi răspunde lui Isus: „Nu am soţ”. Conversaţia se concentrează acum asupra vieţii matrimoniale a acestei femei. Este ca o alunecare în conţinutul conversaţiei lor care trece de la apă la soţul ei: „Mergi şi cheamă-l pe soţul tău” (In 4,16), însă Isus ştia că femeia a avut cinci bărbaţi şi că bărbatul cu care ea trăieşte acum nu este soţul ei.

În ce situaţie se află această femeie? Aceşti soţi au cerut divorţul? Era ea văduvă? Avea copii? Citind acest text, aceste întrebări vin în mod natural. Oricum ar fi, se pare că Isus este interesat faţă de o cu totul altă dimensiune a existenţei acestei femei: el constată care este viaţa sa, dar rămâne primitor în privinţa ei, în aşa fel încât întâlnirea veritabilă să poată avea loc. Isus nu insistă asupra unei interpretări moralizatoare a răspunsului ei, ci pare că vrea s-o ducă mai departe. Şi, de fapt, femeia ajunge să-şi schimbe atitudinea faţă de Isus. Piedicile, care puteau să constituie diferenţele lor culturale şi religioase, trec în planul secundar şi lasă loc la ceva mult mai important: o întâlnire stabilită în încredere.

În acest moment, Isus, prin atitudinea sa, ne oferă posibilitatea de a ne deschide la noi orizonturi şi de a ne întreba mai mult: asupra urgentelor probleme care provoacă atitudinile de denigrare şi de marginalizare a femeilor, asupra diferenţelor care rămân o piedică pe drumul unităţii, această unitate pe care noi o căutăm şi pentru care ne rugăm.

Întrebări

1. În comunităţile noastre există situaţii care ne scandalizează?

2. Care sunt locul şi rolul femeilor în Bisericile noastre?

3. Ce pot să facă Bisericile noastre pentru a preveni şi a învinge violenţa a cărei victime sunt femeile şi fetele tinere?

Rugăciune

O tu care eşti dincolo de toate, poţi fi denumit altfel?

Ce cuvânt poate să te cânte pe tine care niciun cuvânt

nu te va desemna în mod anume?

Cum poţi fi deranjat de el, o, tu care nu poţi fi văzut

de nici o minte inteligentă?

Tu eşti singur de nenumit, tu care ai creat tot ceea ce cuvântul sesizează.

Tu eşti singur de necunoscut, tu care ai creat tot ceea ce cunoaşterea sesizează.

Toate creaturile proclamă gloria ta,

dorinţele tuturor, cântecele tuturor gravitează în jurul tău

şi rugăciunile tuturor sunt în jurul tău.

Tot universul care are inteligenţa fiinţei tale îţi cântă un imn de tăcere.

Fi-ne alături, o tu care nu poţi fi desemnat altfel

şi care eşti dincolo de toate!

(Atribuită sfântului Grigore din Nazianz)

Ziua a patra

Renunţarea

Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul (In 4,28)

LECTURA I

Citire din cartea Genezei      11,31-12,4

31 Sarai, nora sa, soţia lui Abram, fiul său. Au ieşit împreună din Ur din Caldeea ca să meargă spre ţara Canaan. Au venit la Haran şi s-au aşezat acolo. 32 Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; Terah a murit în Haran. 12,1 Domnul i-a spus lui Abram: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta! 2 Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare. 3 Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta, iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema. Şi prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. 4 Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul. Şi Lot a plecat cu el. Abram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 23 (22)

R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

1           Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă [de nimic];

2           el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă,

3           îmi înviorează sufletul.

            Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său. R.

4           Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

            nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,

            toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. R.

5           Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa asupritorilor mei,

            îmi ungi capul cu untdelemn

            şi paharul meu e plin de se revarsă. R.

6           Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

            şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. R.

LECTURA A II-A

Citire din Faptele Apostolilor           10,9-20

9 În ziua următoare, pe când aceştia mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a urcat pe terasa casei ca să se roage pe la ceasul al şaselea. 10 I s-a făcut foame şi voia să mănânce. În timp ce îi pregăteau ceva, a căzut în extaz. 11 A văzut cerul deschis şi coborând ceva, ca o pânză mare, lăsată spre pământ de cele patru colţuri, 12 în care erau toate patrupedele, reptilele de pe pământ şi păsările cerului. 13 Atunci un glas a fost către el: „Ridică-te, Petru, taie şi mănâncă!”. 14 Dar Petru a răspuns: „Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu am mâncat ceva impur sau necurat!”. 15 Din nou a fost un glas către el: „Ceea ce Dumnezeu a curăţat, tu să nu [numeşti] impur!”. 16 Aceasta s-a petrecut de trei ori şi îndată totul a fost ridicat la cer. 17 În timp ce Petru se frământa nedumerit cu privire la ce ar fi putut însemna viziunea pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, după ce au întrebat de casa lui Simon, s-au oprit la poartă 18 şi, strigând, au întrebat dacă locuieşte acolo ca oaspete Simon, numit Petru. 19 În timp ce Petru continua să se frământe cu privire la viziune, Duhul i-a spus: „Iată, trei bărbaţi te caută! 20 Ridică-te, coboară şi mergi cu ei fără ezitare, pentru că eu i-am trimis!”.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,25-28

25 Femeia i-a zis [lui Isus]: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”. 26 Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!”. 27 Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „De ce vorbeşti cu ea?”. 28Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, [şi] a plecat în cetate.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Întâlnirea dintre Isus şi samariteană este dovada că dialogul cu aceia care sunt diferiţi sau străini, aceia care au o faimă rea, este aducător de viaţă. Dacă femeia ar fi urmat regulile dictate de tradiţia din care provenea, ea s-ar fi îndepărtat văzându-l pe Isus că se apropie de fântână. În acea zi, dintr-un motiv oarecare, ea nu respectă regulile stabilite. Samariteana şi Isus încalcă modurile convenţionale de comportament. Făcând aceasta, ne arată încă o dată că este posibil să se stabilească relaţii pe o bază nouă.

Atunci când Isus continuă lucrarea Tatălui, la rândul său samariteana îşi lasă urciorul său cu apă, semnificând astfel că ea poate continua calea sa. Ea este eliberată de rolul pe care societatea i-l impunea. În Evanghelia după sfântul Ioan, ea este prima persoană care proclamă că Isus este Mesia. „Ruptura” este o trecere obligatorie pentru cel care vrea să crească în putere şi înţelepciune în credinţă.

Dacă samariteana îşi lasă urciorul este pentru că ea urmează să primească un dar mai mare, un bun mai important decât apa pe care ea o căuta, şi pentru că ea a înţeles care este cu adevărat locul său în comunitatea sa. Ea conştientizează această bogăţie superioară pe care acest străin evreu, Isus, i-o dăruieşte.

Nouă ne este greu să recunoaştem valoarea, bunătatea şi chiar sfinţenia celui care este străin sau aparţine altuia. Cu toate acestea, a recunoaşte bunătatea şi sfinţenia darurilor care aparţin altora este o etapă indispensabilă în căutarea unităţii vizibile din partea noastră.

Întrebări

1. A-l întâlni pe Isus înseamnă ca noi să abandonăm în spatele nostru urcioarele noastre cu apă. În cazul nostru, în ce constau ele?

2. Care sunt principalele dificultăţi care ne împiedică să acţionăm aşa?

Rugăciune

Dumnezeul iubirii,

fă ca noi să învăţăm de la Isus şi de la samariteană

că întâlnirea cu celălalt, cu străinul,

ne deschide noi orizonturi de har.

Ajută-ne să vedem dincolo de limitele noastre

şi să acceptăm noi provocări.

Ajută-ne să depăşim frica urmând chemarea Fiului tău.

În numele lui Isus Cristos, noi te rugăm. Amin.

Ziua a cincea

Vestirea

Nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă (In 4,11)

LECTURA I

Citire din cartea Genezei      46,1-7

1 Israel a plecat împreună cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2 Dumnezeu i-a vorbit lui Israel într-o viziune de noapte: „Iacob, Iacob!”. El a răspuns: „Iată-mă!”. 3 El a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău! Nu te teme să cobori în Egipt, căci acolo pune să fie din tine un neam mare! 4 Eu voi coborî cu tine în Egipt şi tot eu te voi face să urci. Iar Iosif îşi va pune mâna peste ochii tăi”. 5 S-a ridicat Iacob de la Beer-Şeba. Iar fiii lui Israel i-au dus pe Iacob, tatăl lor, şi pe copiii şi soţiile lor în carele pe care le trimisese Faraon ca să-i aducă.6 Au luat cu ei turmele şi averea pe care o adunaseră în ţara Canaan. Au venit, în Egipt, Iacob şi toată descendenţa sa cu el: 7 fiii lui şi fiii fiilor lui, fiicele lui şi fiicele fiilor lui; toată descendenţa sa a adus-o în Egipt.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 133 (132)

R.: Iată cât de bine şi cât de plăcut este ca fraţii să locuiască împreună!

1           Iată cât de bine şi cât de plăcut este

            ca fraţii să locuiască împreună! R.

2           Este ca untdelemnul de preţ pe cap,

            care coboară pe barbă, pe barba lui Aaron,

            care se prelinge pe marginea veşmintelor sale. R.

3           Este ca roua de pe Hermon,

            care coboară pe Munţii Sionului;

            pentru că acolo Domnul a orânduit binecuvântarea,

            viaţa până în veci. R.

LECTURA A II-A

Citire din Faptele Apostolilor           2,1-11

1 Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau împreună în acelaşi loc. 2 Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 Erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. 6 Când a fost vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiţi şi se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?8 Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? 9 Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, 10 din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, 11 atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos  după sfântul Ioan             4,7-15

7 A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!”. 8 Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. 9 Aşadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?”. De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. 10 Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. 11 Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? 12 Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?”. 13 Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, 14 dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. 15 I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!”.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Isus are nevoie de ajutor. După drumul său lung, oboseala îl copleşeşte. Extenuat în căldura amiezii, îi este foame şi sete (In 4,6). În plus, Isus este un străin. El e cel care se află într-un teritoriu necunoscut şi fântâna aparţine poporului femeii. Lui Isus îi este sete, dar, după cum îi aminteşte samariteana, el nu are cu ce scoate apă. El are nevoie de apă, are nevoie de ajutorul ei: noi toţi avem nevoie de ajutor!

Un număr semnificativ de creştini cred că numai ei cunosc toate răspunsurile şi nu au nevoie de ajutorul persoanelor. Dacă ne închidem în această perspectivă, pierdem mult. Niciunul dintre noi nu poate ajunge la profunzimile divine şi de aceea credinţa în Dumnezeu ne cere să intrăm tot mai mult în apele misterului. Singuri n-am şti să ajungem acolo. Ajutorul fraţilor noştri creştini ne este indispensabil. Numai cu această condiţie vom putea ajunge la profunzimea misterului lui Dumnezeu.

Independent de Biserica la care aparţinem, avem cu toţii un punct comun în credinţa noastră: Dumnezeu este un mister care depăşeşte orice înţelegere. Căutarea unităţii creştine ne face să recunoaştem că nicio confesiune creştină nu posedă toate mijloacele pentru a ajunge la apele cele mai profunde ale misterului divin. Noi avem nevoie de apă, avem nevoie de ajutor: toţi avem nevoie de ajutor! Cu cât va fi mai mare unitatea noastră, cu atât vom împărtăşi găleata noastră de apă şi cu cât frânghiile noastre legate unele de altele vor fi mai lungi, cu atât vom pătrunde mai mult în profunzimea fântânii misterului lui Dumnezeu.

Anumite tradiţii indigene din Brazilia ne arată cum se învaţă din înţelepciunea bătrânilor şi, în acelaşi timp, din curiozitatea şi din nevinovăţia copiilor. Pornind de la momentul în care noi suntem gata să acceptăm că avem nevoie unii de alţii, devenim ca nişte copii dispuşi să înveţe orice lucru nou. În acest fel, împărăţia lui Dumnezeu ni se deschide nouă (Mt 18,3). Trebuie să urmăm exemplul lui Isus, îndrăznind să pătrundem într-un teritoriu necunoscut şi acolo să devenim străini, cultivând dorinţa de a învăţa din ceea ce este diferit.

Întrebări

1. Vă amintiţi de situaţii în care Biserica voastră a ajutat o altă Biserică sau în care ea însăşi a fost ajutată de o altă Biserică?

2. Biserica voastră este reticentă să accepte ajutorul unei alte Biserici? Cum va fi posibil să se depăşească aceste reticenţe?

Rugăciune

O, Dumnezeule, tu care eşti izvor de apă vie,

fă să înţelegem că noi cu cât ne vom uni frânghiile noastre,

cu atât urcioarele noastre vor ajunge în adâncime în apele tale divine!

Dă-ne să percepem că darurile pe care le posedă celălalt

sunt o expresie a misterului tău insondabil.

Deschide ochii noştri şi fă ca noi să vedem acest adevăr.

Fă ca noi să ne aşezăm împreună în jurul fântânii

pentru a bea apa ta care ne adună în unitate şi în pace.

Noi îţi cerem aceasta, în numele Fiului tău Isus Cristos,

care îi cere samaritenei să-i dea apă pentru a-şi potoli setea. Amin.

Ziua a şasea

Mărturia

Isus a zis: „Apa pe care i-o voi da eu va deveni în el  izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”(In 4,14)

LECTURA I

Citire din cartea Exodului    2,15-22

15 Faraon a auzit ce făcuse Moise şi căuta să-l omoare. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ţara Madian. Şi s-a aşezat lângă o fântână. 16 Preotul din Madian avea şapte fiice. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să facă să bea turma tatălui lor. 17 Dar au venit păstorii şi le-au alungat. Atunci Moise s-a ridicat, le-a salvat şi le-a adăpat turma. 18 Ele s-au întors la tatăl lor Reuel. El le-a zis: ,,De ce v-aţi grăbit astăzi să vă întoarceţi?”. 19 Ele au zis: ,,Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma”. 20 El le-a zis fiicelor sale: ,,Unde este? De ce l-aţi lăsat [acolo] pe omul acela? Chemaţi-l să mănânce pâine!”. 21 Moise a acceptat să locuiască la omul acela care a dat-o pe fiica sa Sefora [de soţie] lui Moise. 22 Ea a născut un fiu şi el i-a dat numele Gherşom, căci zicea: „Străin sunt eu într-o ţară străină”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 91 (90)

R.: Tu eşti [locul] meu de refugiu şi fortăreaţa mea,

            Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea

1           Cel care locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt

            şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic

2           îi spune Domnului:

            “Tu eşti [locul] meu de refugiu şi fortăreaţa mea,

            Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea”. R.

7           Vor cădea alături de tine o mie şi zece mii, la dreapta ta,

            dar de tine [nimic] nu se va apropia.

8           E de ajuns cu ochii să priveşti

            şi vei vedea răsplata păcătoşilor. R.

9           Pentru că [ai spus]:

            “Tu, Doamne, eşti [locul] meu de refugiu”

            şi pe Cel Preaînalt ţi l-ai ales adăpost,

10          nu ţi se va întâmpla niciun rău,

            nicio nenorocire nu se va apropia de locuinţa ta,

11          pentru că el va porunci îngerilor săi

            să te păzească pe toate căile tale. R.

12          Ei te vor purta pe mâini,

            ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de piatră;

13          vei păşi peste lei şi peste vipere

            şi vei călca în picioare pui de lei şi monştri.

14          Îl voi salva, pentru că tânjeşte după mine,

            îl voi ocroti, pentru că îmi cunoaşte numele. R.

15          Când el mă va chema, eu îi voi răspunde,

            voi fi alături de el în strâmtorare.

            Îl voi elibera şi-l voi cinsti.

16          Îi voi dărui viaţă lungă

            şi îi voi arăta mântuirea mea. R.

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan            4,16-21

16 Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el. 17 Prin aceasta se desăvâşeşte iubirea în noi: să avem încredere în ziua judecăţii, căci aşa cum este el, aşa suntem şi noi în lumea aceasta. 18 În iubire nu există frică; dimpotrivă, iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica presupune pedeapsă, iar cine se teme nu este desăvârşit în iubire. 19 Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi. 20 Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu” şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. 21 Avem această poruncă de la el: cine-l iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe fratele său!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos  după sfântul Ioan             4,11-15

11 Femeia i-a spus [lui Isus]: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? 12 Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?”. 13 Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, 14 dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. 15 I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!”.

Cuvântul Domnului

Comentariu

În dialogul care se realizează, Isus cere mai întâi apă, după aceea, la rândul său, promite să dăruiască apa. Mai departe, în aceeaşi evanghelie, Isus va cere din nou să bea. „Mi-e sete”, va spune el pe cruce. Şi de pe crucea sa, Isus va oferi izvorul promis care curge din coasta sa străpunsă. Prin Botez, noi primim această apă, viaţa în Isus, care devine în noi o apă, o viaţă care ţâşneşte, făcută pentru a fi dăruită, împărtăşită cu ceilalţi.

Iată mărturia unei femei braziliene care a băut din această apă şi în care această apă a devenit izvor: „Romi, o infirmieră din Campo Grande, era pastor penticostal. În cartierul său, într-o duminică noaptea, o tânără indigenă de 16 ani, pe nume Semei, complet singură într-o baracă, a dat naştere unui mic băieţel. A găsit-o zăcând pe pământ şi pierzând sânge. Romi a condus-o la spital. S-a informat pentru a şti unde locuia familia ei. Părinţii au fost identificaţi, însă niciunul dintre ei n-a voit să se ocupe de ea. Semei şi copilul său n-aveau niciun loc în care să meargă. Romi le-a primit la ea, în casa sa modestă. Ea n-o cunoştea pe Semei şi trebuie ştiut că prejudecăţi puternice împotriva indigenilor există în Campo Grande. Semei continua să aibă probleme de sănătate, dar marea generozitate a lui Romi a făcut să se nască în jurul ei o atitudine binevoitoare din partea vecinilor săi. Veronica, o altă tânără mamă catolică, a alăptat copilul tinerei, care nu era în stare să facă aceasta. Semei l-a numit pe fiul ei Luc Nathanaël şi curând ei au putut să părăsească satul pentru a merge să trăiască într-o fermă. Însă Semei n-a uitat bunătatea lui Romi şi a vecinilor săi”.

Apa pe care Isus ne-o oferă, această apă pe care Romi a primit-o în momentul Botezului său, s-a transformat în ea într-un izvor de apă vie pentru Semei şi fiul ei. Încurajaţi prin această mărturie, vecinii lui Romi au văzut, de asemenea, această apă baptismală schimbându-se în ei într-un izvor, o fântână. Apa Botezului care ţâşneşte în vieţile noastre devine mărturie ecumenică activă a iubirii lui Cristos şi ne dăruieşte să întrevedem viaţa veşnică promisă de Cristos.

Pentru a creşte în fraternitate, avem nevoie de gesturi concrete ca cele practicate de oamenii simpli. Ele dau mărturie despre evanghelie şi fac să se înţeleagă importanţa relaţiilor ecumenice.

Întrebări

1. Cum interpretaţi cuvintele lui Isus când spune că prin el noi putem deveni „un izvor de apă din care ţâşneşte viaţa veşnică” (In 4,14)?

2. În ce anume se vede cum creştinii sunt efectiv izvoare de apă vie pentru voi şi pentru alţii?

3. Care sunt situaţiile din viaţa publică asupra cărora Bisericile ar trebui să se exprime într-un singur glas pentru a fi izvoare de apă vie?

Rugăciune

Dumnezeule Treime, fă ca, urmând exemplul lui Isus,

să fim martori ai iubirii tale.

Dă-ne să fim instrumente de dreptate, de pace şi de solidaritate.

Fie ca Duhul tău să ne ducă la acţiuni concrete

care să fie izvor de unitate.

Fie ca zidurile să se transforme în punţi.

În numele lui Isus Cristos,

noi te rugăm în unitatea Duhului Sfânt. Amin.

Ziua a şaptea

Mărturia

“Dă-mi să beau” (In 4,10)

LECTURA I

Citire din cartea Numerilor 20,1-11

1 Fiii lui Israel, toată adunarea, au sosit în pustiul Sin în luna întâi şi poporul a locuit la Cadeş. Acolo a murit Miriam şi a fost îngropată acolo. 2 Adunarea n-avea apă şi s-au adunat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. 3 Poporul s-a certat cu Moise şi au zis: „De-am fi murit când au murit fraţii noştri înaintea Domnului! 4 De ce aţi adus comunitatea Domnului în pustiul acesta? Ca să murim aici noi şi vitele noastre? 5 Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă-de-vie, nici rodii, nici apă de băut?”. 6 Moise şi Aaron au plecat de la comunitate la intrarea cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ şi li s-a arătat gloria Domnului. 7 Domnul i-a zis lui Moise: 8 „Ia toiagul şi adună comunitatea, tu şi fratele tău, Aaron! Vorbiţi stâncii înaintea ochilor lor şi va da apă! Fă să iasă astfel apă din stâncă şi să dea de băut comunităţii şi animalelor lor!”. 9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum i se poruncise. 10Moise şi Aaron au adunat comunitatea înaintea stâncii. Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Va ieşi oare apă pentru voi din stânca aceasta?”. 11 Moise şi-a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă multă, aşa încât au băut comunitatea şi animalele lor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 119,10-20

R.: Binecuvântat eşti, Doamne; învaţă-mă hotărârile tale!

10          Te caut din toată inima;

            nu lăsa să mă abat de la poruncile tale!

11          Păstrez în inimă cuvintele tale,

            ca să nu păcătuiesc împotriva ta. R.

12          Binecuvântat eşti, Doamne;

            învaţă-mă hotărârile tale!

13          Vestesc cu buzele mele

            toate judecăţile gurii tale. R.

14          Mă bucur pe calea mărturiilor tale,

            mai mult decât de orice bogăţie.

15          Meditez la poruncile tale şi am sub ochi căile tale.

16          Hotărârile tale sunt desfătarea mea

            şi nu voi uita cuvântul tău. R.

17          Fă bine slujitorului tău, ca să rămân în viaţă

            şi să păzesc cuvântul tău!

18          Deschide-mi ochii ca să văd

            faptele minunate ale legii tale! R.

19          Eu sunt străin pe pământ:

            să nu ascunzi de mine poruncile tale!

20          Sufletul meu se consumă întruna

            de dorul judecăţilor tale. R.

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani           15,2-7

2 Fiecare dintre noi să se facă plăcut aproapelui în ceea ce este bine spre edificare, 3 căci nici Cristos nu s-a complăcut în sine, ci, după cum este scris: „Insultele celor care te insultă au căzut asupra mea”!4 De fapt, tot ce a fost scris de mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră pentru ca, prin statornicia şi mângâierea Scripturilor, să avem speranţă. 5 Dumnezeul statorniciei şi al mângâierii să vă dea aceleaşi sentimente unii faţă de alţii, ca ale lui Cristos Isus, 6 pentru ca, într-un cuget şi într-un singur glas, să-l glorificaţi pe Dumnezeu şi pe Tatăl Domnului nostru Isus Cristos! 7 De aceea, primiţi-vă unii pe alţii după cum şi Cristos v-a primit pe voi spre gloria lui Dumnezeu!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos  după sfântul Ioan             4,7-15

7 A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!”. 8 Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. 9 Aşadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?”. De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. 10 Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune „Dă-mi să beau!”, tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. 11 Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? 12 Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?”. 13 Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, 14 dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. 15 I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!”.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Creştinii ar trebui să aibă certitudinea că întâlnirea şi schimbul cu alţii, chiar dacă ei aparţin unei alte tradiţii religioase, poate să ne transforme şi să ne ajute să ajungem la adâncimile fântânii. A învăţa să cunoaştem pe cei care ne sunt străini dorind să luăm apă din fântâna lor, ne face să descoperim „minunăţiile lui Dumnezeu” pe care noi le proclamăm.

În pustiu, poporul lui Dumnezeu era fără apă şi Domnul îi trimite pe Moise şi pe Aron pentru a face să ţâşnească apă din stâncă. În aceeaşi manieră, Dumnezeu răspunde adesea la nevoile noastre prin ceilalţi. Când noi îl implorăm pe Domnul, precum samariteana care îi spune lui Isus: „Doamne, dă-mi această apă”, probabil el a ascultat deja rugăciunile noastre, punând în mâinile aproapelui nostru ceea ce noi îi cerem. Şi apoi, noi trebuie să ne întoarcem spre el şi să-i spunem: „Dă-mi să beau”.

Uneori răspunsul la nevoile noastre se află deja în viaţa şi în amabilitatea persoanelor care ne înconjoară. Guarani, populaţie amerindiană care trăieşte în Brazilia, ne învaţă că în limba lor nu există niciun cuvânt echivalent cuvântului „religie” care să fie separat de restul vieţii. Expresia folosită în mod obişnuit înseamnă literalmente „buna noastră manieră de a fi” (“ñande reko katu”). Această expresie se referă la ansamblul sistemului cultural care înglobează, de asemenea, religia. Aşadar, aceasta face parte din sistemul cultural a populaţiei Guarani, exact în aceeaşi manieră ca modul lor de a gândi sau de a fi (teko). Ea se referă la tot ceea ce poate să amelioreze comunitatea sau să contribuie la dezvoltarea sa şi conduce la această „bună manieră de a fi” (teko katu). Poporul Guarani ne aminteşte, de asemenea, că, la început, creştinismul era numit „calea” (Fap 9,2). „Calea”, „buna manieră de a fi” pentru Guarani, este modul prin care Dumnezeu face armonios tot ceea ce constituie viaţa noastră.

Întrebări

1. În ce a fost îmbogăţită înţelegerea şi experienţa voastră de Dumnezeu prin întâlnirea cu alţi creştini?

2. În regiunea în care trăiţi, ce pot învăţa comunităţile creştine din înţelepciunea indigenă sau din alte tradiţii religioase?

Rugăciune

Doamne, tu care eşti viaţa,

tu care ai grijă de toată creaţia

şi ne chemi să lucrăm pentru dreptate şi pace,

fă ca siguranţa noastră să nu depindă de arme, ci de respect.

Fă ca forţa noastră să nu fie cea a violenţei, ci a iubirii.

Fă ca bogăţia noastră să nu se bazeze pe bani, ci pe împărtăşire.

Fă ca drumul nostru să nu fie cel al ambiţiei, ci cel al dreptăţii.

Fă ca victoria noastră să nu fie rodul răzbunării, ci al iertării.

Fă ca unitatea noastră să nu se realizeze în căutarea puterii,

ci în mărturia umilă pentru a face voinţa ta.

Primitori şi încrezători, să putem apăra demnitatea întregii creaţii,

împărtăşind astăzi şi întotdeauna pâinea solidarităţii,

a dreptăţii şi a păcii.

Noi îţi cerem aceasta în numele Fiul tău Isus, fratele nostru,

victimă a violenţei oamenilor, care,

din înălţimea crucii sale, ne-a iertat pe toţi.

Amin.

(Adaptare a unei rugăciuni compusă pentru o conferinţă ecumenică în Brazilia care face apel la abolirea sărăciei, dreptatea reprezentând prima etapă pe drumul păcii)

Ziua a opta

Mărturia

Mulţi au crezut în el pentru cuvântul femeii (In 4,39)

LECTURA I

Citire din cartea Exodului    3,13-15

13 Moise i-a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, eu voi merge la fiii lui Israel şi le voi spune: «Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi»; şi dacă mă vor întreba: «Care este numele lui?», ce să le spun?”.14 Dumnezeu i-a zis lui Moise: ,,Eu sunt cel care sunt”. Şi a adăugat: „Aşa să le spui fiilor lui Israel: «Eu sunt m-a trimis la voi»”. 15 Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: „Aşa să le spui fiilor lui Israel: «Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi. Acesta este numele meu pentru veşnicie, aceasta este amintirea mea din generaţie în generaţie»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL       Ps 30 (29)

R.: Doamne Dumnezeul meu, eu am strigat către tine şi tu m-ai vindecat.

2           Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat

            şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să râdă de mine.

3           Doamne Dumnezeul meu, eu am strigat către tine

            şi tu m-ai vindecat.

4           Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor,

            tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în groapă. R.

5           Cântaţi Domnului, voi, credincioşii lui,

            lăudaţi memoria sfinţeniei sale!

6           Căci mânia lui ţine o clipă,

            dar îndurarea lui ţine toată viaţa.

            Seara intră în casă plânsul,

            iar dimineaţa, bucuria. R.

7           Iar eu, în bunăstarea mea, am zis:

            “Nu mă voi clătina în veac”.

8           Doamne, în bunăvoinţa ta,

            m-ai aşezat pe un munte puternic;

            dar când ţi-ai întors faţa de la mine,

            am fost cuprins de spaimă. R.

9           Către tine, Doamne, am început să strig

            şi de la Dumnezeul meu am cerut îndurare.

10          Ce câştig ai avea din sângele meu

            de-aş coborî în adâncuri?

            Oare te va lăuda ţărâna

            şi va face cunoscut adevărul tău? R.

11          Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!

            Doamne, fii tu ajutorul meu!

12          Tu ai schimbat geamătul meu în dans,

            mi-ai sfâşiat haina de pocăinţă

            şi m-ai încins cu bucurie,

13          pentru ca sufletul meu să-ţi cânte fără încetare.

            Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda! R.

LECTURA A II-A

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul  către Romani          10,14-17

14 Aşadar, cum îl vor invoca dacă nu au crezut? Şi cum să creadă dacă nu au auzit? Dar cum să audă fără predicator? 15 Însă cum să predice dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor care aduc veşti bune!”. 16 Dar nu toţi au ascultat de evanghelie. De fapt, Isaia spune: „Doamne, cine a crezut vestirii noastre?”. 17 Deci credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           Cf. In 4,42.15

Doamne, tu eşti cu adevărat Mântuitorul lumii; dă-mi apa vie, ca să nu mai însetez!

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos  după sfântul Ioan             4,27-30.39-40 

27 Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „De ce vorbeşti cu ea?”. 28 Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: 29 „Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?”. 30 Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. 39 Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. 40 Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Având inima transformată, samariteana porneşte în misiune. Ea vesteşte poporului său că l-a găsit pe Mesia. Mulţi au crezut în Isus „la cuvântul femeii” (In 4,39). Întâlnirea cu Isus transformă viaţa sa şi acest lucru dă putere mărturiei sale. Pentru că ea este deschisă la ceea ce îi este necunoscut, descoperă în acest străin „un izvor care ţâşneşte spre viaţa veşnică” (In 4,14).

Misiunea are o parte esenţială în credinţa creştină. Fiecare creştin este chemat să vestească numele Domnului. „Oriunde mergeţi, vă va face bine să vă gândiţi că Duhul lui Dumnezeu v-a precedat deja”, declara recent papa Francisc persoanelor angajate în misiune. A fi misionar nu înseamnă a face prozelitism. Toţi cei care-l vestesc pe Isus cu adevărat propun un dialog în iubire, sunt gata să înveţe de la altul şi să respecte diferenţele. Pentru a fi misionari, trebuie să învăţăm să bem apa vie, fără ca prin aceasta să luăm în stăpânire fântâna. Fântâna nu ne aparţine. Dimpotrivă, noi luăm viaţa noastră din fântână, această fântână de apă vie pe care ne-o dă Cristos.

Misiunea noastră trebuie să se bazeze pe cuvânt, dar şi pe mărturie. Noi trebuie să încercăm să trăim ceea ce proclamăm. Răposatul arhiepiscop brazilian Helder Camara estima că mulţi au devenit atei pentru că au fost dezamăgiţi de atitudinea credincioşilor care nu practică ceea ce proclamă. Dacă mărturia samaritenei a incitat poporul său să creadă în Isus, este pentru că fraţii şi surorile sale au văzut coerente discursul său şi propria sa transformare.

Dacă sunt autentice cuvintele şi mărturia noastră, lumea le va asculta şi va crede. „Cum să creadă în el, fără să fi auzit?” (Rom 10,14).

Întrebări

1. Ce legătură există între unitate şi misiune?

2. Cunoaşteţi persoane din anturajul vostru a căror viaţă dă mărturie despre unitate?

Rugăciune

Doamne,

tu care eşti izvor de apă vie,

fă ca noi să mărturisim unitatea ta,

atât prin cuvintele noastre, cât şi prin viaţa noastră.

Ajută-ne să înţelegem că fântâna nu ne aparţine

şi dă-ne înţelepciunea de a recunoaşte reciproc la celălalt acelaşi har.

Transformă inimile şi vieţile noastre,

pentru ca să fim purtători autentici ai veştii bune.

Fă ca întâlnirea noastră cu aproapele nostru

să fie mereu o întâlnire cu tine.

Noi îţi cerem asta în numele Fiului tău Isus Cristos,

în unitatea Duhului Sfânt. Amin.

SITUAŢIA ECUMENICĂ ÎN BRAZILIA

Naşterea mişcării ecumenice în Brazilia dăinuie din secolul al XIX-lea şi de la cooperarea interconfesională născută între diferiţi agenţi misionari protestanţi activi în teritoriu. Încurajat de colaborarea care s-a instaurat prin ansamblul lumii protestante, în anul 1903 pastorul prezbiterian Erasmo Braga întemeiază două organizaţii: Alianţa Evanghelică” şi Efortul Creştin. Scopurile lor erau: promovarea unităţii între diferitele grupuri protestante şi cooperarea în domeniul evanghelizării şi al educaţiei. Aceste organizaţii s-au angajat, de asemenea, în a impune respectarea principiului republican al egalităţii religioase.

În anul 1916, Congresul din Panama[5], consacrat cooperării misionare interconfesionale în America Latină, a contribuit în mod considerabil la întărirea acestor iniţiative. În urma acestui congres a fost stabilit comitetul pentru cooperare în Brazilia. El adună 19 comunităţi ecleziale, printre care Biserici, societăţi misionare şi alte organisme evanghelice.

În anul 1934 a fost creată Confederaţia Evanghelică din Brazilia (CEB) pentru a încuraja dezvoltarea mişcării ecumenice. CEB trebuia să joace un rol esenţial în promovarea idealurilor Consiliului Ecumenic al Bisericilor. La crearea CEB au participat Bisericile Metodistă, Episcopaliană şi Prezbiteriană din Brazilia, precum şi Biserica Prezbiteriană Independentă din Brazilia. Biserica Evanghelică Luterană din Brazilia s-a aliat în anul 1959 (Foursquare Gospel Church) Biserica celor Patru Evanghelii în anul 1963 şi Biserica Penticostală din Brazilia pentru Cristos în anul 1968.

CEB, atribuind o importanţă deosebită misiunii, a creat un consiliu pentru relaţiile interconfesionale având ca rol coordonarea activităţii misionare a diferitelor organisme, cu scopul de a evita dublarea eforturilor şi competiţia între diferiţii agenţi şi Biserici.

Circularele de la CEB au constituit o altă componentă cunoscută a acţiunii sale[6]. Probleme referitoare la societatea braziliană care au fost tratate în aceste circulare au fost, de exemplu, necesitatea unei reforme agrare, ameliorarea sistemului educativ, crearea de cursuri de alfabetizare şi lansarea de campanii de acţiune pentru situaţiile de urgenţă.

Mişcările tineretului creştin au avut o parte importantă în această tentativă de reflecţie asupra responsabilităţilor Bisericii în contextul brazilian. Conferinţa mondială a mişcărilor tineretului creştin organizată la sfârşitul anilor 1940, la Oslo, a întărit considerabil aceste iniţiative. În cursul acestor conferinţe, tinerii brazilieni au putut să se familiarizeze cu noile perspective biblice şi teologice care proveneau din Europa şi din Statele Unite.

Angajarea crescândă a tinerilor brazilieni în mişcările tineretului creştin internaţional, cum ar fi Federaţia Universală a Mişcărilor Studenţilor Creştini (WSCF), a contribuit clar la apariţia unei teologii a Evangheliei sociale şi la constituirea progresivă de grupuri de lectură şi de interpretare biblică ţinând cont de context, capabile să intre în dialog cu realitatea socială. De bunăvoie sau fără voie, Bisericile au trebuit să se confrunte cu întrebările despre conflictul social şi economic care nu încetau să provoace discuţiile din aceste grupuri.

Această efervescenţă se intensifică sub influenţa teologului american Richard Shaull, pionier în formularea teologiei revoluţiei. De asemenea, exemplul preoţilor catolici francezi care au decis să împărtăşească viaţa celor mai neajutoraţi a inspirat puternic numeroşi tineri creştini brazilieni. Apărea fundamental să se încurajeze o teologie care să ia în considerare în acelaşi timp cultura şi problemele societăţii braziliene.

În anul 1953, această experienţă s-a amplificat graţie creării în sânul CEB a Departamentului pentru Responsabilitatea Socială a Bisericii. Acesta avea ca obiectiv să studieze implicaţiile credinţei la nivel naţional şi să evalueze munca socială şi de evanghelizare ţinând cont de contextul socio-politic. Apoi, au fost organizate patru conferinţe naţionale cu scopul de a analiza situaţia naţiunii şi de a identifica perspectivele viitoare care, dintr-un punct de vedere protestant, i se ofereau ei.

Aceste patru conferinţe au fost consacrate următoarelor teme: „Responsabilitatea socială a Bisericii” (1955), „Studiul responsabilităţii sociale a Bisericii” (1955), „Prezenţa Bisericii în evoluţia naţionalităţii” (1960) şi „Isus Cristos şi procesul revoluţionar brazilian” (1962). În timpul celei de-a treia şi a patra conferinţe s-a remarcat un început de deschidere la dialog cu catolicii, care erau reuniţi pentru a dezbate probleme sociale şi politice ale naţiunii.

Creşterea mişcării ecumenice în anii 1950 şi 1960 s-a caracterizat printr-o viziune critică a modelelor dominante de dezvoltarea economică. Se invocau conceptele de „progres” şi de „industrializare” pentru a justifica acumularea de bogăţii în beneficiul unora, în timp ce unei mari părţi din populaţie îi era negat accesul la bunurile produse şi la bogăţiile constituite. Abordarea ecumenică a misiunii şi a schimbării sociale propusă de cele patru conferinţe a avut un ecou în Biserica Catolică. Una dintre revistele sale a publicat, de altfel, rezultatele acestor conferinţe. Reflecţia teologică despre responsabilitatea socială a Bisericii a contribuit la creşterea mişcării ecumenice ca proiect de unitate între Biserici care combină evanghelizarea şi angajarea socială.

În anii care au urmat după lovitura de stat militară din 1964, CEB a fost progresiv demontat. Cu toate acestea, cooperarea ecumenică încurajată de confederaţie nu a dispărut total. Deschiderea crescândă a Bisericii Catolice din Brazilia la dialog cu ceilalţi creştini a fost unul dintre rezultatele Conciliului Vatican II, precum şi conştientizarea sa progresivă a responsabilităţilor Bisericii în societate. În faţa reprimării politice, divergenţele doctrinare care divizează Bisericile au trecut pe al doilea plan, lăsând prioritate dificultăţilor sociale urgente pe care le înfrunta poporul brazilian, ceea ce a contribuit la revitalizarea mişcării ecumenice.

Sub dictatura militară, grupuri ecumenice protestante şi catolice, care primeau şi necreştini, s-au angajat în apărarea drepturilor omului, denunţarea torturii şi căutarea unei mai mari deschideri democratice. Aceste coaliţii ecumenice au fost de o mare încurajare pentru celelalte grupuri şi proiecte care căutau să promoveze valorile sociale şi drepturile umane. În acest context s-a născut proiectul Brasil Nunca Mais (Brazilia niciodată mai mult) dezvoltat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor, în colaborare cu Arhidieceza de Săo Paulo în anii optzeci. Coordonat de pastorul prezbiterian Jaime Wright şi arhiepiscopul de Săo Paulo, cardinalul Paul Evaristo Arns, acest proiect viza să împiedice ca să nu fie distruse la sfârşitul dictaturii militare dosarele judiciare ale crimelor politice şi să colecteze informaţii despre tortura practicată în timpul reprimării politice. Se spera astfel că revelarea încălcărilor drepturilor omului comise de gruparea militară va avea un rol educativ în societatea braziliană.

Lupta împotriva asupririi şi a încălcării drepturilor omului se află în centrul activităţii mişcării ecumenice din Brazilia. În acest sens, este important de subliniat contribuţia adusă de teologi din diferite Biserici profund angajaţi în mişcarea ecumenică. De exemplu, colaborarea ecumenică în domeniul studiilor biblice a încurajat discuţia despre situaţia femeilor în societate şi în Biserică.

În anul 1975, responsabilii din Biserica Catolică, din Biserica Evanghelică Luterană din Brazilia, din Biserica Episcopaliană Anglicană şi din Biserica Metodistă au început împreună să ia în considerare formarea unui Consiliu Naţional al Bisericilor. Acesta s-a concretizat în anul 1982 prin crearea lui CONIC. Pentru ansamblul mişcării ecumenice din Brazilia, Consiliul Naţional al Bisericilor reprezintă elementul instituţional al ecumenismului care are ca misiune să promoveze o unitate structurală între Bisericile membre ale sale. El are misiunea, printre numeroasele sale responsabilităţi, de a încuraja Bisericile să introducă o dimensiune ecumenică în toate aspectele activităţii lor pastorale.

În contextul religios destul de complex din Brazilia, CONIC se străduieşte, de asemenea, să favorizeze dialogul dintre Biserici şi celelalte religii. În faţa intoleranţei religioase crescânde, el participă la diferite forumuri care au ca obiectiv să reducă impactul fundamentalismului religios. El joacă un rol de prim plan în dezbaterea despre relaţia dintre Biserică şi societate, punând îndeosebi accentul pe necesitatea de a reglementa relaţiile dintre organizaţiile din societatea civilă şi stat. CONIC intervine în relaţiile care unesc grupurile şi mişcările religioase angajate în lupta pentru drepturile omului sau în conflictele care le opun şi caută să promoveze reflecţia teologică asupra diferitelor puncte de vedere şi subiecte din societate.

Una dintre activităţile cele mai importante ale lui CONIC este celebrarea anuală a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. De asemenea, el a adus sprijinul său în trei campanii ecumenice din Postul Mare organizate de Conferinţa Episcopilor Catolici în anii 2000, 2005 şi 2010. A patra campanie ecumenică din Postul Mare va avea loc în anul 2016.

Amintim că mişcarea ecumenică braziliană este constituită din numeroase grupuri şi organizaţii, cum ar fi secţiunea braziliană a Consiliului Bisericilor Latino-Americane (CLAI), Centrul Ecumenic de Studii Biblice (CEBI), Centrul Ecumenic pentru Evanghelizare şi Educaţie Populară (CESEP) precum şi agenţii cum ar fi Agenţia de Coordonare Ecumenică a Serviciilor (CESE) şi Koinonia – Prezenţă şi Slujire Ecumenică. Aceste agenţii se adună, de asemenea, în cadrul forumului de acţiune din Brazilia, unde principalele strategii ale mişcării ecumenice sunt analizate şi decise. Există, de asemenea, o mişcare de Fraternitate a Bisericilor Creştine (Casa Reconcilierii), care organizează întâlniri şi programe de studii între Biserici, case editoriale şi universităţi. Noi intenţionăm să dăm mărturie despre unitatea noastră de fiecare dată când încercăm să transformăm tot ceea ce este cauză de violenţă şi ne îndepărtează de împărăţia lui Dumnezeu, o împărăţie a dreptăţii şi a păcii (Rom14,17).

LISTA TEMELOR RUGĂCIUNII  PENTRU UNITATEA CREŞTINILOR (1968-2015)

Temele elaborate împreună începând cu anul 1968 – anul în care debutează reuniunile oficiale – de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor  şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

1968    “Spre lauda slavei sale” (Ef 1,14)

1969    “Chemaţi la libertate” (Gal 5,13)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Roma, Italia.)

1970    “Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu” (1Cor 3,9)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Mănăstirea din Niederaltaich, Republica Federală Germană.)

1971    “... şi împărtăşirea Sfântului Duh” (2Cor 13,13)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Bari, Italia.)

1972    “Vă dau o poruncă nouă” (In 13,34)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva, Elveţia.)

1973    “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Lc 11,1)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Abaţia din Montserrat, Spania.)

1974    “Şi să mărturisească toată limba că Isus Cristos este Domn” (Fil 2,1-13)

            (Reuniunea pregătitoare la Geneva, Elveţia)

            (În luna aprilie 1974, a fost scrisă o scrisoare către Bisericile membre ca şi altor părţi interesate pentru a crea grupuri locale, care să poată participa la pregătirea broşurii pentru săptămâna de rugăciune. Un grup australian a fost primul care s-a angajat concret pregătind în 1975 proiectul iniţial al broşurii pentru săptămâna de rugăciune.)

1975    “Voinţa Tatălui: toţi reuniţi sub un singur cap, Cristos” (Ef 1,3-10)

            (Proiectul textului a fost elaborat de un grup australian. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva.)

1976    “Chemaţi să fim ceea ce suntem” (1In 3,2)

            (Proiectul textului a fost elaborat de Conferinţa Bisericilor din Caraibe. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Roma, Italia.)

1977    “Speranţa nu dezamăgeşte” (Rom 5,1-5)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Liban, în plin război civil. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva.)

1978    “Voi nu mai sunteţi străini” (Ef 2,13-22)

            (Proiectul textului a fost elaborat de un grup ecumenic din Manchester, Anglia.)

1979    “Slujiţi unii altora spre slava lui Dumnezeu” (1Pt 4,7.11)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Argentina. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva.)

1980    “Vie împărăţia ta” (Mt 6,10)

            (Proiectul textului a fost elaborat de un grup ecumenic din Berlin, Republica Democrată Germania. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Milano, Italia.)

1981    “Un singur Duh daruri diferite – un singur trup” (1Cor 12,3b-13)

            (Proiectul textului a fost elaborat de preoţii din Graymoor, USA. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Geneva.)

1982    “Ca toţi să-şi găsească lăcaş în tine, Doamne” (Ps 84)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Kenya. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Milano, Italia.)

1983    “Isus Cristos – viaţa lumii” (1In 1,1-4)

            (Proiectul textului a fost elaborat de un grup ecumenic din Irlanda. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Celigny [Bossey], Elveţia.)

1984    “Chemaţi la unitate prin crucea Domnului nostru” (1Cor 2,2 şi Col 1,20)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Veneţia, Italia.)

1985    “De la moarte la viaţă cu Cristos” (Ef 2,4.7)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Jamaica. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Grandchamp, Elveţia.)

1986    “Îmi veţi fi martori” (Fap 1,6.8)

            (Textele au fost propuse în Iugoslavia [Slovenia]. Reuniunea pregătitoare a avut loc în Iugoslavia.)

1987    “Uniţi în Cristos, o făptură nouă” (2Cor 5,17-6,4a)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Anglia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Taizé, Franţa.)

1988    “Dragostea lui Dumnezeu alungă frica” (1In 4,18)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Italia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Pinerolo, Italia.)

1989    “Să clădim comunitatea: un singur trup în Cristos” (Rom 12,5-6a)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Canada. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Whaley Bridge, Anglia.)

1990    “Toţi să fie una... ca lumea să creadă” (In 17)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Spania. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Madrid, Spania.)

1991    “Toate neamurile, lăudaţi-l pe Domnul” (Ps 17 şi Rom 5,5-13)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Germania. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Rotenburg an der Fulda, Republica Federală Germania.)

1992    “Eu sunt cu voi... mergeţi” (Mt 28,16-20)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Belgia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Bruges, Belgia.)

1993    “Aduceţi roadele Duhului pentru unitatea creştinilor” (Gal 5,22-23)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Zair. Reuniunea pregătitoare a avut loc lângă Zurich, Elveţia.)

1994    “Casa lui Dumnezeu: chemaţi să fim „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Irlanda. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Dublin, Irlanda.)

1995    Koinonia: comuniunea în Dumnezeu şi între noi (In 15,1-7)

            (Reuniunea pregătitoare a avut loc la Bristol, Anglia.)

1996    “Iată, stau la uşă şi bat” (Ap 3,14-22)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Portugalia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Lisabona, Portugalia.)

1997    “Vă rugăm, în numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2Cor 5,20)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Scandinavia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Stocholm, Suedia.)

1998    “Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre” (Rom 8,14-27)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Franţa. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Paris, Franţa.)

1999    “Ei vor fi poporul lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei” (Ap 21,3)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Malaysia. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Mănăstirea de Bose, Italia.)

2000    “Binecuvântat să fie Dumnezeu care ne-a binecuvântat în Cristos” (Ef 1,3-14)

            (Proiectul textului a fost elaborat de Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu. Reuniunea pregătitoare a avut loc în sanctuarul din La Verna, Italia.)

2001    “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,1-6)

            (Proiectul textului a fost elaborat în România. Reuniunea pregătitoare a avut loc la casa de odihnă din Vulcan, România.)

2002    “În tine este izvorul vieţii” (Ps 36,6-10)

            (Proiectul elaborat în Germania, de CCEE şi KEK. Reuniunea pregătitoare la Centrul Ecumenic Ottmaring din Augsburg.)

2003    “Noi avem această comoară în vase de lut” (2Cor 4,7)

            (Proiectul textului a fost elaborat în Argentina. Reuniunea pregătitoare a avut loc la Centrul Ecumenic „Los Rubios”, Malaga – Spania.)

2004    “Pacea mea o dau vouă” (In 14,23-31)

            (Proiect elaborat în Siria, de comunitatea fraţilor din Alep. Reuniunea pregătitoare la Secretariatul Pastoral al Sediului Conferinţei Episcopilor din Sicilia, Italia.)

2005    “Cristos, unica temelie a Bisericii” (1Cor 3,1-23)

            (Proiect elaborat în Slovacia. Reuniunea pregătitoare la Piestany.)

2006    “Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu prezent în mijlocul lor” (Mt18,18-20)

(Proiect elaborat în Irlanda. Reuniunea pregătitoare la Prosperous, County Kildare.)

2007    “Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească” (Mc 7,37)

            (Proiect elaborat în Africa de Sud. Reuniunea pregătitoare la Château de Faverges, Haute-Savoie, în Franţa.)

2008    “Rugaţi-vă fără încetare” (1Tes 5,17)

            (Proiect elaborat în SUA. Reuniunea pregătitoare la Graymoor.)

2009    “Să fie una în mâna ta” (Ez 7,37).

            (Proiect elaborat în Coreea. Reuniunea pregătitoare la Marseille, Franţa.)

2010    “Voi veţi fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48)

            (Proiect elaborat în Scoţia. Reuniune pregătitoare la Glasgow.)

2011    “Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune” (cf. Fap 2,42)

            (Proiect elaborat în Ierusalim. Reuniune pregătitoare în Saydnaya, Siria.)

2012    “Toţi vom fi schimbaţi prin victoria Domnului nostru Isus Cristos” (cf. 1Cor 15,51-58)

            (Proiect elaborat în Polonia. Reuniune pregătitoare la Varşovia.)

2013    “Ce cere Domnul de la noi?” (cf. Mih 6,6-8)

            (Proiect elaborat în India. Reuniune pregătitoare în Bangalore.)

2014    “Oare a fost Cristos împărţit?” (1Cor 1,1-17)

(Proiect elaborat în Canada. Reuniune pregătitoare la Montreal.)

2015    “Dă-mi să beau” (In 4,7)

(Proiect elaborat în Brazilia. Reuniune pregătitoare la Săo Paulo.)

Câteva date importante  din istoria Săptămânii de rugăciune

pentru unitatea creştinilor

1740    Scoţia

            În Scoţia ia fiinţă o mişcare penticostală cu legături în America de Nord, al cărei mesaj pentru reînnoirea credinţei cheamă la rugăciune pentru şi împreună cu toate Bisericile.

1820    James Haldane Stewart

            Reverendul James Haldane Stewart publică „Sfaturi pentru unitatea generală a creştinilor în vederea unei revărsări a Duhului” (Hints for the outpouring of the Spirit).

1840    Ignatius Spencer

            Reverendul Ignatius Spencer, un convertit la catolicismul roman, sugerează o „Unire în rugăciune pentru unitate”.

1867    Lambeth

            Prima adunare a episcopilor anglicani la Lambeth insistă asupra rugăciunii pentru unitate în introducerea făcută la rezoluţiile sale.

1894    Leon al XIII-lea

            Papa Leon al XIII-lea încurajează practicarea Octavei de rugăciune pentru unitate în contextul Rusaliilor.

1908    Paul Wattson

            Celebrarea „Octavei pentru unitatea Bisericii”, la iniţiativa reverendului părinte Paul Wattson.

1926    “Credinţă şi Constituţie”

            Mişcarea „Credinţă şi Constituţie” începe publicarea de „Sugestii pentru o Octavă de rugăciune pentru unitatea creştinilor”.

1935    Paul Couturier

            În Franţa, abatele Paul Couturier devine avocatul „Săptămânii universale de rugăciune pentru unitatea creştinilor pe baza unei rugăciuni făcute pentru unitatea ce o vrea Cristos prin mijloacele voite de el”.

1958    “Unitatea Creştină”

            Centrul „Unitatea Creştină” din Lyon (Franţa) începe să pregătească tematica pentru săptămâna de rugăciune în colaborare cu Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

1964    Papa Paul al VI-lea şi Athenagora I

            La Ierusalim, papa Paul al VI-lea şi patriarhul Athenagora I au recitat împreună rugăciunea lui Cristos „ca toţi să fie una” (In 17).

1964    Conciliul Vatican II

            Decretul despre ecumenism al Conciliului Vatican II subliniază că rugăciunea este sufletul mişcării ecumenice şi încurajează practica Săptămânii de rugăciune.

1966    “Credinţă şi Constituţie” şi Secretariatul pentru Unitate

            Comisia „Credinţă şi Constituţie” şi Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor (acum Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor) al Bisericii Catolice hotărăsc să pregătească împreună textele pentru săptămâna de rugăciune din fiecare an.

1968                Pentru prima dată, „Rugăciunea pentru unitate” este celebrată pe baza textelor elaborate în colaborare între „Credinţă şi Constituţie” şi Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor.

1994    Text pregătit în colaborare cu Alianţa Universală a Uniunilor Creştine ale Tinerilor (YMCA) şi Alianţa Universală a Uniunilor Creştine Feminine (YWCA).

2004    Prezentarea împreună a textelor „Credinţă şi Constituţie” (Consiliul Ecumenic al Bisericilor) şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (Biserica Catolică) decid ca în viitor textele în franceză şi în engleză ale Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor să fie publicate împreună şi prezentate în acelaşi format.

2008    Cea de-a 100-a celebrare a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor (predecesoarea, Octava pentru unitatea creştinilor, a fost marcată prima dată în anul 1908)

SCHEMĂ PENTRU CELEBRĂRILE ECUMENICE ÎN BISERICILE CATOLICE

Prescurtări

            C = Celebrantul

            T = Toţi

            Ort. = Ortodocşi

            Cat. = Catolici

Cat.: Cântare

            Lumea-ntreagă să se-nfrăţească

            Şi să cânte Tatălui ceresc,

            Care-n dragostea lui părintească,

            Cheamă azi tot neamul omenesc.

            Fraţi creştini, veniţi cu mic şi mare,

            Preamăriţi-l toţi pe Dumnezeu,

            El e plin de milă şi-ndurare

            Şi v-aşteaptă la altarul său.

            Dă-ne, Doamne, pace şi iertare,

            Pace între oameni pe pământ,

            Ca aprinşi de-o sfântă-nflăcărare,

            Să-ţi slujim în faptă şi cuvânt.

            Să-nălţăm de-a pururi preamărire

            Celui care-i veşnic Împărat,

            Să-i aducem caldă mulţumire

            Pentru toate câte ni le-a dat.

I.          Introducere

C:        În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

T:        Amin.

C:                    Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi.

T:        Şi cu duhul tău.

Antifonul: Ps 95 (1-3)

Cat.: Cântaţi Domnului un cântec nou,

            cântaţi Domnului toţi locuitorii pământului,

            Vestiţi din zi în zi mântuirea lui, vestiţi neamurilor slava lui,

            vestiţi tuturor popoarelor minunile lui.

Cat.: Cuvântul de salut

Actul penitenţial

C:        Fraţilor, să ne recunoaştem păcatele, mai ales pe acelea împotriva unităţii, ca să putem participa cu vrednicie la această celebrare.

T:        Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul şi vouă fraţilor, că am păcătuit prea mult cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea: din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea. De aceea, rog pe sfânta Maria pururea Fecioară, pe toţi îngerii şi sfinţii şi pe voi, fraţilor, ca să vă rugaţi pentru mine la Domnul Dumnezeul nostru.

C:        Domnul să-şi arate milostivirea şi să ne dăruiască iertarea sa, pentru ca acolo unde domneşte păcatul şi decăderea, noi să afirmăm promisiunea iertării şi mântuirii sale destinate tuturor; şi acolo unde domneşte moartea, noi să proclamăm viaţa cea nouă şi să preamărim promisiunea vieţii veşnice în Isus Cristos, Domnul nostru.

T:        Amin.

T(cântă): Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Ort.:    Cristoase, tu ai spus: Eu sunt calea! Mărturisim că, deşi trebuie să fim conştienţi de greşelile noastre, continuăm de multe ori să mergem pe cărări bătute. Ambiţia ne determină să facem ceea ce facem; preferăm un drum comod şi uşor şi ne evităm unii pe alţii. Uităm că ar trebui să ne îndreptăm paşii spre ţinta la care tu ne vrei. Noi nu înaintăm decât atunci când tu continui drumul împreună cu noi.

T:        Sfinte Dumnezeule...

Cat.:                Cristoase, tu ai spus: Eu sunt adevărul! Mărturisim că de atâtea ori ne-am lăsat înşelaţi de minciună şi de falsitate. Am rămas cu idei preconcepute şi prejudecăţi reciproce. Adeseori, n-am avut dorinţa de a ne confrunta în faţa cuvintelor lipsite de conţinut care susţin puterea, intoleranţa şi lăcomia. Lumea în care trăim este unică, dar noi nu suntem pregătiţi să o întâmpinăm cu fraţii noştri în dreptate şi pace.

T:        Sfinte Dumnezeule...

Ort.:    Cristoase, tu ai spus: Eu sunt viaţa! Mărturisim că nu respectăm bogăţia şi plenitudinea vieţii pe care tu ne-ai pregătit-o. Drepturile celor mai slabi sunt batjocorite de cei puternici, ale celor bolnavi de cei sănătoşi, ale unei generaţii de către o alta, ale celor săraci de cei bogaţi. Violenţa şi agresivitatea distrug viaţa. Nu permitem să aibă loc reînnoirea şi vindecarea pe care tu ni le-ai promis.

T:        Sfinte Dumnezeule...

Cat.:    Tată, tu ne-ai oferit cuvântul tău de adevăr şi ni l-ai dăruit pe Duhul tău Sfânt. Mărturisim că acordăm prea puţin loc printre noi Cuvântului şi Duhului tău Sfânt. Încercăm să scoatem apă din propriile izvoare, dar ele sunt secate. Ne închidem la tot ceea ce voieşti să schimbi şi să reînnoieşti pentru noi. Stingem Duhul tău prin autosuficienţa, indiferenţa şi lenea noastră.

T:        Sfinte Dumnezeule...

C:        Să ne rugăm (Rugăciunea se ia de la ziua corespunzătoare)

            Doamne, noi am venit din Biserici diferite pentru a ne aduna aici ca să te ascultăm, să te rugăm şi să te preamărim cu toţii împreună. Te rugăm să ne întăreşti în dorinţa de unitate pentru ca lumea să creadă. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu împreună cu tine, vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor.

T:        Amin.

II.        Celebrarea cuvântului (de la ziua corespunzătoare)

• Lectura I (lector ortodox)

Ort.: Citire din...

            Cuvântul Domnului

T:        Mulţumim lui Dumnezeu

Cat.:    Psalmul responsorial

• Lectura II

Ort.:    Citire din...

            Cuvântul Domnului

T:        Mulţumim lui Dumnezeu

• Evanghelia

Cat.:    Aleluia! Cuvintele tale, Doamne, sunt duh şi viaţă, tu ai cuvintele vieţii veşnice! Aleluia!

C:        Domnul să fie cu voi

T:        Şi cu duhul tău

C:        Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul...

T:        Mărire ţie, Doamne

C:        Cuvântul Domnului

T:        Laudă ţie, Cristoase

Ort.: Cuvânt de învăţătură din partea Bisericii Ortodoxe

III.       Crezul

C:        De-a lungul timpului, creştinii au împărtăşit o credinţă comună în Sfânta Treime. Să mărturisim împreună această credinţă.

            Cred într-unul Dumnezeu,

            Tatăl atotputernicul,

            creatorul cerului şi al pământului,

            al tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

            Cred într-unul Domn Isus Cristos,

            Fiul lui Dumnezeu, unul-născut,

            care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii.

            Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină,

            Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

            născut, iar nu creat; de o fiinţă cu Tatăl,

            prin care toate s-au făcut.

            Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire

            s-a coborât din ceruri.

            S-a întrupat de la Duhul Sfânt,

            din Maria Fecioară,

            şi s-a făcut om.

            S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat,

            a pătimit şi s-a îngropat.

            A înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la cer;

            şade de-a dreapta Tatălui

            şi iarăşi va veni cu mărire

            să judece pe cei vii şi pe cei morţi;

            a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

            Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul,

            care de la Tatăl şi de la Fiul purcede;

            care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit

            şi a grăit prin profeţi.

            Cred într-una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică.

            Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

            Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni. Amin.

IV.       Rugăciunea universală

(v. şi modelul din paginile de mai sus, „Desfăşurarea celebrării ecumenice”)

C:        Fraţilor şi surorilor, să invocăm de la Tatăl nostru plin de milostivire darul unităţii creştinilor pentru a realiza rugăciunea lui Cristos de la ultima Cină, „ca toţi să fie una”. Plini de încredere, îi adresăm cererile noastre:

(Următoarele intenţii pot fi proclamate alternativ de credincioşi catolici şi ortodocşi)

1:         Binevoieşte a dărui Bisericii tale darul de a fi şi a se prezenta lumii ca poporul tău unit în dragoste, credinţă şi speranţă.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne sau Kyrie eleison

2:         Vindecă Biserica, trupul tău mistic, de rănile oricărei dezbinări şi îndepărtează dinaintea oamenilor toate piedicile care se opun unităţii şi păcii.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne

3:         Noi te rugăm pentru Bisericile de tradiţii diferite: aminteşte-ne că am trecut prin apa Botezului. Distruge în noi tot ceea ce duce la diviziune, prejudecăţi şi orgoliu. Reînnoieşte-ne cu Duhul tău Sfânt, pentru a deveni un semn al reconcilierii şi păcii pentru lume.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne

4:         Fă ca toţi creştinii să colaboreze la împăcarea inaugurată de Cristos prin mărturia lor de credinţă şi să proclame cu imnuri de mulţumire unitatea pe care o împărtăşim deja.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne

5:         Fă ca toţi creştinii să simtă urgenţa de a deschide uşile inimii lor lui Cristos, care este prezent în rugăciunile lor şi mai ales în Euharistie, pentru a ajunge la deplina unitate.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne

6:         Doamne, care eşti păstorul sufletelor noastre, inspiră şi asistă pe păstorii (ierarhii noştri – se pot nominaliza) în munca lor pentru binele Bisericii şi al credincioşilor, şi ocroteşte şi binecuvântează munca preoţilor, diaconilor şi slujitorilor altarelor.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne

7:         Binevoieşte a primi în împărăţia cerească pe toţi aceia care au murit cu credinţă în tine şi fă-i părtaşi de ospăţul tău veşnic.

T:        Doamne, te rugăm, ascultă-ne

Ort.:    Ectenii sau rugăciuni din partea Bisericii Ortodoxe.

C:        Primeşte, Doamne, rugăciunile noastre pline de speranţă în împăcarea finală, când vei fi totul în toţi, în împărăţia ta de dreptate şi pace, de viaţă şi de adevăr, împărăţie care nu va avea sfârşit. Aşa te rugăm prin Cristos, Fiul tău, care vieţuieşte şi domneşte cu tine, în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor.

T:        Amin.

V.        Rugăciune de mulţumire Şi de binecuvântare a apei

(facultativ)

C:        Dumnezeule atotputernic, ascultă rugăciunile copiilor tăi: Noi preamărim creaţia şi răscumpărarea noastră. Ascultă rugăciunile noastre şi binecuvântează această apă care face să rodească pământul, reînnoieşte şi purifică omenirea. Prin botezul lui Cristos în Iordan, tu ai sfinţit apa Botezului: prin el tu ne-ai renăscut şi reînnoit pe toţi în sfinţenie. Dă-ne ca acest element al creaţiei, izvor de viaţă, să devină semnul reînnoirii noastre pentru a lucra, cu ajutorul Duhului tău, la venirea împărăţiei tale. Întrucât tu eşti începutul şi sfârşitul, dă-ne ca apa pe care o primim acum să fie o pregustare a noii creaţii în care sperăm. Acestea le cerem prin Domnul nostru Isus Cristos.

T: Amin.

Stropirea cu apă binecuvântată

T: (cântă): Stropeşte-mă, Doamne, cu isop şi voi fi curat,

                    Spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada.

VI. Rugăciunea domnească Şi binecuvântarea

C:        Conştienţi că suntem fraţi între noi şi facem parte din poporul lui Dumnezeu, să ne îndreptăm spre ceruri şi să ne rugăm aşa cum ne-a învăţat Domnul nostru Isus Cristos:

T:        Tatăl nostru...

C:                    Mântuieşte-ne, te rugăm, Doamne, de toate relele şi binevoieşte a da pacea în zilele noastre, pentru ca, ajutaţi de milostivirea ta, să fim pururea liberi de păcat şi feriţi de orice tulburare, aşteptând nădejdea fericită şi venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

T:                    Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci.

C:                    Doamne Isuse Cristoase, care ai zis apostolilor tăi: „Pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă”, nu privi la păcatele noastre, ci la credinţa Bisericii tale şi binevoieşte a-i dărui pacea şi unirea după voinţa ta, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.

T:        Amin.

C:        Pacea Domnului să fie pururea cu voi.

T:        Şi cu duhul tău.

C:        Oferiţi-vă semnul iubirii frăţeşti şi al păcii.

Cat.: Cântare

            Ce bine e când fraţii în Domnul se iubesc

            Şi-n dragoste şi pace în lume vieţuiesc.

            Ca roua dimineţii pe câmpuri şi pe văi

            Şi binecuvântarea căde-va peste ei.

           

            Se va-nnoi odată prin ei lăcaşul sfânt,

            Toţi fericiţi şi liberi vor fi pe-acest pământ.

            Va merge spre lumină atunci orice popor

            Şi-o fi numai o turmă o turmă şi-un păstor.

Ort.: Cântare

C:        Să ne rugăm

            Dumnezeule, Părinte ceresc, care ne-ai adunat împreună pentru a implora darul unităţii, călăuzeşte-ne cu Duhul tău, pentru ca nu numai prin cuvinte, ci şi prin faptele şi viaţa noastră să dăm mărturie despre tine şi astfel să ajungem într-o zi să trăim toţi împreună în înţelegere şi pace. Prin Cristos Domnul nostru.

T:        Amin.

Binecuvântarea finală

C:        Domnul să fie cu voi,

T:        Şi cu duhul tău.

C:        Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului, care a voit ca toată familia umană şi toţi creştinii să formeze o singură comunitate, să reverse asupra voastră belşug de binecuvântare cerească.

T:        Amin.

C:        Dumnezeu Tatăl, care a voit să-i adune în Fiul său pe toţi fiii săi, să vă dea harul să fiţi Biserica sa una, sfântă şi apostolică, şi locuinţa Duhului Sfânt.

T:        Amin.

C:        Dumnezeu să vă cureţe de păcat ca să-l puteţi avea ca locuitor în voi pe Duhul Sfânt şi prin unirea voastră frăţească în credinţă să arătaţi comuniunea de iubire care există în Sfânta Treime.

T:        Amin.

C:        Şi binecuvântarea lui Dumnezeu atotputernicul, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh să coboare asupra voastră şi să rămână pururea cu voi.

T:        Amin.

Cat.: Cuvânt de mulţumire

C:        Celebrarea s-a sfârşit mergeţi şi trăiţi în pace.

T:        Mulţumim lui Dumnezeu.

Cat.:    Cântări

            Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat

            Te-adorăm în fericire, Domn al gloriei cereşti;

            Tu, cu raze de iubire, inimile le-ncălzeşti.

            Doamne-ndepărtează ceaţa de-ntuneric şi păcat

            Şi ne luminează viaţa cu-al tău duh sfânt şi curat.

            Toate câte sunt în lume şi pe care le-ai creat

            Cântă sfântului tău nume laudă ţie ne-ncetat:

            Cer şi mare, deal şi vale, floarea în splendoarea sa,

            Toate-n glasuri triumfale ne vestesc iubirea ta.

            Bine, har şi fericire tu dai, Doamne, tuturor;

            Spor de viaţă şi iubire varsă peste-al tău popor.

            În iubirea ta cerească noi ca fraţi să ne simţim,

            Harul tău să ne unească şi în pace să trăim.

            Dumnezeule Preasfânt,

            Preamărim a ta iubire,

            Te slăvim cu-al nostru cânt

            Şi-ţi aducem mulţumire;

            Fii de-a pururi lăudat,

            Că de noi te-ai îndurat.

                                                            Te rugăm, Părinte sfânt,

                                                            Dă-ne spirit de credinţă,

                                                            Să urmăm al tău cuvânt

                                                            Să-mplinim a ta voinţă

                                                            Şi cu ajutorul tău

                                                            Să-l învingem pe cel rău.

            Unde doi sau trei se adună în numele meu

            Sunt prezent şi eu în mijlocul lor.

---

[1] Textele biblice în limba română prezentate în această broşură sunt luate din Biblia, Ed. “Sapientia”, Iaşi, 2013.

[2] Chimarrăo este o infuzie tradiţională din sudul Braziliei, pregătită din frunze de mate, macerate şi uscate. Se bea de obicei în familie sau între prieteni.

[3] Principiul este asemănător cu cel al lui chimarrăo, dar în loc de a folosi apa clocotită, se foloseşte apa rece.

[4] Adaptare a rugăciunii redactate de Inés de Franca Bento, în: Ruberm Alves (org.), CultoArte, Celebrando a Vida. Pentecostes, „Vozes”, Petrópolis, 2002, pag. 21.

[5] Congresul din Panama a fost organizat în semn de protest împotriva Conferinţei Misionare Internaţionale din Edinburgh (1910) la care agenţii misionari din America Latină nu au fost invitaţi, unii dintre ei făcând prozelitism la alţi creştini în această regiune. Printre numeroşii comentatori ai acestui eveniment, Hans-Jürgen Prien remarca faptul că acest Congres din Panama marca sfârşitul celei mai pasionante misiuni protestante întreprinse vreodată în America Latină şi invita la o reflecţie critică asupra misiunii protestante într-un cadru majoritar catolic (Tiel, 1998, pag. 43). După acest congres, cooperarea misionară în America Latină a fost în centrul dezbaterilor de la diferitele colocvii regionale.

[6] CEB a luat parte la Conferinţele Evanghelice Latino-Americane (CELA), iar cea mai importantă a fost CELA II care s-a ţinut la Lima, în anul 1961. Două sute douăzeci de reprezentanţi din 34 de confesiuni prezente în America Latină s-au întâlnit acolo. În cursul acestei conferinţe au fost stabilite Comisia pentru Educaţia Creştină Evanghelică din America Latină (CELADEC) şi Comisia „Biserică şi Societate” din America Latină (ISAL). Aceasta din urmă a jucat un rol esenţial, îndeosebi, în dezvoltarea ecumenismului în Brazilia.

Sursa:ercis.ro