POEM INEDIT
ULTIMA CAFEA
Hai, Moarte, sa bem o cafea
Ti-o fac cu caimac, aromata
Mai leapada-ti coasa cea grea
Si mantia asta ciudata.
Te rog sa iei loc in fotoliu
Nu ma supara daca fumezi
Dupa cine esti, Moarte, in doliu?
De ce tot suspini si oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grabi, ca te frigi
Mai lasa-mi pe cer, inca, steaua
Daca eu am sa mor, ce cistigi?
Ai venit sa ma iei in persoana
Prea mare onoare imi faci
Din toata specia asta umana
Numai pe mine ma placi?
Hai sa-ti ghicesc in cafea
E bine sa stii ce te-asteapta
O cumpana grea vei avea
Dar tu te descurci, esti desteapta.
Esti tot timpul in criza de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce sa fim noi dusmani?
Eu te-nteleg cel mai bine.
Lumea te aplauda de departe
In zvon de corrida, olé!
Fii buna si-ntoarce-te, Moarte
Sa vad: dupa tine ce e?
Acum esti captiva la mine
Am vrut sa-ti arat, draga mea
Ca nu-mi este frica de tine:
Ti-am pus soricioaica-n cafea.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminica spre luni
6 spre 7 septembrie 2015
