vineri, 8 iulie 2011

Rugăciuni pentru cosmonauți - azi ultimul zbor NASA

Astăzi se încheie programul spațial al NASA odată cu lansarea în spațiu a navetei Atlantis. Aceasta va reveni pe Pământ după 12 zile și va pune capăt unui program spațial de 30 de ani.

buzzaldrin_400Finanțat până acum de administrația americană, programul va fi dus mai departe de companii private precum SpaceX, Boeing sau Sierra Nevada, însă planurile lor nu se vor materializa mai devreme de anul 2015.Cu ocazia ultimului zbor oficial blogul religios al CNN face o trecere în revistă a evenimentelor religioase care au implicat rugăciunea cu sau pentru cosmonauți.

1968, ajunul Crăciunului: Membrii echipajului Apollo 8, primii oameni care orbitează în jurul Lunii, citesc din cartea Genezei într-o transmisie live televizată.


1969, iulie: Buzz Aldrin (foto) din echipajul Apollo 11 devine prima persoană care se împărtășește pe Lună. Prebiterian de religie, s-a împărtășit singur în naveta spațială și a devenit cel de-al doilea om care a pus piciorul pe Lună.


1970, aprilie: președintele Richard Nixon înalță o rugăciune cu întregul popor american pentru întoarcerea în siguranță a echipajului Apollo 13, după ce naveta a avut grave probleme tehnice în călătoria lor spre Lună.


1986, februarie: papa Ioan Paul al II-lea se roagă public pentru ca Dumnezeu să primească duhul celor șapte astronauți uciși în explozia navetei Challenger.


2003, februarie: explodează naveta Columbia. Aflat la bord, astronautul israelian Ilan Ramon avea cu el un microfilm cu Vechiul Testament oferit de președintele său, iar în agendă avea notate rugăciuni pregătite pentru o binecuvântare rostită asupra Pământului.


2005, august: în primul zbor după tragedia Columbia, Eileen Collins, comandantul navetei Discovery, rostește o rugăciune pentru foștii săi colegi.


2007, octombrie: cosmonautul malaezian Sheikh Muszaphar Shukor, de religie musulmană, se roagă în fiecare zi în timpul călătoriei de 11 zile pe Stația Spațială Internațională. Întrucât călătoria a implicat o frecvență sporită a „răsăriturilor" a avut nevoie de consilierea liderilor religioși pentru a ști de câte ori să se roage „pe zi" și încotro este Mecca.


2011, martie: Pilotul navetei Discovery, colonelul Eric Boe, își conduce echipajul într-o rugăciune înainte de ultima misiune a celebrei navete.

2011, mai: Cu ocazia ultimului zbor al navetei Endeavor papa Benedict al XVI-lea comunică cu astronauții aflați pe Stația Spațială Internațională.Astronautul italian Roberto Vittori îi spune pontifului că se roagă în spațiu „pentru mine, pentru familia mea și pentru viitorul nostru”.


Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Rugaciuni-pentru-cosmonauti---azi-ultimul-zbor-NASA-3767.html

Cuvântul sculptează!

8 Iulie – Nu-i acelaşi lucru

Rafa, de şase ani, îi spuse prietenului său Luis:

-«Eu, într-adevăr, nu-i înţeleg pe cei mai mari. Astăzi, tata mi-a tras o palmă pentru că nu scoteam limba la doctor iar ieri mi-a tras alta pentru că am scos limba la profesoara mea.»

Acţiunea este aceeaşi, însă intenţia este diferită. Pentru a şti dacă o acţiune este bună sau rea, nu este de ajuns să iei în calcul materialitatea faptului. Trebuie să ţii cont de intenţie şi, de asemenea, de circumstanţe. Nu este acelaşi lucru a arăta limba la medic cu a scoate limba la profesoară.

Putem altera un fapt, în sine bun, atunci când îl facem cu o intenţie rea şi putem revaloriza faptele noastre bune făcându-le pentru Dumnezeu, pentru a împlini voinţa lui, pentru a-i fi pe plac. În cartea „Camino” se spune la punctul 359: „Pune un motiv supranatural la munca ta profesională obişnuită şi astfel îşi vei sfinţi munca.”

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 7 iulie 2011

Cuvântul sculptează!

7 Iulie – Costumul

Se povesteşte că l-au invitat odată pe Gandhi la o recepţie foarte solemnă. Când sosi, nu-l lăsară să intre pentru că nu era îmbrăcat în frac.

Se întoarse acasă şi trimise la recepţie un pachet cu un frac şi următorul bileţel:

-«Aveţi aici pe cel pe care l-aţi invitat.»

Psihologii spun că în vestimentaţie omul nu se arată aşa cum este, ci cum ar vrea să apară sau cum crede că ceilalţi doresc să-l vadă. Nici măcar nu se îmbracă aşa cum doreşte, ci cum crede că le place celorlalţi. După cum este ambientul în care se mişcă, aşa este ornamentul pe care şi-l pune.

Este o atitudine care aminteşte de cameleon: îşi schimbă culoarea şi înfăţişarea în funcţie de mediul înconjurător.

E nevoie de personalitate ca să nu te laşi dus de curent. A fi om de caracter înseamnă a face sau a-ţi pune ceea ce crezi că trebuie să faci sau crezi că îţi vine mai bine, făcând abstracţie de ceea ce alţii gândesc sau nu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Ai carte, ai parte. De ce? de Christian Sălcianu

Dacă președintele a dat de lucru societății și presei prin critica fără precedent adusă casei regale, subiectul mai e acum exploatat doar de cei ce critică zi și noapte președinția. Valul eșecului la examenul de bacalaureat ne-a deschis ochii spre o altă situație cu profunde implicații în întreaga societate.

shcool_400E un fapt acum că avem în 2011 cea mai mică rată de promovare a examenului de bacalaureat din ultimii 20 de ani. Știți că nu e nimic nou sub soare? Nu mai târziu de anul trecut pe vremea aceasta scriam postarea cu titul Cu BAC-ul pe Siret. Atunci subiectul trecea oarecum neobservat pentru că inundațiile avuseseră un impact mult mai mare asupra românilor. Dar și anul trecut am avut parte de o premieră sau cel puțin de un record doborât. Promovarea elevilor în 2010 a fost cu 10-15% mai mică decât în anul anterior, ajungând în capitală la doar 58,92%. Probabil că anul acesta diferența a făcut-o doar plafonul psihologic: „jumate au picat!..."


Remarc din nou un lucru, promovarea înseamnă minimul de peste linie, nu maximul pentru bursă. Ce motive sunt? Unii vor spune că e politică la mijloc, ca să se arate cât de proastă e școala condusă de actuali sau foști miniștri; alții vor spune că presiunea camerelor de filmat are greutatea ei, de parcă bieții elevi s-ar fi aflat la detectorul cu minciuni; alții, mai sarcastici, vor spune că nu era din start nicio condiție ca toți să ia examenul, și de fapt întotdeauna a fost așa. Personal cred că fiecare caz are istoria lui, dar și că e vorba de un întreg context situațional. Sunt unul din cei ce, la vremea mea, am luat bacul onorabil, între notele la 5 materii fiind de la 6 și ceva la 10 (și nu la sport!), dar la facultate am picat de două ori (da, pe vremea aceea se dădea examen, nu interviu). Apoi m-am mobilizat și am reușit. Elementul de bază la fiecare eșec a fost, fără discuție, lipsa pregătirii.


„Ai carte, ai parte!" ni s-a tot spus... Remarc în treacăt un lucru. „Ai carte, ai parte" nu are nicio legătură cu cartea generației fără bac. Nu că n-ar avea aplicație și în dreptul lor... dar la bază e vorba de posesia cărții funciare care îți demonstra dreptul de proprietate asupra părții tale de pământ. Pavel Ruxăndoiu spune clar în Proverb și context că proverbul „Ai carte, ai parte" a avut drept context genetic inițial „conflictele de proprietate specifice orânduirii feudale, în care „carte" semnifica, pentru țăranul răzeș sau moșnean actul scris de proprietate asupra unei suprafețe de pământ." Sensul cuvântului era deci acela de „act scris, având putere de consfințire". Enunțul a fost ulterior reinterpretat, pe un alt context, „carte semnificând școală, învățătură. Acesta se constituie ca un nou context genetic, recreând un nou proverb pe baza unui enunț mai vechi."


book_man_400Averea cea mai importantă a țăranului era pământul. Pentru el s-a luptat și pentru el a murit. Acum cartea școlii pare cea mai mare avere. Dar peste o săptămână altele vor fi subiectele de care vom avea... parte. Totuși, în preajma târgului de carte din primăvara aceasta IRES dădea publicității un sondaj conform căruia 85% dintre români consideră că proverbul „Ai carte, ai parte" este încă de actualitate (74% total de acord, 11% parțial de acord). Pe de altă parte, 91% sunt total de acord cu afirmaţia „Lectura este absolut necesară pentru dezvoltarea personală a fiecărui om", iar 75%, cu afirmaţia „Cărţile citite sunt cea mai valoroasă avere pentru om".


„Absolut necesar, cea mai valoroasă avere..." - sunt evaluări care obligă. Care e cartea preferată a românilor? Cele mai multe menţiuni în preferinţele respondenţilor le-a obţinut romanul „Pe aripile vântului" (3,02%), urmat de Biblie (2,5%) şi romanul „Moromeţii" (2,19%). Întrebarea ultimă în urma acestor cifre: credeți că e vreunul din generația tânără ale cărui cărți preferate să fie Pe aripile vântului, Biblia sau Moromeții? Pariu că nu. Pentru că cea mai citită carte a lor e cea cu fețe, status-uri, poze, clipuri sau pe scurt Facebook. Știu, deja sunt de modă veche, din altă generație. Sunt vrednic de un dislike apăsat.


Televiziunile ne aduc la talk-show-uri pe cei cu 10 curat, ca într-o compensare, parcă pentru a se vedea că nu suntem atât de proști cum s-ar părea la prima vedere sau cum ne-ar arăta rezultatele acestei generații. În același timp tot televiziunile ne dau știrile conform cărora, din jumătatea picată unii au avut deja tentativă de suicid. Extremele sunt extreme, suta de mii de picați rămâne de necontestat. Sigur că da, este poate primul examen complex din viață, dar e doar un examen, nu e judecata de apoi! Acolo chiar trebuie să ai parte de Carte. Până atunci însă, unele facultăți au luat în calcul o a doua sesiune de admitere, după cea de-a doua sesiune de bac. Dormim mai departe, cu burta pe carte...


Sursa: http://www.semneletimpului.ro/blog/Ai-carte--ai-parte--De-ce--3742.html

miercuri, 6 iulie 2011

Lumea în 2020: mai bogată, mai educată, mai coruptă

Societatea de mâine va fi mai bogată, mai sănătoasă şi mai educată, însă, totodată, va fi mai coruptă şi mai violentă dacă nu se iau măsuri pentru prevenirea acestei evoluţii. Sunt câteva dintre concluziile unui raport care va fi publicat la 1 august 2011.

The Millennium Project

Raportul „The Millennium Project's 2011 State of the Future", publicat de think tank-ul internaţional The Project Millennium, arată că, în viitor, societatea globală se va bucura de un acces sporit la resurse de apă şi resurse alimentare, la educaţie şi asistenţă medicală. Numărul de medici la mia de locuitori va creşte cu 20% până în anul 2020. De asemenea, se prevede o scădere a ratei mortalităţii infantile. Autorii raportului notează că, în următorul deceniu, va creşte rata de alfabetizare a populaţiei, va creşte numărul utilizatorilor de internet, numărul femeilor care ocupă poziţii de conducere în parlamentele naţionale şi speranţa medie de viaţă.

Se estimează schimbări nesemnificative în ceea ce priveşte rata îmbolnăvirilor cu HIV/SIDA şi rata criminalităţii.

Previziunile negative pentru următoarea decadă se referă la creşterea emisiilor de dioxid de carbon, manifestarea unor anomalii în privinţa temperaturilor la nivel global, rata şomajului, numărul de persoane ucise în urma unor atacuri teroriste şi numărul de persoane refugiate care cer azil în alte ţări.

În ciuda legăturilor mai bune la nivel internaţional, jumătate din societatea globală cunoaşte o etapă de instabilitate. Preţurile alimentelor sunt în creştere, resursele de apă sunt mai puţine, corupţia şi crima organizată cunosc un trend ascendent, cresc datoriile şi insecuritatea economică şi se adânceşte prăpastia dintre săraci şi bogaţi.

Traficul cu droguri, traficul cu fiinţe umane şi traficul cu arme au cunoscut o creştere considerabilă în ultimul deceniu. Aceste activităţi ilegale au fost asociate şi cu activităţile reţelelor teroriste, iar sumele obţinute din diversele forme de trafic sunt estimate la 1,6 trilioane de dolari pe an. De asemenea, s-a înregistrat o creştere a numărului de persoane ucise ca urmare a atacurilor teroriste.

„Nu a fost adoptată o strategie globală care să răspundă acestei ameninţări internaţionale", a declarat Jerome Glenn, director executiv al Millennium Project.

Raportul apreciază scăderea numărului de conflicte militare, comparativ cu anul anterior, şi laudă eforturile SUA şi ale Rusiei de reducere a armelor nucleare.

Îngrijorări există cu privire la ţările cu populaţie majoritar musulmană, în care rata şomajului printre tinerii cu vârste între 15 şi 29 de ani este foarte mare. Autorii raportului apreciază că lipsa locurilor de muncă este una dintre cauzele tensiunilor sociale care au afectat, în ultimele luni, multe ţări musulmane.

„State of the Future" este un raport anual publicat încă din 1996. În perioada 1997-2006, a fost publicat de Consiliul American al United Nations University, iar în 2007 şi 2008 a fost publicat de World Federation of United Nations Associations. Începând din 2009, raportul a fost publicat de Millennium Project. „State of the Future" a fost publicat nu doar în limba engleză, ci şi în limbile spaniolă, franceză, rusă, coreeană, cehă, etc. Raportul este o trecere în revistă a situaţiei globale, a problemelor, soluţiilor şi perspectivelor pentru viitor. Între temele principale abordate în raport se numără problemele legate de energie, ştiinţă şi tehnologie, etică, dezvoltare, surse de apă, crimă organizată, relaţiile între sexe, demografie, situaţii de conflict militar şi pace.

(Foto: millennium-project.org) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Lumea-in-2020:-mai-bogata--mai-educata--mai-corupta-3744.html

SUA: prima biserică protestantă care se întoarce la catolicism

O biserică episcopaliană (aripa americană a anglicanismului) a decis împreună cu pastorul ei să se convertească la catolicism. Este prima biserică protestantă americană care face acest pas, după ce Vaticanul a anunțat în 2009 forme lejere de integrare a bisericilor protestante care vor să revină în sânul bisericii catolice.


pope_400Biserica St. Luke din Maryland, SUA este primită cu brațele deschise de episcopul și arhiepiscopul catolic de Washington: „Spunem un bun venit călduros comunității St. Luke în sânul familiei noastre de credință.” Integrarea bisericii episcopaliene se va face sub forma unui ordinariat, conform regulilor stabilite de Vatican. Ordinariatul va permite bisericii din Maryland să-și păstreze moștenirea liturgică anglicană și un nivel ridicat de autonomie pe care episcopul de Washington, cardinalul Wuerl, o descrie în limbaj bisericesc ca: „deschidere față de călăuzirea Duhului Sfânt în călătoria lor spirituală”. Până la organizarea acestui prim ordinariat, biserica episcopaliană se va afla sub purtarea de grijă a Arhidiocezei Catolice din Washington.


Liderii bisericii protestante afirmă, conform Washington Post, că nu părăsesc biserica episcopaliană din pricina deciziei controversate a acesteia de a-i ordina pe pastorii gay. Motivul real, continuă liderii, este că își doresc o autoritate religioasă fermă și consecventă, precum Papa Benedict XVI. „În Biserica Episcopaliană episcopii spun una într-un loc și alta într-un alt loc... Fiecare episcop are împărăția lui”, explică Patrick Delaney, un lider laic din Mitchellville. Și alți lideri ai comunității se declară încântați să contribuie la construirea unui pod peste prăpastia schismei protestante din secolul al XVI-lea. Acum, pastorul Lewis se roagă în fiecare duminică pentru papă și pentru toți episcopii și preoții catolici.


Comunitatea episcopaliană participă la cursuri de cateheză catolică pregătindu-se pentru a fi primită oficial în Biserica Catolică în octombrie, în timp ce pastorul bisericii, Mark Lewis, speră să înceapă cât mai curând procesul recunoașterii sale ca preot catolic ordinat. Lui Lewis i se va permite să rămână căsătorit, deși se știe că preoții catolici nu se pot căsători. „Sunt pe deplin recunoscător cardinalului Wuerl și episcopului Crane pentru sprijinul lor pe tot parcursul acestui demers. Așteptăm cu nerăbdare să ne închinăm conform liturgicii anglicane, fiind în același timp în comuniune deplină cu Sfântul Scaun al lui Petru”, a declarat pastorul Lewis pentru site-ul Arhidiocezei din Washington.


Primul ordinariat a fost înființat, în ianuarie 2011, în Marea Britanie. Parohiile dintr-un ordinariat sunt pe deplin catolice, deși își păstrează moștenirea și liturgica anglicană. Biserica Anglicană a apărut în Anglia cu aproximativ 500 de ani în urmă prin decizia regelui Henric VIII de a se separa de Roma. Ironic, ceea ce îi divizează acum pe episcopalieni (anglicani din SUA) este aceeași chestiune a autorității. Credința episcopaliană a fost credința multora dintre părinții fondatori ai Americii, inclusiv a președintelui George Washington. Astăzi biserica episcopaliană are 1,5 milioane de membri în SUA.


În privința posibilelor acuzații că Biserica Catolică fură membrii altor biserici, Scott Hurd, asistentul cardinalului Wuerl, a declarat pentru FoxNews că inițiativa catolică de creare a ordinariatelor a fost provocată de cererile grupurilor de anglicani. „Deci, nu e o chestiune de furat turma. E mai degrabă o deschidere a ușii pentru oamenii care căută să intre de mai mult timp.”

(Foto: sodahead.com) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/SUA:-prima-biserica-protestanta-care-se-intoarce-la-catolicism--3733.html

Cuvântul sculptează!

6 Iulie – Machiajul

O fetiţă de cinci ani o observă pe sora mamei sale în timp ce se machia. Împinsă de curiozitate, o întrebă:

-«Mătuşă Loli, de ce te machiezi?»

-«Ca să fiu frumoasă», răspunse mătuşa.

-«Şi durează mult până îşi face efectul?»

Caritatea este cea mai mare dintre toate virtuţile. Se află, prin urmare, deasupra sincerităţii.

Nu e vorba de a minţi din caritate. Însă, uneori, trebuie să nu spui adevărul. Dacă nu poate fi spus fără a-ţi părea rău, normal că e mai bine să nu-l spui.

Alteori, da, trebuie spus chiar dacă doare. Aceasta se întâmplă atunci când în joc este un bine important. Durerea care se simte sau se provoacă pentru un bine mai mare, este o durere bine folosită.

Oricum, atunci când spui adevărul, trebuie să te gândeşti întotdeauna la caritate.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro