miercuri, 28 septembrie 2011

Cuvântul sculptează!

19 Octombrie – Cu repetiţia în altă parte

Un cor de cântăreţi făcea repetiţie într-o sală. Deodată, un muncitor care lucra în aceeaşi încăpere începe să dea lovituri puternice cu ciocanul. Cei din cor încearcă să urmeze melodia însă, văzând că melodia loviturilor este mai puternică decât a lor, optează pentru a tăcea şi a suspenda repetiţia. La care dragul de muncitor le spune foarte amabil:

-«Puteţi continua. Nu vă faceţi griji pentru mine, că nu mă deranjaţi.»

Ne este greu să ieşim din noi înşine pentru a ne pune în locul celuilalt. A se gândi la ceilalţi este un lux care nu se află la îndemâna multor persoane. În viaţă, în schimb, este esenţial să învăţăm a ne gândi la cei care ne înconjoară.

Această incapacitate nu este exclusivă vreunei stări sociale: suferă de ea atât cadrul universitar cât şi muncitorul, atât cel bogat cât şi cel sărac.

Niciodată nu este prea târziu pentru a învăţa materia aceasta. Cine o va învăţa de copil va avea mult drum parcurs. Copilului care trăieşte înconjurat de fraţi îi este mult mai uşor şi natural să se gândească la ceilalţi şi să-şi rectifice egoismul.

Ce notă cred că merit la această materie? Reuşesc sau pic?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

28 Septembrie – Minor

Într-un tribunal din Rudkoeping, în Danemarca, la începutul unei cauze, judecătorul văzu că avocatul apărării avea un câine şezând la picioarele sale. Imediat porunci uşierilor:

-«Scoateţi imediat acest animal din sală.»

-«Scuzaţi, excelenţă», – replică avocatul. «Acesta este câinele meu şi nu există în ţara noastră vreo lege care să interzică prezenţa unui câine într-o sală de audienţe.»

Judecătorul, ezită un moment şi, imediat, spuse calm:

-«Aveţi dreptate. În schimb există o lege care interzice prezenţa în această sală a celor sub optsprezece ani. Aşa că expulzarea se menţine: scoateţi câinele afară!»

Câinele avocatului nu împlinise încă optsprezece ani: era minor.

Există lucruri care nu trebuie făcute, chiar dacă legea nu le interzice. O persoană sănătoasă şi bine formată devine lege pentru ea însăşi. Nu mai este nevoie să i se comande să facă ceea ce este bine nici să evite ceea ce este rău. Ea însăşi descoperă ce anume trebuie să facă sau să nu facă.

Este clar că la acest nivel de formare nu se ajunge fără a studia legea morală şi a reflecta asupra ei

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 27 septembrie 2011

Rugăciunile în familie
Rugăciunile făcute de părinţi pentru copii sunt primele care se înalţă către Dumnezeu. (Ziarul Lumina)

Google împlineşte 13 ani de existenţă! (Evenimentul Zilei)

Bunele maniere de ieri, mitocănia de azi (Adevărul)

Bunele maniere de ieri, mitocănia de azi (Adevărul)

Boala care îi lasă pe bărbaţi fără păr (România liberă)

Nu poţi să dormi? Iată soluţiile naturale! (Adevărul)

Uneori, terapia prin umor este la fel de utilă ca şi terapia pe bază de medicamente (Science Daily)

Patrick Makau a stabilit un nou record la maraton (CNN)

Video: Teoria lui Einstein ar putea fi răsturnată: cercetătorii de la CERN au descoperit particule cu viteza mai mare decât cea a luminii (HotNews)

O statuie antică a lui Hercule a fost restituită Turciei de Statele Unite (AP)

„The Way": un nou proiect catehetic al Patriarhiei Române
"The Way" se adresează persoanelor cu vârste între 18 şi 80 de ani, chemate să participe, timp de 12 săptămâni, la discuţii libere pe baza unor teme despre credinţa ortodoxă. (Basilica)

Cetăţenii care refuză să răspundă la întrebările recensământului care va avea loc în octombrie ar putea primi amenzi de până la 5.000 de lei (Mediafax)

Guvernul a aprobat coşul de solidaritate pentru pensionari (HotNews)

Fumatul provoacă pierderea unei treimi din memoria de scurtă durată (Gândul)

Varza, un aliment cu forţă de medicament (Adevărul)

Fructele care previn apariţia atacului cerebral (Gândul)

Studiu: Diabetul predispune la demenţă (Gândul)

Cum reacţionează corpul tău când creierul e prea "încins" (EVZ)

Peste 40% dintre români cred că Universul a fost creat de Dumnezeu
Odată cu lansarea Curiosity, un serial documentar de referinţă despre marile întrebări ale omenirii, Discovery Channel a realizat un sondaj de opinie în cinci ţări din sud-estul Europei. (Ştiri creştine)

O carte cu gândurile Papei despre dialogul interreligios
Casa de Editură a Vaticanului a publicat o mică antologie de texte ale Papei Benedict al XVI-lea intitulată „Gânduri despre Dialogul Interreligios". Volumul are 64 de pagini. (Catholica.ro)

Țigările „mănâncă" o treime din memoria zilnică (EVZ)

7 situaţii în care ai avea nevoie de psiholog (Adevărul)


Sursa: www.semneletimpului.ro

9 contribuții majore ale catolicilor în istorie

Catholic Herald a publicat în vara aceasta un material de sinteză care indică 9 domenii ale științei în care erudiții catolici și-au adus contribuția semnificativ.

Foto: clevelandpeople.comMotivat de rezultatul dezolant al unui sondaj printre participanții la o dezbatere privind intervenția catolicilor în istorie, pr. Andrew Pinsent s-a hotărât să arate că „este extrem de important să ne aducem aminte de măsura în care credinţa catolică este o forţă pentru bine în lume." Pinsent argumentează cu 9 domenii în care catolicii au avut o contribuție semnificativă: lumina și cosmosul; Pământul și natura; filozofia și teologia; educația și sistemul universitar; arta și arhitectura; legea și jurisprudența; limbile; muzica; statutul femeilor.

Iată câteva dintre elementele cu care au contribuit erudiții catolici:

- Lucrarea Opus Maius (1267) a călugărului fransciscan Roger Bacon (+1292), scrisă la cererea Papei Clement al IV-lea, a pus în mare parte bazele opticii în lumea latină.

- Calendarul Gregorian (1582), folosit acum în toată lumea, este rodul muncii unor astronomi catolici.

- Departe de a crede că pământul era plat (o legendă neagră inventată în secolul al XIX-lea), lumea catolică a creat prima hartă ştiinţifică modernă: Padron Real, al cărei autor este Diogo Ribeiro (1527).

- Călugărul augustinian Gregor Mendel (+1884) a pus bazele ştiinţei geneticii, pornind de la un studiu meticulos asupra transmiterii caracteristicilor la aproximativ 29.000 de plante de mazăre.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/9-contributii-majore-ale-catolicilor-in-istorie-4212.html

Citește continuarea pe lumea.catholica.ro

Cuvântul sculptează!

27 Septembrie – Ucenic de relativist

Un copil de şase ani avea o surioară de opt. Mergeau la şcoli diferite. Ea era mai muncitoare, iar notele arătau în mod clar acest lucru.

Într-o zi, mama, reproşându-i băieţelului lenea sa, îi spunea:

-«Uită-te la surioara ta: mereu ia zece la engleză iar tu nu treci deloc de şapte.»

Copilul, sigur pe sine şi convins, răspunse:

-«Păi profu’ meu de engleză lui zece îi spune şapte.»

Iată „un mic relativist”. Numărul, după el, nu contează, nu spune nimic. Fiecare „prof” îi poate spune după cum vrea.

Faza cu micuţul este o glumă. Astăzi, în schimb, în modul de a gândi al multor oameni majori, relativismul invadează totul. „Relativismul care, nerecunoscând nimic drept definitiv, lasă ca ultimă măsură doar propriul eu cu dorinţele sale şi sub aparenţa libertăţii se transformă pentru fiecare într-o închisoare, pentru că îl separă pe unul de altul, făcând ca fiecare să se găsească închis în interiorul propriului eu.” (Benedict al XVI-lea, 6-6-2005)

Acest curent de gândire sau, mai bine zis, de lipsă de gândire, rupe orice posibilitate de comunicare şi de înţelegere cu ceilalţi. Dacă nu există nici un fel de teren solid, sigur, nu pot fi construite punţi.

Eu-l predominant sfârşeşte prin a asfixia propriul eu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

„Leul şi sconcsul” – fabulă

Ai auzit vreodată fabula leului şi a sconcsului? Un sconcs mândru, gălăgios şi foarte enervant a provocat odată un leu la duel. Leul a refuzat prompt şi autoritar duelul.

„Aha!” a rânjit batjocoritor sconcsul, „îţi este teamă să te lupţi cu mine!”

„Nu,” i-a răspuns leul, „dar care este motivul pentru care ar trebui să mă lupt cu tine? Ai deveni faimos pentru că te-ai luptat cu mine deşi ai primi o mamă de bătaie -lucru care s-ar întâmpla cu siguranţă. Dar cu mine cum rămâne? Nu am nimic de câştigat învingându-te pe tine. în schimb, toţi cei pe care i-aş întâlni timp de o lună, ar şti că am fost în compania unui sconcs.”

Sursa: http://mariuscruceru.ro/2011/09/09/leul-si-sconcsul-fabula

luni, 26 septembrie 2011

Cuvântul sculptează!

26 Septembrie – Nu este vorba de a şti

O bunică îi dă nepoţelei sale mai mari, de şase ani, şase euro şi-i spune să-i dea jumătate surioarei ei mai mici, care are trei ani. Imediat aceasta îi dă surioarei trei monede, însumând cincizeci de cenţi. Bunica o întreabă:

-«Dragă, dar nu ştii că jumătatea a şase euro este trei euro?»

Iar nepoata, foarte liniştită, îi răspunde:

-«Eu ştiu, bunică, sora mea, însă, nu.»

Nu-i de ajuns să ştii; trebuie şi să vrei. Inteligenţa şi voinţa sunt cele două facultăţi care fac din noi oameni. Nu este de ajuns să te îngrijeşti de inteligenţă; trebuie să perfecţionezi voinţa.

Ca să ne formăm inteligenţa, există multă lume care ne ajută: părinţi, profesori, lecturi… Întărirea şi perfecţionarea voinţei este, înainte de toate, o muncă personală.

Voinţa, asemenea muşchilor, se întăreşte pe baza exerciţiului, iar acest exerciţiu constă în a face ceea ce vezi că trebuie să faci chiar dacă, uneori, costă. Sau, ceea ce înseamnă acelaşi lucru, a căuta în viaţă împlinirea datoriei, în loc de căutarea plăcerii. Strădania de a sluji este antidotul egoismului.

„Am adormit şi am visat că viaţa era bucurie. M-am trezit şi am văzut că viaţa era slujire. Am slujit şi am văzut că slujirea era bucuria” (R. Tagore)

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro