sâmbătă, 4 februarie 2012

Cuvântul sculptează!

4 Februarie – Femeia lui Cezar

Plutarh povesteşte, în viaţa lui Iuliu Cezar, că unul dintre cei mai zvăpăiaţi căpitani ai ultimei republici romane, Clodio Publio Pulcro, s-a îndrăgostit de Pompeia, femeia lui Iuliu Cezar. Întrucât nu reuşea nicidecum să se apropie de dânsa, a pus la cale o capcană. S-a îmbrăcat în femeie şi, folosindu-se de ocazia pe care i-o oferea celebrarea sărbătorii Zeiţei Bona (la care se permitea intrarea în casă doar a femeilor), reuşi să intre în locuinţa lui Cezar.

A fost descoperit, însă a reuşit să fugă. Cezar, deşi era convins de nevinovăţia femeii sale, a repudiat-o, justificându-şi divorţul său în faţa Senatului cu celebra frază:

„Femeii Cezarului nu-i este de ajuns să fie cinstită. Trebuie să şi pară!”

A avea, a poseda şi a fi: trei categorii pentru care omul se pune în mişcare. Ioan Paul al II-lea vorbea despre necesitatea de a „da întâietate lui a fi”.

Fără îndoială, ceea ce este important este ceea ce cineva este. Însă aceasta nu înseamnă că nu contează, că nu are nici o valoare, ceea ce cineva are şi ceea ce pare. Nu este, nu trebuie să fie primul aspect, însă contează.

„Nici o virtute nu este virtute dacă nu este prudentă”, spunea Sfântul Toma. Nu este prudent să pari a fi ceea ce nu eşti, cu excepţia cazului în care vrei să fii ceea ce pari. În acest caz, ceea ce se încearcă a fi afectează, pozitiv sau negativ, ceea ce eşti.

Ceea ce este fundamental: a căuta să fiu ceea ce trebuie să fiu, iar a fi fiu al lui Dumnezeu înseamnă foarte mult.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Poeme sublimiste

25

răsărit întunecat

iată Soarele –

bună dimineaţa

doamnă cu coasa

(p. 12)

65

dăruire

mi-am scos inima –

iată meniul de azi...

poftiţi la masă

(p. 25)

96

relativitate

ieri dragoste

azi doar prietenie –

tristă agonie

(p. 35)

Din volumul: Aurel Conțu, Fiorduri – poeme sublimiste, Ed. Semănătorul (Editură online), decembrie 2009.

vineri, 3 februarie 2012

Recensamant 2011. Populatia Romaniei: 20 de milioane de locuitori. Harta interactiva pe judete

Comisia Centrala pentru Recensamantul Populatiei si Locuintelor 2011 a publicat pe data de 2 februarie 2012 rezultatele partiale ale recensamantului din 2011.

CLICK AICI CA SA VEZI HARTA INTERACTIVA PE JUDETE - evolutia demografica 1992 - 2002 - 2011

Rezultatele procesului complex de realizare a Recensamantului Populatiei si Locuintelor (RPL 2011), asa cum sunt prevazute si în Programul de desfasurare a activitatilor RPL 2011, sunt date statistice provizorii, preliminare si definitive.

Rezultatele provizorii ale Recensamantului Populatiei si Locuintelor din 20 Octombrie 2011 prezinta o prima estimare privind numarul populatiei, al gospodariilor populatiei si al fondului de locuinte.

Rezultatele obtinute si prelucrate pana la aceasta etapa au caracter provizoriu si pot suferi modificari pe parcursul etapelor ulterioare de prelucrare a datelor individuale din formularele de inregistrare a persoanelor din gospodarii si locuinte.

Rezultatele provizorii obtinute se prezinta astfel:

Populatia inregistrata la referendum: 20.254.866 locuitori, din care:

-19.042.936 populatie stabila,

-910.264 persoane plecate pe perioada indelungata,

-301.666 persoane prezente temporar.

Gospodarii: 7,1 milioane (7.086.717) gospodarii

Locuinte (inclusiv alte unitati de locuit): 8,5 milioane locuinte (din care: 8.450.607 locuinte conventionale si 8.149 alte unitati de locuit)

Cladiri: 5,1 milioane cladiri (5.117.940 cladiri din care: 5.103.013 cladiri cu locuinte si 14.927 cladiri cu spatii colective de locuit)

Pentru stabilirea rezultatelor din aceasta etapa, de prelucrare a datelor, s-a facut o estimare provizorie a numarului de locuinte aflate în aceasta situatie.

O estimare mai corecta a acestuia se va putea realiza numai dupa prelucrarea informatiilor din formularele individuale, pe baza unor metode statistice stiintific elaborate în conformitate cu recomandarile si standardele ONU si UE.

Procentajul locuintelor in care nu s-a putut realiza recenzarea reprezinta 2,8% din totalul locuintelor, adica circa 1 million de persoane (cuprinzand populatia plecata in strainatate - intreaga familie - pentru care nu a avut cine sa ii declare în tara; populatia necontactata).

Ponderi mai ridicate s-au Inregistrat la nivelul oraselor mari: Bucuresti (6,0%), Timisoara (5,8%), Iasi (3,0%), Constanta (2,9%) etc.

Grupate dupa numarul populatiei stabile, 22 judete au inregistrat sub 400.000 locuitori insumand 35,6% din populatia tarii, 17 judete aveau o populatie cuprinsa intre 400 – 700.000 locuitori concentrand 47,9% si doar 2 judete au depasit 700.000 locuitori reprezintand 7,7%.

Din totalul de 19.043 mii persoane, 8,8% se regasesc in Municipiul Bucuresti (respectiv 1.678.000 persoane).

Judetele cu populatia cea mai numeroasa sunt:

Prahova: 735,9 mii locuitori

Iasi: 723,6 mii

Cluj: 659,4 mii

Timis: 649,8 mii

Constanta: 630,7 mii

Dolj: 618,3 mii

Suceava: 614,5 mii

Cel mai mic numar de populatie il au judetele Tulcea (201,5 mii), Covasna (206,3 mii), Salaj (217,9 mii), Mehedinti (254,6 mii), Ialomita (258,7 mii), Giurgiu (265,5 mii), Caras-Severin (274,3 mii) si Bistrita-Nasaud (277,9 mii).

Judetele cu un grad ridicat de urbanizare sunt: Hunedoara (cu 74,1%), Brasov (cu 71,2%), Constanta (cu 67,9%), Cluj (cu 65,9%), in timp ce judetele cu ponderile cele mai mici ale populatiei urbane sunt: Giurgiu (cu 27,9%), Dâmbovita (cu 28,3%), Teleorman (cu 31,3%), Neamt si Calarasi (cu 35,0%).

Pentru mai multe detalii, puteti accesa www.recensamantromania.ro

Citeste si

Sursa: http://ro.news.yahoo.com/recensamant-2011-primele-rezultate-populatia-romaniei-20-milioane-145300444.html

MAI MULT, vezi: http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/02/Comunicat_DATE_PROVIZORII_RPL_2011.pdf

Cuvântul sculptează!

3 Februarie – A fi ceea ce suntem

Un cardinal în cerea papei Paul al III-lea un favor a cărui concesie nu era deloc ceva just. Întrucât papa nu dădea curs cererii sale, cardinalul, destul de deranjat deja, îi spuse:

-Sanctitatea Voastră ştie foarte bine cât de mult am contribuit pentru ca să deveniţi Papă. Acum nu puteţi să-mi negaţi acest favor.

Suveranul Pontif răspunse:

-Păi, deoarece Eminenţa Voastră m-aţi făcut Papă, lăsaţi-mă să fiu.

Cred că aceasta este marea problemă a omului: a fi consecvenţi, a fi ceea ce suntem. Este o problemă veche. Adam şi Eva, creaturi ale lui Dumnezeu, au voit să fie ca Dumnezeu; Lucifer, înger şi, de asemenea, creatură, a vrut să fie Dumnezeu şi s-a transformat în satana.

A fi ceea ce suntem, creaturi ale lui Dumnezeu, presupune a trăi pentru El, a fi la dispoziţia sa, a face voinţa Domnului. A fi ceea ce suntem, fii ai lui Dumnezeu, prin harul şi revărsarea iubirii divine, impune o atitudine iubitoare şi ascultătoare faţă de Dumnezeu-Tatăl.

Sunt, într-adevăr, ceea ce sunt? Trăiesc de acord cu propria mea fiinţă?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
„A avea vicii, precum alcoolul și tutunul, a se certa, a striga, a pedepsi pe alții, poate face oricine. Ținuta contrară cere tărie sufletească pe care, pentru a o avea, a o obține, se cere muncă cu tine însuți, exercițiu spiritual de practică a virtuțiilor creștine, de cultură umanistă, și cunoaștere a realității vieții”[1]


[1] Teresia B. Tătaru, Amintiri silvășene din Țara Hațegului, Ed. Signata, Timișoara, 2001, p. 18.

joi, 2 februarie 2012

Criza economică: poarta spre un guvern mondial

Un economist leton susţine că actuala criză economică a fost generată artificial şi că scopul este crearea unui guvern mondial.

guvern mondial

Dmitri Smirnov, lector la Şcoala Superioară de Studii Economice Ventspils din Letonia, a devenit cunoscut în anul 2008, când serviciile de securitate letone l-au arestat pentru „atentat la adresa sistemului financiar al ţării", după ce anticipase o agravare a crizei economice în Letonia şi o devalorizare a monedei naţionale, notează financiarul.ro.

„Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independenţa. Euro nu este în pericol. Dimpotrivă, pentru a salva euro, toţi trebuie să adere la zona euro şi să-şi piardă independenţa. Se va spune că putem supravieţui doar împreună. Avem nevoie să creăm un stat totalitar, să-i adunăm pe toţi în aceeaşi oală, pentru a-i subjuga", a declarat Smirnov într-un interviu acordat postului de radio Baltkom 93,9.

Economistul leton este de părere că actuala criză globală a fost generată în mod artificial, cu un scop concret, iar politicienii europeni şi americani lucrează pentru unul şi acelaşi grup de persoane, care poate fi numit convenţional „guvernul mondial".

În opinia lui Smirnov, bugetele naţionale vor fi eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, unde se va decide cine şi cât să primească din bugetul comun. Altfel spus, cheltuielile participanţilor la zona euro vor fi decise la nivel central.

Un al doilea val al crizei, aşteptat anul viitor (anul acesta n.n.), va aduce UE în pragul colapsului, iar ţările europene vor fi puse în faţa alegerii - fie un stat unic, fie falimentul. „De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face aşa cum li se va spune", precizează economistul de origine rusă, care anticipează că, la sfârşitul crizei, până şi SUA vor înceta să mai existe. Întreaga planetă va fi guvernată de un guvern mondial.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Criza-economica:-poarta-spre-un-guvern-mondial-4671.html

Cuvântul sculptează!

2 Februarie – Agitaţia logodnicei

În ajunul nunţii, când totul era pregătit, logodnica începe să plângă. Mama sa, îngrijorată, caută să o liniştească. În cele din urmă îi spune:

-Uite, draga mea, şi eu m-am căsătorit şi, mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a mers foarte bine…

-Da, mamă, – răspunde fiica – însă tu ai avut mai mult noroc decât mine.

-Cum aşa? De ce spui asta?

-Normal. Tu te-ai căsătorit cu tata, însă eu mă voi căsători cu unul străin familiei noastre.

Căsătoria îl transformă pe „străin” într-un membru al familiei, în încă un membru. În acelaşi fel, Botezul ne introduce în familia lui Dumnezeu.

Însă în timp ce căsătoria nu-l schimbă în interior pe cel care-o încheie, Botezul, da! El presupune o transformare interioară reală a celui care se botează, o schimbare care îl înalţă şi-l divinizează.

Cel căsătorit trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de familia din care ajunge să facă parte. Botezul de asemenea, presupune şi pretinde o viaţă nouă şi, ca atare, o atitudine diferită faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi: atitudine de fiu faţă de Dumnezeu şi atitudine de frate faţă de ceilalţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro