Hyperlitaeratura.ro – un loc de întâlnire între scriitori și cititori

Scris de Andreea Chebac

Hyperliteratura.ro este o comunitate online pentru pasionații de cărți, scris și literatură în general, îmbinând atelierul de creație și revista de știri, recenzii şi articole proaspete din domeniu, cu o platformă prietenoasă ce aduce avantajele unei adevărate rețele de socializare.

Site-ul este structurat în trei părți: Magazin (conține articole, ştiri, interviuri, editoriale), Comunitate (unde cititorii pot posta orice doresc și pot pune întrebări legate de scris, literatură și alte subiecte conexe) și Atelier (aici cititorii își pot posta creațiile și tot aici au loc concursuri de debut).

Hyperliteratura.ro a fost deschis pe 18 iulie 2011, la început doar Comunitatea şi Atelierul, partea de Magazin fiind deschisă în februarie 2012.

„Cred că misiunea Hyperliteraturii este să apropie publicul de scriitori şi de cărţi, dar într-un fel nou, în care să se simtă ca făcând parte din acest „mecanism” al literaturii, pentru că doar aşa publicul se poate reapropia de titluri şi în special de cele autohtone.”, a declarat Andrei Ruse, fondator Hyperliteratura.ro

Sursa: http://www.bookblog.ro/stire/hyperlitaeratura-ro-%E2%80%93-un-loc-de-intalnire-intre-scriitori-si-cititori/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:bookblogrobookblog.ro

Cuvântul sculptează!

4 MAI

Poporul se risipea şi o strângea, mana, o măcina la râşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea, şi gustul ei era ca al unei turte cu untdelemn.

Numeri 11.8

Zi de zi, în afară de sabat, israeliţii culegeau mana. Ei nu duceau lipsă de nimic. Aproape doi ani Dumnezeu i-a ocrotit şi le-a dat tot ce le trebuia, dar totuşi ei plângeau şi pofteau din nou după carne. „Nu mai este nimic" au spus ei, „ochii noştri nu văd decât mana aceasta” (vers. 6). Mana cu însuşirile şi gustul ei nu le mai satisfăcea dorinţele. De aceea s-au apucat s-o transforme. Această transformare care se făcea prin măcinare, pisare, fierbere sau prin prăjire, se făcea pentru a da hranei alt gust. Când şi-a pierdut gustul ei de turtă cu miere cum a dat-o Dumnezeu, mana prelucrată a primit gust de turtă cu untdelemn, dar totodată prin încălzire a pierdut vitaminele pe care le conţinea ceea ce deschidea drum anumitor boli deoarece alimentul nu mai avea valoarea nutritivă dinainte.

Nu se întâmplă la fel şi în zilele noastre în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu? Câte gânduri şi idei omeneşti se abat azi de la calea cea dreaptă şi sigură a Cuvântului Sfânt! Chiar şi scindările (grupările) cele multe care se găsesc între copiii lui Dumnezeu nu sunt oare o mărturie în plus pentru acest lucru? Oare aceste „avitaminoze" prin care multe adevăruri nu se cunosc sau nu se aplică în practică nu sunt la fel ca şi cele din poporul Israel?

Dumnezeu să ne ajute să păstrăm Sfântul Cuvânt aşa cum ni l-a dat El! Să veghem şi să nu ne facem răspunzători de călcarea Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum au făcut israeliţii. Dumnezeu se poartă cu noi ca şi cu nişte fii „căci Dumnezeu educă (pedepseşte) pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi educarea (sau creşterea): Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci, care este fiul pe care nu-l educă tatăl?" (Evr. 12.6-7).

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

3 MAI

Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, cari au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.

Evrei 11.29

Aceeaşi mare prin care au trecut israeliţii ca pe uscat, a fost pentru egipteni o capcană în care şi-au găsit moartea. Aşa este şi cu moartea Domnului Isus Cristos şi cu învierea Sa. Ele sunt dovezi, pe deoparte că judecata tuturor celor credincioşi a luat sfârşit şi pe de altă parte că judecata rămâne peste această lume. Cristos cel înviat este chezaşul tuturor credincioşilor înaintea lui Dumnezeu, dar va fi totodată judecător pentru toţi cei care în această vreme a harului nu au crezut în El. Şi câţi nu sunt ascunşi în această mare de aşa numiţi creştini care au auzit de lucrarea lui Cristos (de moartea şi învierea Lui) dar care nu au trăit nici pocăinţa şi nici întoarcerea adevărată la Dumnezeu. O simplă alipire de unele orânduieli creştine NU are valoare înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să primeşti prin credinţă sinceră pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai aşa poţi fi împăcat cu Dumnezeu şi astfel să ai viaţa veşnică. Ce puţin se gândesc oamenii la lucrul acesta, mergând cu paşi repezi spre o judecată inevitabilă, deoarece nu numai că au păcătuit, dar trec cu atâta indiferenţă peste dragostea Domnului Isus pe care a arătat-o pe cruce.

Dumnezeu creează omului posibilitatea de a fi mântuit. În Cuvântul Său citim: „Cine VREA poate să vină să ia apă fără plată." De-ar asculta cât mai mulţi glasul harului de azi pentru a se hotărî şi pentru a păşi pe calea mântuirii.

În sec. al treilea, Ciprian, arhiepiscop al Cartaginei îi scria prietenului său Donatus: „Lumea aceasta este rea, neînchipuit de rea! Dar în mijlocul ei am descoperit nişte oameni liniştiţi şi sfinţi, care au aflat un mare secret. Ei sunt stăpâni pe sufletele lor. Ei sunt creştini." Eşti şi tu un astfel de creştin?

Sursa AICI

Cuvântul sculptează!

2 MAI
FIŢI TREJI, ŞI VEGHEAŢI!
1 Petru 5.8
Avem mare nevoie să fim treji. Să fim veghetori cu toată abnegaţia cu privire la toate lucrurile şi să judecăm tot ce izvorăşte din firea pământească. Totodată trebuie să ne gândim întotdeauna la adevărul că suntem ÎN Isus. El să cuprindă inima noastră, şi să fie conducătorul vieţii noastre în aşa fel ca tot caracterul vieţii noastre să fie insuflat de aşteptarea venirii Sale. De aceea să păstrăm un cuget curat şi să judecăm tot ceea ce împiedecă în noi lucrarea credinţei, tot ceea ce ne opreşte de la predarea definitivă pentru Domnul, ceea ce caută să ne împiedece de la citirea Cuvântului, de la rugăciune, şi de la ceea ce nu facem dintr-un cuget curat în prezenţa Domnului.
Este pentru binele nostru dacă ocolim toate lucrurile şi anturajele pentru care nu putem să-I mulţumim lui Dumnezeu sau care îl pun în umbră în gândurile noastre pe Dumnezeu, Cristos, venirea Sa, tronul de judecată, etc. .. Să ne cercetăm pentru a nu merge niciodată undeva unde nu-L putem avea pe Dumnezeu lângă noi, sau să fim găsiţi undeva unde nu-I putem sluji aşa cum ne cere Cuvântul Său. Noi avem de umblat zi de zi cu un cuget curat prin pustia acestei lumi. Dacă aici pe pământ trecem prin pustia plină de încercări, avem totuşi o mare bucurie care constă în „părtăşia noastră cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos." Dacă această dragoste conduce inimile noastre şi această părtăşie este arătată în viaţa noastră în chip practic, atunci vom fi feriţi de mii şi mii de capcane, ne vom bucura de o pace care întrece orice gândire şi vom fi plini de nădejdea fericită a apropierii venirii Domnului Isus.
Să nu judecăm niciodată până nu avem destule dovezi şi martori. Nepăzirea acestei reguli are urmări rele totdeauna. N-ar trebui să facem niciodată o judecată decât pe spusele a doi sau trei martori. Oricâtă încredere ne-ar insufla un martor el nu poate fi o temelie îndestulătoare pentru rostirea unei judecăţi. Ar fi bine ca regula aceasta să fie aplicată de fiecare creştin şi de Adunarea lui Dumnezeu.

Sursa AICI

Concurs de Paște – Ultima zi

by alincristea

Azi, 1 mai 2012, este ultima a concursului cu 6 premii / 14 cărți.

Detalii:

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2012/04/13/concurs-de-paste

Dragi prieteni,

Portalul cultural LiterNet (http://www.liternet.ro) are placerea sa va anunte aparitia unei noi e-carti editate de LiterNet:

Scenarii Undeva la Palilula Silviu Purcarete › Intra pe pagina editurii pentru a descarca volumul Argument: Palilula nu e nicaieri, adica e pretutindeni. Este o mica insula din campia valaha, compusa din pulberea unei planete indepartate. Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atat de riguroase. Acolo, nu se stie prea bine daca oamenii mint, viseaza sau traiesc cu adevarat. Precum in Ingerul exterminator, in Palilula se poate intra, dar de iesit de acolo nu se mai poate. Acolo, ingerul exterminator se numeste imoralitate si melancolie. La Palilula, animalele (broaste sau tapi) mint si delireaza ca si oamenii, cu care de altminteri coexista intr-un spirit de solidaritate fraterna. La Palilula mortii sunt la fel de petrecareti ca si viii, guresi si betivani. La Palilula, niciun aparat co nceput de un spirit uman, civilizat, nu poate functiona. Cat despre ingineria locala, ea sfideaza orice rationament. La Palilula nimeni nu munceste, dar toti isi umplu burdihanele. La Palilula nu se naste niciun copil. La Palilula, tineri sau batrani, adultii nu au trecut de pragul copilariei; Palilula este un teren al jocului tardiv. Palilulenii sunt, aproape toti, italieni la origine. Nimeni nu isi mai aminteste cum au ajuns acolo. Doar ca, printre bautori si broaste, curtezane babite si aristocrati scapatati, pacienti sanatosi si doctori bolnavi, Partidul Comunist a reusit totusi sa isi faca intrarea si, parca anume pentru a strica tot cheful si pentru a ne aminti ca timpul face ravagii. Chiar si la Palilula. Palilula este Infernul cu miros de Paradis. Palilula este Paradisul mistuit de flacarile Infernului. Serafim, proaspat absolvent al Scolii de Medicina, este adus de un lugubru capriciu al sortii la Palilula, altfel spus, nicaie ri. Palilula este un orasel fantoma, pierdut in mijlocul campiei valahe. Un sanatoriu-lazaret, spital improbabil, clinica ginecologica intr-un loc unde nu se naste niciun copil. O comunitate de italieni care si-au uitat limba, dar nu si nostalgia pentru cantonetele lor pline de pasiune. Italieni cu rataciri si gusturi danubiene. Pentru mine, temele fundamentale ale filmului ar fi: 1) Mai intai ar fi vorba de o intrebare. "Ce zestre ii las eu fiului meu in afara unei copite de tap?" Mesajul se structureaza in jurul temei mostenirii si a memoriei, temele cele mai batucite ale actualitatii. 2) Apoi vine raspunsul, banal si iarasi foarte raspandit: Mostenirea, singura mostenire pe care pot sa o las eu ca roman - sau burkina-fassiot sau algerian, sau bosniac, sau columbian, adica unul iesit dintr-o cultura minora - nu poate f i decat povestea insasi. Povestea este singura cale prin care se poate innobila jegul. Realitatea nu mai conteaza cata vreme e povestita. Mai mult, realitatea nici nu exista decat daca e povestita... (Silviu Purcarete)

Cuvântul sculptează!

1 MAI
Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
Ioan 8.28
Dumnezeu L-a prezentat poporului Său pe Fiul Său ca Mesia. El s-a revelat ca Acela care prin Cuvântul şi prin semnele pe care le-a făcut a dovedit că este Mesia şi că nimeni, nici înaintea Lui, nici după El nu a făcut lucrările pe care le-a făcut El. Dar iudeii L-au lepădat şi ura lor către Dumnezeu a mers aşa de departe că au răstignit pe Domnul Isus pe cruce. Ei n-au vrut să-L recunoască ca pe Cel trimis de Dumnezeu, adică ca pe Mesia. Pentru ei Cuvântul Lui nu avea valoare. Odată le va părea rău de ceea ce au făcut, dar atunci El nu i se va mai arăta ca Mesia.
După ce ei îşi vor revărsa toată mânia vor recunoaşte că El a fost şi că, cuvintele rostite către ei au fost cele spuse de Tatăl Său. A doua oară găsim acest cuvânt: „înălţare" în Ioan 3.14-15 unde vedem necesitatea înălţării Sale pe cruce pentru mântuirea omului.
A treia oară citim acest cuvânt „înălţat" în Ioan 12. 32-33. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ voi atrage la Mine pe toţi oamenii". Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară." Într-adevăr se poate vedea puterea mare care se arată de la cruce. Răstignitul este Acela care îi atrage pe toţi la El, indiferent că sunt dintre iudei sau dintre neamuri. El este singurul punct de atracţie. O suflete drag, dacă vrei să fi atras şi tu la venirea Lui ca să-şi ia Mireasa, atunci trebuie să ai în tine materia necesară atragerii şi aceasta este CREDINŢA în El, căci tot ce a suferit, a suferit şi pentru tine.
Omul trebuie să se înnoiască până în cele mai depărtate adâncuri ale fiinţei sale morale, dacă vrea să fie un vas al dragostei dumnezeieşti. Toţi trebuie să stăm la pândă împotriva iubirii de sine care caută să ne înfăşoare.

Sursa AICI