Cuvântul sculptează!

30 IULIE

Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.

Isaia 50.6

Aşa vorbeşte Mântuitorul prin Duhul Sfânt despre Sine prin proorocul Isaia. Domnul Isus S-a dat în mâinile oamenilor păcătoşi. El nu S-a speriat de drumul Golgotei. Cea mai teribilă înjosire a suportat-o cu dragoste. Era înjosit continuu şi profund. Domnul, „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce." Acolo l-a dus nedreptatea oamenilor. „Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura de loc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie." El era Mielul sfânt, trimis de Dumnezeu şi dat pentru nelegiuirile noastre. Era un chin pe care-L îndura cu dragoste faţă de Dumnezeu Tatăl şi fată de noi, cei pierduţi. El putea să spună: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila ... Am putere să o dau şi am putere să o iau iarăşi."

Ce dragoste ar fi putut face lucrul acesta? NUMAI dragostea dumnezeiască. O dată va fi răsplătită această dragoste când toţi răscumpăraţii vor intona cântarea de slavă a Mielului. Noi cei credincioşi avem de pe acum putinţa să vestim moartea Lui şi astfel să-I aducem laudă şi adorare. Binecuvântat loc! Cunoşti şi tu acest loc măreţ unde copiii lui Dumnezeu se strâng în afară de orice tabără religioasă, pe locul prezenţei lui Dumnezeu pentru ca să aducă adorarea şi lauda lor Marelui Mântuitor?

Adunarea lui Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul lumii în ce priveşte rânduiala sau disciplina. Duhul Sfânt locuieşte în Adunare cu toată slăbiciunea omului. Dacă cineva voieşte să introducă în ea lucruri pământeşti sau omeneşti, nu va face decât Să-L întristeze pe Acela a cărui prezenţă este lumina credincioşilor, izvorul şi puterea slujirii şi a disciplinei. Dumnezeu şi Tatăl nostru conduce toate evenimentele pentru a-Şi împlini voia.

Sursa AICI

Schimbarea inscripţiei funerare

Chimistul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833-1896) era un om renumit în anul 1888. Nu s-a căsătorit şi s-a dedicat studiului. În anul 1875 a inventat dinamita şi apoi alte explozive mult mai puternice. Lumea îi spunea „regele dinamită“. Într-o dimineaţă din anul 1888, Alfred Nobel luă ziarul şi îşi citi propriul necrolog care suna aşa: „Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a murit ieri. El este cel care a proiectat o procedură, care să omoare într-un război mai mulţi oameni decât au murit în celelalte războaie. Alfred Nobel a murit foarte bogat!“ Din greşeală, jurnalistul îl confundase pe Alfred cu fratele său mai mare, care decedase cu adevărat. Dar citind necrologul defăimător, Alfred Nobel s-a trezit ca dintr-un vis urât. Omenirea avea să-l comemoreze ca pe „îngerul morţii“, ca cel care a fabricat moartea omenirii. O asemenea comemorare era îngrozitoare.

În ziua aceea în mintea lui Nobel a încolţit un gând. Nobel şi-a făcut un plan, şi anume să lase prin testament imensele sale bogăţii pentru un fond de premii pentru cele mai remarcabile opere care să întărească pacea pe pământ. Aşa a apărut premiul Nobel, râvnit de mulţi bărbaţi şi femei, care se decernează de parlamentul norvegian şi Banca Naţională a Suediei.

Luminat de meditaţia asupra vieţii sale, Alfred Nobel a rostit o frază memorabilă: „Orice om trebuie să-şi schimbe epitaful în timpul vieţii sale şi să-l scrie din nou…“ Dacă Alfred Nobel s-ar fi aplecat cu credinţă asupra evangheliei, ar fi aflat că Dumnezeu oferă fiecărui om şansa schimbării sentinţei vieţii.

Din natura noastră, toţi suntem păcătoşi pierduţi şi ne aşteaptă judecata divină. Însă Dumnezeu ne-a trimis o veste bună: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.16, 36).

Iată, cititorule, aceasta este calea, posibilitatea prin care fiecare om poate să ajungă la schimbarea sentinţei vieţii. Această posibilitate dăruită de Dumnezeu o primim prin credinţa în Mântuitorul, care Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru toţi care Îl acceptă. Astfel de oameni vor fi binecuvântaţi în acest timp şi pentru veşnicie. Dar cei ce nu cred în Mântuitorul vor fi veşnic pierduţi. Alegerea este partea fiecăruia dintre noi. Fericiţi sunt cei care aleg partea cea bună a credinţei!

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-05-16?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-05 și http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-05-17?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-05

Cuvântul sculptează!

29 IULIE

El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI... A murit fără să lase părere de rău în urmă.

2 Cronici 21.6-20

Ioram era urmaş al lui David, fiind fiul împăratului Iosafat, dar avea ca soţie o fiică a nelegiuitului Ahab. Această căsătorie cu Atalia era urmarea legăturii de prietenie a împăratului credincios Iosafat cu Ahab cel fărădelege. Sub influenţa acestei femei, Ioram umbla „pe căile împăraţilor lui Israel" făcând ce este rău în ochii lui Dumnezeu. Urmarea acestei domnii nelegiuite nu putea să nu fie răsplătită. Nu numai subalternii îl duşmăneau ci şi Dumnezeu l-a lovit cu o urgie de care a şi murit. Cu ce cuvinte zguduitoare ne vorbeşte Duhul Sfânt despre moartea lui: „A murit fără să lase părere de rău în urmă." Acesta a fost sfârşitul unui fiu care a avut un tată credincios. Desigur că Ioram era răspunzător pentru faptele lui. El a călcat în picioare mila lui Dumnezeu faţă de el (2 Cron. 21.7). Oh, cât de mulţi sunt cei care părăsesc îndurarea şi se alipesc de idoli. Câţi copii de ai credincioşilor s-au depărtat de învăţătura primită în tinereţe pentru a sfârşi „fără să lase părere de rău."

Fiţi atenţi părinţi credincioşi, ca nu cumva prin crearea de contacte cu o lume nelegiuită, prin avantaje pământeşti să deschideţi calea necazului pentru copiii voştri! Gândiţi-vă tot timpul la Iosafat care s-a înrudit cu Ahab. Feriţi copiii voştri de orice legături cu lumea necredincioasă care vrea să distrugă tot ce este sfânt.

În special în direcţia căsătoriilor se fac adesea multe greşeli. Este o rană mereu deschisă în inima unei tinere sau a unui tânăr să constate că legătura care a făcut-o prin căsătorie e un „iad." Să veghem cu toţii, atât părinţi cât şi tineri şi să ne împotrivim acestei ispite Satanice.

Sursa AICI

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

Apocalipsa 3.20

Uşa închisă

Un misionar, care lucra în Afganistan, a povestit odată o întâmplare care i-a amintit de versetul de astăzi: M-am aşezat comod în fotoliu la bordul unui avion care era pregătit de zbor. Personalul era ocupat cu ultimele pregătiri. În sfârşit s-a închis uşa. Afară ploua torenţial şi am observat deodată un bărbat îmbrăcat cu o pelerină de ploaie care alerga spre avion. Acesta a început să bată agitat în uşă. O stewardesă i-a făcut semn din interior că e prea târziu. Bărbatul de afară şi-a înteţit bătutul în uşă până când în sfârşit stewardesa a deschis uşa şi l-a lăsat să intre. Spre marea mirare a tuturor, era vorba chiar de pilot.

Aşa cum echipajul acelui avion l-a tratat pe pilot, fac şi astăzi mulţi oameni cu Acela care doreşte să devină Conducătorul lor în această viaţă şi Salvatorul lor pentru veşnicie. Nu aţi observat că Domnul Isus Hristos a bătut deja deseori la uşa inimii dumneavoastră? El a făcut-o în diferite moduri, probabil, printr-o nefericire, printr-o boală, printr-o predică sau, ca şi astăzi, printr-o filă de calendar. Vă rugăm, deschideţi-i inima şi lăsaţi-L să intre! Atunci viaţa dumneavoastră se va schimba radical, va primi direcţie şi o ţintă veşnică.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-04-23?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-04

Cuvântul sculptează!

28 IULIE

DOMNUL este lumina şi mântuirea mea, de cine să mă tem? DOMNUL este sprijinitorul vieţii mele, de cine să-mi fie frică?

Psalmul 27.1

Pe o moşie izolată locuia o tânără credincioasă, care pentru a veni la adunare trebuia să parcurgă un drum lung şi aproape pustiu. Familia necredincioasă o certa tot timpul socotind că pe acele căi neumblate sunt multe primejdii, dar ea răspundea că are convingerea că Domnul o va ocroti de orice primejdie. Într-o seară când se întorcea ca de obicei de la adunare, în apropierea unui gard a sărit un bărbat în faţa ei. Ridicând mâinile spre cer a strigat cu glas tare: „Acum, Doamne Isuse, a venit clipa." Şi deodată acest bărbat a fugit de parcă ar fi fost urmărit de o legiune de demoni.

Cât de mult vorbeşte această întâmplare inimilor noastre! Simţim oare noi cu adevărat ca o trebuinţă neapărată să ne adunăm cu copiii lui Dumnezeu şi să primim din binecuvântările care reies din aceste strângeri laolaltă, chiar dacă se strâng numai doi sau trei? Această necesitate sfântă ne face să trecem şi noi peste toate obstacolele, primejdiile şi greutăţile? Nădăjduim în Domnul Isus în orice ocazie, ne bazăm pe El chiar şi atunci când orice ocrotire omenească ne lipseşte? Dacă această nădejde ar fi vie în inimile noastre nu am pierde nici un prilej de a fi prezenţi la strângerea în Numele Domnului Isus. Chiar dacă nu întâmpinăm întotdeauna primejdii din partea oamenilor care să ne împiedece de la strângerile laolaltă, s-ar putea ca oboseala sau nepăsarea să ne fie cel mai mare obstacol. Să veghem şi să ne încredem în Domnul nostru şi în aceste privinţe şi să nu lipsim de la binecuvântările pe care vrea să ni le dea când suntem laolaltă cu copiii lui Dumnezeu.

Dumnezeu are o Adunare - şi Scriptura mărturiseşte adevărul acesta - atunci eu trebuie să fiu acolo şi nu în sistemele religioase ale oamenilor. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea lui Dumnezeu. Tu cunoşti acest loc minunat unde copiii lui Dumnezeu se strâng NUMAI în jurul Domnului Isus?

Sursa AICI

Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.
Proverbe 12.19

Să stăpânim vorbirea!

Doi oameni nu se aflau în cele mai bune relaţii. Unul dintre ei spunea numai lucruri rele despre celălalt, dar, surprinzător, celălalt spunea tuturor numai cuvinte frumoase despre cel dintâi. Mirat şi contrariat, un ascultător s-a dus la cel ce spunea lucruri frumoase şi i-a zis:

– Bine, dar tu nu ai auzit ce spune el despre tine şi despre purtarea ta? El spune că tu eşti de vină, că eşti un om rău, nebun, desfrânat etc. Cum se face că tu spui numai cuvinte frumoase despre el?

După ce a stat puţin să se gândească, omul bun a răspuns:

– S-ar putea să spunem amândoi adevărul sau s-ar putea să minţim amândoi. Tu trebuie să vezi care este realitatea!

Vorbirea este un dar minunat al Creatorului pentru om. Cum ar fi lumea noastră fără acest dar al comunicării? Toţi suntem supuşi greşelilor, dar cine ştie să-şi stăpânească limba, reuşind să nu facă diverse păcate asociate cu vorbirea, acea persoană este cu adevărat împlinită şi disciplinată. Singurul care ne poate învăţa adevărul, stăpânirea vorbirii este Domnul şi Mântuitorul care ne cheamă să venim la El.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-02?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Infrastructura religioasă a Jocurilor Olimpice

Unii spun că, pentru ei, sportul este o religie. Și nici nu știu cât de aproape este această afirmație de rădăcinile istorice ale competițiilor sportive. Mai ales în cazul Jocurilor Olimpice, aceste rădăcini sunt incontestabile, iar roadele lor se văd până astăzi.

Vineri seara are loc deschiderea Jocurilor Olimpice 2012 de la Londra, cea mai importantă competiție sportivă internațională a anului. De teama unui atac terorist, organizatorii au dotat locația cu armament greu (montat pe acoperișurile din împrejurimi) și au pus la dispoziția securității chiar și lansatoare de rachete. La fel de vizibilă în presa occidentală este și „echiparea religioasă" a structurii de organizare.

Astfel, în Satul Olimpic există un centru multi-religios care găzduiește o cameră de plen și zone specifice pentru fiecare din cele cinci mari religii ale lumii, gestionate de reprezentanți ai acelor religii. Potrivit BBC, în fiecare locație unde se vor susține jocuri, va exista și o cameră pentru rugăciune.

În plus, nu mai puțin de 193 de capelani vor sluji nevoilor spirituale ale participanților la Jocurile Olimpice. „Avem mai mulți capelani musulmani, creștini - de la evanghelici la catolici, evrei - de la ortodocși la reformați," a explicat Canon Green, directorul serviciilor de capelanat multireligioasă în cadrul JO.

Cu 350 de candidați la postul de capelan, organizatorii au apreciat drept „sănătoasă" această deschidere pentru o raportare religioasă la competiția care urma să se desfășoare. „A fost sănătos pentru că nu am stat la o masă rotundă pentru a discuta despre ceea ce credem și ceea ce nu credem, ci am vorbit despre cum putem sluji mai bine în cadrul JO," a declarat rev. Canon Green.

Prezența reprezentanților religioși la JO a fost, încă din start, separată de ideea de prozelitism. „Capelanatul este aici pentru a sluji în timpul Jocurilor și a răspunde (unor nevoi, n.r.) - nu e vorba de evanghelizare," a notat Canon Green.

Societatea Biblică va oferi totuși gratuit Sfânta Scriptură spectatorilor JO, așa cum au făcut și în timpul Olimpiadei de la Beijing, din 2008. Diferența este însă că Bibliile de la Londra nu vor mai fi inscripționate cu logo-ul Jocurilor Olimpice.

Cu sportivi aderenți la nouă religii diferite, era numai normal ca organizatorii să ia în calcul necesitatea de a răspunde nevoilor religioase ale concurenților. Aceștia au ridicat diverse probleme legate de prevederile religioase pe care trebuie să le respecte. De exemplu indieni Sikh au cerut să poată purta turbane în ciuda faptului că acestea erau interzise din motive de securitate. Unii sportivi creștini au refuzat să alerge duminica. Sportivii musulmani au fost nevoiți să găsească o metodă de respectare a postului Ramadanului în ciuda solicitării pe care o implică JO. O noutate pentru competiție este faptul că femeile musulmane saudite au primit pentru prima dată permisiunea de a participa la olimpiadă.

Mergând înapoi pe cronologia relației dintre religie și JO, ajungem în 2008, când președintele israelian Shimon Peres a primit condiții speciale de cazare în Beijing pentru a nu fi nevoit să călătorească cu mașina în timpul Sabatului, ca să ajungă la ceremonia de deschidere a competiției. Peres va rata deschiderea JO anul acesta, findcă organizatorii de la Londra au refuzat să facă aranjamente speciale pentru a-l ajuta să nu calce Sabatul.

De fapt, relația dintre Jocurile Olimpice și religie a fost semnificativă încă din antichitate. La origine (776 î. Ch.), jocurile erau organizate în cinstea lui Zeus. Tocmai din cauza acestei încărcături religioase, împăratul Theodosius I (creștin) a decis să interzică jocurile în anul 393 (d. Ch.). Olimpiada a renăscut abia în 1896, în Atena, după ce un francez, Pierre de Coubertin, a reînnoit interesul publicului pentru competiția sportivă. Unii istorici numesc ce a făcut Coubertin nașterea unei „religii civile", bazate pe cultul corpului. Atletul devine un erou, un dumnezeu.

Coubertin însuși recunoștea, potrivit publicației Avvenire, că „prima caracteristică esențială a Jocurilor Olimpice, atât antice, cât și moderne, este să fie o religie... deasupra și din afara Bisericilor, o religie superioară a umanității."

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Infrastructura-religioasa-a-Jocurilor-Olimpice-7006.html

JOCURILE OLIMPICE: Programul competiţiilor de la Londra. (Mediafax)