Cuvântul sculptează

11 Octombrie – Datorii şi datornici

Un prieten de-al lui John Davidson Rockefeller apelă la dânsul căutând un sfat pentru a-şi rezolva problema sa.

-Un individ îmi datorează 50.000 de dolari. Însă nu am nici un act doveditor. Ce pot să fac?

-Scrie-i – îl sfătui Rockefeller – o scrisoare în care îi ceri 100.000 de dolari. Cu siguranţă că iţi va răspunde spunând că greşeşti, că nu sunt 100.000 ci 50.000. Atunci ai să ai actul doveditor.

Există o dublă constantă în viaţa omului: greutatea de a vedea datoria pe care noi o avem faţă de ceilalţi şi tendinţa de a exagera în ceea ce priveşte datoria pe care alţii o au faţă de noi.

Legea fericirii merge pe altă cale: a fi foarte exigent faţă de tine însuţi şi să ceri mai degrabă puţin celorlalţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

10 Octombrie – Scrisoare pentru Bunul Dumnezeu

O bătrână locuia singura şi resursele sale erau destul de limitate. Datora la chiria apartamentului 500 de euro iar stăpânul casei o ameninţa că o va arunca în stradă.

Femeii îi trecu prin minte să scrie o scrisoare adresată chiar lui Dumnezeu. Ca destinatar, pe plic puse: „Bunului Dumnezeu. Direcţia Generală a Poştelor”.

Când funcţionarii de la oficiul poştal au dat peste curioasa scrisoare, s-au decis să o citească. Suna astfel:

„Bunule Dumnezeu, ştii deja că datorez 500 de euro la chirie şi că mă vor arunca în strada. Te rog, ajută-mă!”

Emoţionaţi, au făcut între toţi o chetă. Au strâns 450 de euro. Imediat postaşul i-a încredinţat bătrânii banii cu un virament din partea Bunului Dumnezeu.

Ziua următoare, la acelaşi oficiu poştal apăru o altă scrisoare cu aceeaşi adresă.

Au deschis-o şi au citit:

„Mulţumesc, Bunule Dumnezeu. Ştiam că îmi vei trimite cei 500 de euro pe care-i datoram. Însă şmecherii ăia de la Poştă şi-au păstrat 50 pentru ei.”

Isus ne-a învăţat să cerem chiar şi „pâinea cea de toate zilele”. Însă ne-a învăţat să ne gândim întotdeauna şi la ceilalţi. Când există un motiv clar pentru a nu te încrede, trebuie să ştim să-i iertăm: „Tată, iartă-i, pentru că nu ştiu ce fac” (Lc 23,34).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

9 Octombrie – Pachetul de biscuiţi

Când ajunse în seara respectivă la gară, a fost informată ca trenul, cu care va călători, sosea cu aproape o oră de întârziere. Eleganta doamnă, puţin cam supărată, cumpără o revistă, un pachet de biscuiţi şi o sticlă cu apă, pentru a petrece timpul. Căută o bancă pe peronul central şi se aşeză dispusă să aştepte. În timp ce răsfoia revista, un tânăr se aşeză lângă dansa şi începu să citească un ziar.

La un moment dat, tânărul, fără să scoată nici un cuvânt, apucă pachetul de biscuiţi, îl desfăcu şi începu să mănânce, unul câte unul. Doamna, supărată, nu vru să fie grosolană, dar nici să treacă peste acea nesimţire fără a face sau spune nimic. Luă din pachet un alt biscuite şi, privind ostentativ la tânăr, începu şi ea să mănânce. Ca răspuns, tânărul, surâzând, luă alt biscuite şi continuă să mănânce.

Scena continuă: biscuite unul, biscuite celălalt, printre priviri şi zâmbete.

-Cum poate fi atât de nesimţit? – se gândea ea, privind când la tânăr când la pachetul de biscuiţi, în care se mai afla doar un biscuite.

Calm, tânărul întinse mâna, luă ultimul biscuite şi cu multă grijă îl împărţi exact în două. Cu delicateţe oferi jumătatea de biscuite tovarăşei sale de bancă.

-Mulţumesc – spuse femeia, în timp ce apucă cu furie acea jumătate.

-Pentru nimic – răspunse tânărul, în timp ce mâncă cealaltă jumătate.

În acel moment sosi trenul. Doamna se ridică furioasă şi urcă în tren. Când trenul se puse în mişcare, de la fereastră îl văzu pe acel tânăr în acelaşi loc şi se gândi:

-Ce insolent, ce prost educat, unde o să ajungem, ce viitor ne aşteaptă...!

Fără a înceta să-l privească cu resentiment pe tânăr, îşi simţi gura uscată de necaz şi de biscuiţii mâncaţi. Deschise sacoşa pentru ca să scoată sticla cu apă şi, spre surprinderea ei, dădu peste pachetul său de biscuiţi intact.

Nu mâncase tânărul din biscuiţii săi. Ea mâncase din biscuiţii tânărului.

Prejudecăţile întunecă inteligenţa şi nu ne permit să vedem adevărul.

Pentru a cunoaşte adevărul trebuie sa-l iubeşti mai mult decât pe tine însuţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

8 Octombrie – Discuţii şi bârfe

Conversaţie între doi prieteni:

-Care este diferenţa dintre discuţii şi bârfe?

-Foarte simplu! Când trei doamne se întâlnesc, discută. Când una pleacă, încep bârfele.

Uneori, întâlnirile se lungesc la nesfârşit din teamă. Nimeni nu îndrăzneşte să rupă rândurile. Teama că atunci când se pleacă, ceilalţi încep să critice, obligă să se rămână.

A vorbi rău despre cel care lipseşte, pe lângă nedreptate, este o laşitate.

Câtă bucurie provoacă faptul de a şti că ai nişte prieteni care iţi spun lucrurile pe faţă, cu dragoste, şi că, în lipsa ta, niciodată nu te vorbesc de rău.

Pentru a avea acest tip de prieteni trebuie ca tu să fii un astfel de prieten. Prietenii tăi vor fi de aceeaşi clasă de care eşti tu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

7 Octombrie – Faptele vorbesc

„Cineva a căzut într-un puţ unde apa era destulă pentru ca să poată pluti fără să moară nici să se înece. La strigatele sale, cineva s-a apropiat şi, văzându-l, i-a spus cu uimire:

-Cum ai căzut acolo?

Iar celălalt îi răspunse:

-Te rog, vezi dacă poţi să mă scoţi de aici, nu-mi veni cu întrebări despre cum am căzut”. (Sf. Augustin, Epistola 167).

Riscăm să facem teoria carităţii. Caritatea lui Cristos nu a fost, nici nu este, teoretică, şi nici cea a creştinului nu poate fi. Domnul nu s-a limitat să ne studieze şi să lamenteze situaţia noastră de căzuţi. A venit ca să ne caute.

Dacă dragostea faţă de aproapele nu ne mişcă spre a căuta remedii la răul pe care-l suferă, nu este creştină, nici nu este dragoste.

Această dragoste – caritatea creştină – a mişcat şi continuă să mişte milioane de oameni, în toată lumea, să lase totul pentru a merge în ajutorul celor care au nevoie.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

6 Octombrie – Manifestare etilică

Un beţiv merge pe stradă în zig-zag. Dintr-o dată se loveşte de un stâlp de iluminat şi, cu mult bun simţ, îşi cere scuze:

-Scuzaţi, domnule, nu v-am observat!

Merge mai departe şi, la câţiva metri mai în faţă da peste un semafor. Iarăşi:

-Scuzaţi, domnule, scuzaţi!

La câţiva paşi, se împiedică de un semnal de trafic şi iarăşi cere scuze:

-Scuzaţi-mă, domnule. A fost fără să vreau!

Astfel, merge împiedicându-se din stâlp în stâlp. Însă după vreo cincisprezece-douăzeci de împiedicări, supărat şi epuizat, se aşeză pe marginea trotuarului spunând:

-Ajunge! Nu mă mai mişc de aici până când nu trece toată manifestaţia.

Pe stradă nu era nici o manifestaţie. Acolo unde, într-adevăr era o adevărată defilare de efluvii etilice, era în capul lui. Era o problemă de interior, nu de exterior.

De câte ori nu ni se întâmplă la fel în viaţă! Răul pe care îl vedem în cei care ne înconjoară – deseori – se află în interiorul nostru mai degrabă decât în afară; în mine, mai mult decât în cei care se află alături de mine.

Pentru aceasta, pentru a face lumea mai bună, este bine să se înceapă cu sine însuşi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

5 Octombrie – Amărâtorul

Oscar Levant, pianist şi compozitor nord-american, era un om despotic şi ostil faţă de tot ceea ce nu era voinţa sa. De-a lungul a douăzecişicinci de ani a acumulat duşmani şi a provocat ură în toate părţile cu caracterul său aspru, insultător, amar şi egoist. El însuşi o mărturisea cu un aer de indiferenţă:

-Eu sunt o personalitate contencioasă. Prietenii mei mă au ca antipatic sau mă urasc pur şi simplu.

Odată, un prieten, din nu se ştie care grup, îi spuse:

-Omule, Oscar, astăzi te văd bucuros.

-Păi, nu mă simt bine – răspunse el, dând din umeri.

Este lamentabil ca nici măcar prietenii să nu se poate simţi în largul lor alături de cineva. Este tristă profesia de amărâtor. Este trist şi proastă afacere, întrucât el este primul care se amărăşte.

A trăi bucuria şi a o transmite celor din jur face din pământ un cer. Acest lucru este posibil în măsura în care se face prezent cerul pe pământ, în viaţa de fiecare zi.

Prezenţa lui Dumnezeu şi bucuria sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Pentru aceasta, în scrisoarea Sfântului Iacob cel Mic, suntem sfătuiţi: „Este trist vreunul dintre voi? să se roage!” (Iac 5,13).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro