Reacţii internaţionale la alegerea noului papă

Una dintre primele reacţii publice la alegerea noului Suveran Pontif a venit din partea purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.

 

În cadrul unei întâlniri cu presa, Federico Lombardi a salutat „mărturia de mare simplitate" şi „acceptarea unui serviciu adus" Bisericii pe care noul Papă le-a manifestat în prima sa declaraţie în faţa credincioşilor. „El a făcut un gest frumos cerând binecuvântarea lor şi s-a înclinat" în faţa lor, iar această atitudine machează o „continuitate a lui Benedict al XVI-lea", a declarat Lombardi.

Iată cele mai importante declaraţii şi mesaje din mediul internaţional, transmise noului papă atât de politicieni cât şi de lideri religioşi:

„În numele Uniunii Europene, vă adresăm sincerele noastre felicitări pentru alegerea dumneavoastră", au scris într-un mesaj către noul papă preşedintele Consiliului European, Herman Von Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. „Vă dorim un pontificat binecuvântat şi de durată, care să permită Sanctităţii voastre şi Bisericii Catolice să apere şi să promoveze valorile fundamentale ale păcii, solidarităţii şi demnităţii umane", au adăugat cei doi responsabili ai UE.

Preşedintele SUA, Barack Obama i-a adresat „urări călduroase primului papă de pe continentul american". „Campion al cauzei săracilor şi al celor mai vulnerabili dintre noi, el va continua să poarte mesajul de dragoste şi compasiune care a fost sursă de inspiraţie pentru lume de peste 2000 de ani", a afirmat liderul primei puteri mondiale într-un comunicat citat de Mediafax.

„Alegerea Cardinalului Jorge Mario Bergoglio, care și-a luat numele de Francisc I, reprezintă o importantă piatră de hotar pentru biserica noastră", a afirmat cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscopul New York-ului, citat de Religion News. „Ca succesor al lui Petru, primul nostru papă, Papa Francisc I stă ca simbol al unităţii tuturor catolicilor, de oriunde din lume. Episcopii din Statele Unite și membrii celor 195 eparhii americane oferă rugăciuni şi promisiunea loialităţii, pentru noul nostru lider", a mai spus cardinalul.

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby şi-a transmis felicitările sale reiterând faptul că anglicanii „au recunoscut de multă vreme, şi au reafirmat adesea, că bisericile noastre se preţuiesc în mod deosebit una pe cealaltă. Sunt nerăbdător să îl întâlnesc pe Papa Francisc şi să lucrăm împreună la construirea bazei moştenirii solide pe care am primit-o de la predecesorii noştri." Liderul Bisericii Anglicane a promis că se va ruga intens pentru noul papă zilele acestea şi că va continua să facă acest lucru în lunile şi anii care vor urma, scrie BBC.

„Îl felicităm pe Papa Francisc la alegerea lui de către Colegiul Cardinalilor și dorim să oferim sprijinul şi cooperarea comunității musulmane pentru fiecare efort pozitiv pe care el îl va întreprinde în folosul păcii, al dreptăţii şi al binelui omenirii," a declarat Nihad Awad, directorul executiv al național Council on American-Islamic Relations.

Preşedintele Congresului Mondial al Evreilor (WJC), Ronald Lauder l-a felicitat pe cardinalul Jorge Maria Bergoglio subliniind că „Papa Francisc I nu ne este deloc străin. În ultimii ani, el a luat parte la multe evenimente inter-religioase organizate în parteneriat cu WJC şi afiliatul nostru regional, Congresul Latino-American al Evreilor." Lauder a apreciat că noul papă este „un om cu experienţă, cunoscut pentru gândirea sa deschisă... un om al dialogului, un om capabil să construiască poduri cu alte religii."

Sursa 

Alegerea noului Papă. Cu ce PROVOCĂRI se va confrunta Francisc I

A FOST ALES NOUL PAPĂ. Provocări dificile îl aşteaptă pe succesorul lui Benedict al XVI-lea, Francisc I, precum un val de contestare intern şi persecutarea creştinilor în lume sau probleme etice şi abuzuri de toate felurile cu care se confruntă o Biserică ce reuneşte aproximativ 1,2 miliarde de credincioşi, potrivit Mediafax.

Biserica Catolică se confruntă, în special în ţări occidentale (Austria, Germania, Irlanda, Franţa, Statele Unite etc...), cu un val de contestare internă fără precedent. Numeroase organizaţii preoţeşti sau religioase solicită mai multă democraţie în interiorul Bisericii Catolice, alegerea unor oficiali, reformarea Papalităţii, căsătorii pentru preoţi sau, mai ales, hirotonisirea femeilor. Teologi, bărbaţi şi femei, adoptă poziţii foarte radicale în materie de moravuri. Se vorbeşte despre un proces de "protestantizare" şi "schisme tăcute".

Câteva reforme realiste - mai ales permisiunea ca persoanele divorţate şi recăsătorite să primească împărtăşanie şi deschiderea în privinţa posibilităţii preoţilor de a se căsători - vor fi solicitate cu insistenţă, inclusiv de către episcopi noului Papă. De asemenea, declinul vocaţiei sacerdotale determină revendicări ca parohiile să fie reorganizate, iar laicii, bărbaţi şi femei, să fie asociaţi la responsabilităţi.

Benedict al XVI-lea nu a reuşit să-i reintegreze pe "lefebvriştii" care nu acceptă deschiderea Conciliului Vatican II. Negocierea, în pofida tuturor eforturilor sale, se află într-un punct mort.

Înrădăcinarea în culturile locale, cu adaptarea unor liturghii la realităţile locale, pune adeseori probleme din India până în Africa şi trecând prin America Latină. O lovitură în plus, mii de catolici trec la penticostalism sau se convertesc la islam.

Toleranţa zero şi recomandarea la adresa episcopilor să colaboreze cu justiţiile civile nu sunt tot timpul eficiente. Trei sferturi din Conferinţele episcopale au elaborat dispozitive de luptă. Altele întârzie, în lipsă de mijloace sau convingere. În Africa sau Asia, conştientizarea nu este aceeaşi din cauza tabuurilor culturale. În unele ţări, justiţiile civile sunt ineficiente. Abuzurile continuă să fie denunţate în Occident, mai ales pentru perioada 1965-1985. Astfel, Arhiepiscopia de la Los Angeles se află în centrul unui scandal imens de protejare a unor preoţi pedofili în trecut.

Vaticanul, în perioada lui Benedict al XVI-lea, a făcut progrese în ceea ce priveşte transparenţa şi lupta împotriva spălării banilor, aşa cum au atestat experţi. Dar mai sunt încă multe de făcut. Congregaţii şi dioceze sunt afectate de corupţie, în special în Africa. În Plus, Vaticanul se află într-o situaţie financiară delicată, din cauza crizei financiare.

Fără îndoială, este un dosar în care Joseph Ratzinger, cunoscut mai mult ca teolog decât ca administrator, a eşuat. Curia, organism foarte centralizat şi secret, se modernizează lent. Comunicarea sa este în continuare opacă, mentalitatea este precum a unei fortăreţe asediate, iar rivalităţile interne persistă.

Rapoarte recente au evidenţiat că creştinii sunt categoria cea mai persecutată din lume. Numeroase guverne le limitează drepturile în domeniile educaţiei sau vieţii publice. Dar ameninţările islamiste, din Pakistan până în Africa Sahariană, îngrijorează în special Vaticanul. Dialogul cu islamul şi încurajat de Roma este dificil, spre deosebire de cel purtat cu adepţii iudaismului, care s-a îmbunătăţit.

Papa Francisc I va trebui să facă faţă eroziunii constante a prezenţei creştine în Orientul Mijlociu, unde s-a născut religia lui Iisus. Creştinii fug de numeroase ameninţări, în timp ce Vaticanul încearcă să protejeze aceste minorităţi.

Căsătoria între persoane de acelaţi sex, bioetica, avortul, eutanasia sunt evoluţii faţă de care Papa Francisc I va trebui să se preocupe, aşa cum au făcut Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea. Cei doi papi au văzut în familie "valori imposibil de negociat". Este foarte probabil ca Papa Francisc I să adopte aceleaşi poziţii de fond.

Papa Francisc I va trebui să continue dialogul angajat cu ne-creştinii în cadrul "Curţii Nemurilor" (Cortile dei Gentili) şi să examineze locul Bisericii Catolice în noile mijloace de comunicare şi reţele de socializare.

Sursa 

Info despre Papa Francisc I  si acesta si info detaliat

Memoriile unui câine care a schimbat lumea

S-ar putea să îl cunoaşteţi, iar dacă nu, veţi avea o surpriză plăcută. Căţeluşa Faith (Credinţă) s-a născut cu un motiv spun proprietarii, şi anume pentru a-i vindeca de tristeţe şi amărăciune. De-a lungul timpului însă a ajutat nenumărate persoane. Ce e atât de special la ea? Merge în două labe, pentru că s-a născut fără cele din faţă.

Povestea căţeluşei este surprinzător de similară cu cea a multor oameni. Era pe moarte când a fost luată de pe străzi de către o familie credincioasă. Se pare că se luptase cu ceilalţi căţei pentru un loc la sânul mamei, dar fără sorţi de izbândă. Ar fi murit de foame dacă nu ar fi fost salvată.

Pe site-ul faiththedog.info este scris că de fapt Faith s-a născut cu trei membre, dar unul a trebuit înlăturat chirurgical. Aşadar mersul în două labe nu a fost primul pe care l-a învăţat şi nu a fost uşor, a durat ceva timp, dar când a reuşit, a inspirat lumea.

Faith Walks sunt memoriile unei vieţi de câine, cu o experienţă cu totul ieşit din comun. Cartea spune povestea căţeluşei de la startul aproape fatal, până la cele mai grozave realizări. Faith are zeci de mii de fani în toată lumea, a fost de mai multe ori la emisiunile lui Oprah Winfrey şi cel mai recent la Super Bowl.

Acum are nouă ani şi a făcut înconjurul lumii. Când oamenii o văd îşi dau seama cât de puternică este încrederea în propriile puteri, voinţa, credinţa şi că nu trebuie să arăţi perfect ca să fii perfect.

Sursa 

Anunț: „Sub semnul credinței” – Conferința a treia

ANUL CREDINȚEI 2012-2013

CURIA ARHIEPISCOPIEI MAJORE

propune seria de conferințe:

„SUB SEMNUL CREDINȚEI”

Conferința a treia:

• Ps. Claudiu, Episcopul Curiei: „Maica Domnului, Maică a credinței”

Sâmbătă, 23.02.2013, ora 17.30,

Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

Când Papa se retrage

 

 

Am primit cu stupoare la început, apoi cu tristeţe anunţul Papei Benedict al XVI -lea de a se retrage. Aş putea spune că mi s-a părut, într-o primă fază, vestea unei adevărate dispariţii, în adevăratul şi crudul sens al cuvântului. Apoi am cugetat mai mult şi, cu calm, revăzându-l pe cardinalul Joseph Ratzinger la balconul central al Bazilicii sfântului Petru, cu acea simplitate dezarmantă cu care s-a prezentat ca Papă acum opt ani, am regăsit rostul perseverent al răgazului şi m-am întărit sufleteşte.
Odată cu anunţul retragerii Papei a început, bineînţeles, pe întreg mapamondul polieleul părerilor faţă de actul în sine. De la înalţi prelaţi şi politicieni până la oamenii simpli de pe stradă, cărora reporterii le înfiinţau suculent în faţa gurii storcătorul de impresii. Şi am simţit compasiune pentru sufletul Papei, scris în demnitatea credinţei, prin nobleţe şi precizie, expus, iată, acestor temerari ai nimicului vorbelor. Dar este ştiut că în faţa clamoroasei străzi n-ai putea rezista fără bobul de umor pe care îl inspiră compasiunea lui Hristos pentru cei săraci cu duhul.
  Papa se retrage. Ei, bine, am ajuns s-o trăim şi pe asta, cum ar spune scena mondenă: Pentru prima dată, doamnelor şi domnilor, în epoca şi lumea noastră - care se crede veşnică - vom avea ocazie de a vorbi despre un Papă la trecut... chiar dacă este încă în viaţă... Stranie impresie! Câte ironii şi culori ale minţii pentru a ne inspira în derapajele permise de lumea contemporană, iar, în lipsa respectului, câte jonglerii ajung să ne mâzgălească prestanţa!
  În România, figura lui Benedict al XVI-lea - Cel care se retrage - a însemnat cam ceea ce a vrut să înţeleagă ochiul indiferent al majorităţii triumfător naţionale: Suveran Pontif, Papă conservator, politicianul stângaci şi sobru, un Papă distant al unei lumi greu de atins, univers descris excelent de strugurii vulpii fabulei lui La Fontaine, prea sus pentru muritorii de rând şi, prin urmare, în mod obligatoriu, fără popularitate. Am asistat, cu toate acestea, în aceşti ani la respectul şi dragostea atâtor români, simpli şi buni - pentru care merită să rămâi în ţară! - care au intuit focul de nobleţe şi demnitate pe care l-a mărturisit Papa Benedict, care i-au citit textele cu asiduitate, recunoscându-l purtător al unei misiuni de înaltă ţinută şi credinţă, primită, am putea spune, direct de pe umerii epuizaţi ai lui Ioan Paul al II – lea.
În lumea de tradiţie occidentală, veştile despre retragerea Papei purtau în bună măsură aura respectului inspirată în comentarii de elogiul libertăţii interioare în faţa reţinerii/eliberării funcţiei şi de curajul umilinţei prin discernământul de credinţă, evident integral sufletesc. Am putut constata şi admiraţia pentru un aşa-zis exemplar „simţ de politician” al Papei care se ştie retrage la timp, dar am fi putut citi, desigur, şi măgăriile celor care cred că, uitând de respect şi deferenţă, au impresia că fac lumea mai bună, folosind un ton de dialog care – ca să-l citez pe Andrei Pleşu - nu era cu nimic mai prejos decât scuipatul.
  În Biserică nu există acte revoluţionare, ci acte de conştiinţă, de răspundere a Părinţilor, a celor care păstoresc – le spunea ieri Papa Benedict al XVI-lea preoţilor din Urbe, eparhia proprie, primindu-i pentru ultima dată în poziţia de Păstor, dar asigurându-i de postura de Părinte atent şi iubitor în geografia vieţii sufletului, chiar şi după abdicarea misionară de pe 28 februarie. Şi Papa a ales să vorbească fiilor săi, păstori ai Romei, prin a le povesti despre Conciliul care a schimbat faţa Bisericii, dând mărturie după cum l-a trăit el, personal, martor direct, invitat ca dascăl de teologie în postura de sfătuitor personal al cardinalului Frings de la Koln.
Benedict al XVI-lea a putut trece astfel în revistă valoarea credinţei, energia pentru care Biserica aleargă senină în bucuria urmării lui Hristos, realitate creatoare pentru Părinţii prezenţi la Conciliu şi căutători ai voinţei lui Dumnezeu  în acel „acum” permanent al istoriei mântuirii. A făcut elogiul vieţii cultului liturgic, importanţa de a vedea latura de contemplaţie sacră, precedentă oricărei acţiuni la care subscrie evident Biserica, importanţa contactului cu Cuvântul pe care Scriptura îl oferă tuturor oamenilor de bunăvoinţă din partea Dumnezeului celui viu. A subliniat felul însuşi de a înţelege adevărul Bisericii, misiunea acesteia, demnitatea sa care nu vine din protecţia potentaţilor, ci din viitorul de speranţă care se realizează în Hristos. A amintit apoi de colegialitatea succesiunilor apostolice, de sfântul Petru, antecesorul său, căruia Conciliul i-a contemplat misiunea „prezidenţei” în slujba Bisericii, în adevăr şi iubire.
Papa a pomenit şi de redescoperirea interioară a unei teme biblice formidabile precum „Poporul lui Dumnezeu”, care creşte şi se arată prin împărtăşire în Biserică, şi a repus în contemplaţie realitatea Revelaţiei,  mărturisită vital, nu numai prin Scriptură şi Tradiţie, ci şi prin certitudinea că adevărul revelat primeşte o a treia forţă esenţială prin Magister - Învăţătura cu autoritate - pe care Hristos l-a lăsat ucenicilor şi succesiunii lor din Biserică.
Benedict al XVI-lea a trecut apoi la temele clasice pentru noi cei de azi: dialogul cu lumea, libertatea religioasă, ecumenismul, privirea prin ochii credinţei a unei lumi profane, văzută nu neapărat adversară, ci teren de înţelegere şi compasiune, pentru a oferi cât mai multor suflete demnitatea unei vieţi trăite în Hristos şi mărturia vieţii - principală axă a dialogului real şi eficient - de care „are nevoie” harul pentru a-l schimba pe om şi, prin el, lumea. Încheind cuvântul său către preoţii săi, Papa nu s-a sfiit să pună degetul pe rană, vorbind cu preocupare, dar în speranţă, de ceea ce lumea a înţeles din acest eveniment al Conciliului datorită bruiajului mişcărilor zgomotoase mediatice pe care, fără să-l numească explicit, l-a identificat cu spiritul acestei lumi, al celui care divide şi schimbă semnificaţiile, Cel rău, Ispititorul, Mamona dezbinărilor. Cu atât mai mult, pentru a învăţa încă o dată ca Episcop en titre al Romei că vitalitatea Bisericii Universale subzistă prin bătălia interioară a credinţei.
  Nu ştim ce titlu va înţelege să aleagă Benedict al XVI-lea după retragere. Ştim cu certitudine că ne va fi pururi aproape, mai aproape chiar decât pe facebook sau pe twitter, pe acel meridian inalterabil zidit prin rugăciune şi vom putea vorbi despre el ca despre un Mare Om. Om de conştiinţă, pururi la prezent, un Papă demn, pelerin al credinţei. Întru mulţi ani, Stăpâne!

 

Mihai Frăţilă
Episcop vicar greco-catolic al Bucureştilor

Sursa 

 

Mesajul PF Cardinal Lucian privitor la anunţul retragerii Sfântului Părinte

Iubiți Confrați întru episcopat și întru preoție,
Dragi credincioși,

Anunțul făcut de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea în fața cardinalilor, reuniți într-un Consistoriu pentru canonizări, acela de a renunța ”în deplină libertate la ministerul de Episcop al Romei și succesor al Sfântului Petru”, ne-a surprins pe fiecare dintre noi în primul moment.

Rugăciunea în schimb este aceea care ne apropie de Domnul și ne ajută să descifrăm luările de poziție și atitudinea Papei în Spiritul Sfânt prin puterea speranței care toate le nădăjduiește. Astfel mă adresez tuturor și Vă îndemn la încredere și la speranță: Papa Benedict, printr-un gest de curaj și responsabilitate, ne face dovada că este profund conștient de limitele persoanei umane, ne demonstrează prin umilință adevărata măreție a omului care cunoaște timpurile în care trăiește Biserica, ne face să înțelegem care trebuie să fie atitudinea fiecăruia în fața puterii, ne demonstrează încă o dată cât de măreț a fost Isus pe cruce.

În fața curajosului gest al Sfântului Părinte trebuie să ne aplecăm frunțile și inimile cu respect și admirație și să îl însoțim cu rugăciunea, devotamentul și iubirea noastră.

† Lucian Cardinal Mureșan
Arhiepiscop Major

Mesajul PF Cardinal Lucian privitor la anunţul retragerii Sfântului Părinte

Iubiți Confrați întru episcopat și întru preoție,
Dragi credincioși,

Anunțul făcut de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea în fața cardinalilor, reuniți într-un Consistoriu pentru canonizări, acela de a renunța ”în deplină libertate la ministerul de Episcop al Romei și succesor al Sfântului Petru”, ne-a surprins pe fiecare dintre noi în primul moment.

Rugăciunea în schimb este aceea care ne apropie de Domnul și ne ajută să descifrăm luările de poziție și atitudinea Papei în Spiritul Sfânt prin puterea speranței care toate le nădăjduiește. Astfel mă adresez tuturor și Vă îndemn la încredere și la speranță: Papa Benedict, printr-un gest de curaj și responsabilitate, ne face dovada că este profund conștient de limitele persoanei umane, ne demonstrează prin umilință adevărata măreție a omului care cunoaște timpurile în care trăiește Biserica, ne face să înțelegem care trebuie să fie atitudinea fiecăruia în fața puterii, ne demonstrează încă o dată cât de măreț a fost Isus pe cruce.

În fața curajosului gest al Sfântului Părinte trebuie să ne aplecăm frunțile și inimile cu respect și admirație și să îl însoțim cu rugăciunea, devotamentul și iubirea noastră.

† Lucian Cardinal Mureșan
Arhiepiscop Major

Sursa