Blog-ul lui Ciprian Vestemean cu
gânduri, realizări, cărți, publicații... /./ Citiți ceea ce citesc și eu... /./ De prin lume adunate și la lume iarăși date!
Urmăriți zilnic sau... cât voi mai trăi!
Promotia Black Friday
la Editura Nemira iti aduce cele mai bune carti la cele mai avantajoase
reduceri. Intra in libraria virtuala Nemira si profita de reducerile de pana la 89% la titluri de renume.
Ai un weekend intreg de reduceri cat sa iti cumperi cate o carte pentru fiecare zi a anului.
Cercetătorii americani au descoperit că
renunțarea la țigări poate reduce riscul de deces din cauza bolilor de
inimă până la nivelul unui nefumător mai repede cu șapte ani față de
perioada preconizată pănă în prezent, scrie Reuters.
Experții
de la Universitatea din Alabama au analizat datele unui studiu
desfășurat pe o perioadă de 13 ani. Cercetarea a cuprins 853 de persoane
care au renunțat la fumat cu 15 ani înaintea începerii experimentului
și 2.557 de persoane care nu și-au aprins niciodată o țigară. Toți
voluntarii aveau peste 65 de ani. Dintre foștii fumători, peste 300 au
fumat circa 3,2 pachete de țigări pe zi, timp de 10 ani.
Renunțarea
la fumat a ajutat o jumătate dintre foștii fumători să își reducă
riscul de deces pe fondul bolilor cardiovasculare la nivelul riscului
prezentat de un nefumător, în numai opt ani, susține unul dintre autorii
studiului, dr. Ali Ahmed. Perioada preconizată pentru reducerea
pericolului la acest nivel era până în prezent de 15 ani. Rezultatele
obținute sugerează totodată că renunțarea la fumat poate fi benefică și
în cazul persoanelor în vârstă.
Cu toate acestea, experții
avertizează că persoanele care au fumat în jur de trei pachete zilnic,
timp de 10 ani, sunt expuse unui risc major de deces din cauza
afecțiunilor pulmonare cronice obstructive sau a cancerului, chiar și
după 15 ani fără tutun.
Trăiește viața ta la maxim și lasă tot greul zilei altcuiva... mașinii!
Cam așa ar trebui să ne trăim viața în vremurile acestea moderne în care se tinde să fim înlocuiți sau mai bine spus, să ne fie înlăturată grija de zi cu zi iar nevoile noastre să fie împlinite instant. Vrem mai mult timp pentru noi înșine, dar ce vom face cu el?
Și da, dacă nu ne gestionăm timpul la minut, avem doar de pierdut! Iată că a ieșit și rima.
Poate că majoritatea oamenilor de Ziua Recunoștinței sau în preajma Crăciunului au gânduri înalte, dorințe specifice statului lor și poate puțin(i) se mai gândesc la cei din jur și cu atât mai mult la cei „invizibili”. Aceste suflete sunt tocmai cele care au mai mare nevoie de ajutor și pentru care putem deveni acel „Moș Crăciun” (Un Moș Nicolae v 2.0) ce vrea să le împlinească visele. Și visele lor sunt deseori „mărunte”, adică mai lesne se vor bucura de un pic de mâncare decât de o tabletă performantă, se va vedea mulțumirea lor în ochi mai repede pentru un cămin cald decât pentru un PC ultimul răgnet sau pentru un sistem audio performant și cu adevărat vor aprecia grija și iubirea noastră mai mult decât un cec ce le-ar putea îndulci zilele pentru o perioadă scurtă de timp.
O problemă constantă, care întrucâtva mă îngrijorează, este faptul că oamenii tind să devină buni și sensibili doar pentru o perioadă (de obicei scurtă) de timp în care sunt mai sensibili față de cei mai puțini privilegiați ai lumii și asta doar în preajma marilor sărbători când îndestularea îi dovedește că au o inimă. Dar este, cred, mai emoționant să vezi două suflete sărmane care au doar o bucățică de pâine și pe aceea, deși știu că nu se vor sătura astfel, o împart cu iubire oricând între ei.
Consider că oamenii ar trebui să fie implicați mereu în ajutorarea celor mai puțin privilegiați și să-și dovedească dărnicia cu atât mai mult după trecerea acestor „zile de binefacere” când iei iarăși se întorc în „întunericul” și la mizerea lor, urmărind mereu cu ochii lor flămânzi zilele din calendar până când vor mai ajunge o perioadă de „grație” în care cei de sus să le arunce și lor o bucățică din preaplinul lor.
Este de apreciat și chiar de lăudat cu această ocazie inițiativa (#campofriofacebine) celor de la Campofrio România
de „a le dona într-o zi copiilor din mediul rural
un sandviș gustos și sățios cum nu au mai mancat poate de ani de zile
sau niciodată… Pentru ei, asta nu este puțin! Cu atât mai mult cu cât
această acțiune are loc într-o perioadă în care și ei își pun dorințe și
speră să li se întâmple lucruri frumoase.
Inițativa Campofrio este susținută de
World Vision România, care se implică direct în ajutorarea comunităților
din Dolj, alături de Carrefour România. Programul prin care se va
desfășura această donație se numește Donator de viitor (detalii aici: http://www.worldvision.ro/donator-de-viitor-1)”
Eu mi-aș dori ca astfel de acțiuni să fie realizate cu atât mai mult în perioada în care nimeni nu este preocupat de asta. Ar putea fi o temă la care să reflectăm pe viitor, donând mai mult decât bani, donând speranță pentru viitor, devenind și noi părtași la #campofriofacebine!
Acum, că mă gândesc la inițiativa celor de la Campofrio România, gândul îmi zboară la ce putem fii noi de Ziua Recunoștinței plecând de la exemplul lor. Mulți se gândesc că pentru a-i ajuta pe acești „nefericiți” (spun asta în ghilimele fiindcă uneori un om fericit poate fi mai fericit în sărăcie. Vezi mai jos povestea!) trebuie să facă eforturi mărețe din punct de vedere financiar, să umble prin magazine și să caute produse potrivite pentru ei, să își folosească timplul liber (atât de prețios) pentru necunoscuți pentru ca în final satisfațiile să fie mici sau iluzorii. Dar nu ar trebui să gândim așa! Dacă vrem să fiim părtași la #campofriofacebine putem fii altfel! Vă mărturisesc că, deși nu vreau să mă laud, ani buni cu acestă ocazie (și nu numai!) am organizat cu un grup de tineri diverse acțiuni caritabile, cu puținele noastre resurse, care constau în ajutorarea persoanelor nevoiașe. Și am observat că cea mai mare bucurie nu consta în primirea acelor mărunte bunuri ci în altceva. Vedeți voi, noi ne pregăteam destul de mult timp cu colinde, cu confecționarea unor mici lucrușoare simbolice din hârtie dar cu mare iubire și din inimă, pe care le dăruiam cu mare bucurie. Vă spun că am văzut în aproape toți ochii lacrimi când i-am încântat cu colindele noastre, le-am văzut mâinile tremârând când primeau acel mic obicet realizat de noi și le simțeam vibrația inimii când îi îmbrățișam sau stăteam pentru un timp să le vorbim după „concertul de colinde”. Și acum întreabă de noi, ne cheamă și ne ducem la ei, și este o mare sărbătoare de fiecare dată când ne întâlnim, este un o Ziua Recunoștinței perpetuă! Asta vă urez și vouă să fiți pentru nevoiașii din localitatea voastră, pentru cei în nevoi sociale (cele necesare vieții) dar mai ales umane (cele necesare sufletului, emoțional vorbind)!!!
Se zvonește că într-un ținut foarte bogat material trăia un rege puternic cunoscut ca un om plin de bogații. Dar cum boala nu ocolește pe nimeni nefiindu-i important rangul lumesc, acest rege a căzut grav doborât de ea la pat. Din dorința de a se bucura iar de zilele cele bune, să se vindece, și-a trimis oamenii de încredere să-i cheme la căptătâiul lui pe cei mai buni și renumiți medici ai vremii pentru a-i dărui înapoi darul de mare preț, pierdut. Toți au venit cu remedii inedite, medicamente și cure deosebite, sfaturi dintre cele mai trebuincioase dar nici unul nu-i obținuse sănătatea. Epuizându-i-se orice nădejde de vindecare, regele era greu întristat și asta îi agrava situația și așa precară. Slăbit fiind îl primește pe un medic puțin cunoscut dar care și-a manifestat dorința de a-i oferi regelui rezolvarea la probleme sale de sănătate. Acesta îl primește puțin încrezător în reușita lui, dar nemaiavând nici o speranță din altă parte, îi îngădui să-și spună punctul de vedere: „Măreț rege, un singur lucru îți lipsește pentru a-ți recupera sănătatea!” „Care este acela?”, se interesă greoi regele. „Trebuie să faci rost de haina celui mai fericit om din lume, să o îmbraci și astfel îți vei recupera sănătatea”.
Astfel că de îndată regele a trimis în cele patru vânturi zvon și oameni să găsească o astfel de persoană. Dar nimeni nu o găsea...
Însă într-o zi, trimișii regelui, întorcându-se întristați pe drumul spre castel, au auzit într-o pădure din apropiere mult zgomot de bucurie și, stupefiați dar și curioși, s-au apropiat să vadă ce se întâmpla. Acolo, în jurul unui foc, era un om care țopăia și cânta de bucurie. „Omule, ce te face așa bucuros?”, au întrebat ei de îndată ce l-au întâlnit. „Păi, iată că de mult tremuram de frig și acum am reușit să fac un foc iar asta mă face cel mai fericit om din lume!” „Omule, fii bun și îndurător față de stăpânul nostru și ne ajută să-i ducem vindecarea căci de multă vreme este grav bolnav” „Dar ce pot face eu un sărman om al pădurii pentru marele împărat?” „Simplu: să ne dai haina ta și noi ți-o vom răsplăti cu mii de galbeni!” „Ei, aici este o problemă, că dacă aveam o haină poate nu aveam așa mare nevoie și de foc...”
Vizualizarea unei reclame la țigări poate
crește semnificativ dorința tinerilor de a fuma, iar efectul poate dura o
săptămână, susțin cercetătorii de la Organizația nonprofit RAND
Corporation, într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.
La
studiu au participat 134 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24,
studenți în Pittsburgh. O parte dintre aceștia a susținut că fumează
regulat, alții au spus că fumează ocazional, iar o altă parte a susținut
că nu fumează. Timp de trei săptămâni, participanții au purtat
dispozitive speciale care i-au ajutat pe experți să evalueze gradul de
expunere la mesajele profumat. Totodată, dispozitiul a monitorizat
dorința de a fuma în acest interval. Device-ul trimitea alerte la
intervale diferite de timp de-a lungul zilei, constând în întrebări
legate de pofta de a-și aprinde oțigară, iar participanții trebuiau să
răspundă acestor mesaje. De asemenea, voluntarii au fost rugați să
răspundă unor întrebări legate de dorința de a fuma de fiecare dată când
erau expuși unor mesaje profumat.
La sfârșitul
experimentului, participanții au fost expuși unui număr de peste 1.000
de mesaje care promovau viciul. Rezultatele au arătat că vizualizarea
unei singure reclame la țigări a crescut dorința de a fuma cu 22%. Pofta
a persistat la o intensitate mare timp de o săptămână, chiar dacă
intenția de a fuma născută în urma expunerii la mesajele pro-umat s-a
diminuat treptat în acest interval de șapte zile.
„Am fost
surprinși de durata îndelungată a influenței mesajelor profumat.
Rezultatele sugerează că mesajele media pozitive legate de fumat ar
putea influența comportamentul, chiar dacă oportunitățile de a fuma apar
rar", a declarat coautorul studiului, psihologul Steven Martino.
Statisticile
enunțate de cercetători arată că rata fumatului în rândul tinerilor cu
vârste între 18 și 25 de ani este cu 50% mai mare decât a fumătorilor de
peste 26 de ani, ori a adolescenților aflați în ultimul an de liceu.
În
ciuda faptului că reclamele la produsele pe bază de tutun au fost
interzise atât la radio, cât și la TV, mesajele care promovează fumatul
pot fi regăsite atât în magazine sau benzinării, cât și pe internet, în
presă ori în unele filme.
Pentru prima dată, moaștele considerate ca aparținând
Sfântului Petru, primul apostol și fondator al Bisericii, vor fi scoase
din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele pentru a fi expuse în
public.
Acest eveniment excepțional
va avea loc pentru a marca încheierea "Anului Credinței", duminică, 24
noiembrie, în prezența Papei Francisc.
Un articol de Paolo Lorizzo
Leagănul
creştinătăţii. Aşa este definită bazilica "Sfântul Petru" cu tot ceea
are în jur marele monument al creştinătăţii, pentru bucuria milioanelor
de credincioşi şi turişti care îl vizitează în fiecare an. Însă puţin
reflectează asupra faptului că prezenţa bazilicii a fost direct
condiţionată, încă de la prima sa întemeiere făcută de împăratul
Constantin, de necropola creştino/păgână care conţine rămăşiţele
pământeşti ale apostolului Petru. A fost de acum lămurit (în ciuda celor
care încă mai susţin că n-ar fi pus niciodată piciorul în Roma) că
Petru a fost martirizat în interiorul circului lui Caligula şi Nero, ale
cărui resturi au fost identificate sub navata stângă a Bazilicii, şi
înmormântat în apropiere.
Ager Vaticanus (corespondent al zonei
câmpiei aluvionare cuprinsă între dealul Vatican, Gianicolo şi Monte
Mario) se pare că a fost încă de la prima frecventare destinat exclusiv
uzului funerar. Partea monumentală era caracterizată de prezenţa lui
Meta Romuli şi a lui Terebinthus Neronis. Meta Romuli era un mormânt în
formă piramidală din epoca augustă (arhitectură tipică a perioadei) şi a
"Piramidei Vaticane". A fost dărâmată în 1499 la porunca papei
Alexandru al VII-lea creând via Alessandrina pentru a lega Vaticanul cu
Tibrul. Alături se înălţa Terebinthus Neronis, un mausoleu în formă
circulară cu turn deasupra care a fost demolat în secolul al VII-lea şi
blocurile pavimentului care-l înconjurau au fost utilizate pentru
treptele mari ale Bazilicii. Tradiţia susţinea că în spaţiul cuprins
între cele două morminte monumentale ar fi avut loc martiriul sfântului
Petru, motiv pentru care timp de multe secole piramida a fost
reprezentată ca simbol al martiriului.
Pentru a susţine ştirile
şi a reconstrui cadrul istoric a ceea ce s-a întâmplat imediat după
martiriu, ne vin în ajutor izvoare literare care reprezintă importante
mărturii din trecut. De la sfârşitul secolului I provine mărturia lui
Clement, conducător al comunităţii creştine din Roma, care descrie
persecuţia lui Nero în urma căreia Petru a fost victimă şi spectacolele
sângeroase care se desfăşurau în Circul de pe dealul Vatican, concepte
preluate apoi şi descrise şi de istoricul Tacitus.
Un pic mai
recente (secolul al II-lea) sunt cele două scrieri "Înălţarea lui Isaia"
şi "Apocalipsul lui Petru", care confirmă nu numai că Petru a murit la
Roma, ci a făcut asta ca urmare a martiriului neronian din anul 64 d.C.
Prezenţa la Roma a apostolului este susţinută de asemenea de faptul că
niciodată în trecut n-a revendicat cineva că ar avea mormântul său,
aşadar semn că izvoarele pot să se limiteze exclusiv la raza de acţiune a
capitalei. Prima referinţă la mormântul apostolului este aceea care
provine din perioada imperială târzie (secolul II-III d.C.) şi
prezentată de Eusebiu, istoric al Bisericii, care citează un preot roman
cu numele Gaius, care face referinţă la mormânt definindu-l "trofeul"
lui Petru din Vatican.
Izvoarele literare au fost timp de multe
secole unicul element sigur la care se putea face referinţă pentru a
putea reconstrui evenimente nesigure sau a reconstrui fapte istorice a
căror amintire se pierduse. Din fericire, de câţiva ani a venit în
ajutorul istoricilor arheologia care, aşa cum vom vedea, nu numai că a
confirmat existenţa mormântului lui Petru, ci a şi permis descoperirea
sa. Pare incredibil, dar numai în 1939, sub pontificatul lui Pius al
XII-lea, au fost demarate cercetări sistematice cu scopul de a confirma
(însă ştiinţa uneori impune şi să se dezmintă) izvoarele literare
acumulate de-a lungul secolelor.
Astfel în deceniul anilor `40 au
fost realizate săpături care să conteste ceea ce s-a presupus, care,
din cauza unei gestiuni şi execuţii rele, întârziau să dea răspunsuri.
Cu toate acestea, lucrările au scos în evidenţă o serie de date care cu
vremea au fost preţioase pentru cercetătoarea Margherita Guraducci
pentru o reconstrucţie coerentă a cadrului istoric al evenimentelor.
De
fapt, ştim că împăratul Constantin a decis să îngroape vechea necropolă
la începutul secolului al IV-lea nivelând terenul pentru bazilica
viitoare, care a fost realizată în funcţie de un punct fix subteran.
În
afară de asta, a fost evidenţiat că sub Altarul Mărturisirii,
actualmente folosit pentru funcţiunile religioase, exista suprapunerea
unei serie de altare care se situau exact deasupra unui monument care se
considera că a fost realizat în cinstea lui Petru între 321 şi 326.
Monumentul lui Constantin a înglobat trei realităţi arhitectonice
precedente: un zid din a doua jumătate a secolului al III-lea (numit de
arheologi "zidul g"), un monument funerar (care trebuie identificat cu
deja citatul "trofeu al lui Gaius" sprijinit de un zid îmbrăcat cu
tencuială de culoare roşie) şi un mic mormânt numit "aşezat pe pământ"
(care se află direct pe pământ) găsit în interiorul monumentului
funerar. La momentul deschiderii capacului mormântului, contextul a fost
găsit alterat şi n-a fost scoasă la lumină nicio rămăşiţă osoasă.
La
sfârşitul acestei campanii decenale de săpături, pluteau încă multe
întrebări în mintea studioşilor. De fapt, nu numai numele lui Petru, în
pofida foarte multor desene din acea epocă găsite pe peretele din capăt
(dar la început studiate numai superficial) nu apărea, dar, lucru mai
important pentru identificare, nu au fost găsite oasele acolo unde se
credea că puteau să fie (mormântul "aşezat pe pământ").
Încâlcitura
a fost desfăcută de arheologa Guarducci începând din 1952. De fapt, ea a
găsit şi a recunoscut numele apostolului într-un mormânt din necropola
care la origine a aparţinut lui gens Valeria, dar şi în desene, acum
studiat în mod corespunzător, care erau prezente în aşa-numitul "zid g".
Pentru
a completa cadrul de identificare lipsea găsirea elementului cel mai
important: rămăşiţele pământeşti ale lui Petru. Faptul de a fi găsit gol
mormântul "aşezat pe pământ" i-a frustrat mult pe cercetări care, după
ce au găsit monumentul, au considerat sigur că acela putea să fie unicul
punct unde ar fi putut să le găsească. Însă arheologia, se ştie, nu
este o ştiinţă exactă. Ceea ce se consideră sigur în domeniul cercetării
este adesea distonarea care face să nu fie lucrurile în ordine. De
fapt, în timpul săpăturilor din anii `40 a fost găsită în zidul
constantinian o nişă cărei, în mod inexplicabil, nu i-a fost dată nicio
importanţă. În interior au fost găsite oase care au fost transportate
într-un loc subteran şi închise circa zece ani în interiorul unei casete
de lemn împreună cu o serie de materiale arheologice găsite până
atunci. În septembrie 1953 au fost găsite de Guarducci şi transferate
într-un loc mai potrivit conservării (umiditatea le despica lent în
fâşii), cu toate că n-au fost identificate imediat. Numai atunci când
s-a decis să se aprofundeze studiul asupra acelor rămăşiţe pământeşti au
apărut amănunte interesant despre ele şi despre contextul găsirii.
De
fapt, s-a constatat că rămăşiţele pământeşti au fost găsite în nişa
găsită în zidul din epoca lui Constantin îmbrăcată în întregime în
marmură (mai precis porfir), îmbrăcăminte destinată de obicei
înmormântărilor de mare importanţă. După ce s-a înţeles că importanţa
nişei trebuie pusă direct în relaţie cu rămăşiţele pământeşti găsite,
s-a decis să se demareze studierea şi analizarea lor, încredinţându-le
experţilor din sectorul respectiv şi specialiştilor în ştiinţe
experimentale, precum şi examinărilor antropologului Venerando Correnti.
Identificarea lor ca aparţinând efectiv apostolului Petru a fost
anunţată de Papa Paul al VI-lea în 1968. Analizele au revelat că oasele
(care corespund la circa jumătate din schelet) aparţineau unui individ
de vârsta aproximativă de 60/70 de ani (care confirmă ceea ce ştim cu
privire la vârsta aproximativă a martiriului lui Petru) şi erau
înfăşurate într-un ţesut de purpură de murrex (moluscă din care se
extrage culoarea) şi ţesută cu aur foarte curat. Urmele ţesutul găsite
erau însoţite de alte urme de pământ care corespund exact tipului de
pământ conţinut în interiorul mormântului "aşezat pe pământ", aşadar
semn că înainte de mutarea din partea împăratului Constantin erau
conţinute efectiv acolo.
Ceea ce s-a evidenţiat până aici ar fi
mai mult decât suficient pentru a alunga orice altă îndoială chiar şi în
minţile cele mai sceptice, dar fiind vorba de unul dintre fundamentele
cele mai relevante ale istoriei Bisericii creştine/catolice este bine să
se dea, acolo unde este posibil, alte confirmări.
Analiza nişei
din aşa-numitul "zid g" a scos în evidenţă un desen în limba greacă ce
prezintă fraza "Petru este (aici) înăuntru". Însă elementul care se
consideră absolut incontestabil ne este dat tocmai de poziţionarea
bazilicii care se află deasupra. Nişa din "zidul g" (care conţinea
rămăşiţele pământeşti) a provocat în axa primei bazilici o mutare
semnificativă spre nord faţă de monumentul funerar apropiat care
reprezenta prima înmormântare a apostolului. Această variaţie a axei nu
numai că a influenţat edificiul de amintire constantiniană, ci şi
aporturile succesive cum sunt cupola lui Michelangelo şi baldachinul lui
Bernini.
Atribuirea definitivă a rămăşiţelor pământeşti,
posibilă prin intermediul izvoarelor literare dar mai ales prin aportul
arheologiei, a furnizat un ulterior stimulent emotiv celui care trăieşte
cu mare participare aceste locuri aşa de încărcate de istorie şi
religiozitate.
Atribuirea rămăşiţelor pământeşti ale apostolului
Petru nu aduc absolut nimic nou învăţăturilor religioase în care se
crede, ci încurajează desigur la reflecţie asupra a cât poate fi de
important pentru fiecare dintre noi să urmăm poruncile creştine de
iubire, pace şi fraternitate între oameni, aceleaşi pentru care istoria
ne învaţă că multe persoane şi-au sacrificat propria viaţă pământească.
Experții
de la Universitatea din Alabama au analizat datele unui studiu
desfășurat pe o perioadă de 13 ani. Cercetarea a cuprins 853 de persoane
care au renunțat la fumat cu 15 ani înaintea începerii experimentului
și 2.557 de persoane care nu și-au aprins niciodată o țigară. Toți
voluntarii aveau peste 65 de ani. Dintre foștii fumători, peste 300 au
fumat circa 3,2 pachete de țigări pe zi, timp de 10 ani.
La
studiu au participat 134 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24,
studenți în Pittsburgh. O parte dintre aceștia a susținut că fumează
regulat, alții au spus că fumează ocazional, iar o altă parte a susținut
că nu fumează. Timp de trei săptămâni, participanții au purtat
dispozitive speciale care i-au ajutat pe experți să evalueze gradul de
expunere la mesajele profumat. Totodată, dispozitiul a monitorizat
dorința de a fuma în acest interval. Device-ul trimitea alerte la
intervale diferite de timp de-a lungul zilei, constând în întrebări
legate de pofta de a-și aprinde oțigară, iar participanții trebuiau să
răspundă acestor mesaje. De asemenea, voluntarii au fost rugați să
răspundă unor întrebări legate de dorința de a fuma de fiecare dată când
erau expuși unor mesaje profumat.
