Papa
Francisc l-a primit în audiență privată pe cardinalul Angelo Amato,
prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților și a autorizat
Congregația la promulgarea decretului privind beatificarea papei Paul al
VI-lea. Ceremonia va avea loc pe 19 octombrie 2014 în Piața Sf. Petru.
Minunea
care a avut loc prin mijlocirea rugăciunilor papei Paul al VI-lea are
în vedere vindecarea inexplicabilă a unui copil încă nenăscut care era
în pericol de moarte sau de a rămâne cu malformații grave. Faptul ieșit
din comun aduce aminte de efortul papei Paul al VI-lea depus în favoarea
vieții și împotriva avortului și a contracepției, eforturi concretizate
în mod special în enciclica ”Humanae Vitae”. Poziția doctrinară a
Sfântului Părinte a trezit nenumărate critici la vremea respectivă.
Pr. Antonio Marrazzo, postulatorul cauzei de beatificare a papei Paul al VI-lea a declarat pentru Radio Vatican:
”Până
la sfârșitul vieții el obișnuia să spună: «Nu-mi pare rău niciodată de
ceea ce am făcut, de ceea ce am scris». Enciclica sa a fost citită în
mod reductiv. El dorea să fie enciclica despre iubirea conjugală, drept
care discursul este mult mai amplu, numai că mai târziu, din partea
unora, a fost citită în mod unilateral. Eu sunt convins că intenția sa
era ca, pe de o parte, să păstreze continuitatea patrimoniului doctrinal
al Bisericii, iar pe de alta, să vină în întâmpinarea a ceea ce
constituie valoarea realității conjugale a familiei, a urgențelor care
se prezentau în lumea modernă. Evident, în fața anumitor lucruri vor fi
mereu unii care sunt de acord și alții care nu sunt de acord. Paul al
VI-lea era îndurerat mai mult din cauza violenței cu care unii au
răspuns la enciclica sa. Dar nu a fost tulburat mai mult decât era
cazul: el știa că urmează voința lui Dumnezeu în respectivul moment
istoric și a mers până la capăt”.
Paul al VI-lea a avut
îndatorirea grea de a conduce Biserica într-o vreme foarte complexă, în
care se manifestau contestații din interiorul și din afara Bisericii.
”El
a trăit acest context și a încercat să gestioneze situația cu un mare
echilibru. El nu a trădat patrimoniul Bisericii, nici în domeniul
dogmatic, nici moral sau pastoral. Uneori, în opinia unor observatori, a
lăsat impresia unui papă afectat, marcat de îndoieli, conflictual în
interiorul său. Nu este adevărat. Din documentația pe care am analizat-o
iese la iveală, în schimb, o persoană care trăia toate acestea cu
speranță. El a căutat mereu un echilibru între lucruri, a dorit să fie
un punct ferm, să aibă acel cuvânt clar care aducea aminte de valorile
absolute, de Dumnezeu și de om, de adevărul despre Dumnezeu și despre
om”.
Paul al VI-lea încheia Conciliul Ecumenic Vatican II în 1965
cu expresia unei simpatii imense față de lumea modernă. A fost definit
”omul dialogului”. Observă, mai departe, postulatorul cauzei de
beatificare:
”Cred că din scrierile lui este evident acest lucru.
Punctul culminant al acestei realități îl avem în enciclica sa
Populorum Progressio. El ținea nespus de mult la progresul omului, al
unui om care a exploatat din plin, a folosit inteligența sa ca
posibilitate și a împărtășit cu ceilalți darurile pe care le-a avut. Din
acest punct de vedere trebuie să citim discursul său în privința
modernității. Nu este ceva care trădează trecutul. Eu cred că în această
privință rămâne mereu în picioare întreaga activitate a papei Paul al
VI-lea, bazată pe aspirația de a aduce mereu aminte că există un
principiu fundamental, și anume, că omul este o valoare”.
Paul al
VI-lea avea un caracter diferit față de predecesorul său Sf. Ioan al
XXIII-lea și de succesorul său, Sf. Ioan Paul al II-lea. Credeți că
poporul creștin îl cunoaște și îl iubește îndeajuns sau că trebuie să se
apropie mai mult? Încheie pr. Antonio Marrazzo, postulatorul cauzei de
beatificare a papei Paul al VI-lea: ”Mai mult decât de o apropiere, aș
vorbi mai degrabă de necesitatea de a-l redescoperi dintr-o perspectivă
justă. Se vorbește mai puțin despre el, dar din ceea ce am văzut,
amintirea lui e vie și chiar destul de evidentă. În cei șapte ani în
care am fost postulatorul cauzei sale de beatificare, mulți dintre cei
pe care i-am întâlnit îmi spuneau deseori: «Fă în așa fel încât să fie
proclamat Fericit!», ca și cum totul depindea numai de mine... Avem
nevoie să-l redescoperim pe Paul al VI-lea: avem nevoie să redescoperim
acea perioadă istorică în care el a trăit și, mai mult decât altele, să
înțelegem mai bine și pe deplin astăzi, după atâta timp - deci cu o mai
mare luciditate - valoarea pontificatului său. În această privință pot
să spun că este deseori invocat în rugăciune pentru a primi haruri
speciale, pentru rezolvarea problemelor, etc. Am putea spune că are o
faimă de sfințenie mai liniștită, dar nicidecum uitată. Paul al VI-lea
nu a fost uitat, el este încă un reper foarte puternic”.
Cu
ocazia aceleiași audiențe, Papa Francisc a autorizat Congregația pentru
Cauzele Sfinților la promulgarea decretului relativ la beatificarea
venerabilului Alois Caburlotto, preot diecezan, fondatorul Institutului
«Fiicele Sfântului Iosif». Născut la Venezia pe 7 iunie 1817, a murit în
același oraș italian la 9 iulie 1897.
De asemenea, au fost
recunoscute virtuțile eroice ale următorilor Slujitori ai lui Dumnezeu,
drept care de acum vor fi cinstiți cu titlul de Venerabili, Giacomo
Abbondo, preot diecezan (Italia, 1720-1788), Jacinto Alegre Pujals,
preot din Societatea lui Isus (Spania, 1874-1930) și Caroline Barbara
Colchen Carré de Malberg, mamă de familie (Franța, 1829-1891).
Sursa:
ro.radiovaticana.va
