Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Apel către comunitatea internaţională

Comitetul executiv al Consiliul Ecumenic al Bisericilor (Cec), reunit în Cipru în perioada 20-26 noiembrie s-a încheiat cu un apel adresat comunităţii internaţionale pentru creşterea eforturilor de protecţie a refugiaţilor şi transfugilor din Orientul Mijlociu.

Într-o declaraţie făcută publică în zilele trecute, Comitetul executiv Cec, reprezentând 345 de biserici creştine din 140 de ţări şi peste 500 de milioane de credincioşi – face un apel tuturor ţărilor de a „activa măsuri speciale pentru protecţia şi susţinerea refugiaţilor şi transfugilor din Orientul Mijlociu, în mod particular sirieni, irakieni şi palestinieni”.

Potrivit agenţiei Sir, mesajul, cu inspiraţie biblică, cere „susţinerea financiară şi materială a ţărilor care se confruntă cu populaţiile refugiate” şi îndeamnă celelalte ţări să „împartă într-un mod echitabil eforturile cu care se susţin de multe luni ţări precum Liban sau Iordania pentru primirea refugiaţilor”.

Comitetul executiv al Cec cere „să se pună capăt conflictelor pentru a permite evacuaţilor să se întoarcă în ţara de origine”. În plus, cere părţilor în conflict să „respecte demnitatea şi drepturile fiinţei umane şi să respecte toate principiile dreptului comunitar internaţional asupra protecţiei populaţiilor civile”.

De asemenea, se cere comunităţii internaţionale „dublarea eforturile, iar pentru a evita cazurile de apatridie printre populaţiile care se refugiază, în mod particular printre minori, simplificarea procedurile de înregistrare şi identificare”.

La final, Comitetul executiv Cec invită bisericile membre să aprofundeze reflecţia  acestor zile, apelând la documentul „Primirea străinului: afirmaţii pentru leaderii religioşi”, primul de acest gen care a fost semnat anul trecut de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (Acnur) şi de numeroase organizaţii religioase implicate în protecţia emigranţilor.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Pentru veșnicie...

Rugăciune pentru Viaţă

Doamne Isuse, care cu fidelitate vizitezi și umpli cu Prezența ta Biserica și istoria oamenilor, care în admirabilul Sacrament al Trupului și al Sângelui tău ne inviți să participăm la viața divină și ne oferi o pregustare a Bucuriei vieții veșnice, noi te adorăm și te binecuvântăm.

Îngenunchiați înaintea Ta, izvorul și iubitorul vieții, prezent în mod real și viu în mijlocul nostru, noi Te rugăm: Trezeşte în noi respectul pentru fiecare viaţă umană care urmează să se nască, fă-ne capabili să discernem în rodul sânului matern opera admirabilă a Creatorului, dispune inimile noastre să primească cu generozitate fiecare copil care se naşte.

Binecuvântează familiile, sfinţeşte unirea dintre soţi, fă iubirea lor fecundă.

Însoțește cu lumina Spiritului Sfânt deciziile adunărilor legislative, pentru ca popoarele şi naţiunile să recunoască şi să respecte caracterul sacru al vieţii, al fiecărei vieți umane.

Îndrumă munca cercetătorilor şi a medicilor, pentru ca progresul să contribuie la binele integral al persoanei, şi nicio fiinţă să nu fie suprimată sau victimă a nedreptății.

Dă o iubire creativă patronilor şi finanţiștilor, ca să ştie să prevadă şi să promoveze mijloace suficiente pentru ca tinerele familii să se poată deschide cu seninătate nașterii de noi prunci.

Consolează soţii care suferă din cauza imposibilității de a avea copii şi, în marea Ta bunătate, împlinește această dorință a lor!
  
Învaţă-ne să avem grijă de copiii orfani sau abandonaţi în așa fel încât ei să poată experimenta căldura Iubirii Tale, consolarea dumnezeieștii Tale Inimii.
  
Împreună cu Maria, Mama Ta, cea preacredincioasă, în sânul căreia Tu ți-ai asumat natura noastră umană, noi așteptăm de la Tine, Unicul şi Adevăratul nostru Bine şi Mântuitor, forța de a iubi şi de a servi viaţa, sperând să trăim mereu în Tine, în comuniunea Preasfintei Treimi. Amin


Traducere: Cătălin Mihai OLTEAN 

Sursa:hozana.org

A fost descoperit mormântul Sfântului Ştefan, primul martir

În timpul unor săpături arheologice în satul Taiar, nu departe de orașul palestinian Ramallah, arheologii au descoperit ruinele unui ansamblu de clădiri ecleziastice bizantine. Într-una din bisericile descoperite a fost găsită o inscripție pe care scrie că lăcaşul de cult a fost dedicat Sfântului Ștefan primul martir, care a fost înmormântat în anul 35. Conform cercetatorilor, peste cinci ani, după ce se vor finaliza săpăturile arheologice şi lucrările de consolidare, ansamblul arheologic – în parte deținut de Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului, va deveni o destinație sigură pentru pelerini din intreaga lume.

Traducere: ACC

Sursa:lesalonbeige.blogs.com

Ce să mă fac?

Meditație pentru Duminica a XXVI-a după Rusalii (a Bogatului căruia i-a rodit ţarina) Ev Lc 12,16-21.
“Ce să mă fac?”Pare strigătul disperat al unui nevoiaș; al unui om care nu mai știe cum să o scoată la capăt, care o duce de azi pe mâine. În schimb, surpriză: este cel al unui om putred de bogat. Și nu are o problemă de supraviețuire, ci dimpotrivă: are atât de multe bunuri încât nu mai știe unde să și le pună. O astfel de exclamație e la fel de bizară ca și cea a fariseului care îi mulțumește lui Dumnezeu că nu este. Că nu este la fel ca ceilalți. Sau ca și rugăciunea celor din ținutul Gherghesenilor, care îl roagă pe Isus să plece de la ei.

Avem astfel un prim simtom al unei anomalii existențiale. Al doilea ar fi acela că omul nostru vorbește doar cu el. Cât de singur și de plin doar de sine trebuie să fie! Nu știm dacă e același bogat care îl are pe Lazăr la poartă, fiindcă nici acesta nu are un nume. E ca și cum și-ar fi pierdut identitatea și numele, identificandu-se doar cu avuția.

Evanghelia începe atât de frumos, spunându-ne: “unui om i-a rodit din belșug țarina”... Ce poate fi mai frumos decât atât? Belșugul, semn al bunăvoinței divine în Vechiul Testament. Ploaia ce își deșertează binecuvântarea la timp potrivit. La fel și soarele. Toate semințele rodesc și dau roadă bogată. Mai puțin una: cea din sufletul bogatului. Fiindcă acesta se încăpățânează să o țină departe și de razele soarelui și de umezeala ploii și de binecuvântarea lui Dumnezeu. Și sămânța, la fel ca omul, se alterează. Nu mai e bună. Sau mai exact este ne-bună: “ne-bunule, în noaptea aceasta vor cere sufletul tău”!

Dacă ne gândim mai bine, poate că într-adevăr, strigătul de la început: “Ce să fac” este cel al unui disperat, al unui nevoiaș. Fiindcă e de fapt strigătul unuia care este înspăimântat de moarte și încearcă să-și satisfacă setea de siguranță acumulând tot mai mult. Nu știe sau a uitat de Tatăl din ceruri, cel care îi dăruiește de fapt întregul belșug acumulat și care este originea bogățiilor lui. Nu știe sau a uitat și de frații lui, fii ai aceluiași Tată, ce ar putea să se îndestuleze fără probleme din darurile primite de el. Și în loc să-și dea seama că e un fel de frate mai mare, menit să-i ajute pe cei mai mici, le închide acestora porțile hambarelor lui în nas.

Se spune că un călugăr a intrat odată în mănăstire lăsându-și mama singură acasă. Și fiindcă era preocupat pentru ea, punea deoparte pâine și ce mai primea, pentru mama lui și când avea ocazia îi trimitea prin cineva câte un pachet. Trăia astfel într-o continuă tensiune și îngrijorare. Până în ziua în care i-a apărut Isus și l-a întrebat: “Vrei să am eu grijă de mama ta sau preferi să te ocupi tu în continuare?” Iar când acesta a căzut în genunchi cu lacrimile șiroind pe obraji, Isus a continuat: “Tu ocupă-te de lucrurile mele iar eu mă ocup de ale tale”.   Să încercăm să facem și noi la fel!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Lc 12,16-21
În vremea aceea, le-a spus Isus această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Sursa

Fecioara Maria ne conduce la infinita frumusețe a lui Dumnezeu

Papa Francisc a trimis un mesaj cu ocazia sesiunii publice a Academiilor Pontificale, organizată joi, 20 noiembrie 2014, la Roma de Academia Pontificală Internațională Mariană. Tema sesiunii din acest an, a XIX-a, are ca temă ”Maria, icoana infinitei frumuseți a lui Dumnezeu. Exortația «Marialis cultus» și magisteriul mariologico-marian al Fericitului Paul al VI-lea”. Lucrările sesiunii publice s-au desfășurat în prezența cardinalului Gianfranco Ravasi, președintele Consiliului Pontifical al Culturii, responsabil pentru academiile pontificale. Ședința academiilor își propune să marcheze 40 de ani de la promulgarea exortației apostolice a Fericitului Paul al VI-lea «Marialis cultus», publicată la 2 februarie 1974. În timpul sesiunii de lucrări, cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin a înmânat în numele Sfântului Părinte Premiul Academiilor Pontificale pentru domeniul mariologiei.

În mesajul trimis participanților la sesiunea publică a academiilor pontificale Papa Francisc a subliniat ”marea iubirea față de Fecioara Maria” exprimată în atâtea momente ale pontificatului de predecesorul său, Fericitul Paul al VI-lea. După ce a însoțit personal formularea capitolului al VIII-lea din constituția dogmatică ”Lumen gentium” a Conciliului Vatican al II-lea, devoțiunea mariană a lui Paul al VI-lea s-a întipărit și în magisteriul său public, cum dovedesc cele două enciclice ”Mense maio” și ”Christi Matri”, și cele trei exortații apostolice dedicate Fecioarei Maria: ”Signum magnum”, ”Recurrens mensis october” și ”Marialis cultus”.

Paul al VI-lea a fixat nu întâmplător închiderea Conciliului Ecumenic Vatican II pentru ziua de 8 decembrie 1965, solemnitatea mariană a Neprihănitei Zămisliri, pentru ”a încredința Mariei soarta Bisericii, profund reînnoită în cadrul adunării conciliare”. Arătând întregii Biserici că Maria este ”Maica lui Dumnezeu și Maica noastră spirituală”, Paul al VI-lea adăuga cu acea ocazie: ”Nu putem încheia oare spirituala noastră ascensiune spirituală și acest salut final prin îndreptarea privirii noastre către această Femei smerită, Sora noastră și totodată Mama și Regina noastră cerească, oglinda curată și sacră a Frumuseții infinite? Și nu putem începe munca noastră post-conciliară în același fel? Frumusețea Mariei Neprihănite nu devine oare pentru noi un model inspirator, o speranță aducătoare de mângâiere?”. Zece ani mai târziu, la 16 mai 1975, același pontif intervenea la congresul mariologico-marian, organizat la Roma de Academia Pontificală Internațională Mariană cu ocazia Anului Sfânt. Cu acea ocazie, Paul al VI-lea s-a făcut promotorul, atât în domeniul cercetării mariologice cât și al pietății populare, al așa numitei ”via pulchritudinis” – calea frumuseții – itinerar de cercetare care pornește de la descoperirea și admirația devotată a frumuseții Mariei, considerată ca reflex al infinitei frumuseți a lui Dumnezeu însuși.

”În momentele cruciale și dificile pentru Biserică și omenire – remarcă Sfântul Părinte în mesaj – Paul al VI-lea se adresa întotdeauna Mariei, îndemnând poporul lui Dumnezeu să-i ceară mijlocirea și ocrotirea. De la ea cerea mai presus de toate darul păcii. Răsună mai actuale ca oricând cuvintele stăruitoare din scrisoarea enciclică ”Mense maio”: «Spre Maria, așadar, să se înalțe rugăciunile noastre stăruitoare, pentru a implora cu o tot mai mare ardoare și încredere harurile și favorurile ei. Ea care a cunoscut suferințele și zbuciumul de pe pământ, povara muncii zilnice, necazurile și lipsurile sărăciei, durerile Calvarului, să intervină pentru necesitățile Bisericii și ale omenirii; să asculte cu bunăvoință invocațiile de pace care spre ea se înalță din orice colț al pământului; să-i lumineze pe cei care conduc sorții neamurilor; să obțină ca Dumnezeu, care stăpânește vânturile și furtunile, să calmeze furtunile din inimile contrastante ale oamenilor și să ne dăruiască pace în timpurile noastre, pacea adevărată, aceea care este fondată pe temeliile de neclintit și durabile ale dreptății și iubirii» (nr. 11).

După Sinodul Episcopilor despre noua evanghelizare, în exhortația apostolică ”Evangelii gaudium” – continuă Papa Francisc – am încredințat la rândul meu drumul Bisericii mijlocirii materne și grijulii a Mariei, amintind tuturor credincioșilor că ”există un stil marian în activitatea de evanghelizare a Bisericii. Pentru că ori de câte ori ne îndreptăm privirea spre Maria, credem din nou în forța revoluționară a blândeții și afecțiunii. În ea vedem că smerenia și blândețea nu sunt virtuți de oameni slabi ci de oameni tari, care nu au nevoie de a-i maltrata pe ceilalți pentru a se simți importanți... Această dinamică de dreptate și blândețe, de contemplație și de mers înspre ceilalți, este ceea ce face din ea un model bisericesc pentru evanghelizare” (nr. 288).

”Să nu contenim, așadar, să învățăm de la Maria, să admirăm și să contemplăm frumusețea ei, să ne lăsăm conduși de ea care ne conduce întotdeauna la izvorul originar și la plinătatea frumuseții autentice și infinite a lui Dumnezeu, care s-a revelat nouă în Cristos, Fiul Tatălui și Fiul Mariei”.

Ca încurajare și sprijin pentru cei care se angajează să aducă o contribuție mariologică serioasă și validă, mai ales una care să parcurgă și să aprofundeze ”calea frumuseții” (via pulchritudinis), Pontiful a acordat Asociației Mariologice Interdisciplinare Italiene Premiul Academiilor Pontificale, în special pentru publicarea timp de peste 20 de ani a ”Revistei Theotokos”. În același timp, medalia pontificatului a fost acordată de Sfântul Părinte ”Centrului marian de difuziune culturală” din Mexic, unul din centrele congregației Servii Mariei.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului este de o însemnătate deosebită, nu numai pentru că aminteşte unul dintre „misterele” vieţii Aceleia care a fost aleasă de Dumnezeu să fie Mamă a Fiului său şi Mamă a Bisericii, şi nici numai pentru că „prezentarea” Mariei prefigurează „prezentarea” în faţa Tatălui Veşnic a tuturor creştinilor; această comemorare este un act concret de ecumenism, de întâlnire între fraţii din Occident şi Orient. În nota ce însoţeşte textul liturgic din Liturgia Horarum, cartea folosită de preoţii latini pentru rugăciunea zilnică, se spune: „În ziua de 21 noiembrie, ziua sfinţirii Bisericii «Sfânta Maria cea Nouă», ridicată lângă Templul din Ierusalim, sfinţire ce s-a făcut în 543, sărbătorim împreună cu creştinii din Orient «consfinţirea» prin care chiar din copilărie Maria s-a dăruit pe ea însăşi lui Dumnezeu, la inspiraţia Spiritului Sfânt, care i-a umplut sufletul cu harul său, din prima clipă a zămislirii ei neprihănite”.

Faptul aducerii de către părinţi şi a prezentării Mariei în Templul din Ierusalim nu este amintit în nici unul dintre textele sacre canonice, în schimb, este descris cu lux de amănunte în cărţile apocrife, acele cărţi foarte vechi, pe care Biserica nu le consideră ca fiind inspirate de Dumnezeu, şi deci nu sunt cuprinse în Biblie. După aceste scrieri, prezentarea Mariei în templu s-a făcut cu un fast deosebit şi, în timpul şederii ei acolo, s-au petrecut multe fapte minunate. Părinţii Mariei au promis să o consfinţească Domnului pe copila lor, spre a-şi petrece anii copilăriei în încăperile lăcaşului sfânt, participând la serviciile zilnice de preamărire a Celui Preaînalt şi învăţând înţelepciunea Sfintelor Cărţi. Conform acestei promisiuni, la vârsta de trei ani, au condus-o la Templul din Ierusalim, însoţită de un mare număr de fete ce purtau cununi pe cap şi lumânări aprinse în mâini. Preoţii templului, îmbrăcaţi în veşminte sărbătoreşti, au ieşit în întâmpinarea cortegiului şi, ca un semn al binecuvântării divine, au fost auzite melodii cereşti cântate de coruri de îngeri.

Până la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, pe care Maria, deşi atât de mică, le-a urcat singură, strălucind de bucurie şi cu inima adâncită în rugăciune. Cărţile apocrife afirmă că, tot timpul cât a stat la templu, Maria s-a hrănit cu o mâncare nepământească, adusă de îngeri, şi, spre deosebire de celelalte fetiţe, a locuit în „Sfânta Sfintelor”. Se ştie că în acest loc nu intra decât Marele Preot, şi numai o singură dată pe an. De aici putem înţelege că scriitorii apocrifelor, în dorinţa lor de a pune în lumină darurile şi lucrările dumnezeieşti din viaţa şi sufletul Mariei, au pierdut din vedere că înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu străluceşte în viaţa firească obişnuită şi în legile sfinte date de El; acesta este şi motivul pentru care Biserica nu le primeşte în Sfânta Scriptură.

În realitate, prezentarea în Templu a copilei bătrânilor Ioachim şi Ana s-a petrecut într-un cadru simplu, modest, dar luminat de razele Soarelui Mântuirii întregului neam omenesc. Fecioara Maria îşi dăruieşte lui Dumnezeu fiinţa întreagă pentru totdeauna, oferindu-i Tatălui Veşnic un suflet cu totul nevinovat, adevăratul Templu pe care încă de la începutul lumii îl căuta şi îl aştepta. Pentru creştinii evlavioşi, sărbătoarea de la 21 noiembrie este un fericit prilej de a-şi reînnoi hotărârile şi promisiunile pentru o viaţă sufletească mai adâncă.

Sursa:www.calendarcatolic.ro