Dies Domini - partea 2

4. Într-adevăr, nu poate scăpa nimănui faptul că, până într-un trecut relativ apropiat, "sfinţirea" duminicii era uşurată, în ţările de tradiţie creştină, de o largă participare populară şi de organizarea însăşi a societăţii civile, care prevedea odihna duminicală ca element constant al normelor cu privire la diferitele activităţi profesionale. Însă acum, chiar şi în ţările în care legile garantează caracterul de sărbătoare al acestei zile, evoluţia condiţiilor socio-economice a sfârşit deseori prin a modifica profund comportamentele colective şi, în consecinţă, aspectul duminicii. Am asistat la afirmarea pe scară largă a practicii "week-end"-ului, în sensul unui timp de destindere săptămânală, petrecut uneori departe de locuinţă şi caracterizat deseori de participarea la activităţi culturale, politice sau sportive, a căror desfăşurare coincide în general tocmai cu zilele de sărbătoare. Avem de-a face aici cu un fenomen social şi cultural care nu este lipsit de aspecte pozitive, în măsura în care poate contribui, prin respectul faţă de valorile autentice, la dezvoltarea omenirii şi la progresul vieţii sociale în ansamblul ei. Acesta nu răspunde doar la necesitatea odihnei ci şi la nevoia de a "sărbători", care este înnăscută în fiinţa omenească. Din nefericire, atunci când duminica îşi pierde sensul originar şi se reduce la a fi doar "sfârşitul săptămânii", se poate întâmpla ca omul, deşi în haine de sărbătoare, să devină incapabil de a trăi o sărbătoare, deoarece rămâne limitat de un orizont atât de redus încât nu-i mai îngăduie să vadă cerul.^[7]

În orice caz, ucenicilor lui Cristos li se cere să nu confunde celebrarea dumninicii, care trebuie să fie o adevărată sfinţire a zilei Domnului, cu "sfârşitul de săptămână", înţeles în mod esenţial ca un timp de simplă odihnă sau de evadare. În acest sens, este urgentă dobândirea unei maturităţi spirituale autentice, care să-i ajute pe creştini "să fie ei înşişi", în deplină armonie cu darul credinţei, gata oricând să dea socoteală despre speranţa care este în ei (cf. 1 Pt 3,15). Aceasta nu poate decât să favorizeze şi o înţelegere mai profundă a duminicii, pentru ca aceasta să fie trăită, chiar şi în situaţii dificile, într-o totală ascultare faţă de Duhul Sfânt.

5. Din acest punct de vedere, ne aflăm în faţa unei diversităţi de situaţii relativ mari. Pe de o parte, avem exemplul anumitor Biserici tinere care ne arată cu câtă fervoare poate fi însufleţită celebrarea duminicală, atât la oraşe cât şi în satele cele mai izolate. Dimpotrivă, în alte regiuni, datorită dificultăţilor de ordin sociologic pe care le-am menţionat deja şi poate şi din cauza unei credinţe prea puţin motivate, se înregistrează un procent deosebit de scăzut al participării la liturgia duminicală. În conştiinţa multor credincioşi pare a se fi diminuat nu numai sensul aspectului central al Euharistiei ci şi cel al datoriei de a-i aduce mulţumire Domnului, adresându-i rugăciuni împreună cu ceilalţi în cadrul comunităţii ecleziale.

La toate acestea se adaugă faptul că, atât în ţările de misiune cât şi în cele care au fost evanghelizate din vechime, lipsa preoţilor împiedică uneori asigurarea celebrării euharistice duminicale în toate comunităţile.

6. În faţa acestui context al noilor situaţii şi a problemelor care rezultă, pare mai necesar ca oricând să fie reluate raţiunile doctrinale profunde care stau la baza preceptului bisericesc, pentru ca toţi credincioşii să înţeleagă cu claritate valoarea de neînlocuit pe care o are duminica în viaţa creştină. Făcând aceasta, urmăm tradiţia constantă a Bisericii, care a fost reamintită cu tărie de Conciliul Vatican II atunci când a proclamat că, duminica, "credincioşii trebuie să se adune pentru ca, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu şi participând la Sfânta Euharistie, să-şi amintească de Patima, Învierea şi Slava Domnului Isus şi să mulţumească lui Dumnezeu, care `i-a renăscut la o nădejde vie prin Învierea lui Cristos din morţi (1 Pt 1,3)".^[8]

7. Într-adevăr, datoria de a sfinţi duminica, în primul rând prin participarea la Euharistie şi printr-o odihnă înnobilată de bucuria creştină şi de trăirea frăţească, este mai bine înţeleasă dacă se iau în considerare numeroasele dimensiuni ale acestei zile, asupra cărora ne îndreptăm atenţia în această scrisoare.

Este o zi care se află în însuşi centrul vieţii creştine. Dacă am repetat neobosit, încă de la începutul pontificatului meu: "Nu vă temeţi! Deschideţi-i larg porţile lui Cristos!",^[9] astăzi aş dori să vă îndemn insistent să redescoperiţi duminica: Nu vă temeţi să-i daţi lui Cristos timpul vostru! Da, să ne deschidem timpul în faţa lui Cristos, pentru ca El să-l poată lumina şi orienta. El este cel care cunoaşte tainele timpului şi ale veşniciei, şi ne încredinţează "ziua Lui" ca pe un dar întotdeauna nou al iubirii sale. Redescoperirea acestei zile este harul care trebuie implorat, nu numai pentru a trăi pe deplin exigenţele proprii ale credinţei ci şi pentru a da un răspuns concret aspiraţiilor celor mai autentice ale fiinţei umane. Timpul dat lui Cristos nu este niciodată timp pierdut, ci mai degrabă timp câştigat pentru umanizarea profundă a relaţiilor şi a vieţilor noastre.

NOTE:

^[7] Cf. Nota pastorală a Conferinţei episcopale din Italia "Il giorno del Signore" (15 iulie 1984), nr. 5: Enchiridion C.E.I. 3, nr. 1398.

^[8] Constituţia despre liturgie Sacrosanctum Concilium, nr. 106.

^[9] Omilie cu ocazia inaugurării solemne a pontificatului meu (22 octombrie 1978), nr.5: AAS 70 (1978), p. 947.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
www.arcb.ro

E luna cadourilor...

10 legi pentru cei care ofera cadouri

1. Sa nu cumparam pentru noi!

S-ar putea ca noi sa ne dorim caseta video cu cele mai noi exercitii de aerobic, insa totusi e bine sa-i cumparam altceva nepoatei noastre despre care se stie ca ii e greu sa apese si butonul de la lift.

2. Sa evitam cadourile care tind sa transmita ceva!

Sa nu ne surprindem partenerul de viata cu o carte de bucate a zece oara daca tot nu reuseste sa prepare ceva comestibil.

3. Sa avem grija cu lucrurile de care ne-am plictisit!

Numanui nu-i place sa primeasca un bibelou care ne plictiseste... Si nu in ultimul rand... s-ar putea sa ajunga iarasi la noi constituind un cadou neasteptat...

4. Surprize "fara rost"!

Sa nu-i cumparam partenerului de viata sosete sau pijama sau vreun ustensil de bucatarie. Fiecare sotie isi doreste ceva care constituie cadou pentru o femeie si nu pentru o gospodina.

5. Sa oferim ceva confectionat de catre noi!

Cateodata este o idee buna sa oferim ceva fie si o nimica toata, facuta de mainile noastre. O fotografie marita si inramata cu nepotelul cel mai mic constituie un cadou de neuitat pentru bunici.

6. Sa nu oferim lucruri intime in fata familiei!

Daca pur si simplu nu ati reusit sa rezistati tentatiei si ati cumparat lenjeria de corp cu ingerasi pentru partener, este mai bine daca nu i-l inmanati in fata soacrei...

7. Sa fie personalizat...

Nu-i cumparati bunicii bluza galben neon si sa stiti ca nu toti se dau in vant dupa cartile tip Sandra Brown chiar daca la dumneavoastra va place la nebunie. Si de ce nu ar fi bine sa cumparam prietenilor bilete in loja principala la piesa de teatru pe care doresc atat de mult sa o vada?

8. Sa avem grija cu colectionarii!

Daca persoana careia dorim sa-i oferim cadou pastreaza inca bauturile de Craciun sau cestile ceramice colorate sa avem grija sa nu mai adaugam una la colectie.

9. Dumneavoastra v-ati bucura pentru asa ceva?

Daca aveti intrebarea aceasta in minte atunci cand faceti cumparaturile, atunci cu siguranta nu veti cumpara copilasului pistolul acela cu care s-ar juca cat e ziua de lunga si al carui sunet cu siguranta v-ar innebuni.

10. Sa pastram masura...

Sa nu oferim cadouri prea scumpe pentru ca putem pune persoana careia ii facem cadou intr-o situatie neplacuta. Cadourile pot duce vrand nevrand la tendinta de licitare.

10 legi pentru cei care primesc cadouri

1. Sa pastram regulile de politete!

Cadourile trebuiesc deschise de indata ce sunt primite si trebuiesc multumite personal, telefonic sau prin vechiul obicei al cartii postale. Ajunge si trei cuvinte: "Mii de multumiri!"

2. Sa nu exageram in a fi surprinsi!

Sa nu spunem cu o picatura de ironie in voce ca "Nu trebuia!" atunci cand desfacem pachetelul ornat cu grija care contine doua perechi de ciorapi nylon ieftine primite in dar de la matusa. Sa ne gandim ca a cumparat-o din putina ei pensie si a oferit-o din inima.

3. Sa nu ne prefacem a fi fetita timida!

Sa nu strigam din gura mare: "Ai innebunit? E de-a dreptul fantastic!" cand prietena de suflet a zecea oara ne ofera acelasi ulei de corp care are un miros insuportabil!

4. Sa nu intrebam daca nu cumva o putem schimba!

Daca la desfacerea cadoului observam bluza verde cu mov in care ne-ar veni greu sa o imbracam si pentru a scoate gunoiul din casa sa nu strigam cu bucurie "Este chiar culoarea mea preferata!"

5. Nu are nici un rost sa fim prea politicosi!

Daca familia ne considera o fire de exceptie si de fiecare sarbatoare ne ofera ceva foarte modern si de neutilizat, pe cand ceilalti membrii isi primesc cadourile dragute sa nu ne omoram cu multumiri doar din politete. Asa si data viitoare ne va astepta acelasi dar avantgardist.

6. Sa fim sinceri!

Daca partenerul de viata si-a stricat toti banii cumparandu-ne un cardigan rosu, sa-i spunem cu sinceritate ca nu ne sta bine acest fazon ca sa evitam intrebarea: "De ce nu porti niciodata cardiganul pe care ti le-am cumparat eu?"

7. Sa prevenim ideile celor care ne ofera cadouri!

Cand desfacem pachetul si vedem farfuria cu motive mitologice pe care ne-a cumparat-o sora, sa nu-i dam timp sa ne spuna sa o agatam deasupra patului. In prima clipa sa spunem: "In asta imi voi tine demachiantele!"

8. Exista o solutie: sa o spargem...

Daca nasa va intreba de ce niciodata nu vede portelanul pe care l-a cumparat in cadou atunci cand ne viziteaza sa nu ne prefacem prea tare ca ne pare rau ca l-am spart pentru ca am putea sa primim iarasi acelasi dar!

9. Sa dam mai departe!

Daca primim ceva de nesuportat avem o sansa sa scapam de acesta, sa-l dam mai departe! Insa sa nu spunem: "Va fi bine si acesta pentru cineva" atunci cand cel care ni l-a oferit e prezent.

10. Un ultim sfat: sa ne razbunam !

Prietena in fiecare an ne aduce o carte plictisitoare. Sa-i oferim si noi un parfum oribil, spunand: "Are un miros minunat, te vei bucura si tu!". (S-ar putea sa ne pierdem prietena de tot, dar poate asa vom scapa si de un lucru de prisos de sub brad.)

Sfaturi de cadouri

1. Bijuterie

Fiecare femeie, mama, matusa, soacra, sotie sau logodnica se va bucura de o bijuterie frumoasa, fie aceasta lantisor, cercel, bratara sau chiar inel.

2. Jurnal

Cadou ideal pentru adolescentele care isi pot ascunde secretele pastrate cu grija in acesta.

3. Ceas

Un ceas de perete constituie un cadou de neuitat pentru orice familie. Insa daca cumparati ceasuri de mana pentru cineva, aveti grija, pentru indragostiti inseamna dragoste eterna.

4. Pijama

Puteti alege din mai multe tipuri de material: bumbac moale si calduros pentru copii sau matase fina pentru pretentiosi. Sa aveti grija insa cu culoarea. Si aceasta trebuie sa se potriveasca personalitatii persoanei careia ii este oferit cadoul.

5. Caciula, fular

Baietii si iarna prefera sapca de baseball, insa daca alegem un model si o culoare corespunzatoare se vor bucura si pentru acest cadou.

6. Cutie pentru bijuterii

O cutie pentru bijuterii este un cadou excelent pentru orice femeie, mai ales daca si contine ceva...

7. Vaza

Un exemplar antic frumos ornat va face bucuroasa o gospodina, fiind in acelasi timp utila si decorativa.

8. Elemente de decoratie

Sa aveti grija ca acestea sa fie alese cu gust. Trebuie sa va asigurati inainte de faptul ca persoanei careia i le oferim le place. Fie acesta bibelou, vaza sau o statuieta, trebuie sa poarte amprenta bunului gust.

9. Ceasca

Puteti alege din mai multe forme si culori, insa cestile cu inscriptii personalizate pot aduce multa bucurie pentru orice persoana care consuma ceai sau cafea in fiecare zi.

10. Muzica

Fie ca alegeti CD, caseta sau placa muzicala, fiti siguri ca ceea ce ati ales va corespunde gustului persoanei pentru care ati cumparat cadoul.

11. Parfum

Un parfum este un cadou ideal - atat pentru femei cat si pentru barbati. sa aveti grija sa alegeti produse de calitate. Un parfum ieftin si cu miros neplacut nu este chiar cadoul despre care viseaza fiecare.

12. Bluze, camasi

Constituie un cadou de care se bucura fiecare dintre noi, mai ales daca este modelul, culoarea si materialul preferat. La aceste trei lucruri trebuie sa fim atenti atunci cand le alegem.

14. Rama pentru fotografii

Putem gasi mii de forme si modele, perfecte pentru orice gust si personalitate. Daca rama contine si o fotografie, aceasta va fi o bucurie si mai mare.

15. Puzzle

Un puzzle este un cadou excelent pentru persoanele cu rabdare multa. Alegeti un model frumos, insa aveti grija, daca este din multe bucati, sa fie totusi posibil de asamblat.

Sursa: http://www.scribd.com/doc/7779787/Despre-cadouri

Vaticanul va beatifica un martir din România

Episcopul martir Johann Scheffler va fi proclamat, anul viitor, pe 3 iulie, Fericit al Bisericii Catolice. Congregatia pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican este aproape de finalizarea dosarelor de beatificare ale martirilor Bisericii Catolice din Romania, care au suferit pentru credinta in timpul comunismului, relateaza Romania Libera in editia online.

IPS Gyogry Jakubinyi, arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, a declarat pentru Romania Libera ca la ceremonia de beatificare va lua parte, in calitate de reprezentant al Papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor.

De asemenea, la aceasta ceremonie vor participa toti episcopii catolici din Romania, precum si alti inalti prelati, invitati special la slujba de beatificare.

Pentru ca cei mai multi credinciosi care au fost pastoriti de episcopul Johann Scheffler erau de origine maghiara, la ceremonie va fi cu siguranta invitat cardinalul Peter Erdo, primatul Ungariei.

Papa Benedict al XVI-lea a aprobat in iule 2010 decretul de beatificare a episcopului Johann Scheffler, care va fi pomenit de maghiarii satmareni sub numele de Fericitul Janos Scheffler.

Initiatorul procesului de canonizare a fost regretatul episcop Pal Reizer. Procesul de canonizare a inceput dupa caderea comunismului, la reinfiintarea Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare.

Foto: dailymail.co.uk

Sursa: http://www.a1.ro/news/extern/vaticanul-va-beatifica-un-martir-din-romania-137591.html

Cine a fost Johann Scheffler?

Johann Scheffler a avut un destin neobişnuit. El a venit pe lume în anul 1887, într-o familie de ţărani şvabi din satul Cămin, colonizaţi în timpul împărătesei Maria Tereza în zona Sătmarului. Familia sa era săracă, cu 10 copii, iar şansele ca ei să poată urma şcoli înalte erau aproape de zero. Însă preotul paroh Imre Soltesz a remacat inteligenţa neobişnuită a tânărului Johann Scheffler, pe care l-a susţinut să urmeze studii la Gimnaziul Catolic din Satu Mare şi la Seminarul Teologic. El era atât de înzestrat cu inteligenţă, încât a urmat concomitent clasa a VIII-a de gimnaziu şi prima clasă a Seminarului. După Seminar, el a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Budapesta. Pe 6 iulie 1910, Johann Scheffler a fost hirotonit preot, în satul natal, de către episcopul Tibor Boromissza. La început, Johann Scheffler a fost numit capelan în satul Ciumeşti, pentru a cunoaşte viaţa de preot pe cea mai umilă dintre trepte.

Apoi, a fost trimis ca student la Roma, ca bursier al Collegium Teutonicum Santa Maria Dell Anima, destinat de Vatican studenţilor de limbă germană. Totodată, Johann Scheffler a devenit student al Universităţii Gregoriene, la secţia de ştiinţe juridice. Pentru că a obţinut summa cum laudae la toate disciplinele studiate, el a primit o medalie de aur şi titlul de doctor, în anul 1912. Johann Scheffler s-a întors la Satu Mare, unde a lucrat în cadrul Episcopiei, apoi ca profesor de teologie în Ungheni. În anul 1915, el s-a întors la studii, la Universitatea Peter Pazmany de la Budapesta. Aici, el a obţinut titlul de doctor în teologie, tot cu calificativ maxim. Episcopul său l-a numit apoi director al Colegiului Catolic Regal. După Unirea Transilvaniei cu România, Johann Scheffler a devenit paroh în Moftin, dar şi profesor de drept canonic la Satu Mare. În anul 1930, dieceza de Satu Mare a fost unită cu cea de Oradea, iar facultăţile de teologie din cele două dieceze au fuzionat. Johann Scheffler s-a mutat la Oradea.

În anul 1940, el a fost numit profesor al Universităţii din Cluj, după ce Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria horthystă. În anul 1942, după reînfiinţarea Episcopiei de Satu Mare, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop pe Johann Scheffler. După doar două zile, el a devenit şi administrator apostolic al Diecezei de Oradea.

n timpul războiului, episcopul şvab a luat apărarea evreilor din diecezele pe care le conducea, pentru a nu fi trimişi în lagărele naziste. Unii dintre evrei au fost salvaţi de episcop. După anul 1945, el a trebuit să ia apărarea şvabilor, ameninţaţi cu deportarea în lagărele sovietice. De asemenea, el a intervenit pentru eliberarea episcopului greco-catolic de Baia Mare, Alexandru Rusu, care fusese arestat de Securitate. În anul 1950, toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România erau arestaţi, cu excepţia lui Johann Scheffler. Însă şi el a fost arestat, în cele din urmă, şi a ajuns în Penitenciarul Jilava. Aici, el a murit, la 65 de ani, în data de 6 decembrie 1952. Vestea morţii sale a ajuns la Satu Mare abia în anul 1953. În anul 1956, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în cripta din Catedrala din Satu Mare.

Beatificare controversata

In octombrie, un alt roman a fost beatificat de Vatican. Este vorba despre episcopul Szilard Bogdanffy, iar decizia de beatificare a fost controversata in Romania.

Episcopul Szilard Bogdanffy s-a nascut pe teritoriul Serbiei, insa a urmat cursurile scolare la Timisoara. In anul 1929, el s-a inscris la Seminarul Teologic din Oradea. Tanarul Szilard Bogdanffy a fost hirotonit preot in anul 1934. Apoi, el a activat ca profesor si preot in Oradea.

Mai multe date, vizitează: Episcop de Oradea controversat, beatificat de Vatican

In anul 1939 preotul a fost arestat, dupa ce serviciile secrete romanesti au primit informatia ca ar fi pregatit o organizatie secreta a maghiarilor din Valea lui Mihai, indreptata impotriva Romaniei.

Sursa: http://www.ziare.com/stiri/eveniment/vaticanul-va-beatifica-un-martir-din-romania-1063001 și
http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/martir-din-romania-beatificat-de-vatican-210126.html

Proces ecleziastic

Beatificarea sau canonizarea martirilor sau a altor persoane au loc în urma unui adevărat proces ecleziastic. Prima fază a acestui proces are loc în dieceza romano-catolică sau în eparhia greco-catolică în care a trăit candidatul la beatificare sau la canonizare. În cazul în care este finalizată faza pe episcopie a procesului cu o rezoluţie pozitivă, dosarul este trimis la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor la Vatican. După finalizarea procedurii, care seamănă cu cea a unui tribunal laic, Congregaţia poate propune beatificarea sau canonizarea candidatului, iar decretul trebuie aprobat de Papă. Ca regulă, beatificarea precede canonizarea, însă Sfântul Părinte poate decide direct canonizarea unui sfânt. Cei care sunt beatificaţi sunt sfinţi „locali", celebraţi în episcopia lor, iar cei canonizaţi sunt celebraţi de întreaga Biserică Catolică, din toată lumea.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/martir-din-romania-beatificat-de-vatican-210126.html

Întâlnirea din pustie de George Petrovai

Corul îngerilor

Domnul este pretutindeni,

în ce-a fost şi-n ce va fi;

lăudată-I fie vrerea

prin puterea de-a iubi.

Căci Iubire El se cheamă

şi din ea ne-a zămislit –

cu iubire, de aceea,

de noi este răsplătit.

Lăudaţi şi cîntaţi

şi vă bucuraţi:

Fiul este printre voi,

Lui vă închinaţi!

Facerea omului

şi neascultarea acestuia

În vremuri depărtate ce n-au determinare,

căci timpul şi cu spaţiul n-aveau vreo-nfăţişare,

când haos era totul şi formele dormeau

iar siderale blocuri în negură pluteau,

atunci neantul sumbru fu prins de tulburare,

simţind în nefiinţă-i un zvon de perturbare:

Era voinţa fermă a logicii supreme,

pornită să aşeze materia în vreme;

să pună frontiera între nimic şi este,

aşa ca nefiinţa s-ajungă de poveste.

Doar Duhul fără stare zbura prin ne-nchegat

şi-şi rumega proiectul ce-abia era schiţat:

cum fi-va Universul perfect alcătuit,

având în El pornirea, dar fără de sfârşit,

şi cum micuţa Terra la urmă va rodi

viaţă şi-nfrăţire prin vrerea de-a iubi.

În cele şase zile cât facerea decurse

- de fapt întinse epoci din infinit desprinse -

creată fu lumina şi lumea-nsufleţită

pentru întâiul cuplu, ‘nainte de ispită,

fiinţe nepătate din lut întruchipate

şi-n Paradis fixate, fără dureri sau moarte.

Părea că se atinse umanul ideal,

de şarpele-ispită n-ar fi produs scandal

cu-ndemnul său ca Eva din măr să ciugulească

şi-a sa asigurare că n-avea rău să iasă.

Dar cum se încălcase porunca ascultării,

îndată şi perechea fu-n prada disperării

după pe veci pierduta Edenului grădină

şi-a ambilor zvârlire în suferinţi şi-n tină...

În logica firească acestei lumi coruptă,

unde şi hâda moarte şi timpul rău se-nfruptă

din viul fără vină şi-a omului viaţă,

şi fiii lui Adam dedatu-s-au la harţă,

iar Abel fu ucis de crudul Cain pe dată,

ca fratricidul sânge pe om să se abată.

Nici alte generaţii n-au fost mai acătării,

de-ar fi s-avem în minte cetăţile pierzării

- Sodoma şi Gomora, corupte şi-ndrăcite -

ce-n smoală şi pucioasă pieiră nimicite;

ori oamenii din vremea lui Noe fericitul,

pe care, meşterind la arcă, îi amuza cu textul

că fi-va catastrofă printr-un noian de ape,

ca răii să se-nece şi bunii doar să scape...

Văzând, dar, Preaiubitul că omu-i fără vlagă

când mântuirea-i cere ca firea să şi-o dreagă,

trimise pe Pământ pe Fiul său curat,

ca omului să-i fie exemplu de urmat

în lupta inegală cu Duhul luciferic,

ce lumea strânge-n braţe c-un râs mefistofelic.

Iisus în pustie

Trecut-au zilele de post

şi eu sunt pregătit

să intru-n astă lume,

de sarcini să m-achit.

Nu-i greu de presupus

că nu-mi va fi uşor

pe oameni să-i conving

că-s izbăvirea lor

în dubla-mi ipostază

de Om şi Dumnezeu:

lucrarea va avea succes

de ei se vor iubi mereu.

Te rog, Atotputernice Părinte,

să fim ce-am fost mai înainte,

ca oamenii să-i reclădim

smulgându-le păcatele din minte!

Apare Lucifer

Ah, ah, ce revedere!

Deşi ştiam că vei veni,

nicicând nu mi-am închipuit

că-ntr-un pustiu ne-om întâlni.

De fapt mi-i absolut egal

că-i munte, sat sau o câmpie;

ne-am întâlnit şi-i îndeajuns

pentru-mpăcare şi frăţie.

Căci, ştii prea bine, suntem fraţi

şi-un Tată-avem noi amândoi –

m-am săturat de ştrengărit,

vreau să mă-ntorc ‘napoi la voi.

Am obosit tot alergând

pe globul ăsta mititel;

mi-e dor de zări nemărginite,

mi-e dor să-L întâlnesc pe El!

Îmi e de-ajuns cât m-am luptat

cu inerţia omului,

ca etica să-i bag în cap

prin forţa argumentului,

cum că ce-i bine nu e rău

pentru umana existenţă.

Căpăţânos şi nărăvit,

e incapabil de esenţă,

dar vrea s-arate cine-i el,

din negru, alb făcând pe dată –

e-un încrezut şi un mişel

şi Terra mă scârbeşte toată.

Îmi place mult din Carte pilda

cu fiul rătăcit şi-ntors –

nu vreau viţelul gras ofrandă,

deşi mă simt de vlagă stors.

Mi-e dor de terciul de acasă

ca de-un ospăţ îmbelşugat;

vreau să mă-ntorc, dar nu pe geam,

ci ca un fiu ce-a fost iertat...

Iisus: Mă uit la tine şi mă mir

că ai rămas precum te ştiu:

rebel şi mândru peste poate,

cu capu-n nori şi cam diliu.

Şi-acum, când dat-ai peste cap

universala armonie

cu pofta de-a sui mai sus

de Cel ce-n veci El o să fie,

Unicul Sie-şi pe măsură,

acum ai vrea să fii iertat,

ba chiar iubit ca la-nceput

după ce-n rău eşti împărat.

Dar chiar de-ar fi să ţi se ierte

semeţul Everest al preatrufiei,

nu văd naivul să te creadă

că poţi fi robul dragostei şi-al milei.

În mii de veacuri ţi-ai rodit

doar vrerea fără-ngrăditură;

cum poţi să fii ce n-ai dorit,

când te-ai pierdut de-atâta ură?

Lucifer: De mie-mi spui că-s neschimbat,

răspunde-ţi-oi cinstit îndată:

rămas-ai cum ai fost cândva,

doar fiul bun de lângă Tată.

Nu cred să fie-o reuşită

- şi fericire nici pe-atât –

ca-n veşnicii fără de număr

sa faci ce Altul ţi-a sortit,

să fii, adică, fără vrere,

ca numai vrerea Lui s-o faci –

decât în rai şi fără vlagă,

mai bine-n iad şi printre draci!...

Dar tu te-ai resemnat să stai

în umbra cosmicului Tată

şi să-L aprobi fără crâcnire

cu îngerescul cor deodată.

Fireşte că-i mult mai comod

să execuţi ce s-a decis

şi-n veci să nu-ţi pui întrebări,

chiar de-i lucrarea un abis,

aşa ca omul, conceput

din lut după divinul chip,

astfel ca el să cadă-n cer

spre-Acel abis ce-i arhetip.

Văzându-şi Tatăl neizbânda

cu jucăria zisă om,

pe care eu am dibuit-o

c-aspiră l-al ştiinţei pom,

te-a-nsărcinat să-i fii aproape

şi să-l salvezi cu orice preţ,

chiar de va fi ca în final

să fii taxat ca natăfleţ

pentru credinţa îndurării

şi scopul său mântuitor,

ce doar pieirea-ţi pregăteşte

după un chin întristător.

Din nou se-adevereşte faptul

- deşi-s de viclenie bănuit –

că-l ştiu pe om până-n rărunchi,

cum Făcătoru-n veci nu l-a citit.

Păcat de tine, biet naiv,

că vezi în om o şansă de-afirmare!

El nu-i ce speri, e cel ce e:

un prefăcut cu-apucături barbare...

Iisus: Vade retro, şi mă lasă

cu sfaturile-ţi ipocrite!

N-ai să m-abaţi din calea mea

cu ispitiri meşteşugite.

Lucifer: M-am aşteptat l-acest răspuns

ce-ţi ilustrează sârguinţa.

Dar cum eşti gata de-o lucrare

unde-ţi vei pierde zelul şi fiinţa,

mă văd dator să te anunţ

că firea omenească-i diferită

de cum se vede ea din cer,

căci logica umană-i cam trăznită.

Principii antagonice suntem

şi-aşa vom fi în veac de veac –

ce ţie-ţi place, eu urăsc

şi-n a ta ură mă complac.

Iisus: Parcă vroiai să te întorci

la cei ce îţi inspiră silă –

eşti lunecos precum un şarpe

şi mă-nfiori, dar mi-i şi milă...

Lucifer: Doar pulsul l-am luat prin tine

la preacelesta atmosferă

şi-am înţeles că staff-ul tot

pe veci m-a izgonit din sferă.

De fapt nu-i greu de priceput

chiar pentru mintea ta înceată,

că niciodată nu pot sta

opusele principii laolaltă:

nici adevărul cu minciuna

nu pot trăi îmbrăţişaţi,

după cum binele cu răul

nu se iubesc ca nişte fraţi,

deşi se spune cu dreptate

că-n orice rău e şi un bine

şi că supremul Adevăr

din părţi de adevăr provine.

Dar Bine, Adevăr, Frumos

sunt pentru om de neatins –

doar crezul tău va demonstra

că-n Tatăl totul e cuprins.

Mai bine, însă, mă opresc

din speculaţii inutile,

ce-s pâinea filosofilor

şi-a sfinţilor cu minţi futile...

Vreau să te-ntreb de eşti dispus

să facem cuplu redutabil

şi ca-n tandem, eu prima roată,

a doua tu-n rulaj stabil.

De te-nvoieşti, vei stăpâni

întreg Pământul până-n veac:

cu munţi, câmpii şi cu fiinţe

care încântă sau displac...

Iisus: Refuz să cred c-am auzit

asemenea enormităţi –

să piei din faţa mea, Satano,

şi-n veci de veci să nu te-arăţi!

Lucifer: Întreaga lume să constate

c-am vrut să-mpac ce-i despărţit,

dar m-am izbit de zidul surd

al cerului încremenit.

(Dispare cu un ultim hohot de râs mefistofelic.)

Corul îngerilor

Lăudaţi şi cântaţi,

Fiu-i pe Pământ!

Prin El veţi fi mântuiţi

şi prin Duhul Sfânt.

Sursa: http://www.revistanoinu.com/Intalnirea-din-pustie.html

A apărut broşura „Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2011”

16.12.2010, Iaşi (Catholica) - Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor este celebrată an de an în perioada 18-25 ianuarie. Această practică a început încă din 1908, la propunerea lui Paul Wattson. Cu ocazia acestui moment de rugăciune, în fiecare an, se realizează o broşură care propune un model de celebrare ecumenică a cuvântului lui Dumnezeu. Tema rugăciunii pentru unitatea credinţei de una viitoare este „Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune” (cf. Luca 2,42).

Broşura, apărută recent la Editura Presa Bună din Iaşi, conţine o introducere la celebrarea ecumenică, un model de celebrare ecumenică, texte biblice, meditaţii şi rugăciuni pentru fiecare zi din octava de rugăciune, o serie de rugăciuni suplimentare, prezentarea contextului ecumenic din Ierusalim, lista temelor Rugăciunii pentru unitatea creştinilor din perioada 1968-2011, câteva date importante din istoria Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi o schemă pentru celebrările ecumenice în Bisericile Catolice. Textele din această broşură au fost pregătite de un grup de responsabili creştini din Ierusalim. Aceştia s-au reunit la invitaţia Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Cei interesaţi de broşura „Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2011” o pot comanda la preţul de 5 lei scriind la libraria@ercis.ro.

Sursa: http://www.catholica.ro/2010/12/16/a-aparut-brosura-rugaciune-pentru-unitatea-crestinilor-2011

Mitul îngerilor cu părul creţ de Chialda Radu Vasile

Cândva, departe în timp, când încă oamenii vorbeau cu îngerii aşa cum comunicăm noi astăzi unii cu ceilalţi, când ideea unui Turn Babel nici măcar nu îşi avea sens, când uriaşii erau la fel de mari ca îngerii, când îngerii încă mai primeau rugăciuni de la oameni, atunci, trăiau într-un târg mititel de munte un tată creţ şi o fiică la fel de creaţă.

Tatălui creţ i se spunea printre oamenii locului Creţul, iar fiicei sale, o minune de fată, i se spunea Creţulina. Soţia Creţului şi mama Creţulinei părăsise de ceva vreme timpul oamenilor şi se urcase la Creatorul ei să-i stea alături, însă lăsase pe lume o fetiţă în care semănase toate lucrurile bune şi toate lucrurile frumoase. Tatăl şi fiica sa locuiau într-o colibă îngustă la marginea târgului şi munceau pământul din spatele acesteia, cultivând ridichi uriaşe pentru locuitorii din părţile nordului, unde se spunea că locuiesc îngerii.

Târgoveţii nu îi prea simpatizau şi îi ameninţau cu furcile şi topoarele lor pentru că erau blonzi şi creţi, pentru că erau din familia ultimilor uriaşi ai Pământului şi pentru că erau tare frumoşi şi curaţi, îmbrăcaţi în straie de piele şi ţesături de mătase. Dar lor nu le era frică de târgoveţii care începeau să semene din ce în ce mai mult cu oameni de-ai stepei, oameni cu înfăţişare fioroasă şi violenţi din fire, care au fost uitaţi de îngeri din pricina comportamentului lor şi care veneau des prin târg, distrugând tarabele vânzătorilor paşnici şi prădând trecătorii de giuvaierurile ce le aveau asupra lor. Târgoveţii nu le mai agreau prezenţa, iar frica de uriaşi nu mai era demult prezentă în sufletele lor. Cu toate acestea, nimeni nu îndrăznea să se apropie de gospodăria de la marginea târgului, acolo unde uriaşii erau în siguranţă şi feriţi de furia oamenilor.

Nu erau singurii uriaşi din lume. Se zvonea că la capătul lumii începeau să se adune toţi uriaşii pentru a pleca împreună din lumea pe care oamenii răi începeau să o descopere şi să o cucerească. Se auzise că nu mai este loc de ei într-o lume a oamenilor care începeau să fie din ce în ce mai mici. Dar Creţul şi Creţulina încă mai sperau în bunătate şi cărau tribut din cetatea acestora înspre nord, acolo unde numai ei ştiau că locuiesc îngerii lumii.

Ei le duceau îngerilor ridichi uriaşe. Dar nu orice fel, ci unele deosebite. Acestea creşteau din rugăciunile oamenilor. Şi oamenii se rugau pe atunci atât de mult încât ridichile nu se mai opreau din a creşte. Oamenii credeau că aceste ridichi sunt otrăvite, la fel şi pământul din care creşteau, iar uriaşii le otrăveau dinadins pentru ca ei să nu le fure. Pline de atâtea rugăciuni îngerii le devorau şi trimiteau rugile oamenilor Creatorului lor. Habar nu aveau oamenii ce rol aveau uriaşii. Aceştia erau cărăuşii rugăciunilor. Erau singurii care mai ştiau unde locuiesc îngerii.

Într-o bună zi, tatăl îi zise frumoasei sale fiice că în grădină a apărut un nou soi de ridiche, una foarte mică, zbârcită şi găunoasă, iar toate celelalte îi spuseseră că nu vor să mai crească. Atunci, Creţulina, care nu numai că era foarte frumoasă şi inimaginabil de bună, dar şi foarte deşteaptă şi iscusită în toate, îi ceru tatălui său să culeagă toate ridichile din grădină şi să aştepte până a doua zi de dimineaţă, să vadă dacă mai cresc altele. Aşa a făcut Creţul, a smuls toate ridichile din grădină şi le adusese în faţa Creţulinei. Aceasta a întrebat pe fiecare în parte de ce nu mai vor să crească. Toate au răspuns că nu mai au din ce să se hrănească. Pământul nu se mai roagă. Ici, colo, câte un om drept care le mai hrănesc şi atât. Toţi oamenii au devenit foarte răi.

– Iar tu, draga mea ridiche?... Tu ce ai să îmi povesteşti? Tu de ce ai crescut aşa? Cu tine ce s-a întâmplat? întrebă Creţulina pe cea mai urâtă dintre ele, pe cea zbârcită şi găunoasă.

– Eu am fost otrăvită. Cineva s-a rugat strâmb şi am primit din partea lui un vierme care m-a măcinat din interior. Cineva a-aruncat-otrava-în-lume şi m-a spurcat. Oamenii nu mai ştiu să se roage… Blasfemie curată.

Atunci, Creţulina cea frumoasă i-a spus tatălui său că lumea aceasta păşeşte din ce în ce mai mult înspre prăbuşire şi abis, iar locul lor printre oameni nu mai are rost. Creţulina presimţi că vremea lor a apus. Aşteptară totuşi încă o noapte în coliba lor de la marginea târgului, sperând că recolta de ridichii din ziua următoare îi va ajuta să ia decizia finală. Dar loc pentru surprize nu mai era. Dimineaţa nu mai aduse în grădină nici o ridiche, iar Creţul şi fiica sa se hotărâră să facă totuşi un ultim drum spre nord, spre tărâmul îngerilor, în speranţa că Mai Marele Îngerilor le va da un sfat.

Zis şi făcut. Hotărârea era irevocabilă. Au încărcat în căruţa lor de lemn ultima recoltă de ridichi, au îmbrăcat straie luminate aşa cum le era portul, au înhămat cel mai vrednic armăsar, au luat cu ei doar ce le era de folos pentru călătorie şi au plecat pe ultimul lor drum prin târg spre lumea îngerilor, fără să privească înapoi, ca două suflete uriaşe, demne de rostul lor în lumea oamenilor. Era o primăvară frumoasă la plecarea lor, copaci înfrunziţi de scurtă vreme, păsări ce cântau natura plină de viaţă şi-un cer de o seninătate albastră ieşită din comun. Lăsară în urmă o colibă în care au trăit vreme de sute de ani şi o gospodărie frumoasă cu o grădină în care odinioară creşteau cele mai mari ridichi din lume; un nor negru, care acoperea tot ce lăsau în spate.

Drumul spre tărâmul locuit de îngeri era destul de lung. Aveau de mers vreme de-o primăvară întreagă. Dar lor nu le era frică de trecerea timpului, erau obişnuiţi cu drumurile înspre lumea îngerilor, doar cărau rugăciunile oamenilor de când se ştiau. În drumul lor, Creţul îi spusese fiicei sale că bunicul său trăise mai bine de 1200 de ani printre oameni şi avusese ocazia să participe la o mie două sute de pagini din istoria omenirii, iar tatăl său trăise aproape 1000 de ani şi participase la construirea Oraşului de la Capătul Lumii, Oraşul Uriaşilor, cel mai mare oraş construit vreodată. Creţul avea abia 500 de ani şi era un simplu crescător de ridichi, iar fiica sa doar 200 de ani şi singura ei avere nu era decât frumuseţea, bunătatea şi iscusinţa. Vremea lor era pe sfârşite, iar ei nu participaseră încă la nici un eveniment major din viaţa omenirii.

Trecuse primăvara, iar drumul lor se apropia de final. Aşteptau cu nerăbdare să-i întâlnească pe îngeri. Atunci, când nu mai aveau decât scurt drum până la cetatea îngerilor, înţeleapta Creţulina a profeţit. A lăsat blestem asupra lumii oamenilor: să nu ştie când le va veni sfârşitul decât atunci când vor fi pregătiţi să afle, să nu afle niciodată locul cu îngeri decât atunci când sunt cu adevărat curaţi la suflet, să nu cunoască Oraşul de la Capătul Lumii decât atunci când vor fi sufletele lor dedicate întru totul credinţei în Creatorul lor. În veci aşa să fie.

Lumea îngerilor era plină de alb, plină de putere şi de măreţie. Călătoria ultimilor uriaşi în slujba omenirii luase sfârşit. Măreţia lor era comparabilă cu cea a îngerilor. La fel ca uriaşii, îngerii erau fiinţe semeţe, spirite mult mai înalte decât ale oamenilor, sau ale uriaşilor. Mai Marele Îngerilor ştia că vor veni şi îi aştepta la marginea împărăţiei pentru a-i primii cum se cuvine pe cărăuşii de rugăciuni. De la marginea împărăţiei îngerilor şi până la Palatul de Cremene au fost primiţi de toţi îngerii cu aripile deschise, cu parfum de bucurie, cu ninsoare de ovaţii. Au fost primiţi ca ultimii eroi ai vechii omeniri.

Creţul şi Creţulina le dădură îngerilor ultimele rugăciuni ale oamenilor şi le împărtăşiră decizia lor de a nu se mai întoarce în târgul pe care l-au părăsit cu o primăvară în urmă. Doreau să li se alăture celorlalţi uriaşi în Oraşul de la Capătul Lumii, acolo unde niciodată omul nu va ajunge nici cu gândul, nici cu pasul. Vestea aceasta îi nelinişti pe îngeri şi îi întristă mult. Ridichile erau într-adevăr puţine şi sărace, devenea evident că atunci se împlinea prima cădere a omului în uitare. Îngerii aveau însă altă misiune în lume, aceea de a călăuzi omul fără nici o condiţionare, atât în vremuri bune pentru el cât şi în vremuri grele.

Mai Marele Îngerilor nu le îngădui ultimilor cărăuşi de rugăciuni să se alăture locuitorilor Oraşului Uriaşilor până ce nu vor accepta cele mai frumoase daruri îngereşti pentru ceea ce au făcut în slujba oamenilor şi a Creatorului lor. Uriaşii acceptară cinstirea îngerească pentru truda lor în lumea oamenilor. Mai Marele Îngerilor ceru supuşilor săi să pregătească cea mai fastuoasă ceremonie întâlnită vreodată.

– Ţie, uriaşule, pentru că faci parte dintr-o familie cu tradiţie în cartea istoriei omenirii, îţi dăruiesc viaţă veşnică, îţi dăruiesc acest Palat de Cremene, îţi dau în slujbă toţi piticii şi elfii, îţi dau puterea de a aduce bucuria în sufletele oamenilor, puterea de a-i face fericiţi şi de a-i uni în spirit de sărbătoare, îţi dăruiesc ţinutul renilor şi tot nordul Pământului, te numesc Lordul Zăpezilor şi Fulgilor de Nea. Primeşte acest dar uriaşule cărăuş de rugăciuni…

Şi Creţul, plecându-şi capul în faţa Mai Marelui Îngerilor, primi darul şi se învoi să împlinească noua sa misiune.

– De acum vei fi cunoscut printre noi drept Îngerul Bucuriei, oamenii îţi vor spune Moş Crăciun. Primeşte de la mine puterea de a dărui.

Apoi Mai Marele Îngerilor îşi îndreptă privirea către fiica uriaşului, îi zâmbi sub ropotul de aplauze de bucurie şi sub zumzetul fâlfâirilor din aripi ale îngerilor, întinse braţele înspre ea, apoi îi spuse:

– Ţie, preafrumoasă fiică de cărăuş de rugăciuni, îţi dăruiesc tărâmul mitic al copilăriei şi viaţă lungă, îţi dăruiesc sceptrul minunilor şi tuturor prefacerilor, îţi dăruiesc cheia grădinii frumuseţilor lumii împreună cu puterea de a inspira şi te numesc Zâna Bucuriei şi Frumuseţii.

Fiica de uriaş, bucuroasă de darul primit, se învoi să împlinească dorinţa îngerilor, plecă fruntea în faţa acestuia şi îngenunche smerită. Mai Marele Îngerilor îşi desprinse din aura sa o mică rază de strălucire, făuri din penele aurii ale tuturor îngerilor o coroniţă magică şi aşeză raza strălucitoare ca o nestemată în vârful acesteia. Luă coroniţa o ridică în sus pentru a o vedea toţi îngerii şi apoi o puse pe capul Creţulinei.

– Ridică-te, Crăiasă a Poveştilor!... De-acum vei fi cunoscută printre noi drept Îngerul Copilăriei. Fie ca lumea să creadă mereu în tine şi în puterile tale… Toată speranţa noilor oameni în tine va sta… Crăiasă… Călăuzeşte-le sufletele tinere spre bunătate, spre frumuseţe şi învaţă-i pe oameni să fie înţelepţi!

Aşa se încheie cele mai vechi pagini ale istoriei omenirii, când printre oameni încă mai trăiau uriaşii, iar îngerii încă erau aproape de ei. Acesta este momentul naşterii celor mai îndrăgiţi îngeri ai noii omeniri: Îngerul Bucuriei şi Îngerul Copilăriei. Aici este începutul unei noi istorii a Omului, în care oamenii redescoperă bucuria copilăriei…

…Doi uriaşi cu părul creţ au schimbat omenirea.

Sursa: http://www.revistanoinu.com/Mitul-ingerilor-cu-parul-cret.html

Sinaxar!

Pentru cei ce doresc să cunoască mai multe despre sinaxar, le stă la dispoziție site-ul:

http://www.sinaxa.net

Au lucrușoare pentru mic și mare!