luni, 11 aprilie 2011

Educatia sexuala in scoala. Motiv de ingrijorare pentru crestini? Perspective noi si sumbre

Educatia sexuala in scoala. Motiv de ingrijorare pentru crestini? Perspective noi si sumbre

Motiv de ingrijorare pentru crestini?

La stirile ProTv din seara zilei de 15 ianuarie 2003, prezentatoarea Andreea Esca a adus la cunostinta opiniei publice ca din toamna lui 2003 se va introduce ca materie optionala in programa scolara Educatia sexuala.

Dintr-un anumit punct de vedere, nu este o noutate pentru ca, se pare, la multe licee, psihologul scolii, pe langa consilierea elevilor cu probleme, se ocupa si cu acest aspect, al educatiei sexuale la orele de dirigentie de fiecare data cand era chemat.

Sa incercam sa intelegem care vor fi impactul si posibilele efecte ale introducerii acestei discipline optionale in orarul tinerilor elevi.

Contrar parerilor multora, Biserica Ortodoxa nu are nimic impotriva educatiei sexuale, nu are nimic impotriva oricarei forme de educatie, ea insa, spunea parintele Vasile Raduca, profesor de morala: "dezaproba insa orice forma de initiere sau instruire in tehnici si practici care ar putea pune in pericol formarea omului pentru invesnicirea alaturi de Dumnezeu"[70]. Educatia sexuala este doar un instrument - de formare sau deformare - si deci totul depinde de felul in care este facuta: efectele ei pot fi benefice sau dezastruoase. Acelasi parinte afirma ca: "de multe ori, prin educatie sexuala specialistii inteleg tehnica actului sexual, protejarea de anumite maladii si planificarea sarcinilor. Niciodata insa (sau de prea putine ori), ei nu inteleg si nu recomanda: disciplinarea sentimentelor, castitatea si ceea ce este cel mai important, respectul pentru persoana celuilalt/celeilalte"[71].

Acest lucru se intampla pentru ca psihologul, terapeutul, sexologul, psihanalistul uita de multe ori ca inainte de toate sunt crestini, deci membri ai Bisericii. De aceea, ne si pare ciudat cand la un talk-show televizat se aduna medicul, psihologul... si preotul care "prezinta parerea sau invatatura Bisericii" in problematica discutiei. De aici se poate intelege ca doar preotul este crestin, ca doar el poate veni cu argumentul moral, pe cand ceilalti nu, ca si cum acestia ar fi pagani.

In lipsa acestui reper al moralitatii, o tema de Educatie sexuala poate sa se transforme foarte simplu in antieducatie. Sexualitatea, spunea parintele V. Raduca, nu trebuie tratata ca si dusul sau spalatul pe dinti (acte banale si stereotipe), omul nu poate si nu trebuie sa fie tratat doar ca trup. El este natura duala, trup si suflet, si cine va fi randuit sa predea aceasta forma de educatie nu trebuie sa uite asta.

Specialistul, pe langa o viata religioasa autentica si cunoasterea psihologiei varstelor, trebuie sa aiba dragoste sincera fata de cei in mijlocul carora se va afla. Consider ca important e sa ii trateze ca pe copiii sai. Este ceea ce lipseste multor psihologi ("specialistii in cele sufletesti"): discernamantul duhovnicesc si dragostea sincera pentru tineri. Au fost situatii cand psihologii au transformat orele la care au fost invitati in adevarate nebunii: explicatii luate parca din Kama Sutra sau scrierile tantrice, descrieri ale pozitiilor, prezentarea perversiunilor ca alternativa fireasca etc. Intr-o astfel de situatie, imi spunea o eleva ca a fost scandalizata si a intrebat-o pe doamna respectiva daca si copiilor ei le spune aceleasi lucruri acasa. Dupa o clipa de soc, raspunsul a venit: "nu, fata mea (care era de varsta celor din sala) nu are astfel de preocupari...". Raspunsul a mirat pe cei prezenti, iar doamnei psiholog i-a disparut entuziasmul de pe chip. Atunci cand intervine constiinta ca elevii ce asculta pot fi copiii tai, te trezesti la realitate si nu-i mai tratezi doar ca pe niste trupuri, caci sunt fapturi dihotomice, cu suflet si trup. Oamenii de multe ori spun vorbe ca sa fie in randul lumii, in ton cu Occidentul; desi de multe ori ei nu cred aceste cuvinte, totusi, le asimileaza fara sa fie constienti. Personal, am urmarit la TV un sondaj filmat pe strazile Capitalei pe tema aceasta. Un domn la vreo 40 de ani se arata deschis si este de acord cu introducerea Educatiei sexuale "pentru ca traim in alte vremuri, mentalitatile s-au schimbat, tinerii isi incep viata sexuala devreme si e bine sa afle cate ceva...". La intrebarea daca are copil adolescent si daca il invata in acelasi spirit, raspunsul a fost prompt si surprinzator: "Fata mea este serioasa...!!". Cati dintre noi nu am intalnit persoane care afirma, spre exemplu, ca homosexualitatea nu-i un lucru rau, dar daca fiul (sau fiica) i-ar spune ca are astfel de inclinatii, n-ar mai fi asa mare aparator si s-ar da de ceasul mortii. Sexualitatea are mai multe implicatii sufletesti decat trupesti. Unii psihologi, medici si sexologi au inteles aceasta. S-au scris si carti extrem de interesante pe teme de sexualitate, cu multe aspecte profilactice, scrise cu condei de parinti responsabili. Din pacate, numarul acestora este mic, glasurile lor aproape stinse nu se aud in pustia perversa a acestor timpuri moderne. Traim, din acest punct de vedere, in epoca medicilor indepartati de morala ortodoxa, Bebe Mihaescu sau Cristian Andrei, foarte mediatizati in media centrala, in epoca paginilor needucative despre sex, din perspectiva ortodoxa, din Bravo, Popcorn, Cosmopolitan sau Libertatea (supliment).

"Iata, spre pilda, urmarile Educatiei sexuale in Danemarca, tara scandinava care e, de mai multi ani, campioana Educatiei sexuale in scolile europene:

  • violurile au crescut cu 300%;
  • bolile sexuale au crescut (la tinerii sub 20 de ani!) cu 250% ;
  • cazurile de graviditate, de sarcina in afara casatoriei s-au dublat;
  • divorturile s-au dublat;
  • avorturile au crescut cu 500% (!).

Doar doua lucruri au scazut: rata nasterilor si varsta medie a primului raport sexual..."[72].

De aceea, noi, parintii acestor copii, care vrem sa ni-i aparam de toate relele, indiferent de ce natura sunt ele, ar trebui sa optam, daca ni se va cere parerea asa cum se practica in Occident, pentru varianta optima. Ea exista teoretic. Cred ca acesti educatori (profesori) ar trebui sa fie atent selectati din randul celor care au absolvit... Teologie - Asistenta sociala (caci acestia aprofundeaza deopotriva discipline din sfera psihologiei, familiei, medicinii, dar isi insusesc teoretic si, nadajduiesc ca si practic, invatatura Mantuitorului Hristos si a Sfintilor Parinti). E adevarat ca discursul crestin despre sexualitate, atunci cand se adreseaza deopotriva si celor credinciosi si celor necredinciosi, e cu doua taisuri, e imprevizibil prin reactiile ce pot aparea... caci pofta din om o poate domoli doar intalnirea reala cu Hristos. E lucru stiut ca exacerbarea simturilor sexuale este obstacol in drumul tanarului spre biserica. De aceea, argumentarea si stapanirea problematicii trebuie sa fie exemplara. E nevoie de tact, curaj, indrazneala si nadejde in Dumnezeu. Se pare insa, dincolo de speculatii idealiste si vise, ca profesorul de biologie sau psihologul va preda aceasta disciplina. Dar daca acesta nu va avea inima de mama sau nu va vorbi astfel incat sa nu se rusineze de vorbele sale daca Iisus Hristos ar fi de fata (si noi stim ca este), aceasta educatie va fi un dezastru si, fara doar si poate, zadarnicirea muncii de cativa ani a profesorilor de Religie. Daca multi dintre tineri incep sa ia ca reper in viata pe Hristos si pe sfintii Sai, este si rodul misiunii si rugaciunii profesorilor de Religie. In ultima instanta, daca profesorul de Educatie sexuala va fi profesor de biologie, cred ca se cuvine ca langa cabinetul acestuia sa fie si un cabinet al duhovnicului.

Profesorul, acest luminator ce se aseamana intr-un fel cu Mantuitorul Hristos - care a avut si demnitate invatatoreasca -, trebuie sa stie ca inainte de orice este crestin si ca "s-a lepadat de satana si de toate lucrurile lui".

Perspective noi si sumbre

La aproximativ 4 luni de la aparitia articolului de mai sus, in mai 2003, am intrat in posesia unui CD multimedia intitulat "Programul national de Educatie pentru sanatate in Scoala romaneasca, Ghid multimedia pentru profesori, partea I", CD aparut sub egida Ministerului Educatiei si Cercetarii[73] si finantat de U.N.P.D. - Romania (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare).

La domeniul Sanatatea reproducerii am intalnit subdomeniile:

  • Anatomie
    • aparatul genital feminin;
    • aparatul genital masculin.
  • Ceasul biologic
    • ceasul organismului feminin;
    • ceasul organismului masculin.
  • Procesul de reproducere
    • Ovulul si ovogeneza;
    • Spermatozoidul si spermatogeneza;
    • Conceptia;
    • Sarcina.
  • Igiena reproducerii
    • Igiena organelor sexuale;
    • Igiena sarcinii;
    • Diagnoza prenatala.
  • Comportament sexual
  • Contraceptia[74]

La prima vedere m-am aratat relativ multumit, dar deschiderea si lectura subdomeniului Comportament sexual m-a oripilat. Aici am intalnit urmatoarele subdiviziuni:

  • Comportament sexual normal
    • Heterosexualitatea;
    • Homosexualitatea;
    • Bisexualitatea.
  • Aspecte particulare ale raportului sexual
    • Masturbare;
    • Felatie si cunnilingus;
    • Sex anal.
  • Disfunctii sexuale la barbati
  • Disfunctii sexuale la femei
  • Perversiuni sexuale
  • Perversiuni prin deformarea actului sexual (exhibitionismul, voyeurismul, urofilia, coprofilia etc.)
  • Perversiuni prin anomalii de alegere (pedofilia, gerontofilia, incestul).

Deci, din perspectiva autorilor Programului national "Educatia pentru sanatate in Scoala romaneasca", homosexualitatea (masculina sau feminina, inclusiv bisexualitatea) e o practica normala: "desi multi oameni considera inca homosexualitatea ca pe ceva anormal, pervers, stiinta moderna precum si normele juridice internationale o accepta in sfera normalului"... Mai mult decat atat, autorii CD-ului gasesc de cuviinta sa descrie in amanunt ce fac homosexualii si lesbienele in dormitor. Nu indraznesc a le reproduce dintr-un minim bun-simt[75], oricum dragi parinti crestini stati "linistiti", copiii nostri le vor auzi...la scoala!! Poate ca unii puberi, curiosi din fire, le stiau din revistele tineresti, din Forumurile paginilor web despre sexualitate sau de pe strada. Grozavia cea mare e ca acum le vor auzi de la catedra, de la Educatori[76] in Institutii de invatamant. Una e strada, alta e catedra, seniori colegi! Ma mir ca partenerii educationali de la Ministerul Sanatatii si Familiei[77] n-au realizat ca apologia relatiilor homosexuale loveste in ceea ce dansii sunt datori sa apere: familia.

Am fost mirat sa descopar ca, din perspectiva educatorilor ce au intocmit programa in discutie, masturbarea, sexul oral[78] (felatie si cunnilingus) si sexul anal intra in categoria Aspecte particulare ale raportului sexual, si nu la perversiuni sexuale asa cum inca un numar mare de specialisti le catalogheaza. Sa fim seriosi! Spre exemplu, cand la stiri se pomeneste de vreun viol si se spune: "victima a fost supusa si la perversiuni sexuale" oare nu se refera reporterul la sexul oral sau anal?

Oare aceste aspecte ale programei au fost intocmite dupa mintea si practica romanului sau dupa placul Occidentului? ... Caci se stie, sunt si finantari externe. Dupa cuvantul unuia dintre autorii Programului, "scoala trebuie sa-si adapteze intr-o masura importanta curriculum-ul la presiunile etosului comunitar, cu valorile sale specifice de ordin moral si cultural"[79]. Numai ca, dupa cum spunea un distins profesor al Teologiei argesene, Scoala si Familia ar trebui sa reintre in Biserica.

Conform buletinului de informare si documentare, Educatia pentru sanatate in Scoala Romaneasca, editat de M.E.C., "grupul tinta al Programului sunt elevii din invatamantul primar, gimnazial, profesional si de ucenici, liceal (inclusiv din invatamantul teologic si din institutiile din subordinea M.I. si M.Ap.N.)". Adica, asa cum se exprima un coleg, e vorba si de o lipsa totala de discernamant, caci, conform Programului, chiar si calugarii si calugaritele care invata in Seminarii trebuie sa stie cate ceva despre "normalitatea perversiunilor"... Dar nu-i vorba doar de calugari (logica amorala ar sopti ca daca am face abstractie de acestia, pentru restul ar fi acceptabil), ci de toata suflarea tineretului roman sau, altfel spus, de Romania de maine.

Daca vom merge pe acelasi drum al mortii sufletesti, vom ajunge sa ne familiarizam cu pacatul, dar in asa fel incat vom considera ca promiscuitatea sexuala si credinta in Dumnezeu nu se exclud. De altfel, procesul acesta a inceput, astfel incat se poate intampla sa fii banuit ca faci parte dintr-o secta daca vorbesti, spre exemplu, de castitate premaritala... Pacatul, si inca cel mare, strigator la cer, incepe sa se impleteasca cu credinta crestina... "Il iubesc pe Dumnezeu si El ma iubeste", "Il am pe Dumnezeu in inima" auzim uneori din gura unor desfranati notorii... Aceasta este ispita cea mai grozava din cate exista si anume sa ajungi sa crezi ca esti bun crestin indiferent de viata pe care o duci, indiferent de fapte... Vom ajunge la o asa familiaritate cu raul, cu pacatul incat atasamentul fata de Biserica va fi pur formal, aflandu-ne intr-un permanent sperjur.

O astfel de armonizare incearca si dr. Cristian Andrei, pe site-ul ce-i apartine, cand raspunde unui tanar care intreaba: "Cum poate fi impacat conflictul unei fete religioase, dintre dorinta de a face dragoste si pacatul pe care il savarseste astfel in fata lui Dumnezeu?". Doctorul raspunde[80] printre altele: "O cheie in aceasta problematica ar fi exemplul pe care i-l dai tu. Ai putea sa-i arati cum se armonizeaza la tine viata sexuala cu cea spirituala". Numai ca invatatura lui Hristos nu se "armonizeaza" cu pacatul!

Doctore, vindeca-te pe tine insuti (Luca 4, 23) recomanda Scriptura.

Ma intreb sincer daca autorii Programului "Educatia pentru sanatate in Scoala Romaneasca" isi mai amintesc cand parintii le spuneau povesti la gura sobei, din care au invatat ce e cinstea, dreptatea sau moralitatea...Stiu oare dansii ce bazdaganii faceti pe la Bucuresti? Le puteti spune acestor batrani carunti sau nepotilor dumneavoastra ca homosexualitatea, sexul oral si anal sunt practici normale?

Am mare nadejde ca lucrarea aceasta necrestina va fi zadarnicita sau macar reevaluata in lumina credintei, datorita luarii de atitudine a Bisericii, a unor fundatii crestine sau a partidelor care-si vor aminti in pragul alegerilor ca sunt crestine conform statutului.

Ce propunem concret? Eliminarea ideilor privind normalitatea homosexualitatii cu argumente pertinente si pline de iubire, prezentarea unor metode profilactice de recuperare a acestora, trecerea in categoria perversiunilor sexuale a homosexualitatii, bisexualitatii, masturbarii, sexului oral si anal etc., prezentandu-se nu doar pagubele lor trupesti, ci si sufletesti. In plus, e necesara o bibliografie crestina pe tematica sexualitatii pe care profesorii sa o aiba in vedere.

Daca traim intr-un stat ateu sau crestin ne vom lamuri mai bine in viitor. Un lucru e cert, cu ocazia Juramantului in fata primului ministru si a presedintelui tarii, un ministru al Guvernului Romaniei spune: "Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman...". Incheie spunand: "Asa sa-mi ajute Dumnezeu" si isi face de obicei semnul Sfintei Cruci...

Amin zic, adica "Asa sa fie"!



[70] Pr. Vasile Raduca, Ghidul crestinului ortodox de azi, Editura Humanitas, 1998, p. 161.

[71] Ibidem.

[72] dupa Foi transmise et sainte tradition, buletin interparohial ortodox din sud-estul Frantei, nr.102/1998, preluat dintr-un articol al Pr. Iulian Nistea -Pionieratul Educatiei sexuale in scoala publicat pe Internet la adresa http://www.nistea.com/.

[73] Minister ce poarta din iunie 2003 titulatura Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (M.E.C.T.)

[74] Contraceptia ar merita ea insasi o abordare separata din perspectiva moralei ortodoxe. Precizez doar ca pe CD-ul Ministerului, abstinenta (castitatea) este sufocata de multe alte metode contraceptive... De fapt Educatia... la care ne referim este mai mult Educatie contraceptiva si sexuala, dovada clara e protocolul de colaborare incheiat intre M.E.C./D.G.A.E. (Directia Generala pentru Activitati Extrascolare) si Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala (S.E.C.S.) (vezi buletinul de informare si documentare editat de Minister). Intr-adevar, e mai usor sa vorbesti despre folosirea prezervativului decat sa faci apologie vietii curate, a castitatii... De altfel, U.N.F.P.A. (Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie), institutie internationala implicata in derularea Programului "Educatia pentru Sanatate", are printre activitatile derulate in Romania si asistenta in procurarea si distribuirea de contraceptive. Un amic imi povestea cat de socat a fost un inspector scolar ce si-a vazut copilul de scoala generala jucandu-se cu un prezervativ pe care-l primise de la psihologul scolii.

[75] Intr-un articol am atras atentia ca unele Indreptare de spovedanie, mult prea detaliate, "inspira" la pacat.

[76] Nu stiu de unde-si vor lua respectivii profesori curajul de a vorbi, spre exemplu, despre firescul sexului anal...Sunt destule reviste mondene imbibate de sfaturi sexuale care sunt rezervate in a-l numi act normal. Presimt ca ora aceasta optionala va fi un adevarat balci...

[77] Ministerul poarta din iunie 2003 titulatura Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (M.M.S.S.F.).

[78] O stire din cotidianul Ziua a socat opinia publica: "Guvernul Blair incurajeaza sexul oral la copii", aceasta idee fiind o parte a unui program prin care se doreste reducerea numarului de sarcini nedorite in randul tinerilor (vezi www.ziua.ro/archive/2003/02/22). Guvernul american ne-a socat de mai multe ori, acum a venit randul Guvernului Romaniei sa ne socheze...

[79] Buletin de informare si documentare Educatia pentru Sanatate in Scoala Romaneasca (aparut sub egida M.E.C.), nr. 2, p. 5.

[80] vezi http://www.sexdex.ro/ si Dr. Cristian Ion Andrei, Lectii particulare 2, Editura Humanitas, 2001 (cap. Religie si sex, pp. 66-68).

Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=1&cap=9

Cuvântul sculptează!

11 Aprilie – Pericolul amestecurilor

Doi oameni beţi ies dintr-un bar şi unul îl întreabă pe celălalt:

-«Luăm un taxi?»

-«Nu, nu, mai bine nu amestecăm.»

Amestecul este o compoziţie formată din diferite elemente. Pot fi toate bune, toate rele sau unele bune şi altele rele. Elementele rele sunt cele care viciază acţiunea. Chiar dacă punem în amestec anumite componente bune, acţiunea nu încetează de a fi rea.

Se spune: „Dacă bei, să nu conduci!” Recomandarea este foarte bună. Însă nu pentru acest motiv, a bea nu mai este ceva rău. Ar fi de preferat să se spună: „Dacă vei conduce, să nu bei!” Chiar mai mult: „Nu bea, chiar dacă nu conduci!”

Ceea ce este rău este prejudiciabil şi periculos, nu ceea ce este bun. Acesta – răul – trebuie evitat.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Ajută la realizarea unui vis!

Numai dăruind vei dobândi! Despre ce este vorba?

O clipită!

Mă numesc Ciprian Vestemean, student teolog la master în anul II (Blaj) și sunt pe punctul de a da la tipar un material ce va prezenta interes atât pentru credincioșii de rând, ca o cateheză, cât și pentru seminariști ori preoți. Acesta va cuprinde informații foarte valoroase pentru suflet împărțite pe câteva capitole în care vorbesc despre Taina Sfintei Preoții, Sfânta Taină a Mărturisirii, voi realiza o mărturie personală despre Părintele Bernard Ștef Ștefan A.A., importanța lui în viața mea ca spiritual (duhovnic), și nu în ultimul rând, tema centrală a cărții și încercarea de a realiza un portret al spiritualului model, capitol în care vorbesc despre calitățile și obligațiile acestuia, despre ucenic, drepturile și obligațiile sale etc.

Pentru mai multe lămuriri de la autor: 0742 217 658 sau prin e-mail: cipriandeblaj@yahoo.com

Cei care pot dărui un ajutor, fie el cât de mic, oricât e binevenit (să ia legătura cu autorul!) și sigur vor fi răsplătiți pentru acesta! Data finală pentru aceasta fiind 10 mai a.c. Vă mulțumesc anticipat!

duminică, 10 aprilie 2011

Portretul lui Iisus vechi de 2000 de ani, ascuns într-o peşteră din Iordania

Povestea incredibilă a celor 70 de cărţi antice care au stat ascunse aproape 2000 de ani într-o peşteră de pe tărâmul sfânt continuă cu o descoperire uimitoare. Deşi greu de identificat, într-o anumită lumină poate fi vizibil un tablou familiar tuturor creştinilor. Este vorba despre potretul unui bărbat tânăr, cu barbă şi plete care poartă o cunună de spini pe cap. Această imagine ar putea fi cel mai vechi portret al lui Iisus cunoscut până acum şi e posibil să fi fost creat chiar de cei care l-au cunoscut.

Potrivit Daily Mail, cartea confecţionată din metal, de mărimea unei cărţi de credit, sigilată pe toate cele patru laturi şi are pe coperţi chipul unui bărbat reprezentat în relief. Sub potret se poate vedea un text scris în vechea ebraică rămas încă nedescifrat, dar în care se poate distinge formula "Salvatorul Israelului".

Deşi propietarul, beduinul Hassan Said, a refuzat să vândă cărţile, el a permis totuşi prelevarea a două mostre care vor fi analizate în Anglia şi Elveţia. El susţine că le-a moştenit de la bunicul său.

Oamenii de ştiinţă au descoperit până acum că metalul este din perioada antică romană şi că provine din Mediterană, iar coroziunea de pe cărţi nu este modernă.

Pe de altă parte, conform unei investigaţii Daily Mail, beduinul ar fi cumpărat pur şi simplu artefactele de la un negustor, deoarece era convins că sunt sfinte. El a deschis manuscrisele şi le-a mânjit cu ulei de măsline pentru a le "conserva" mai bine.

Documentele au fost descoperite iniţial într-o peşteră din oraşul Saham, din Iordania, acum cinci ani, în urma unor inundaţii. De asemenea au mai fost descoperite şi alte obiecte, inclusiv unele maniscrise pe plăci de metal şi sulurile laminate plumb.

O parte dintre cărţile găsite până acum au fost furate de muncitorii care lucrau pentru beduinul Saida. Ei le purtau ca talismane, fie la gât, fie le atârnau în maşini.

Descoperirea din nordul Iordaniei ar putea să schimbe istoria creştinismului. În această zonă au venit, după căderea Ierusalimului în anul 70, refugiaţi creştini. Paginile sunt din plumb şi sunt legate cu sârmă şi multe din ele sunt sigilate încă. Fiecare carte are între 5 şi 15 pagini. Pe paginile mici cât un card de credit sunt imagini, simboluri şi cuvinte care par să se refere la Mesia. Textele sunt scrise în Ebraică Veche.

Cărţile ar putea să fie printre cele mai vechi scrieri creştine, mai vechi şi decât scrierile Sfîntului Pavel. Un expert în istoria religiilor şi arheologie, David Elkington, a spus că "ar putea să fie marea descoperire a creştinismului". Elkington este printre puţinii care au văzut colecţia şi a spus că "am amuţit când le-am văzut". "Chiar de la început am văzut semne ale creştinismului, este o cruce în prim plan, în spatele ei un mormânt, cred că al lui Iisus şi în spatele lor zidurile unui oraş, probabil Ierusalim". Citeşte mai multe aici

Sursa: http://www.adevarul.ro/societate/viata/Portretul_lui_Isus_vechi_de_2000_de_ani-ascuns_intr-o_pestera_din_Iordania_0_455954656.html

Predica de Duminică!!!

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare
De la păcatul ucigător la sfinţenia dătătoare de viaţă

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


'În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăşi pe cei doisprezece şi a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-i: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.'


Duminica a V-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru că această sfântă cuvioasă, deşi este pomenită în ziua de 1 aprilie, este prăznuită şi în Duminica aceasta, ea fiind o icoană sau o pildă a pocăinţei şi a înnoirii duhovniceşti a omului prin smerenie şi prin post.

Evanghelia Duminicii a V-a din Postul Mare ne arată că Mântuitorul prevesteşte moartea şi Învierea Sa. El iniţiază pe ucenicii Săi în taina sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri, pricinuite de păcatele oamenilor. Pe de altă parte, vedem însă că ucenicii Săi, care erau oameni simpli, pescari, nu puteau înţelege de la început taina Patimilor, Morţii şi Învierii Mântuitorului, ci în mod treptat. Vedem în comportamentul ucenicilor Lui firea noastră omenească, cu slăbiciunile ei şi cu ispitele care vin asupra ei. Dar, în acelaşi timp, vedem cum harul Domnului nostru Iisus Hristos lucrează pentru ridicarea şi vindecarea firii omeneşti păcătoase, cum o luminează, încetul cu încetul, pentru a cunoaşte tainele lui Dumnezeu şi a intra în comuniunea de viaţă dătătoare cu El.

Pofta de slavă deşartă se vindecă prin smerenie

Mântuitorul Iisus Hristos a prevestit faptul că Fiul Omului, adică El Însuşi, va merge la Ierusalim, iar acolo mai-marii cărturarilor şi ai fariseilor Îl vor osândi la moarte şi Îl vor da în mâna autorităţilor romane ale trupelor de ocupaţie din Ţara Sfântă, care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui şi-L vor omorî. Apoi, Hristos Domnul adaugă: 'dar după trei zile El va învia'. Deci Mântuitorul nu desparte suferinţele Sale şi Moartea Sa de taina Învierii Sale. Cu alte cuvinte, El ne arată că Taina Crucii este îndreptată spre Înviere, iar puterea Învierii se află ascunsă în Cruce. Pe când însă vorbea El despre faptul că va merge în Ierusalim, ca să îndure suferinţe multe, doi dintre ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, aveau impresia că Iisus vorbeşte despre o împărăţie lumească în locul celei romane. Mântuitorul îi lasă pe cei doi ucenici să spună ceea ce doresc ei, iar apoi îi mustră şi îi îndreaptă pe ei şi pe ceilalţi ucenici. De fapt, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, au cerut Mântuitorului ceva pământesc, o slavă trecătoare sau o onoare deşartă din lumea aceasta, şi anume să stea de-a dreapta şi de-a stânga Sa în slavă. Iar Mântuitorul le spune: 'Nu ştiţi ce cereţi'. Prin aceasta vedem că El îi corectează, deoarece ei se gândeau la o împărăţie politică, o stăpânire lumească. Apoi, Iisus îi întreabă: 'Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?' Iar ei au răspuns: 'Putem'.

Dar ce este paharul despre care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelia de astăzi şi ce este botezul despre care vorbeşte El? Sfinţii Părinţi ai Bisericii au tâlcuit cuvintele acestea astfel: botezul despre care vorbeşte Iisus este botezul suferinţei şi sângelui din timpul Patimilor Sale, culminând cu răstignirea Sa pe Cruce; iar paharul pe care Mântuitorul urmează să-l bea este însăşi moartea Lui, după cum se vede în rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani, când zice: 'Părinte, dacă se poate să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu'. Iisus Se referea la propria Sa moarte. Cei doi ucenici, Iacov şi Ioan, poate neştiind ce spun, au răspuns: 'Da, putem'. Atunci Mântuitorul a profeţit: 'Paharul pe care-L voi bea Eu îl veţi bea şi voi şi botezul cu care Mă voi boteza Eu vă veţi boteza şi voi'. Într-adevăr, aşa s-a întâmplat mai târziu. Sfântul Iacov, ruda Domnului, a gustat paharul morţii când a primit moarte mucenicească, fiind ucis cu sabia de către regele Irod, iar de botezul suferinţelor s-a împărtăşit Sfântul Ioan Evanghelistul, pentru că a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domeţian în timpul persecuţiilor romane împotriva creştinilor, la sfârşitul secolului I. În continuare, Mântuitorul le-a spus celor doi ucenici ai Săi că onoarea de a sta cineva de-a dreapta şi de-a stânga Sa nu se obţine la cerere, nu este un drept al cuiva care se consideră el însuşi vrednic de această onoare, ci este un dar al lui Dumnezeu pentru cei pe care El îi consideră vrednici. Deci nu simpla întâlnire personală cu Iisus aduce cuiva slava, ci smerenia şi vrednicia faptelor bune. Mântuitorul nu dăruieşte cuiva slava cerească doar pentru că acela L-a cunoscut personal sau făcând parte dintre rudele Sale se consideră vrednic de onoare, ci slava cerească se dăruieşte celor pe care Dumnezeu îi consideră vrednici întrucât au credinţă multă şi smerenie adâncă. Dumnezeu nu face favoruri celor ambiţioşi şi mândri, ci dăruieşte har celor smeriţi şi împlinitori ai voii Lui.

Evanghelia ne mai arată că ceilalţi ucenici s-au mâniat văzând că fraţii Iacov şi Ioan caută onoruri pentru a fi deasupra celorlalţi. Mânia celorlalţi ucenici este o mânie amestecată cu invidie. Ei s-au mâniat, pentru că au devenit invidioşi. Vedem aici cum unii, în căutare de slavă deşartă, produc altora invidie şi mânie. Însă Mântuitorul, fiind duhovnic desăvârşit, cunoscător de suflete şi vindecător de patimi, i-a chemat la El pe toţi ucenicii şi le-a spus că în gândirea lumească întâietatea este înţeleasă ca stăpânire sau dominaţie peste alţii, dar ucenicii lui Hristos trebuie să înţeleagă întâietatea sau conducerea altora ca fiind slujire în folosul tuturor. Prin aceasta, Mântuitorul arată că adevărata onoare plăcută lui Dumnezeu nu se dobândeşte prin poftă de stăpânire şi prin slavă deşartă, ci prin smerita iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune smerită şi pe semenii noştri prin fapte bune izvorâte din iubire milostivă, ajutându-i, cu atât suntem mai plăcuţi lui Dumnezeu.

Logica puterii şi logica slujirii

Evanghelia se încheie astfel: 'Căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi' (Marcu 10, 45). Aici tâlcuitorii Sfintelor Evanghelii remarcă faptul că Mântuitorul nu a zis pentru toţi oamenii, deşi, desigur, El a murit pentru întreaga umanitate, ci a zis doar pentru mulţi, deoarece mulţi, însă nu toţi, vor crede în numele Lui, vor împlini poruncile Lui şi se vor mântui. Scopul slujirii oamenilor este mântuirea lor. Noi contribuim la mântuirea oamenilor dacă îi ajutăm să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii lor.

Din Evanghelia de astăzi, învăţăm că şi noi, ca odinioară ucenicii Domnului, suntem adesea confruntaţi cu ispita slavei deşarte, cu dorinţa de întâietate, de a fi mai apreciaţi decât ceilalţi oameni. Iar această dorinţă pătimaşă trezeşte în alţii alte patimi, şi anume invidie şi mânie. Astfel, slăbeşte comuniunea de iubire dintre oameni şi se deteriorează relaţiile adevărate de frăţietate dintre ei. Însă Mântuitorul arată că iubirea smerită faţă de semeni şi ajutorarea sau slujirea lor constituie calea care duce la mântuire, la unirea omului cu Dumnezeu şi la bucuria armoniei din comunitatea umană. Prin urmare, orice onoare adevărată provine din calitatea cuiva de slujitor smerit sau ajutător milostiv al semenilor săi, indiferent de mărimea rangului pe care-l are în comunitate sau în societate.

Evanghelia ne cheamă să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor şi prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie şi fapte de slujire a celor neglijaţi şi neajutoraţi de cei din jurul lor.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, înţelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, să înaintăm în urcuşul nostru duhovnicesc interior spre bucuria Învierii.

Pocăinţa, postul şi rugăciunea ajută pe cei păcătoşi să devină sfinţi

În această zi numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca facem pomenirea ei, pentru că ea este un model de pocăinţă pentru toţi oamenii. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o fată frumoasă, însă frumuseţea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei sale spre Ţara Sfântă. Dar când a voit ea să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. Acolo a petrecut 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Astfel, a ajuns la o mare sfinţenie, iar când se ruga se umplea de lumină şi se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât ţărână.

Însă, cu un an înainte de moartea sa, taina vieţii ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, şi anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieţii ei, a împărtăşit-o, iar apoi Cuvioasa Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca în anul următor, la aceeaşi vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Aşadar, ea şi-a prevăzut şi prevestit ziua morţii. Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise. Acelaşi Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o şi a povestit multora viaţa ei. Iar mai târziu, în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica a inclus-o în cartea Triodul.

Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (pomenită la 1 aprilie) arată cât de minunat poate lucra harul lui Dumnezeu în omul care se pocăieşte. Pomenirea ei se face în Duminica a V-a din Marele Post începând cu secolul al XI-lea, iar cultul ei este atestat deja înainte de publicarea Vieţii ei, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. Atât de mult schimbă harul lui Dumnezeu pe omul păcătos care se pocăieşte profund, încât îl poate ridica spre lumina Împărăţiei cerurilor pe care o pregustă sfinţii încă din lumea aceasta. Cu alte cuvinte, pilda vieţii de pocăinţă şi sfinţenie a Sfintei Maria Egipteanca este o întărire spirituală şi o speranţă pentru toţi credincioşii şi pentru toţi oamenii care doresc să se mântuiască, să-şi sfinţească viaţa, oricât de păcătoşi ar fi ei.

În cântările Triodului din Duminica a V-a a Postului Mare, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ca urmare a convertirii ei duhovniceşti prin pocăinţă, este numită 'înger în trup', deoarece şi-a răstignit patimile trupeşti şi a ajuns la învierea sufletului din moartea păcatului, sfinţindu-şi sufletul şi trupul cu ajutorul dumnezeiescului har: 'Neştiind dumnezeieştile porunci, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiască purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit îndumnezeindu-te, cuvioasă, prin faptele tale cele de sfinţire'.

Ca şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca ne pregăteşte să înaintăm duhovniceşte spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, pentru a intra apoi în lumina Sfintelor Paşti, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria tuturor. Amin!

Text publicat în volumul 'Foame şi sete după Dumnezeu', Editura BASILICA, Bucureşti, 2010, revizuit de autor în anul 2011.

Sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_a_v_a_din_postul_mare_9678.html

APOSTOLICAM ACTUOSITATEM III

Capitolul III: DIVERSELE DOMENII DE APOSTOLAT

9 - Laicii îşi exercită apostolatul lor multiform şi în Biserică şi în lume. În ambele li se deschid diferite domenii de acţiune apostolică, dintre care vrem să amintim principalele: comunităţile bisericeşti, familia, tineretul, mediile sociale, viaţa naţională şi internaţională. Deoarece în zilele noastre femeile iau tot mai activ parte la întreaga viaţă socială, este foarte important să crească participarea lor şi în diferitele sectoare ale apostolatului Bisericii.

10 - (Comunităţile bisericeşti)
Ca părtaşi la misiunea lui Cristos Preot, Profet şi Rege, laicii îşi au partea lor activă în viaţa şi în acţiunea Bisericii. Înlăuntrul comunităţilor bisericeşti acţiunea lor este atât de necesară încât, fără ea, însuşi apostolatul Păstorilor de cele mai multe ori nu-şi poate atinge deplina eficacitate. Asemeni bărbaţilor şi femeilor care îl ajutau pe Pavel în vestirea Evangheliei (cf. Fapte 18, 18. 26; Rom 16, 3), laicii înzestraţi cu un adevărat spirit apostolic suplinesc ceea ce le lipseşte fraţilor lor şi îi întăresc sufleteşte atât pe păstori cât şi pe ceilalţi membri ai poporului credincios (cf. 1 Cor 16, 17-18). Căci ei, hrăniţi prin participarea activă la viaţa liturgică a comunităţii, participă cu zel şi la lucrările ei apostolice; călăuzesc spre Biserică oameni care erau, poate, foarte departe de ea; colaborează cu devotament la râspândirea cuvântului lui Dumnezeu, mai ales prin cateheză; punându-şi la dispoziţie priceperea, fac mai eficace slujirea mântuirii sufletelor precum şi administrarea bunurilor Bisericii.
Parohia oferă un exemplu strălucit de apostolat comunitar, căci ea adună laolaltă diversitatea umană care face parte din ea şi o implantează în universalitatea Bisericii. Laicii să se obişnuiască, aşadar, să lucreze în parohie, în strânsă unire cu preoţii lor, să prezinte comunităţii Bisericii problemele proprii şi ale lumii, precum şi întrebările cu privire la mântuirea oamenilor, pentru a fi cercetate şi rezolvate în comun; să contribuie, după posibilităţi, la orice iniţiativă apostolică şi misionară a familiei lor bisericeşti.
Laicii să cultive neîncetat simţul diecezei, a cărei celulă este parohia, gata întotdeauna ca, la îndemnul Păstorului lor, să-şi pună la dispoziţie capacitatea în realizarea iniţiativelor diecezane. Mai mult, pentru a răspunde nevoilor oraşelor şi ale zonelor rurale, să nu-şi limiteze colaborarea la hotarele parohiei sau ale diecezei, ci să se străduiască să o extindă la dimensiuni interparohiale, interdiecezane, naţionale sau internaţionale, cu atât mai mult cu cât, crescând zilnic mişcările de populaţie, dezvoltându-se relaţiile reciproce şi facilitându-se comunicaţiile, nici o parte a societăţii nu mai poate rămâne închisă în sine. Aşadar laicii să se preocupe de nevoile Poporului lui Dumnezeu răspândit pe întreg pământul. În primul rând să aibă la inimă operele misionare, oferindu-le ajutoare materiale sau chiar personale: este o datorie şi o cinste pentru creştini să restituie lui Dumnezeu o parte din bunurile pe care le primesc de la El.

11 - (Familia)
Deoarece Creatorul a toate a făcut din comunitatea conjugală începutul şi temelia societăţii umane şi prin harul Său a făcut-o un sacrament mare în Cristos şi în Biserică (cf. Ef 5, 32), apostolatul soţilor şi al familiilor are o deosebită importanţă şi pentru Biserică şi pentru societatea civilă.
Soţii creştini sunt colaboratori ai harului şi martori ai credinţei unul faţă de altul şi faţă de copiii lor şi de ceilalţi membri ai familiei. Ei sunt pentru copiii lor cei dintâi vestitori ai credinţei şi educatori; prin cuvânt şi exemplu îi formează la viaţa creştină şi apostolică, îi ajută cu prudenţă în alegerea vocaţiei, iar dacă în ei se vădeşte o chemare sfântă, o favorizează cu toată grija.
A fost întotdeauna îndatorirea soţilor, dar astăzi aceasta constituie partea principală a apostolatului lor, să manifeste şi să dovedească prin viaţa lor indisolubilitatea şi sfinţenia legăturii căsătoriei, să afirme cu tărie dreptul şi îndatorirea părinţilor şi a tutorilor de a-şi educa în spirit creştin copiii, să apere demnitatea şi autonomia legitimă a familiei. Să-şi dea, aşadar, concursul, ei şi ceilalţi creştini, împreună cu oamenii de bunăvoinţă, pentru ca în societatea civilă aceste drepturi să fie păstrate neatinse; în conducerea societăţii să se ţină seama de nevoile familiei în ce priveşte locuinţa, educarea copiilor, condiţiile de muncă, securitatea socială şi impozitele; în reglementarea emigrărilor să fie total ocrotită convieţuirea familială.
Familia a primit de la Dumnezeu misiunea de a fi celula de bază şi vitală a societăţii. Ea şi-o va îndeplini dacă, prin iubirea şi respectul membrilor ei unii faţă de alţii şi prin rugăciunea înălţată către Dumnezeu în comun, va apărea ca sanctuarul casnic al Bisericii; dacă, întreaga familie se va insera în cultul liurgic al Bisericii; dacă, în sfârşit, familia va oferi o ospitalitate activă, dacă va promova dreptatea şi alte fapte bune pentru slujirea tuturor fraţilor aflaţi în nevoi. Printre diferitele fapte de apostolat familial pot fi enumerate: adoptarea copiilor părăsiţi, buna primire a străinilor, sprijinirea bunului mers al şcolilor, ajutorarea adolescenţilor cu sfatul şi cu fapta, ajutarea logodnicilor pentru a se pregăti mai bine la căsătorie, participarea la acţiunile de catehizare, sprijinirea soţilor şi familiilor care se află în greutăţi materiale sau morale, asigurarea, pentru cei în vârstă, nu numai a celor necesare, ci şi a unei părţi echitabile din roadele progresului economic.
Întotdeauna şi pretutindeni, dar mai ales în zonele în care se aruncă primele seminţe ale Evangheliei, sau unde Biserica se află la începuturi ori în mari greutăţi, familiile creştine, aderând la Evanghelie cu toată viaţa lor şi oferind un exemplu de căsătorie creştină, dau în faţa lumii o mărturie deosebit de preţioasă despre Cristos.
Pentru ca apostolatul să-şi poată atinge mai uşor scopurile, poate fi oportun ca familiile să se grupeze în asociaţii.

12 - (Tineretul)
Tinerii exercită în societatea de azi o influenţă foarte importantă. Împrejurările vieţii lor, mentalitatea precum şi înseşi relaţiile cu familia proprie s-au schimbat profund. Adesea ei trec prea repede la o nouă condiţie socială şi economică. În timp ce importanţa lor socială şi chiar politică sporeşte din zi în zi, ei par insuficient pregătiţi pentru a-şi asuma corespunzător noile îndatoriri.
Această creştere a ponderii lor în societate le pretinde o activitate apostolică pe măsură, şi însăşi firea lor îi dispune la aceasta. Prin maturizarea conştiinţei propriei personalităţi, îndemnaţi de entuziasm vital şi de energie exuberantă, ei îşi asumă responsabilitatea ce le revine şi doresc să participe activ la viaţa socială şi culturală: acest zel, dacă este pătruns de spiritul lui Cristos şi însufleţit de ascultare şi de iubire faţă de Păstorii Bisericii, dă speranţa unor roade foarte îmbelşugate. Ei trebuie să fie apostolii cei dintâi şi imediaţi ai tinerilor, exercitând cu responsabilitate proprie apostolatul între ei, în funcţie de mediul social în care trăiesc.
Adulţii să aibă grijă să ajungă cu tinerii la un dialog prietenesc prin care şi unii şi alţii, depăşind deosebirea de vârstă, să se cunoască reciproc şi să-şi comunice unii altora bogăţiile ce le sunt proprii. În primul rând prin exemplu şi, când se dă ocazia, prin sfat prudent şi ajutor real, adulţii să-i stimuleze pe tineri la apostolat. La rândul lor, tinerii să nutrească respect şi încredere faţă de adulţi şi, cu toate că sunt înclinaţi din fire spre ce e nou, să aprecieze cum se cuvine tradiţiile demne de laudă.
Şi copiii îşi au activitatea apostolică proprie. După puterile lor ei sunt adevăraţi martori vii ai lui Cristos între cei de o seamă cu ei.

13 - (Mediul social)
Apostolatul în mediul social, adică preocuparea de a pătrunde de spirit creştin mentalitatea şi moravurile, legile şi structurile comunităţii în care trăieşte fiecare, este într-o atât de mare măsură misiunea şi obligaţia laicilor încât nu poate fi niciodată împlinit cum se cuvine de către altcineva. În acest domeniu laicii pot desfăşura apostolatul semenului faţă de semen. Aici ei completează mărturia vieţii cu mărturia cuvântului. La nivelul muncii, sau al profesiei, sau al studiului, sau al domiciliului, sau al timpului liber, sau al asociaţiilor, ei sunt cei mai apţi pentru a-şi ajuta fraţii.
Laicii împlinesc această misiune a Bisericii în lume în primul rând prin coerenţa dintre viaţă şi credinţă, prin care ei devin lumina lumii; prin probitate în tot ceea ce fac, prin care îi atrag pe toţi spre iubirea adevărului şi a binelui şi, în cele din urmă, spre Cristos şi spre Biserică; prin iubirea frăţească prin care, împărtăşind viaţa, munca, durerile şi aspiraţiile lor, ei dispun pe neobservate inimile tuturor faţă de acţiunea harului; prin conştiinţa deplină a rolului propriu în edificarea societăţii în care se străduiesc să-şi îndeplinească îndatoririle familiale, sociale şi profesionale cu generozitate creştină. Astfel, modul lor de a acţiona pătrunde treptat mediul în care trăiesc şi muncesc.
Acest apostolat trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii care trăiesc în mediul respectiv şi să nu excludă nici un bine spiritual sau material care li se poate face. Însă adevăraţii apostoli, nemulţumindu-se numai cu această activitate, se străduiesc să-L vestească pe Cristos aproapelui şi prin cuvinte. Într-adevăr, mulţi oameni nu pot auzi Evanghelia şi nu-L pot cunoaşte pe Cristos decât prin laicii cu care vin în contact.

14 - (Sfera naţională şi internaţională)
Un imens câmp de apostolat este deschis în sfera naţională şi internaţională, unde în primul rând laicii sunt administratorii înţelepciunii creştine. În dragostea de patrie şi în îndeplinirea fidelă a îndatoririlor cetăţeneşti, catolicii să se simtă obligaţi să promoveze adevăratul bine comun şi să facă astfel încât opinia lor să fie luată în seamă, pentru ca puterea civilă să se exercite cu dreptate, iar legile să corespundă exigenţelor morale şi binelui comun. Catolicii competenţi în problemele mari ale ţării şi întăriţi cum se cuvine în credinţa şi învăţătura creştină să nu refuze funcţiile publice, deoarece, exercitându-le cu vrednicie, pot contribui la binele comun şi, în acelaşi timp, pot deschide calea Evangheliei.
Catolicii să caute să colaboreze cu toţi oamenii de bunăvoinţă pentru a promova tot ce este adevărat, tot ce este drept, tot ce este sfânt, tot ce este vrednic de iubire (cf. Fil 4, 8). Să fie în dialog cu ei, întâmpinându-i cu pricepere şi omenie şi să cerceteze felul în care instituţiile sociale şi publice ar putea fi perfecţionate în spiritul Evangheliei.
Printre semnele timpului nostru, merită amintită în mod special creşterea nestăvilită a simţului de solidaritate între toate popoarele şi este datoria apostolatului laicilor să-l promoveze cu solicitudine şi să-l transforme într-o aspiraţie sinceră şi reală de fraternitate. Pe lângă aceasta, laicii trebuie să aibă înaintea ochilor domeniul internaţional, precum şi problemele şi soluţiile teoretice sau practice care apar, mai ales în legătură cu popoarele în curs de dezvoltare.
Toţi cei care lucrează în ţări străine sau le dau ajutor să nu uite că relaţiile dintre popoare trebuie să fie un adevărat schimb frăţesc în care ambele părţi dau şi totodată primesc. Cei ce călătoresc în străinătate pentru îndeplinirea unor activităţi internaţionale sau din motive de afaceri sau turistice să-şi aducă aminte că ei sunt pretutindeni şi crainici călători ai lui Cristos şi să se comporte într-adevăr ca atare.

Predica de Duminică!!!

Duminica a cincea din Post

Autoritate si slujire


"Dar între voi nu va fi asa: ci oricare va vrea sa fie între voi mai mare

sa va fie sluga; si cel ce vrea sa fie între voi întâiul sa fie tuturor sluga,

caci si Fiul Omului n-a venit ca sa-L slujeasca altii, ci ca sa slujeasca El

si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi."

(Marcu X,43-45)

Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=85


Isus se afla cu apostolii pe ultimul Sau drum spre Ierusalim si le vorbea despre cele ce aveau sa se întâmple: cum va fi vândut si predat arhiereilor si carturarilor, apoi judecat, batjocorit, batut si în cele din urma omorât, iar a treia zi va învia. Si în tacerea apasatoare a acestei dramatice prevestiri, Iacob si Ioan - cei doi fii ai lui Zevedei - Îi cer lui Isus sa le dea cinstea de a sedea unul de-a dreapta si celalalt de-a stânga întru slava Lui. Ce nesabuita rugaminte! Cât de pamântesti si lumesti erau înca vederile si dorintele apostolilor, chiar si acum, dupa cei trei ani si mai bine petrecuti în preajma lui Isus, timp în care El le vorbise de atâtea ori despre împaratia spirituala pe care o va întemeia. Cu toate acestea, tocmai acum, când le vorbea despre patimile si sfârsitul sau cutremurator, unii dintre ei visau la o împaratie în care ei sa ocupe locul de frunte.
Nici acum, ei înca nu pricepeau ca la fericirea si slava ce le-o pregatea Isus -fericire si slava din alta lume - nu se putea ajunge decât îmbratisând, asemenea Maestrului lor, crucea suferintelor, prigoanelor si mortii. De aceea, Isus îi dojeneste cu blândete pe cei doi ucenici: "Nu stiti ce cereti: Putea-veti bea paharul pe care Eu îl voi bea si sa va botezati cu botezul cu care Eu ma voi boteza?" Adica: veti putea suferi moartea precum o voi suferi eu? Si, vrând sa le spulbere gândul la desarta marire lumeasca pe care o râvneau în nepriceperea lor, Isus adauga: "Stiti ca aceia carora li se pare ca împaratesc peste neamuri le domnesc si mai marii lor le stapânesc" (adica îsi arata cu trufie puterea, n.n.). "Dar între voi nu va fi asa: ci oricare ar vrea sa fie între voi mai mare sa fie sluga; si cel ce vrea sa fie între voi întâiul sa fie tuturor sluga."
Prin aceste cuvinte Isus corecteaza gresita conceptie cu privire la sensul puterii, al autoritatii în Împaratia Sa, adica în Biserica, si subliniaza ca aceasta putere, autoritate, are un cu totul alt sens decât acela pe care si-l închipuiau oamenii de pe atunci în societatea civila, în stat.
În orânduirile lumesti, guvernantii se serveau de legi ca de niste instrumente spre a pune pe supusi în slujba intereselor lor, folosind chiar si teroarea si minciuna în scopul de a parveni la locuri de conducere. Cei sus-pusi aveau toate drepturile; cei mici, doar datoria de a se supune si servi, cu sau fara voia lor.
În Împaratia lui Cristos însa, aceasta prapastie între conducatori si supusi nu exista. Cetatenii ei formeaza, prin rascumpararea Împaratului Cristos, un singur trup, o unitate vie în care orice bariere sociale si rasiale au fost surpate. În aceasta Împaratie nu exista sclav si liber, evreu si pagân, femeie si barbat, ci toti sunt frati în Cristos.
Legea suprema ce sta la temelia noii Împaratii este iubirea, care este binefacere, slujire, nu numai de jos în sus, ci si de sus în jos, si mai mult de sus în jos. De aceea, autoritatea, în sensul adus de Cristos, este un mijloc prin care iubirea se revarsa asupra supusilor prin slujire. Isus cere supunere atât conducatorilor, cât si supusilor; iar când le aminteste celor mici ca sunt datori cu supunere, nu uita sa adauge ca mai marii sunt datori sa premearga cu exemplul lor, precum a facut-o El Îsusi, dându-se tuturor pilda de supunere si slujire, exemplificate simbolic prin spalarea picioarelor apostolilor la Cina de taina, când, dupa savârsirea acestui ritual, le zice: "Deci, daca Eu, Domnul si Învatatorul v-am spalat picioarele, si voi datori sunteti a spala unul altuia picioarele. Caci pilda v-am dat, ca, precum am facut Eu, sa faceti si voi" (Ioan XIII,14-15).
Ca nu cumva viitorii conducatori ai Împaratiei Sale sa fie ispititi a guverna asemenea unor stapâni ce si-i aservesc pe supusi, Isus învata atât Evanghelia Stapânului, cât si pe aceea a Servitorului, aratând ca acestea doua sunt identice. (I. Miclea, Evanghelii din Evanghelie, Blaj, 1943, p. 137). Vom vedea cum.
Nimeni nu poate tagadui ca oamenii, de obicei, doresc demnitati tot mai mari, locuri tot mai de cinste în societate. Este oare de osândit aceasta dorinta. Se pune oare Evanghelia de-a curmezisul progresului pe scara sociala?
Ca sa raspundem, trebuie sa cautam motivul ce îi împinge pe oameni tot mai înainte si mai sus pe scara sociala si politica. Doresc ei, prin demnitatea la care aspira, sa se daruiasca cu mai mult zel si abnegatie binelui abstesc? Sa faca mai mult bine celor din subordine? Daca da, dorinta lor este legitima si meritorie. Dar, din pacate, de cele mai multe ori, motorul goanei omului dupa autoritate este conceptia necrestineasca dupa care, ajuns mai sus, el are dreptul ca supusii sa-l serveasca; si cu cât e catarat mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atâta se simte mai putin obligat sa slujeasca. (I. Miclea, Ecouri din vesnicie, Blaj, 1944, p. 176).
Or, dupa Evanghelie, a fi mai mare, a fi stapân înseamna cu totul altceva. Pâna esti supus, starea ta este mai fericita decât a superiorului tau, pentru ca tu ai de servit, în afara de Dumnezeu, pe un singur stapân lumesc; dar cu cât te înalti deasupra altora, cu atât, în loc sa fii usurat de sarcina de a sluji, esti dator sa servesti tuturor celor mai mici decât tine. Iar daca esti cel mai mare, ai obligatia de a servi tuturor. "Si cel ce vrea sa fie între voi întâiul, sa fie tuturor sluga. Caci, si Fiul Omului nu a venit sa-I slujeasca altii Lui, ci sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi." Iata sensul adevarat al autoritatii, adus de învatatura si pilda lui Isus Însusi.
Dar, daca în lumina Evangheliei, a domni înseamna a sluji, e adevarat si viceversa: a sluji înseamna a domni, deoarece cel ce slujeste cu totala daruire de sine, dupa exemplul lui Cristos, ajunge stapân pe inima aceluia pe care îl slujeste, câstigând iubirea lui; si chiar daca nu izbuteste sa faca aceasta, se bucura de satisfactia cea mai curat crestina, pe care o da iubirea dezinteresata, neasteptând nimic în schimb; mai mult, cel ce, slujind astfel, primeste în schimb nerecunostinta, atinge prin aceasta apogeul desavârsirii, devenind asemenea Maestrului Isus, Domnul domnilor si Slujitorul prin excelenta, dispretuit si rastignit, cu care va domni în veci.
Ce model sublim de slujire prin guvernare le ofera Isus domnilor acestei lumi, tuturor care râvnesc la titluri si la onoarea locurilor de frunte, precum si noua tuturora! Fiecaruia El ne aminteste ca viata e iubire, ca iubirea e slujire, ca slujirea este consumarea zi de zi a fiintei noastre în folosul semenilor, al celor mici, suferinzi, napastuiti, ignoranti, al tuturor care au nevoie de lumina, sfatul, mângâierea si ajutorul nostru.
Iubiti frati, Pastile pe care le asteptam sunt sarbatoarea prin excelenta a slujirii, a iubirii împinsa pâna la daruirea totala pe Cruce, pentru restabilirea comuniunii noastre vitale cu Dumnezeu, prin înviere. Dar, pentru a ne împartasi de acest dar al Învierii, e necesar, în prealabil, sa bem si noi din paharul suferintei, al iubirii jertfelnice, al consumarii în slujirea aproapelui, dupa porunca cea noua a lui Isus: "(...) sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi" (Ioan XIII,34). Dupa exemplul Sau: "(...) pilda v-am dat ca precum am facut Eu, si voi sa faceti" (Ioan XIII,15). Amin.