APOSTOLICAM ACTUOSITATEM III

Capitolul III: DIVERSELE DOMENII DE APOSTOLAT

9 - Laicii îşi exercită apostolatul lor multiform şi în Biserică şi în lume. În ambele li se deschid diferite domenii de acţiune apostolică, dintre care vrem să amintim principalele: comunităţile bisericeşti, familia, tineretul, mediile sociale, viaţa naţională şi internaţională. Deoarece în zilele noastre femeile iau tot mai activ parte la întreaga viaţă socială, este foarte important să crească participarea lor şi în diferitele sectoare ale apostolatului Bisericii.

10 - (Comunităţile bisericeşti)
Ca părtaşi la misiunea lui Cristos Preot, Profet şi Rege, laicii îşi au partea lor activă în viaţa şi în acţiunea Bisericii. Înlăuntrul comunităţilor bisericeşti acţiunea lor este atât de necesară încât, fără ea, însuşi apostolatul Păstorilor de cele mai multe ori nu-şi poate atinge deplina eficacitate. Asemeni bărbaţilor şi femeilor care îl ajutau pe Pavel în vestirea Evangheliei (cf. Fapte 18, 18. 26; Rom 16, 3), laicii înzestraţi cu un adevărat spirit apostolic suplinesc ceea ce le lipseşte fraţilor lor şi îi întăresc sufleteşte atât pe păstori cât şi pe ceilalţi membri ai poporului credincios (cf. 1 Cor 16, 17-18). Căci ei, hrăniţi prin participarea activă la viaţa liturgică a comunităţii, participă cu zel şi la lucrările ei apostolice; călăuzesc spre Biserică oameni care erau, poate, foarte departe de ea; colaborează cu devotament la râspândirea cuvântului lui Dumnezeu, mai ales prin cateheză; punându-şi la dispoziţie priceperea, fac mai eficace slujirea mântuirii sufletelor precum şi administrarea bunurilor Bisericii.
Parohia oferă un exemplu strălucit de apostolat comunitar, căci ea adună laolaltă diversitatea umană care face parte din ea şi o implantează în universalitatea Bisericii. Laicii să se obişnuiască, aşadar, să lucreze în parohie, în strânsă unire cu preoţii lor, să prezinte comunităţii Bisericii problemele proprii şi ale lumii, precum şi întrebările cu privire la mântuirea oamenilor, pentru a fi cercetate şi rezolvate în comun; să contribuie, după posibilităţi, la orice iniţiativă apostolică şi misionară a familiei lor bisericeşti.
Laicii să cultive neîncetat simţul diecezei, a cărei celulă este parohia, gata întotdeauna ca, la îndemnul Păstorului lor, să-şi pună la dispoziţie capacitatea în realizarea iniţiativelor diecezane. Mai mult, pentru a răspunde nevoilor oraşelor şi ale zonelor rurale, să nu-şi limiteze colaborarea la hotarele parohiei sau ale diecezei, ci să se străduiască să o extindă la dimensiuni interparohiale, interdiecezane, naţionale sau internaţionale, cu atât mai mult cu cât, crescând zilnic mişcările de populaţie, dezvoltându-se relaţiile reciproce şi facilitându-se comunicaţiile, nici o parte a societăţii nu mai poate rămâne închisă în sine. Aşadar laicii să se preocupe de nevoile Poporului lui Dumnezeu răspândit pe întreg pământul. În primul rând să aibă la inimă operele misionare, oferindu-le ajutoare materiale sau chiar personale: este o datorie şi o cinste pentru creştini să restituie lui Dumnezeu o parte din bunurile pe care le primesc de la El.

11 - (Familia)
Deoarece Creatorul a toate a făcut din comunitatea conjugală începutul şi temelia societăţii umane şi prin harul Său a făcut-o un sacrament mare în Cristos şi în Biserică (cf. Ef 5, 32), apostolatul soţilor şi al familiilor are o deosebită importanţă şi pentru Biserică şi pentru societatea civilă.
Soţii creştini sunt colaboratori ai harului şi martori ai credinţei unul faţă de altul şi faţă de copiii lor şi de ceilalţi membri ai familiei. Ei sunt pentru copiii lor cei dintâi vestitori ai credinţei şi educatori; prin cuvânt şi exemplu îi formează la viaţa creştină şi apostolică, îi ajută cu prudenţă în alegerea vocaţiei, iar dacă în ei se vădeşte o chemare sfântă, o favorizează cu toată grija.
A fost întotdeauna îndatorirea soţilor, dar astăzi aceasta constituie partea principală a apostolatului lor, să manifeste şi să dovedească prin viaţa lor indisolubilitatea şi sfinţenia legăturii căsătoriei, să afirme cu tărie dreptul şi îndatorirea părinţilor şi a tutorilor de a-şi educa în spirit creştin copiii, să apere demnitatea şi autonomia legitimă a familiei. Să-şi dea, aşadar, concursul, ei şi ceilalţi creştini, împreună cu oamenii de bunăvoinţă, pentru ca în societatea civilă aceste drepturi să fie păstrate neatinse; în conducerea societăţii să se ţină seama de nevoile familiei în ce priveşte locuinţa, educarea copiilor, condiţiile de muncă, securitatea socială şi impozitele; în reglementarea emigrărilor să fie total ocrotită convieţuirea familială.
Familia a primit de la Dumnezeu misiunea de a fi celula de bază şi vitală a societăţii. Ea şi-o va îndeplini dacă, prin iubirea şi respectul membrilor ei unii faţă de alţii şi prin rugăciunea înălţată către Dumnezeu în comun, va apărea ca sanctuarul casnic al Bisericii; dacă, întreaga familie se va insera în cultul liurgic al Bisericii; dacă, în sfârşit, familia va oferi o ospitalitate activă, dacă va promova dreptatea şi alte fapte bune pentru slujirea tuturor fraţilor aflaţi în nevoi. Printre diferitele fapte de apostolat familial pot fi enumerate: adoptarea copiilor părăsiţi, buna primire a străinilor, sprijinirea bunului mers al şcolilor, ajutorarea adolescenţilor cu sfatul şi cu fapta, ajutarea logodnicilor pentru a se pregăti mai bine la căsătorie, participarea la acţiunile de catehizare, sprijinirea soţilor şi familiilor care se află în greutăţi materiale sau morale, asigurarea, pentru cei în vârstă, nu numai a celor necesare, ci şi a unei părţi echitabile din roadele progresului economic.
Întotdeauna şi pretutindeni, dar mai ales în zonele în care se aruncă primele seminţe ale Evangheliei, sau unde Biserica se află la începuturi ori în mari greutăţi, familiile creştine, aderând la Evanghelie cu toată viaţa lor şi oferind un exemplu de căsătorie creştină, dau în faţa lumii o mărturie deosebit de preţioasă despre Cristos.
Pentru ca apostolatul să-şi poată atinge mai uşor scopurile, poate fi oportun ca familiile să se grupeze în asociaţii.

12 - (Tineretul)
Tinerii exercită în societatea de azi o influenţă foarte importantă. Împrejurările vieţii lor, mentalitatea precum şi înseşi relaţiile cu familia proprie s-au schimbat profund. Adesea ei trec prea repede la o nouă condiţie socială şi economică. În timp ce importanţa lor socială şi chiar politică sporeşte din zi în zi, ei par insuficient pregătiţi pentru a-şi asuma corespunzător noile îndatoriri.
Această creştere a ponderii lor în societate le pretinde o activitate apostolică pe măsură, şi însăşi firea lor îi dispune la aceasta. Prin maturizarea conştiinţei propriei personalităţi, îndemnaţi de entuziasm vital şi de energie exuberantă, ei îşi asumă responsabilitatea ce le revine şi doresc să participe activ la viaţa socială şi culturală: acest zel, dacă este pătruns de spiritul lui Cristos şi însufleţit de ascultare şi de iubire faţă de Păstorii Bisericii, dă speranţa unor roade foarte îmbelşugate. Ei trebuie să fie apostolii cei dintâi şi imediaţi ai tinerilor, exercitând cu responsabilitate proprie apostolatul între ei, în funcţie de mediul social în care trăiesc.
Adulţii să aibă grijă să ajungă cu tinerii la un dialog prietenesc prin care şi unii şi alţii, depăşind deosebirea de vârstă, să se cunoască reciproc şi să-şi comunice unii altora bogăţiile ce le sunt proprii. În primul rând prin exemplu şi, când se dă ocazia, prin sfat prudent şi ajutor real, adulţii să-i stimuleze pe tineri la apostolat. La rândul lor, tinerii să nutrească respect şi încredere faţă de adulţi şi, cu toate că sunt înclinaţi din fire spre ce e nou, să aprecieze cum se cuvine tradiţiile demne de laudă.
Şi copiii îşi au activitatea apostolică proprie. După puterile lor ei sunt adevăraţi martori vii ai lui Cristos între cei de o seamă cu ei.

13 - (Mediul social)
Apostolatul în mediul social, adică preocuparea de a pătrunde de spirit creştin mentalitatea şi moravurile, legile şi structurile comunităţii în care trăieşte fiecare, este într-o atât de mare măsură misiunea şi obligaţia laicilor încât nu poate fi niciodată împlinit cum se cuvine de către altcineva. În acest domeniu laicii pot desfăşura apostolatul semenului faţă de semen. Aici ei completează mărturia vieţii cu mărturia cuvântului. La nivelul muncii, sau al profesiei, sau al studiului, sau al domiciliului, sau al timpului liber, sau al asociaţiilor, ei sunt cei mai apţi pentru a-şi ajuta fraţii.
Laicii împlinesc această misiune a Bisericii în lume în primul rând prin coerenţa dintre viaţă şi credinţă, prin care ei devin lumina lumii; prin probitate în tot ceea ce fac, prin care îi atrag pe toţi spre iubirea adevărului şi a binelui şi, în cele din urmă, spre Cristos şi spre Biserică; prin iubirea frăţească prin care, împărtăşind viaţa, munca, durerile şi aspiraţiile lor, ei dispun pe neobservate inimile tuturor faţă de acţiunea harului; prin conştiinţa deplină a rolului propriu în edificarea societăţii în care se străduiesc să-şi îndeplinească îndatoririle familiale, sociale şi profesionale cu generozitate creştină. Astfel, modul lor de a acţiona pătrunde treptat mediul în care trăiesc şi muncesc.
Acest apostolat trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii care trăiesc în mediul respectiv şi să nu excludă nici un bine spiritual sau material care li se poate face. Însă adevăraţii apostoli, nemulţumindu-se numai cu această activitate, se străduiesc să-L vestească pe Cristos aproapelui şi prin cuvinte. Într-adevăr, mulţi oameni nu pot auzi Evanghelia şi nu-L pot cunoaşte pe Cristos decât prin laicii cu care vin în contact.

14 - (Sfera naţională şi internaţională)
Un imens câmp de apostolat este deschis în sfera naţională şi internaţională, unde în primul rând laicii sunt administratorii înţelepciunii creştine. În dragostea de patrie şi în îndeplinirea fidelă a îndatoririlor cetăţeneşti, catolicii să se simtă obligaţi să promoveze adevăratul bine comun şi să facă astfel încât opinia lor să fie luată în seamă, pentru ca puterea civilă să se exercite cu dreptate, iar legile să corespundă exigenţelor morale şi binelui comun. Catolicii competenţi în problemele mari ale ţării şi întăriţi cum se cuvine în credinţa şi învăţătura creştină să nu refuze funcţiile publice, deoarece, exercitându-le cu vrednicie, pot contribui la binele comun şi, în acelaşi timp, pot deschide calea Evangheliei.
Catolicii să caute să colaboreze cu toţi oamenii de bunăvoinţă pentru a promova tot ce este adevărat, tot ce este drept, tot ce este sfânt, tot ce este vrednic de iubire (cf. Fil 4, 8). Să fie în dialog cu ei, întâmpinându-i cu pricepere şi omenie şi să cerceteze felul în care instituţiile sociale şi publice ar putea fi perfecţionate în spiritul Evangheliei.
Printre semnele timpului nostru, merită amintită în mod special creşterea nestăvilită a simţului de solidaritate între toate popoarele şi este datoria apostolatului laicilor să-l promoveze cu solicitudine şi să-l transforme într-o aspiraţie sinceră şi reală de fraternitate. Pe lângă aceasta, laicii trebuie să aibă înaintea ochilor domeniul internaţional, precum şi problemele şi soluţiile teoretice sau practice care apar, mai ales în legătură cu popoarele în curs de dezvoltare.
Toţi cei care lucrează în ţări străine sau le dau ajutor să nu uite că relaţiile dintre popoare trebuie să fie un adevărat schimb frăţesc în care ambele părţi dau şi totodată primesc. Cei ce călătoresc în străinătate pentru îndeplinirea unor activităţi internaţionale sau din motive de afaceri sau turistice să-şi aducă aminte că ei sunt pretutindeni şi crainici călători ai lui Cristos şi să se comporte într-adevăr ca atare.