Predica de Duminică!!!

Duminica a cincea din Post

Autoritate si slujire

"Dar între voi nu va fi asa: ci oricare va vrea sa fie între voi mai mare

sa va fie sluga; si cel ce vrea sa fie între voi întâiul sa fie tuturor sluga,

caci si Fiul Omului n-a venit ca sa-L slujeasca altii, ci ca sa slujeasca El

si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi."

(Marcu X,43-45)

Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=85

Isus se afla cu apostolii pe ultimul Sau drum spre Ierusalim si le vorbea despre cele ce aveau sa se întâmple: cum va fi vândut si predat arhiereilor si carturarilor, apoi judecat, batjocorit, batut si în cele din urma omorât, iar a treia zi va învia. Si în tacerea apasatoare a acestei dramatice prevestiri, Iacob si Ioan - cei doi fii ai lui Zevedei - Îi cer lui Isus sa le dea cinstea de a sedea unul de-a dreapta si celalalt de-a stânga întru slava Lui. Ce nesabuita rugaminte! Cât de pamântesti si lumesti erau înca vederile si dorintele apostolilor, chiar si acum, dupa cei trei ani si mai bine petrecuti în preajma lui Isus, timp în care El le vorbise de atâtea ori despre împaratia spirituala pe care o va întemeia. Cu toate acestea, tocmai acum, când le vorbea despre patimile si sfârsitul sau cutremurator, unii dintre ei visau la o împaratie în care ei sa ocupe locul de frunte.

Nici acum, ei înca nu pricepeau ca la fericirea si slava ce le-o pregatea Isus -fericire si slava din alta lume - nu se putea ajunge decât îmbratisând, asemenea Maestrului lor, crucea suferintelor, prigoanelor si mortii. De aceea, Isus îi dojeneste cu blândete pe cei doi ucenici: "Nu stiti ce cereti: Putea-veti bea paharul pe care Eu îl voi bea si sa va botezati cu botezul cu care Eu ma voi boteza?" Adica: veti putea suferi moartea precum o voi suferi eu? Si, vrând sa le spulbere gândul la desarta marire lumeasca pe care o râvneau în nepriceperea lor, Isus adauga: "Stiti ca aceia carora li se pare ca împaratesc peste neamuri le domnesc si mai marii lor le stapânesc" (adica îsi arata cu trufie puterea, n.n.). "Dar între voi nu va fi asa: ci oricare ar vrea sa fie între voi mai mare sa fie sluga; si cel ce vrea sa fie între voi întâiul sa fie tuturor sluga."

Prin aceste cuvinte Isus corecteaza gresita conceptie cu privire la sensul puterii, al autoritatii în Împaratia Sa, adica în Biserica, si subliniaza ca aceasta putere, autoritate, are un cu totul alt sens decât acela pe care si-l închipuiau oamenii de pe atunci în societatea civila, în stat.

În orânduirile lumesti, guvernantii se serveau de legi ca de niste instrumente spre a pune pe supusi în slujba intereselor lor, folosind chiar si teroarea si minciuna în scopul de a parveni la locuri de conducere. Cei sus-pusi aveau toate drepturile; cei mici, doar datoria de a se supune si servi, cu sau fara voia lor.

În Împaratia lui Cristos însa, aceasta prapastie între conducatori si supusi nu exista. Cetatenii ei formeaza, prin rascumpararea Împaratului Cristos, un singur trup, o unitate vie în care orice bariere sociale si rasiale au fost surpate. În aceasta Împaratie nu exista sclav si liber, evreu si pagân, femeie si barbat, ci toti sunt frati în Cristos.

Legea suprema ce sta la temelia noii Împaratii este iubirea, care este binefacere, slujire, nu numai de jos în sus, ci si de sus în jos, si mai mult de sus în jos. De aceea, autoritatea, în sensul adus de Cristos, este un mijloc prin care iubirea se revarsa asupra supusilor prin slujire. Isus cere supunere atât conducatorilor, cât si supusilor; iar când le aminteste celor mici ca sunt datori cu supunere, nu uita sa adauge ca mai marii sunt datori sa premearga cu exemplul lor, precum a facut-o El Îsusi, dându-se tuturor pilda de supunere si slujire, exemplificate simbolic prin spalarea picioarelor apostolilor la Cina de taina, când, dupa savârsirea acestui ritual, le zice: "Deci, daca Eu, Domnul si Învatatorul v-am spalat picioarele, si voi datori sunteti a spala unul altuia picioarele. Caci pilda v-am dat, ca, precum am facut Eu, sa faceti si voi" (Ioan XIII,14-15).

Ca nu cumva viitorii conducatori ai Împaratiei Sale sa fie ispititi a guverna asemenea unor stapâni ce si-i aservesc pe supusi, Isus învata atât Evanghelia Stapânului, cât si pe aceea a Servitorului, aratând ca acestea doua sunt identice. (I. Miclea, Evanghelii din Evanghelie, Blaj, 1943, p. 137). Vom vedea cum.

Nimeni nu poate tagadui ca oamenii, de obicei, doresc demnitati tot mai mari, locuri tot mai de cinste în societate. Este oare de osândit aceasta dorinta. Se pune oare Evanghelia de-a curmezisul progresului pe scara sociala?

Ca sa raspundem, trebuie sa cautam motivul ce îi împinge pe oameni tot mai înainte si mai sus pe scara sociala si politica. Doresc ei, prin demnitatea la care aspira, sa se daruiasca cu mai mult zel si abnegatie binelui abstesc? Sa faca mai mult bine celor din subordine? Daca da, dorinta lor este legitima si meritorie. Dar, din pacate, de cele mai multe ori, motorul goanei omului dupa autoritate este conceptia necrestineasca dupa care, ajuns mai sus, el are dreptul ca supusii sa-l serveasca; si cu cât e catarat mai sus pe scara ierarhiei sociale, cu atâta se simte mai putin obligat sa slujeasca. (I. Miclea, Ecouri din vesnicie, Blaj, 1944, p. 176).

Or, dupa Evanghelie, a fi mai mare, a fi stapân înseamna cu totul altceva. Pâna esti supus, starea ta este mai fericita decât a superiorului tau, pentru ca tu ai de servit, în afara de Dumnezeu, pe un singur stapân lumesc; dar cu cât te înalti deasupra altora, cu atât, în loc sa fii usurat de sarcina de a sluji, esti dator sa servesti tuturor celor mai mici decât tine. Iar daca esti cel mai mare, ai obligatia de a servi tuturor. "Si cel ce vrea sa fie între voi întâiul, sa fie tuturor sluga. Caci, si Fiul Omului nu a venit sa-I slujeasca altii Lui, ci sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi." Iata sensul adevarat al autoritatii, adus de învatatura si pilda lui Isus Însusi.

Dar, daca în lumina Evangheliei, a domni înseamna a sluji, e adevarat si viceversa: a sluji înseamna a domni, deoarece cel ce slujeste cu totala daruire de sine, dupa exemplul lui Cristos, ajunge stapân pe inima aceluia pe care îl slujeste, câstigând iubirea lui; si chiar daca nu izbuteste sa faca aceasta, se bucura de satisfactia cea mai curat crestina, pe care o da iubirea dezinteresata, neasteptând nimic în schimb; mai mult, cel ce, slujind astfel, primeste în schimb nerecunostinta, atinge prin aceasta apogeul desavârsirii, devenind asemenea Maestrului Isus, Domnul domnilor si Slujitorul prin excelenta, dispretuit si rastignit, cu care va domni în veci.

Ce model sublim de slujire prin guvernare le ofera Isus domnilor acestei lumi, tuturor care râvnesc la titluri si la onoarea locurilor de frunte, precum si noua tuturora! Fiecaruia El ne aminteste ca viata e iubire, ca iubirea e slujire, ca slujirea este consumarea zi de zi a fiintei noastre în folosul semenilor, al celor mici, suferinzi, napastuiti, ignoranti, al tuturor care au nevoie de lumina, sfatul, mângâierea si ajutorul nostru.

Iubiti frati, Pastile pe care le asteptam sunt sarbatoarea prin excelenta a slujirii, a iubirii împinsa pâna la daruirea totala pe Cruce, pentru restabilirea comuniunii noastre vitale cu Dumnezeu, prin înviere. Dar, pentru a ne împartasi de acest dar al Învierii, e necesar, în prealabil, sa bem si noi din paharul suferintei, al iubirii jertfelnice, al consumarii în slujirea aproapelui, dupa porunca cea noua a lui Isus: "(...) sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi" (Ioan XIII,34). Dupa exemplul Sau: "(...) pilda v-am dat ca precum am facut Eu, si voi sa faceti" (Ioan XIII,15). Amin.