Hristos vindecă şi ridică pe cel bolnav şi păcătos
Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)
Ioan 5, 1-15.
'În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi, îndată, omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.'
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că
în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului şi al pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paşti, numită şi
Duminica Tomii, Hristos Domnul
vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i:
'Nu fi necredincios, ci credincios!' (Ioan 20, 27). Apoi în Evanghelia
Duminicii Mironosiţelor vindecă pe femeile mironosiţe de teamă zicându-le: 'Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!' (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită
Duminica Slăbănogului, vedem că
Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în Evanghelia
Duminicii Samarinencii Hristos Domnul
vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a şasea după Paşti sau
Duminica Orbului, vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească.Aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată
puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului, deşi aceasta nu este o regulă strictă. Adică
sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naştere care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)
Mântuitorul Hristos - duhovnicul şi doctorul sufletelor noastreÎn Evanghelia de astăzi se vede totuşi
o legătură între păcat şi boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete,
întrucât doreşte să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuieşte după ce l-a vindecat:
'Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău' (Ioan 5,14). Totuşi, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă în faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctorul-duhovnic şi pacientul-penitent.
Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală. Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică
în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi Sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta că Hristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalţe la ceruri în slava şi iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta este o pedagogie de însănătoşire a sufletului şi de înălţare a lui în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.
Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav şi singurÎn Evanghelia de astăzi se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci şi opt de ani, care aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea el atât de mult. Vedem însă că
la suferinţa acestui om bolnav se mai adaugă şi singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă 'casa milei' sau 'casa îndurării', mărturiseşte el însuşi singurătatea sa trăită ca totală neajutorare. Când Iisus îl întreabă: 'Vrei să te vindeci?', el îi răspunde:
'Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, şi totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu', adică până ce ajunge el
târându-se spre apă.
Treizeci şi opt de ani de suferinţă cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate, chiar dacă multă lume se afla în jurul lui.
Omul acesta nu era singur într-o singurătate de pustie, ci singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sănătoşi,
dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci şi opt de ani de
suferinţă, treizeci şi opt de ani de
răbdare, treizeci şi opt de ani de
tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani de
singurătate au brăzdat viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger!
Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Deşi aceştia erau mulţi, formau împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul le-a pustiit sufletele.
Răbdarea desăvârşită, smerenia adâncă şi speranţa neîntreruptă aduc izbăvireaSpre acest om paralizat şi singur care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea sau venirea lui Hristos în lume. Întrucât acest bolnav aştepta întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat şi el, cu toate că nu se găsea un om care să-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi
multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus:
'Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare' (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicaţie. Acum, el simte că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată va constata că
omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt, zicându-i: 'Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă' (Ioan 5, 8). Plin de credinţă, verificată prin suferinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat aşternutul pe care stătea şi a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus:
'Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă', nu a mai rămas acolo unde a săvârşit vindecarea, ci S-a dus în altă parte, şi anume la templu.
Binele trebuie săvârşit în orice timpVindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârşită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Ea a adus bucurie multă celui ce suferea, dar i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni. Aceştia l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător faţă de cel ce l-a vindecat, a explicat:
'Cel ce m-a vindecat mi-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă' (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat:
'Cine este acela?' Dar slăbănogul nu a ştiut să răspundă cine este omul care l-a vindecat.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjaţi atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârşit minunea vindecării. Invidia lor ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei i-a făcut pe ei nemulţumiţi de vindecarea slăbănogului.
Oricum,
vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi şi celor singuri. De ce?
Pentru că oricând arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin cei care îi ajută pe alţii.Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru binefacerile primiteEvanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferinţă, şi anume recunoştinţa sa, mulţumirea adusă lui Dumnezeu. El nu ştia cum se numea omul care i-a zis:
'Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă', dar a simţit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată ce s-a vindecat şi a putut umbla,
el a mers la templu să mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecare, să-I arate recunoştinţă sau mulţumire, chiar dacă nu ştia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, l-a întâlnit pe Cel care l-a vindecat. Însă Acesta îi spune acum:
'Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău' (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a înţeles că Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.
După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieşit din templu şi a mărturisit în faţa iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi curajul lui de-a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte,
acest om paralizat după ce a fost vindecat devine nu numai recunoscător faţă de Dumnezeu, ci şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos şi al puterii Lui dumnezeieşti prin care săvârşeşte minunile.Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea BisericiiSfinţii Părinţi ai Bisericii spun că
îngerul care tulbura apa şi făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate şi boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul care intra în scăldătoare, acum se vindecă toţi care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Ei se vindecă de boala păcatului strămoşesc, de toate păcatele şi de toate bolile sufleteşti şi trupeşti dacă au credinţă puternică.
Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei şi a Sfântului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit şi înviat plin de harul Preasfintei Treimi.Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă. Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa:
Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă
multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat,
ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca
virtute sau lumină a sufletului, adică
suferinţă transformată în pocăinţă.Suferinţa trupului poate schimba şi însănătoşi sufletul omului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semeniiDe la acest slăbănog sau paralizat învăţăm că putem schimba suferinţa adusă de boală în pocăinţă pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinţei în pocăinţă,
Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem
recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de omul Iisus Hristos, după ce a trecut prin multă suferinţă, şi a arătat smerenie şi speranţă întru răbdare. Nu toţi oamenii au aceeaşi putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos, care s-a pocăit prin suferinţă, a fost ales de
Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferinţă a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi chiar dacă omul bolnav nu dobândeşte imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.
Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă
să transforme suferinţa bolii lor în pocăinţă, iar dacă n-au săvârşit păcate grave, să transforme suferinţa lor în speranţă, ca apoi să simtă bucuria vindecării, ridicării şi a întâlnirii lor cu Hristos Cel înviat, Duhovnicul şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!
Text revizuit de autor în anul 2011
Sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_a_iv_a_dupa_pasti_7065.html
