Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig

Autor: Raimondo-Mario Rupp
Sursa: BRU.ro

În ziua de 18 octombrie 2008, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, judeţul Arad. Este a treia vizită pastorală pe care Preasfinţia sa a făcut-o în această localitate, prima vizită având loc în anul 1995, pe 7 mai, când a avut loc sfinţirea bisericii şi hirotonirea întru preoţie a preotului paroh Gheorghe Tomoioagă. Tot atunci Preasfinţia Sa a vizitat şi mormântul Rafilei Găluţ, fecioară care a purtat rănile Mântuitorului între anii 1931-1939.

Pelerinaj la mormântul ei

Vizita din acest an a avut loc în cadrul unui pelerinaj mai amplu organizat de asociaţiile AGRU şi ASTRU, sub coordonarea pr. Coriolan C. Mureşan, înscris în ediţia 2008 a “Zilelor Acţiunii Catolice”. Au participat, pe lângă membrii asociaţiilor AGRU şi ASTRU, credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj. Programul a început cu Sfântul Rozar, la orele 10, în biserica Sfântul Gheorghe din Bocsig, rugăciune condusă de Preasfinţitul Alexandru şi rostită împreună cu zecile de preoţi şi mulţimea de credincioşi. La orele 10.30, a urmat Sfânta Liturghie solemnă din cadrul pelerinajului, pontificată de Preasfinţitul Alexandru, la care au concelebrat numeroşi preoţi din zonă, dar şi preoţii care au însoţit grupurile de pelerini.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul a scos în evidenţă semnificaţia deosebită a vizitei ce a întreprins-o în această parohie arădeană: vizită pastorală şi Sfânta Liturghie la care au participat numeroşi credincioşi din cele 10 protopopiate ale Eparhiei de Lugoj, întâlnirea asociaţiilor ASTRU şi AGRU şi pelerinajul la mormântul Rafilei Găluţ. “Bocsigul este cunoscut mai ales ca o localitate creştină unde, în perioada 1931-1939, Isus Cristos şi Maica Sfântă au apărut la o fecioară cu numele Rafila Găluţ, căreia i-au transmis anumite mesaje. În această perioadă Rafila a purtat periodic rănile dureroase ale Domnului nostru Isus Cristos, aşa cum au purtat şi Sfântul Padre Pio, Sfânta Gema Galgani şi alţi sfinţi.”

Preasfinţia Sa a făcut o paralelă între Rănile Domnului pe trupul Rafilei şi lăcrimarea icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş, din toamna anului 1934. A amintit cum Episcopul Lugojului de atunci, Alexandru Nicolescu, precum şi Episcopii ce au urmat: Episcopul martir Ioan Bălan şi Episcopul mărturisitor Ioan Ploscaru, au privit cu multă responsabilitate de conştiinţă aceste semne petrecute în România din mila lui Dumnezeu, pe teritoriul Eparhiei de Lugoj, la Bocsig şi la Scăiuş. Erau semne care anticipau răul ce urma să se abată peste întreaga omenire şi peste poporul român prin venirea comunismului şi a persecuţiei Bisericii Greco-Catolice.

Amintind rolul şi implicarea celorlalţi Episcopi greco-catolici de Lugoj, Preasfinţia sa a afirmat: “Acum este rândul meu să duc la desăvârşire un lucru atât de greu: să facem lumină, să studiem, să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a cunoaşte care este voia şi planul Său în aceste cazuri petrecute în perioada interbelică în cele două localităţi ale Eparhiei de Lugoj”. După Sfânta Liturghie, Episcopul, preoţii şi mulţimea de credincioşi au pornit în procesiune de la biserica parohială până la cimitirul din sat, aflat la aproximativ 1 km distanţă, unde a fost oficiat un parastas la mormântul Rafilei Găluţ. Preasfinţitul Alexandru a rostit cele două rugăciuni de pe pliantul pregătit cu ocazia acestui pelerinaj, pliant în care se face o scurtă biografie a Rafilei şi se prezintă câteva aspecte legate de stigmatele pe care le-a purtat. Cei prezenţi s-au recules la mormântul fecioarei stigmatizate.

Biografie

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, judeţul Arad, fiind fiica lui Constantin Găluţ şi a Anei Zgerden. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică Sf. Gheorghe din localitatea natală, de către pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931 a dorit să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, a fost sfătuită să renunţe.

Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viaţă spirituală exemplară, spovedindu-se cel puţin o dată pe lună şi primind foarte des Sfânta Euharistie; a participat la Sfânta Liturghie şi la diferitele devoţiuni ale Bisericii Greco-Catolice: Sf. Rozar, Calea Crucii, Adoraţie euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova şi Sf. Tereza de Lisieux. În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele – rănile Domnului -, lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. În acea perioadă, a lăcrimat Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Rafila Găluţ

Primul raport despre stigmatele Rafilei a fost trimis de pr. Petru Vancu Episcopiei de Lugoj pe data de 11 noiembrie 1933. Episcopul Alexandru Nicolescu de Lugoj l-a însărcinat pe pr. dr. Iuliu Raţiu să întocmească un chestionar cu 48 de întrebări care i-au fost puse Rafilei despre stigmate şi despre viziunile pe care ea spunea că le are, răspunsurile la chestionar fiind prezentate Episcopului împreună cu un raport pe data de 20 ianuarie 1934. Episcopia de Lugoj a informat Congregaţia pentru Bisericile Orientale despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934; documentele referitoare la acest caz au fost traduse şi trimise Sfântului Scaun pe data de 27 iulie 1934.

Alte culte au încercat să o convingă pe Rafila Găluţ să renunţe la credinţa ei catolică, dar ea nu a acceptat, susţinând toată viaţa că unica Biserică întemeiată de Mântuitorul Isus Cristos este Biserica Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică. La 30 august 1934, Congregaţia pentru Bisericile Orientale i-a comunicat Episcopului Alexandru Nicolescu că documentaţia referitoare la Rafila Găluţ a fost transmisă Sfântului Oficiu. Pe 10 septembrie 1934, Episcopul Alexandru Nicolescu a transmis Congregaţiei pentru Bisericile Orientale concluziile preoţilor care au investigat cazul Găluţ: pr. dr. Dominic Niculăeş, pr. Petru Herlo şi pr. dr. Iuliu Raţiu. Aceştia au descris stigmatele precum şi viziunile Rafilei: viziuni cu Maica Domnului care îi vorbea şi viziunile cu Isus Cristos.

Pe data de 16 septembrie, Rafila Găluţ a fost consultată la sediul parohiei greco-catolice Arad II – Şega de o comisie de medici formată din dr. Nicolae Butean, dr. Iuliu Vicas, dr. Teodor Pop şi dr. Vasile Cucu. Medicii nu au reuşit să dea o explicaţie ştiinţifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două pălmi, de pe coastă şi de pe picioare. S-a constatat că stigmatele nu apar la intervale fixe, ci la date anunţate de Maica Domnului. Pe data de 1 octombrie 1934, apariţia stigmatelor a avut loc în prezenţa medicului Teodor Vicas, a pr. Petru Herlo şi a pr. Petru Vancu, redactându-se un proces verbal, document tradus şi transmis imediat Sfântului Scaun.

În zilele de 6-7 octombrie 1934, Rafila Găluţ s-a aflat la Lugoj cu ocazia Congresului AGRU şi a vizitei Regelui Carol II în oraş, şi a fost primită de Episcopul Alexandru Nicolescu la reşedinţa episcopală, ocazie cu care Episcopul a constatat personal stigmatele. Rafila Găluţ s-a rugat cu această ocazie în faţa Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş, adusă în pelerinaj la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Raportul cu privire la vizita Rafilei la Lugoj a fost redactat de canonicul Marianescu. Pe data de 20 februarie 1935, Episcopia de Lugoj a trimis un nou raport Congregaţiei pentru Bisericile Orientală referitor la cazul Rafilei Găluţ.

Pe data de 27 mai 1935, pr. Augustin Pop, OSBM, care ţinea misiuni populare la Bocsig în acea perioadă, înaintează Episcopiei de Lugoj un raport despre Rafila Găluţ, în care aceasta este definită de călugărul bazilian drept “o fiinţă favorizată de Dumnezeu”, negăsind nici o explicaţie naturală pentru stigmate. Din 31 ianuarie 1936, stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluţ a murit. În 1948, Episcopia de Lugoj a iniţiat o nouă anchetă, încredinţată pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informaţii de la toţi cei care au cunoscut-o pe Rafila.

Calităţile Rafilei Găluţ recunoscute de contemporani erau: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăţie, modestie, credinţă, simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate şi viziuni, chiar daruri profetice. În 1979 a fost refăcut mormântul Rafilei Găluţ, la cheltuieli contribuind şi Preasfinţitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig. După 1939, numeroşi credincioşi greco-catolici, romano-catolici dar şi de alte confesiuni vin şi se roagă la mormântul Rafilei Găluţ, cerându-i mijlocirea în nevoile lor sufleteşti şi trupeşti.

* * *

Doamne Isuse Cristoase, care ne-ai arătat mărirea Ta prin darul stigmatelor fecioarei Rafila Găluţ de la Bocsig, dăruieşte-ne lumina necesară pentru a face voia Ta în viaţa noastră, precum şi a mărturisi adevărata credinţă a Bisericii Tale.
Tatăl Nostru…, Născătoare…, Mărire Tatălui…
Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră a tuturor, care te-ai arătat de mai multe ori fecioarei Rafila Găluţ de la Bocsig, ajută-ne să primim adevărata lumină pentru a înţelege cu adevărat voia Fiului Tău, revelată prin viaţa Rafilei Găluţ.
Tatăl Nostru…, Născătoare…, Mărire Tatălui …

Sursa: http://lumea.catholica.ro/2008/10/rafila-galut-fecioara-stigmatizata-de-la-bocsig

Cuvântul sculptează!

23 Iunie – Umilinţă şi recunoştinţă

Un brutar de pe vremea lui Socrate (sec. V î.C.) se stabilise într-un cartier din Atena. Voind să afle ce fel de vecini avea îi chemă pe toţi promiţându-le că va dărui câte o pâine la fiecare. Toţi acceptară şi, odată ajunşi la brutărie, brutarul le arăta unde se afla pâinea promisă, adăugând:

-«Dacă doriţi să mă întrebaţi ceva, eu sunt alături.»

Când se văzură singuri, se năpustiră asupra coşurilor, aleseră pâinile cele mai apetisante şi mai mari şi părăsiră brutăria. Nimeni nu mai trecu pe la brutar pentru a-i mulţumi, în afară de o copilă zdrenţăroasă şi sărăcuţă care ţinea în mâini o pâine micuţă. Brutarul o întrebă de ce nu luase o pâine mai mare, iar copila îi răspunse:

-«Domnule, eu am luat ceea ce mi-au lăsat ceilalţi, dar vreau să vă mulţumesc.»

Odată ajunsă acasă, fetiţa dădu mamei pâiniţa. Rupând-o, constatară cu uimire că în interiorul ei se afla o monedă de aur. Copila se întoarse în fugă la brutărie şi-i înapoie brutarului moneda, spunându-i:

-«Domnule, cred că v-a căzut această monedă în timp ce frământaţi.»

Brutarul, care introdusese în mod intenţionat moneda în pâinea cea mai mică, spuse:

-«Du moneda aceasta mamei tale. O dată în plus s-a dovedit faptul că cei mai săraci şi umili sunt, de asemenea, cei mai cinstiţi şi recunoscători.»

Recunoştinţa este o virtute, însă nu este un lux, ci o obligaţie.

Lui Dumnezeu îi datorăm atât de mult, încât niciodată nu-i vom mulţumi îndeajuns.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

22 Iunie – A mulţumi pentru ceea ce am avut

Cineva încerca să-l consoleze pe poetul englez Alfred Tennyson pentru moartea fiului său, lamentând ghinionul avut. La care poetul răspunse:

-«Mai bine este că l-am avut şi l-am iubit, chiar dacă acum durerea morţii sale este teribilă, decât să nu-l fi avut deloc, pentru că, în cazul acesta, nu l-aş fi iubit. De o mie de ori este mai bine să iubeşti, chiar dacă e să pierzi ceea ce iubeşti, căci iubirea cunoscută este cel mai mare bine.»

Este frecvent faptul de a ne văicări atunci când pierdem ceea ce iubim. Uneori, ajungem chiar să ne supărăm pe Dumnezeu. În schimb, de puţine ori aducem mulţumire pentru anii în care ne-am bucurat de acea fiinţă dragă.

Lucrurile bune şi agreabile le vedem ca normale, naturale. De puţine ori, însă, ni se întâmplă să-i mulţumim lui Dumnezeu, Cel care ni le-a oferit. Suntem mai înclinaţi spre a ne răzvrăti atunci când le pierdem decât spre a mulţumi atunci când le avem.

Cu toţii avem o mulţime de motive pentru a aduce în continuu mulţumiri.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

IBM a împlinit 100 de ani de activitate

Față de relativ noile branduri Google, Apple sau Facebook, compania IBM este un adevărat veteran în domeniul tehnologiei computerizate. International Business Machines a împlinit săptămâna aceasta venerabila vârstă de 100 de ani.

Pe data de 16 iunie 1911 trei companii s-au unit pentru a forma Computing Tabulating Recording Co. (numele actual a fost adoptat în anul 1924). Specializarea acestor companii erau cântarele, aparatele de pontaj sau de feliat produse și alte mașinării. Forța din spatele IBM a fost Thomas J. Watson Sr., un șef foarte strict, dar și creativ, sloganul „Think" aparținându-i și devenind marcă înregistrată a firmei încă din anul 1935. A fost declarat la moarte, în 1956, cel mai mare agent de vânzări al lumii. Nu i-au lipsit acuzele de implicație în ocultism dar și o relație apropiată și apoi tensionată cu sistemul nazist.

Watson și fiul său au dus IBM în epoca computerelor, compania prezentând pe piață pentru prima oară ideea și posibilitatea de a salva un document electronic, de a folosi un card pentru a scoate banii din bancomat sau de a scana un produs la casă într-un supermarket. IBM a oferit primul hard drive magnetic în 1956 și prima dischetă în 1971, iar în 1960 au dezvoltat primul cod de bare și tehnologia pentru banda magnetică a viitoarelor cărți de credit.

„Ei au constituit piatra unghiulară a întregii industrii și a devenit miezul industriei computerelor din America", spune Bob Djurdjevic, fost angajat IBM și președinte al Annex Research. La finalul anilor '60s IBM a fost considerată singura companie de înaltă tehnologie în primele 10 locuri ale topului Fortune 500. IBM a prezentat primul computer personal în 1981, cu chipuri Intel și software Microsoft.

În plan social a fost între primele companii care a plătit concediile angajaților săi și le-a oferit asigurări de viață. Cu mult înaintea lui Google și a celorlalți giganți a oferit angajaților săi servicii de întreținere corporală sau mese gratuite. A fi angajat la IBM devenea o carieră pe viață, mulți angajați glumind pe seama acronimului IBM - „I've Been Moved" (am fost mutat).

Astăzi IBM are profituri anuale de 100 de miliarde, clasându-se pe locul 18 în topul Fortune 500. Este de trei ori mai mare ca Google și aproape dublu față de Apple. Compania investește aproximativ 6 miliarde de dolari anual în cercetare, aceasta fiind și baza dosarului „Five in Five" care conține cinci predicții tehnologice pentru următorii cinci ani. „Inventatorii IBM încep următorii 100 de ani de inovaţii - creând tehnologii ce prezic şi reduc ambuteiajele în oraşe, salvează vieţile copiilor născuţi prematur prin detecţia anomaliilor într-o fază incipientă, culeg energia în exces din reţeaua electrică pentru a alimenta vehiculele electrice, şi ajută populaţia analfabetă să aibă acces la Internet prin intermediul vocii", afirmă oficialii IBM, conform Agerpres.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/IBM-a-implinit-100-de-ani-de-activitate-3603.html

Cuvântul sculptează!

21 Iunie – Strădania de a împărţi

Într-o după-amiază, un profesor dădu peste un copil de şase ani, singur, în capela colegiului, mâncând un sandviş. Surprins, îl întrebă:

-«De ce vii să mănânci în capelă?»

Iar copilul răspunse foarte serios:

-«Păi, pentru că Isus este singurul prieten care nu-mi cere să-i dau şi lui câteva îmbucături.»

„Isus este singurul prieten care nu-mi cere să-i dau şi lui câteva îmbucături.” Este adevărat. Isus ne cere totul: tot ceea ce suntem, tot ceea ce avem, tot ceea ce putem. Noi suntem cei care credem că-l mulţumim cu câteva îmbucături.

Cu cât dăm mai mult din ceea ce avem în buzunar, cu atât rămâne mai gol şi, cu cât rămâne mai gol, mai mult spaţiu rămâne. Dumnezeu ne cere să facem loc, să ne golim de noi înşine pentru a ne putea dărui şi umple mai mult.

Puţin, mult? Cu Dumnezeu nu contează. Important este ca să fie totul, pentru ca şi El să ni se poată dărui în totalitate.

Un lucru trebuie să ne fie destul de clar: cât priveşte generozitatea, Dumnezeu nu se lasă mai prejos.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

20 Iunie – Sinceritate puţin norocoasă

Pedrito, la insistenţele repetate ale mamei, îi spuse în cele din urmă unchiului său:

-«Mulţumesc, unchiule, pentru cadoul tău.»

-«Foarte politicos, Pedrito, dar nu era nevoie.»

-«Asta ziceam şi eu, însă mama mi-a spus să-ţi mulţumesc oricum.»

Cum Dumnezeu obişnuim să fim mai predispuşi la a cere decât la a mulţumi. Poate că pentru ceea ce primim de la cineva nu merită, nu-i nevoie să mulţumim, însă pentru ceea ce-i datorăm Domnului, sigur că merită.

Un cadou este un cadou, nu este nici datorie, nici merit. Este un dar gratuit.

Pentru a mulţumi este nevoie de două condiţii: a recunoaşte că nu merităm şi a aprecia ceea ce ni se oferă.

Înaintea Domnului, datoria de a mulţumi este imensă. Totul este darul său, începând cu viaţa, primul său dar şi terminând cu harul pe care l-a revărsat în sufletele noastre. Acesta este darul cel mai mare pe care ni-l poate da Dumnezeu: ne face fiii săi, capabili de o fericire supraomenească, divină. Niciodată nu-i vom fi suficient de recunoscători.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Predica de Duminică!!!

Sfinţii, rodiri ale lucrării Duhului Sfânt în lume

Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30

'Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-mi urmează mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi din cei de pe urmă vor fi întâi.'

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica Tuturor Sfinţilor urmează în calendar imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, care arată finalitatea Învierii şi Înălţării la cer a Mântuitorului Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că prin Pogorârea Duhului Sfânt se împlineşte sau se finalizează iconomia Fiului, adică planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl, realizat în Fiul Său, pentru că prin lucrarea Duhului Sfânt în Botez oamenii care cred în Hristos primesc înfierea după har.

În acest sens, duminica prăznuită imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh se numeşte în calendarul creştin ortodox Duminica Tuturor Sfinţilor. Astfel, Biserica Ortodoxă se deosebeşte de Bisericile occidentale care pomenesc pe toţi sfinţii şi pe toţi morţii la începutul lunii noiembrie (1 şi 2).

Numai prin lucrarea Sfântului Duh oamenii pot deveni sfinţi

Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh pentru a arăta că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinţilor imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, nu înţelegem deplin nici lucrarea Duhului Sfânt în lume şi nici rostul Bisericii lui Hristos, şi anume sfinţirea oamenilor.

Deci, această Duminică a Tuturor Sfinţilor ne arată că Duhul Sfânt vine în lume pentru a constitui duhovniceşte Biserica instituită de Hristos ca unire a oamenilor cu Preasfânta Treime şi pentru a realiza sfinţirea oamenilor prin Sfintele Taine ale Bisericii. Duhul Sfânt face din oamenii credincioşi sfinţi. De aceea, se spune în prochimenul Apostolului de astăzi: 'Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi' (Psalmul 67, 36). Duhul Sfânt îl ajută pe om să crească duhovniceşte astfel încât chipul lui Dumnezeu din om să devină asemănare cu Dumnezeu, prin împărtăşire de sfinţenia lui Dumnezeu. Prin harul Duhului Sfânt, omul se apropie mereu de Dumnezeu Tatăl şi are conştiinţa harică de fiu duhovnicesc al Său, prin credinţa lui în Iisus Hristos Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Aşadar, Pogorârea Duhului Sfânt în lumea căzută în păcat are ca scop ridicarea oamenilor la viaţa de sfinţenie, pentru a fi asemenea Fiului lui Dumnezeu Care S-a făcut Om, ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har.

Frumuseţea sfinţeniei constă în comuniunea smerită a omului cu Dumnezeu şi în iubirea sa milostivă faţă de semeni

Duminica Tuturor Sfinţilor ne mai arată că unitatea Bisericii se vede cu prioritate în comuniunea sfinţilor. Biserica este una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Unitatea Bisericii este profund legată de sfinţenia ei, deoarece şi în Dumnezeu unitatea şi sfinţenia sunt nedespărţite. Totuşi Dumnezeu Cel Sfânt este Unul nu pentru că ar fi o singurătate eternă, ci este Unul pentru că este o comuniune indestructibilă de viaţă şi iubire veşnică între trei Persoane distincte şi nedespărţite: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar slava Sfintei Treimi este frumuseţea comuniunii Sale interioare desăvârşite şi a iubirii Sale milostive, smerite şi dătătoare de bucurie veşnică pentru întreaga lume. Sfinţenia lui Dumnezeu este iubirea Sa desăvârşită, iar Dumnezeu împărtăşeşte sfinţenia Sa oamenilor pe măsura credinţei lor curate şi a iubirii lor smerite.

Iată de ce Ortodoxia a rânduit ca această Duminică a Tuturor Sfinţilor să fie duminica în care se arată rodul lucrării Duhului Sfânt în Biserică. Această duminică ne arată taina unităţii Bisericii trăită în sfinţenie. Unitatea şi Sfinţenia nu se realizează niciodată prin izolare egoistă, prin orgoliu şi prin autosuficienţă. Chiar şi părinţii din pustie, care erau cei mai îndepărtaţi oameni de oraşe sau sate, aveau conştiinţa comuniunii lor cu Sfânta Biserică. De aceea, chiar şi aceia dintre ei care au ajuns la o sfinţenie deosebită şi au văzut, încă din lumea aceasta, lumina sau slava Împărăţiei cerurilor, totuşi, înainte de moarte, au cerut să se împărtăşească euharistic, pentru a arăta astfel că ei fac parte din Sfânta Biserică a lui Hristos, din Trupul Său tainic. Aşadar, pentru a sublinia legătura dintre sfinţenie şi unitate sau comuniune, Biserica a voit să arate că, deşi în fiecare zi pomenim unul sau mai mulţi sfinţi, totuşi, aceşti sfinţi nu se află în izolare, ci în comuniune şi în conlucrare. De aceea, Biserica a rânduit această Duminică a Tuturor Sfinţilor, care este, de fapt, Duminica dedicată comuniunii sfinţilor care în ceruri împreună laudă pe Dumnezeu. În acest sens, Dumnezeu este minunat în diversitatea şi unitatea sfinţilor uniţi între ei prin acelaşi har şi aceeaşi credinţă, deşi sunt diferiţi ca vârstă, ca timp şi loc în care au trăit, ca neam, ca gen, ca rang în societate: de la împăraţi până la simpli ţărani şi de la oameni vestiţi până la simpli anonimi. Toate cetele de sfinţi, în diversitatea şi frumuseţea comuniunii lor cu Preasfânta Treime, au în fruntea lor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, întrucât ea a născut ca om pe Cel Unul Sfânt, pe Iisus Hristos.

Duminica Tuturor Sfinţilor are un caracter profetic şi anticipează comuniunea din Împărăţia lui Dumnezeu

Un alt motiv pentru care Biserica a fixat această sărbătoare numită Duminica Tuturor Sfinţilor este acela al legăturii dintre sfinţii cunoscuţi şi cei necunoscuţi. Biserica a înscris mulţi sfinţi în sinaxarul şi în calendarul ei. Totuşi, mai există o mulţime de sfinţi necunoscuţi, care nu sunt încă în mod oficial canonizaţi sau recunoscuţi ca sfinţi ai Bisericii, dar sunt cunoscuţi de Dumnezeu. În acest sens, reţinem dialogul profetului Ilie cu Dumnezeu, când acesta zice către Dumnezeu: 'Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar (ei) caută să ia şi sufletul meu' (3 Regi 19,10). Însă Dumnezeu îi răspunde: 'Mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat' (3 Regi 19, 18). Deci, totdeauna există mai mulţi sfinţi decât cei cunoscuţi de oameni, însă Dumnezeu va arăta slava acestor sfinţi când doreşte El, în timpul istoriei sau la a doua venire a lui Hristos, la înnoirea lumii, despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi. Atunci, desigur, se vor arăta toţi sfinţii, cunoscuţi şi necunoscuţi de oameni. De aceea, Duminica Tuturor Sfinţilor are şi un caracter profetic, de anticipare sau prevestire a comuniunii sfinţilor din Împărăţia lui Dumnezeu, de pregustare a frumuseţii şi bucuriei comuniunii tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi de oameni în timpul istoriei.

Darurile înmulţite din Evanghelie înseamnă bucuria negrăită, pacea sfântă şi fericirea nesfârşită a comuniunii omului cu Hristos

În Evanghelia Duminicii Tuturor Sfinţilor, Mântuitorul Iisus Hristos spune că 'oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică' (Matei 19, 29). La ce se referă acest înmulţit va lua, în raport cu ceea ce au lăsat oamenii pentru a urma lui Hristos? Se referă la bucuria şi pacea vieţii veşnice primite în arvună încă din lumea aceasta, ca iertare a păcatelor, ca binecuvântare şi sfinţire a vieţii, la care se adaugă apoi plinătatea vieţii veşnice. Iar viaţa veşnică înseamnă viaţa trăită în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu, înseamnă viaţa trăită în Împărăţia iubirii sfinte şi nesfârşite a Preasfintei Treimi.

Adevărata bogăţie netrecătoare se află în suflete, nu în hambare, bănci sau buzunare

O mulţime de oameni în decursul istoriei Bisericii au lăsat averi şi familie şi s-au retras în pustie. Aceştia au trăit hrănindu-se adesea doar cu rădăcini sau poame sălbatice, răbdând frigul sau arşiţa soarelui. Şi, totuşi, ei erau bucuroşi, paşnici şi fericiţi. Deşi fugeau de lume, lumea din oraşe venea să-i caute în pustie, în păduri sau în peşterile munţilor. De ce? Pentru că, prin multă rugăciune şi multe nevoinţe, au dobândit pacea şi bucuria Duhului Sfânt sau prezenţa tainică a lui Hristos în ei prin harul Duhului Sfânt. Acesta este înţelesul adânc al cuvintelor înmulţit va lua. Cine urmează lui Hristos, cine crede în El şi Îl iubeşte prin rugăciune şi fapte bune, acela înmulţit va lua; adică a renunţat la ceva trecător şi primeşte pe Cineva netrecător, dobândeşte prezenţa netrecătoare a lui Hristos Cel veşnic în viaţa lui. De aceea, apostolii, martirii, cuvioşii şi toţi sfinţii de odinioară, precum şi credincioşi smeriţi, rugători şi mărturisitori ai credinţei de astăzi, care iubesc pe Hristos, simt bucuria prezenţei lui Hristos în viaţa lor. Această prezenţă a lui Hristos în oamenii credincioşi este cea mai mare bogăţie sau comoară adunată în suflete, ca lumină a credinţei, lumină a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, lumină a faptelor bune. Această comoară rămâne în sufletul omului şi este dusă în Împărăţia lui Dumnezeu. Înmulţit va lua înseamnă multa răsplată pe care o dăruieşte Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El, este harul Duhului Sfânt prezent în oameni şi darurile multe ca rodiri ale harului în viaţa lor. Mântuitorul Iisus Hristos mai spune că, pe lângă multa Lui iubire împărtăşită lor, ucenicii Lui vor primi şi viaţa veşnică sau viaţa fără de moarte, adică învierea, nemurirea şi bucuria veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu.

Multe binecuvântări dăruieşte Dumnezeu celor ce cred în El şi împlinesc voia Lui în viaţa lor. Prin urmare, întrucât Dumnezeu ne iubeşte, cu o iubire infinită şi veşnică, să răspundem permanent iubirii Lui prin rugăciune şi prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

*Text revizuit de autor în anul 2011

Sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_tuturor_sfintilor_6413.html