Românii nu cred în televiziune, dar continuă să se uite la TV

Trei din patru români sunt convinși că televiziunile ar difuza orice de dragul audienței. Circa 65% dintre ei cred că televiziunea manipulează. Cu toate acestea nu mai puțin de 83% din populația adultă a țării se uită zilnic la TV.

Acesta este rezultatul unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care a fost prezentat joi, la sediul CNA. Statisticile fac parte din cercetarea „Atitudini şi obiceiuri de consum media. Percepţii privind CNA", informează Mediafax.

Potrivit cercetării, 10% dintre români se uită la televizor de câteva ori pe săptămână, 3% - o dată pe săptămână, 1% - cel puţin o dată pe lună. Numai 0,4% dintre români spun că nu se uită niciodată la televizor.

„Este un procent mare, dar nu arată altceva decât că oamenii sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă şi de aici această nevoie de a urmări în număr foarte mare aceste programe", apreciază Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Vasile Dâncu, preşedintele IRES, a evidențiat un „comportament excesiv de intens" privind televiziunea, precizând că persoanele cu studii superioare tind să se uite zilnic la televizor într-un procent mai mare (88,1%) decât cele cu studii medii (83,4%) şi cele cu studii elementare (77,8%). Explicația pe care o oferă expertul este că „indicatorii de nelinişte socială au crescut foarte mult", în timp ce „încrederea în instituţiile fundamentale ale statului a scăzut". „Suntem la un nivel pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri în lume. Instituţiile noastre sunt la sub 20% încredere. Televiziunea îţi oferă iluzia certitudinii", a evaluat Vasile Dâncu.

Cel mai mare câștig pe care românii cred că îl au de pe urma vizionării programelor TV l-a constituit adâncirea înțelegerii privind problemele sociale cu care se confruntă România (78%), situaţia corupţiei din România (74%), situaţia României ca stat membru al UE (71%), situaţia economică din România (71%), situaţia politică internaţională (71%) şi situaţia politică din România (68%).

Majoritatea celor chestionaţi spun că se uită la TV din dorinţa de a afla ce se întâmplă (57%). Circa 8% caută divertismentul/ relaxarea. Alți 4% doresc să își ocupe cumva timpul liber, în timp ce 3% se uită la TV de plictiseală sau pentru că nu au altceva mai bun de făcut. Procentul românilor care se uită la TV pentru a-și dezvolta cultura generală este de 1%, similar cu cei care deschid televizorul doar pentru a viziona filme.

Acest lucru se reflectă și în creșterea audiențelor pentru programele informative. Aproximativ 81% dintre respondenţi au spus că urmăresc zilnic jurnale de ştiri la TV, 11% - de câteva ori pe săptămână, 3% - o dată pe săptămână şi doar 2% au mărturisit că nu urmăresc niciodată știrile.

Aproape o treime dintre români nu se uită niciodată la talk-show-uri cu tematică politică. Circa 16% dintre respondenți se uită, în schimb, zilnic la astfel de emisiuni. Alți 23% se uită de câteva ori pe săptămână, în timp ce 12% doar o dată pe săptămână.

Potrivit aceluiași raport, 26% dintre români urmăresc zilnic programe de muzică sau divertisment, iar emisiunile de tip reality show sunt urmărite zilnic de 9% dintre telespectatori. 36% dintre cei chestionați spun că nu se uită niciodată la astfel de programe.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.243 de persoane, de 18 ani şi peste această vârstă. Datele au fost culese pe 25 octombrie 2011, prin interviu telefonic.

(Foto: Dreamstime) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Romanii-nu-cred-in-televiziune--dar-continua-sa-se-uite-la-TV-4575.html

Cuvântul sculptează!

15 Noiembrie – Fericire trecătoare

Umoristul grafician din Galicia, Alfonso R. Castelao, reprezintă într-unul din desenele sale un grajd cu o uşă în două foi suprapuse. Prin partea superioară deschisă îşi scoate capul un măgar.

În faţa grajdului se vede un porc scurmând şi tăvălindu-se în noroi. Măgarul, gânditor, comentează:

-«Nu-i viaţă rea, dac-ar dura.»

Fericirea, fără alt nivel în afara celui de pe pământ, trece repede. Aşa cum se petrece în cazul porcului: termină prin a fi doar o dietă de îngrăşare în vederea tăierii.

Ce diferit este, în schimb, atunci când se trăieşte cu faţa îndreptată spre veşnicie. Atunci când se trăieşte cu conştiinţa clară că nu se va termina niciodată. Dacă porcul ar fi conştient de soarta lui, cu câtă teroare nu ar trăi fiecare minut în aşteptarea „Ignatului” său.

La înmormântare se poate auzi un cântec deosebit de frumos:

„Nu m-am născut pentru pământ, care este locuinţa durerii. M-am născut pentru Cer, eu m-am născut pentru Dumnezeu”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează!

14 Noiembrie – Cer îndepărtat

După ce a suferit un timp, o femeie muri. Fiica sa, o fetiţă micuţă, întrebă unde s-a dus mama. I s-a spus:

-«A mers în Cer.»

-«Şi este bine, nu mai este bolnavă?» Continuă să întrebe fetiţa.

-«Da, acum este foarte bine.»

-«Şi unde se află Cerul? Vreau să merg să o văd.»

La aceste cuvinte ale fetiţei, se petrecu o oarecare tulburare printre cei mari. În cele din urmă, căutând să o liniştească, spuseră:

-«Dacă eşti bună vei merge să o vezi şi vei fi pentru totdeauna cu ea. Însă nu acum! Mai târziu! Nu te grăbi.»

Curioasa contradicţie omenească: scopul, fericirea se află în Cer. Însă fără grabă, fără silinţa de a ajunge repede.

Până în ce punct sunt convins că Cerul este singurul lucru care merită? Ne agăţăm de pământ precum muşchiul de stâncă.

Suntem „cetăţeni ai Cerului” (Filipeni 3,20). Pe pământ suntem în trecere, în împrumut. Patria noastră este Gloria cerească. Suspinăm în a ne întoarce în patria noastră sau, mai degrabă, ne conformăm cu exilul?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Studiu: lumina de la capătul tunelului e o iluzie cerebrală

O cercetare bazată pe revizuirea mai multor studii privind experienţele psihice şi senzoriale din preajma morţii susţine că, cel mai probabil, viziunea „luminiţei de la capătul tunelului" sau senzaţia de extracorporalitate sunt iluzii ale creierului.

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la universităţile din Edinburgh şi Cambridge, senzaţiile asociate cu experienţele din aproapierea morţii nu sunt altceva decât încercarea creierului de a aplica un sens procesului morţii, relatează Daily Mail.

Caroline Watt susţine că cea mai frecventă viziune - cea a luminii care atrage oamenii spre viaţa de apoi - este probabil produsă de moartea celulelor pe care le folosim pentru a procesa lumina percepută de ochi şi decodificată în imagini.

„Cea mai probabilă explicaţie este că nu călătoreşti într-un tărâm spiritual, ci pur şi simpu creierul încearcă să îşi explice experienţa neobişnuită prin care trece," menţionează dr. Watt, într-un material publicat de Trends in Cognitive Sciences.

Sentimentul că te afli în afara propriului corp poate fi şi el explicat prin activitatea cerebrală de la momentul respectiv, adaugă Watt. „Dacă îţi pui un set de căşti pentru realitate virtuală care prezintă o imagine cu tine, chiar în faţa ochilor tăi, îţi poţi păcăli creierul să creadă că tu chiar eşti acolo şi să simtă că eşti în afara corpului tău."

„Dovezile ştiinţifice sugerează faptul că toate aspectele legate de experienţele din preajma morţii au o bază biologică," rezumă cercetătorul.

Watt adaugă, ca exemplu, efectul noradrenalinei, hormonul eliberat atunci când suferim o traumă sau o leziune puternică şi spune că acesta s-ar putea afla în spatele sentimentelor de dragoste şi pace pe care multe persoane le simt în apropierea morţii.

Alţi oameni de ştiinţă susţin însă că cercetătorii nu ar trebui să se grăbească să reducă experienţele oamenilor la activitatea cerebrală.

Sam Parnia, de la Universitatea din Southampton, a subliniat ca posibilitatea de a identifica activitatea cerebrală din timpul unei experienţe nu înseamnă că experienţa nu e reală.

Dr. Parnia, care este aproape de finalizarea unui studiu de trei ani asupra experienţelor din preajma morţii trăite de pacienţi spitalizaţi, a declarat că „orice experienţă, fie ea una din apropierea morţii sau de altă natură - cum ar fi depresia, fericirea şi iubirea - este mediată de creier."

Crcetătorul a subliniat că „descoperirea zonelor cerebrale de mediere nu implică faptul că experienţa nu este reală." Parnia exemplifică spunând că „nu ne-am îndoi că dragostea, fericirea sau depresia sunt reale."

Cercetătorul a precizat şi că există persoane care povestesc că, în apropierea morţii, au „văzut" lucruri întâmplându-se, chiar şi într-un moment în care creierul nu funcţiona, de exemplu în timpul unui stop cardiac.

(Foto: Dreamstime) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Studiu:-lumina-de-la-capatul-tunelului-e-o-iluzie-cerebrala-4501.html

Cuvântul sculptează!

13 Noiembrie – Să se odihnească în pace

Atunci când faimosul filosof iezuit Francisco Suárez agoniza, pacea şi seninătatea sa atrăgeau atenţia. Unul dintre cei care erau de faţă observă aceasta iar Suárez, cu o voce scăzută şi un surâs scurt, îi răspunse:

-«Învăţ ceva ce nu aş fi fost în stare să bănuiesc niciodată.»

Întrucât insistau să le spună despre ce era vorba, răspunse:

-«Este plăcut să mori, iar eu nu ştiam aceasta.»

„Preţioasă este în ochii Domnului moartea slujitorilor săi” (Ps. 116,15). Cu moartea celui drept, Dumnezeu îşi încoronează opera sa iar omul atinge gloria sa. Dumnezeu l-a făcut pe om, pe fiecare om, pentru Cer. Pentru aceasta, atunci când cel drept moare, Dumnezeu aduce la culme ceea ce a făcut atunci când l-a creat. Omul drept, murind, îşi atinge scopul său, raţiunea sa de a fi, deplina sa realizare, acel ceva pentru care s-a născut.

Astfel vede cel drept moartea sa: nu ca o pierdere a vieţii, ci ca o încununare şi o culminare a acesteia. Pentru aceasta moare în pace, cu seninătate, plăcut.

Însă pentru ca să mori în pace, trebuie să trăieşti în pace, cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Eu, acum, sunt în pace cu Dumnezeu?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Este posibil să crezi dar să nu fii practicant?

Este posibil să crezi dar să nu fii practicant? Această întrebare şi-a pus-o Mons. Murilo S. R. Krieger, SCJ, Arhiepiscop de Sao Salvador da Bahia, Brazilia, oprindu-se într-un articol asupra unei fraze care este repetată adesea: “Atunci când, într-o întâlnire între prieteni, conversaţia se învârte în jurul unor teme religioase, este des întâlnit să spună careva, cu naturaleţe şi siguranţă: ‘Cred dar nu sunt practicant!’ Este o afirmaţie ce pare atât de bine formulată, atât de logică, încât în general nimeni nu o contestă”.

“Mai mult decât o afirmaţie izolată, această idee conform căreia putem crede fără a pune în practică ceea ce credem este atât des întâlnită încât în multe ambiente a devenit deja o mentalitate”, a observat el. Pentru Mons. Krieger, “justificarea acestui comportament variază de la persoană la persoană”: “unii abandonează practica religioasă din cauza dezamăgirii provocate de un lider al comunităţii; alţii, fără a-şi da seama, au abandonat încetul cu încetul viaţa de credinţă – a trecut atâta timp de când nu au mai citit Cuvântul lui Dumnezeu, de când nu s-au mai rugat şi nu au mai mers la Liturghia duminicală încât, atunci când îşi dau seama de acest lucru, şi-au organizat propria viaţă astfel încât nu mai este loc pentru exprimările religioase”. Alte persoane, în schimb, “îşi cunosc atât de superficial propria religie încât au abandonat-o fără să îşi pună prea multe întrebări”, după cum sunt şi din aceia “care cer Botezul pentru copiii lor ca simplu act social”.

“Este posibil să crezi fără să fii practicant?”, a întrebat Arhiepiscopul brazilian. “Anumite persoane renunţă la practica religioasă afirmând că doresc să caute mai multă autenticitate. Spun că nu le plac normele şi riturile, că preferă o religie ‘mai spirituală’, fără structuri”. După părerea lui, aceste persoane “uită că suntem fiinţe umane, nu îngeri”. “Îngerii nu au nevoie de semne, gesturi şi cuvinte pentru a relaţiona între ei”. “Noi, dimpotrivă, folosim chiar trupul nostru ca mijloc de comunicare. Traducem sentimentele noastre printr-un surâs sau o strângere de mână, un cuvânt sau o palmă peste spate; dorim să ne reunim cu familia în zilele de sărbătoare şi telefonăm unui prieten pentru a-i face urări în ziua lui de naştere; dăruim un trandafir mamei noastre şi suntem încântaţi de gestul copilului care îşi deschide braţele pentru a-l întâmpina pe tatăl care vine acasă”.

“Cum putem atunci să relaţionăm cu Dumnezeu doar cu limbajul îngerilor, pe care nici măcar nu îl cunoaştem?”, s-a întrebat Arhiepiscopul. “Credinţa ne introduce în familia fiilor lui Dumnezeu”, a subliniat el. “În ea, este fundamentală practicarea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Familia noastră creştină are o istorie, o tradiţie bogată şi celebrări foarte frumoase. Poate că unii nu le înţeleg. Înainte însă de a le ignora pur şi simplu, sau, mai rău, de a le dispreţui, nu ar fi mai productiv să încerce să le cunoască, să pătrundă semnificaţia lor şi să le descopere valoarea?”

Pentru Arhiepiscopul de Sao Salvador da Bahia, “nu se poate dori o credinţă fără gesturi cu scuza de a căuta mai multă autenticitate”. “Tatăl ceresc, atunci când a dorit să ne demonstreze iubirea Lui, a ţinut cont de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a acţiona. Mai mult decât să îşi exprime ‘spiritual’ iubirea Lui, a concretizat-o: ni l-a trimis pe Fiul Său, care a locuit între noi”. “‘Cred dar nu sunt practicant’. Credinţa (‘cred’) şi viaţa (‘practica’) nu pot fi separate. Prin însăşi natura lor, trebuie să fie unite. O credinţă fără fapte este moartă; faptele, chiar şi cele de pietate, fără credinţă devin goale”, a concluzionat el.

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/11/01/este-posibil-sa-crezi-dar-sa-nu-fii-practicant

Studiu: oamenii mulţumiţi şi fericiţi trăiesc mai mult

Oamenii care sunt fericiţi şi au o perspectivă pozitivă asupra vieţii trăiesc mai mult, susţin oamenii de ştiinţă de la University College of London (UCL), care spun că o stare generală pozitivă poate combate stresul şi boala.

Studiul UCL a durat cinci ani şi a colectat date de la aroape 4.000 de participanţi cu vârste între 52-79 de ani, informează Daily Mail. Cercetarea a revelat că cei care au declarat un grad mai ridicat de mulţumire, sunt şi cei care au întrgistrat un risc de moarte prematură cu 35% mai mic decât ceilalţi.

Participanţii implicaţi în studiu au fost rugati să îşi evalueze sentimentele de fericire sau de anxietate de patru ori pe parcursul unei zile. Cercetătorii au coroborat apoi aceste statistici cu numărul de decese înregistrate pe o perioadă de cinci ani.

După ce au luat în considerare vârsta, sexul, gradul de depresie şi incidenţa anumitor boli în rândul participanţilor la studiu, cercetătorii au concluzionat că cei care se declară mai fericiţi au un risc cu 35% mai scăzut de a muri prematur, faţă de cei care au mărturisit că sunt nefericiţi.

Cercetătorul care a coordonat studiul, profesorul Andrew Steptoe, a declarat că „rezultatele de faţă oferă un motiv în plus să ne fixăm ca obiectiv sporirea bunăstării persoanelor în vârstă."

Studiul publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, vine să întărească rezultatele unor studii anterioare care au arătat că abordarea optimistă a vieţii are numeroase beneficii pentru sănătate.

În martie, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Illinois au constatat că starea de spirit pozitivă reduce cantitatea de hormoni de stres produşi de organism şi întăreşte sistemul imunitar.

Într-o metaanaliză făcută asupra a 160 de studii făcute pe oameni şi animale, Prof Ed Diener si echipa sa ajuns la concluzia că fericirea „contribuie atât la longevitate, cât şi la o sănătate mai bună în rândul populaţiei sănătoase."

În acelaşi timp anxietatea, depresia şi pesimismul au fost corelate cu o incidenţă mai mare a bolilor şi cu o durată de viaţă mai scurtă.

În ciuda constatărilor studiului său, profesorul Steptoe spune că nu există încă o dovadă clară că sentimentele de fericire prelungesc viaţa, însă a subliniat importanţa bunăstării emotionale a persoanelor în vârstă.

(Foto: cc.byu.edu) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Studiu:-oamenii-multumiti-si-fericiti-traiesc-mai-mult-4510.html