Cuvântul sculptează

26 Octombrie – Dinţii Sultanului

Un sultan, foarte bogat, temperamental şi, pe lângă aceasta, superstiţios, visă într-o noapte că şi-a pierdut toţi dinţii. Trezindu-se a trimis să fie chemat unul dintre înţelepţii de la curtea sa pentru a-i cere urgent să-i interpreteze visul.

-Ce necaz, domnul meu – spuse înţeleptul. Maiestate, fiecare dinte căzut reprezintă o rudă pe care o vei pierde.

Sultanul, indignat, porunci să fie pedepsit cu o sută de lovituri de bici pentru insolenţa sa şi să fie adus imediat un alt înţelept. Acesta, după ce l-a ascultat pe sultan cu atenţie, spuse:

-Excelent, maiestate! Aceasta înseamnă că veţi supravieţui tuturor rudelor pe care le aveţi.

Sultanul porunci să fie răsplătit cu o sută de monede.

Când înţeleptul ieşi din palat, unul dintre consilierii regali, care fusese de faţă, îi spuse cu admiraţie:

-Nu este posibil. Interpretarea pe care ai dat-o viselor este aceeaşi pe care a dat-o şi celălalt înţelept. Pe el a poruncit să-l biciuiască iar pe tine să te răsplătească.

-Aminteşte-ţi prietene – reluă înţeleptul – că totul depinde de felul în care se spun lucrurile... Adevărul este ca o piatră preţioasă: dacă este aruncată în faţa cuiva poate să rănească şi să reprezinte o ofensă; însă dacă este învelită cu delicateţe şi este oferită cu blândeţe, reprezintă un cadou şi este primit cu plăcere (P. Charly).

Adevărul trebuie spus întotdeauna. Însă întotdeauna trebuie să ai grijă de forma în care îl spui.

Multe conflicte familiale s-ar fi evitat doar dacă se avea grijă de forma în care se spun lucrurile. Cel care se simte atacat, răspunde atacând. Este fundamental faptul de a şti să stimulezi în loc să enervezi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

25 Octombrie – Nu pentru mult timp

O văduvă ceru să fie scris pe mormântul răposatului său soţ următorul epitaf:

-„Odihneşte-te în pace, dragule, până când voi veni, din nou, să mă reunesc cu tine.”

Dorinţa văduvei era bună însă exprimarea nu era prea fericită.

Una dintre marile bucurii din Cer trebuie să fie aceea de a-i vedea sosind pe cei pe care i-am iubit pe pământ.

A-i forma şi a-i pregăti pe cei care convieţuiesc cu noi pentru ca să se mântuiască înseamnă, în acelaşi timp, a ne asigura noi bucurii în slava viitoare.

Şi se merită, fie chiar şi din egoism.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

24 Octombrie – Pompier

Un pompier, după câţiva ani de serviciu, se afla în stare gravă în urma unui accident de muncă. În aceste circumstanţe îi spune soţiei sale:

-Cand voi muri, să nu cumva să mă îmbraci în pompier nici să-mi pui vreo insignă sau alt semn distinctiv.

-Dar de ce? Nu eşti mulţumit de profesia ta?

-Sunt încântat că am fost pompier. Însă nu vreau să ajung în rai cu vreun semn distinctiv. Mă tem ca nu cumva Sfântul Petru să mă trimită în iad să sting focul.

A stinge focul din iad nu este treabă de pompieri, ci de sfinţi şi nu trebuie să aştepţi până după moarte. Fiecare dintre noi trebuie să-l stingem câtă vreme suntem în această lume, câtă vreme trăim.

Este o modalitate bună de a folosi timpul căutând să eviţi acest foc şi să-i ajuţi pe alţii să se elibereze de el. Acesta este cel mai bun serviciu pe care îl putem face aproapelui nostru.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

23 Octombrie – Un ceas special

Un preot veteran, liniştit şi flegmatic, pe care ceasul se pare că nu îl îngrijora deloc, se afla de multă vreme ca paroh într-un sat. Într-o duminică, la predică, îi anunţă pe credincioşi:

-După cum ştiţi, joia viitoare celebrăm sărbătoarea Sfântului Sebastian. Vom avea, ca de obicei, liturghie solemnă.

Din fundul bisericii se auzi vocea unuia care întrebă:

-La ce ora?

Pe preot se vede că nu-i plăcu deloc întrebarea şi răspunse, în mod vizibil enervat:

-La ce ora? Halal întrebare! Ăsta ar trebui să stea la Socola. Va fi, ca de obicei, la ora corespunzătoare.

Punctualitatea este o virtute umană măruntă, însă care contribuie foarte mult la a face viaţa celorlalţi mai agreabilă.

Este necesar să te gândeşti la ceilalţi, pentru ca să le îmbucuri viaţa şi să nu-i faci să piardă timpul. Mai mult, în felul acesta se evită faptul ca ceilalţi să se gândească la noi şi, inclusiv, să vorbească despre noi – şi nu de bine – în timp ce ne aşteaptă.

Însă pe cine îl facem să aştepte mai mult, cui îi dăm mai multe plantoane de făcut, este Dumnezeu. Tocmai cel care merită mai puţin lucrul acesta.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

22 Octombrie – „Sfântul” rubin de ceas

Într-o zi când ceasornicarul demontase un ceas şi cu penseta lui foarte fină urma să apuce rubinul minuscul care primeşte mişcarea de la arc, observă că rubinul era în perfectă stare şi foarte strălucitor. Îl privea cu atenţie, când rubinul îi spuse:

-Eu sunt un sfânt rubin de ceas, nu sunt ca celelalte rubine de care se prinde tot praful care intră în cutie. Mă păstrez curat, ştiu să mă îngrijesc; nu îngrijorez pe nimeni. Sunt un rubin, cu siguranţa aşa cum trebuie să fie. Te rog să nu mă laşi să fiu atins de nici unul dintre angrenajele acestea. Îmi ajunge că mă îngrijesc bine de mine însumi. Fiecare să se ocupe de sine însuşi.

-Însă dacă fiecare se îngrijeşte doar de sine însuşi, cum va mai funcţiona ceasul?... – spuse indignat ceasornicarul.

Scutură cu delicateţe penseta şi micuţul rubin căzu printre vechiturile inutile. Luă un rubin nou, mai puţin strălucitor, însă care să accepte să trăiască în companie şi-l montă în angrenajul ceasului.

Dumnezeu ne-a pus împreună pentru ca să ne iubim şi să ne ajutăm. O parte, importantă, din sfinţirea noastră constă în a-i ajuta pe ceilalţi să fie fideli lui Dumnezeu.

„Nu poţi să trăieşti cu spatele la mulţime: trebuie să ai dorinţa de a o face fericită”. (Camino 32)

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

21 Octombrie – Vizita lui Dumnezeu

Un om bun şi pios – în felul său – crezu că a auzit într-o noapte, în vis, glasul lui Dumnezeu care-i spunea: „Mâine voi veni în casa ta ca să te vizitez”.

Rămase impresionat şi plin de speranţă şi de siguranţă în promisiunea divină.

De foarte dimineaţă s-a pus să gătească şi să împodobească casa. Totul i se părea prea puţin pentru oaspetele pe care-l aştepta.

Într-un moment al zilei, foarte devreme, auzi că bate cineva la uşă. Inima începu să-i bată puternic. „A ajuns”, se gândi. Însă nu. Era un cerşetor. Îi cerea să-l lase să între puţin pentru ca să se încălzească la foc.

-Îmi pare rău – spuse bunul om. Astăzi aştept o vizită foarte importantă şi sunt foarte ocupat.

Mai apoi veni un cumnat de-al său, îngrijorat pentru nişte probleme familiale. Avea nevoie de cineva care să-l asculte. Mai târziu, un prieten care avea nevoie de sfatul său; apoi un vânzător ambulant oferindu-i marfa lui; apoi un bolnav care căuta o mângâiere în durerile sale...

Toţi au auzit de pe buzele sale acelaşi răspuns:

-Uite, îmi pare foarte rău. Însă astăzi aştept o vizită foarte importantă. Nu pot să stau nici un minut. O să vorbim cu altă ocazie.

Seara, se culcă obosit şi decepţionat. Şi, din nou în vis, plângând se lamentă în faţă Domnului pentru că nu a venit în casa lui, pregătită cu atâta grijă. Şi din nou auzi vocea lui Dumnezeu care îi spunea:

-„Astăzi am fost de zece ori la casa ta: mai întâi în cerşetorul căruia îi era frig, apoi în cumnatul tău, apoi în prietenul tău... Însă tu erai prea ocupat pentru ca să mă primeşti”.

„Pe acest Dumnezeu invizibil îl întâlnim în lucrurile cel mai vizibile şi materiale” (Conversaţii cu Mons. Escriva, 114).

Dacă am şti să-l vedem pe Dumnezeu în oamenii care se apropie de noi, tratarea ar fi mult mai umană.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cuvântul sculptează

20 Octombrie – Nada

Cineva îi reproşă o dată comediantului argentinian Julio Escobar faptul că, în ciuda marelui său talent şi bun gust, uneori prezenta opere destul de mediocre, fără altă pretenţie decât de a satisface prostul gust al majorităţii.

-Ascultă – răspunse Escobar – atunci când mergi la pescuit, ce pui în cârlig? Ceea ce-ţi place ţie sau ceea ce-i place peştelui?

Este logic şi normal să ne placă mai mult să auzim lucruri agreabile decât reproşuri, laude decât observaţii. Însă ambele lucruri sunt utile şi necesare. Este bine ca să fim lăudaţi pentru ceea ce facem bine. Este de asemenea foarte folositor să fim corectaţi atunci când facem rău.

Să nu ai încredere în cel care-ţi spune doar ceea ce-ţi place să auzi. Este foarte probabil ca el să caute nu să te ajute, ci să te „pescuiască”. Cel care este prieten corectează fără teamă, pentru că o face de drag şi cu drag.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro