Ziarul ADEVĂRUL: Viaţa şi calvarul PS Ioan Suciu, Episcopul Tinerilor

Prigoana securităţii comuniste a avut în Transilvania ca obiectiv eliminarea preoţilor greco-catolici, după ce această religie a fost interzisă de stat. Printre cei care au suferit mult şi au murit în închisoare se află şi Ioan Suciu, denumit şi „Episcopul Tinerilor“.

Episcopul Ioan Suciu s-a născut la Blaj în data de 4 decembrie 1907, părinţii săi fiind preotul Vasile Suciu şi Maria. Ioan Suciu era al patrulea, în ordine cronologică, dintre cei 5 băieţi şi 4 fete ale familiei părintelui Vasile Suciu. A făcut studiile primare la Blaj (clasele I – III), iar clasa a IV-a primară a făcut-o la Beiuş, din cauza primului război mondial. Încă din liceu, a fost prieten bun cu colegul său de clasă Tit Liviu Chinezu, care a devenit şi el, mai târziu, episcop. Prietenia lor a durat până la sfârşitul vieţii.

A urmat studiile liceale la Blaj, la Liceul „Sfântul Vasile”. La vârsta de 17 ani s-a hotărât să devină preot. În anul 1925, a promovat cu succes examenul de bacalaureat. A fost trimis la Roma, la Colegiul Grec „Sf. Atanasiu”, unde a obţinut titlurile de doctor în filosofie şi în teologie. După incă alţi şase ani de studii la Institutul „Angelicum”, la 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot, la Roma. Revenit în ţară, a fost numit profesor de religie şi limba italiană la Liceul comercial de băieţi, apoi la Academia de Teologie din Mica Romă (Blaj), la catedra de Morală şi Pastorală.

Inima şi sufletul tinerilor
Tânărul preot Ioan Suciu era inima şi sufletul tinerilor, pe care căuta întotdeauna să-i atragă spre virtute. Se afla mereu în mijlocul lor şi lua parte deseori la jocurile lor. A înfiinţat revista „Marianistul”, care era destinată, în mod exclusiv copiilor. Cu ajutorul preoţilor, cateheţilor şi profesorilor de religie, revista s-a răspândit în toate şcolile din Ardeal. Ceva mai târziu, această revistă a fost înlocuită de publicaţia „Tinerimea Nouă”, care se adresa unui cerc mult mai larg de tineri cititori, inclusiv studenţimii.

La 6 mai 1940 a fost numit episcop, iar la 20 iulie 1940, în ziua de Sfântul Ilie, a fost hirotonit episcop titular de Moglena (Slatina, Bulgaria) şi auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea. Din 29 august 1941 a fost auxiliar, tot de Oradea, al episcopului Iuliu Hossu. Ioan Suciu s-a afirmat ca fiind unul dintre cei mari oratori ai Bisericii şi ca un prieten de suflet al tinerilor. În urma Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, sub ocupaţia horthystă (1940 – 1944), a rămas la Oradea, fiind persecutat şi arestat pentru câteva zile. În octombrie 1944, în condiţiile derutei în care se aflau trupele horthyste şi hitleriste, ca urmare a avansării Armatei Române şi Sovietice, în Ardeal, pentru eliberarea teritoriului şi poporului român de sub jugul străin, un grup de ofiţei horthyşti au vrut să-i împuşte pe episcopul Ioan Suciu, pe preotul Eugen Foişor, precum şi pe alţi preoţi uniţi români.

Prigoana comunistă

În anul 1947, episcopul Ioan Suciu a fost numit de Sfântul Scaun în funcţia de Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, până la clarificarea numirii, recunoaşterii şi instalării noului Mitropolit, ales în 1946 în persoana episcopului Alexandru Rusu al Maramureşului, pentru care Guvernul comunist al lui Petru Groza refuza să-şi dea acordul. Însă, recunoaşterea de Mitropolit a lui Alexandru Rusu nu va avea loc niciodată. În această calitate de Administrator al Arhiedecezei de Alba Iulia şi Făgăraş, a luptat, în mod susţinut, să salveze şcolile şi celelalte instituţii ale Bisericii Române Unite „naţionalizate” de autorităţile comuniste instalate la putere cu concursul trupelor sovietice de ocupaţie. Cu el s-a început prigoana împotriva Bisericii Române Unite. La 15 mai 1948 în organizarea guvernului a fost sărbătorit cu mare fast centenarul Adunării de la 3/15 mai 1848 de la Blaj, în prezenţa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Petru Groza. Câmpia Libertăţii a fost decorată cu portrete ale lui Karl Marx, Friedrich Engels şi Lenin, respectiv cu panouri purtând inscripţia „Trăiască RPR!” În cadrul acestei manifestaţii mitropolitul ortodox Nicolae Bălan de la Sibiu a rostit un discurs de chemare a uniţilor la ortodoxie, fapt care avea să coincidă cu ofensiva explicită a guvernului împotriva Bisericii Române Unite. Episcopului Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească. Episcopul ortodox Nicolae Popovici a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestaţia fusese deturnată de autorităţi.

Sfârşitul din închisoare

La 3 septembrie 1948 episcopul Suciu a fost depus din funcţie prin decret guvernamental, însă şi-a continut activitatea pastorală cu şi mai multă intensitate. Ulterior avea să înceapă, calvarul închisorilor. După arestare, episcopul Ioan Suciu a fost dus la Securitatea de la Sibiu. După două zile, a fost dus la Ministerul de Interne de la Bucureşti. De la Bucureşti, a fost transportat la Dragoslavele, reşedinţa de vară a Patriarhului ortodox, apoi la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani, transformată în lagăr. De aici Ioan Suciu a fost ridicat în mai 1950, şi dus, de acolo, din nou la Bucureşti, în beciurile Ministerului de Interne, unde a fost supus anchetelor şi torturilor, iar apoi la închisoarea Văcăreşti şi, de unde, în cele din urmă, în octombrie 1950 a fost transferat la penitenciarul din Sighetu-Marmaţiei, unde a fost internat. Acolo au fost duşi şi ceilalţi episcopi din lagărul de la Mănăstirea Căldăruşani. Aici, în închisoarea de la Sighet, episcopul Ioan Suciu a rămas între 28 octombrie 1949 şi 27 iunie 1953.

Ioan Suciu se afla închis, alături de alţi episcopi greco-catolici români, în celula 44 a închisorii de la Sighet. Moartea s-a a fost relatată ulterior de Monseniorul Coriolan Tămăian: «În seara zilei de 26 iunie 1953, noi, Episcop Ioan Cherteş, Episcop Liviu Chinezu şi cu mine făceam de gardă (de câteva zile ştiam că va muri). Primul de gardă a fost Chinezu. Ceilalţi ne-am culcat. Pe la miezul nopţii, Suciu începe să recite cu glas înalt şi răspicat Tatăl nostru şi Născătoarea. Eu îl întrerupeam: - Staţi, să nu ne audă gardianul de afară! În timpul acesta a venit la mine la pat Chinezu şi mi-a spus că i se pare că Suciu nu e bine. M-am ridicat repede, am mers la el la pat, l-am pipăit, n-a reacţionat, dar respira încă. I-am trezit rapid pe ceilalţi din cameră, care s-au strâns în jurul patului său. Episcopul Iuliu Hossu i-a dat dezlegarea sacramentală, eu i-am ţinut într-o mână pulsul şi pe cealaltă i-am pus-o pe piept, la inimă, până când aceasta n-a mai bătut. Era 1 fără 20 de minute, în ziua de 27 iunie 1953”. Episcopul Suciu avea ulcer şi i se refuzase orice îngrijire medicală. Trupul neînsufleţit a fost aruncat într-o groapă comună, fără sicriu. Mormântul din cimitirul Săracilor de pe malul Izei a fost nivelat pentru a nu i se mai cunoaşte locul.

Sursa:adevarul.ro

Portretul unui martir creștin - Episcopul Vasile Aftenie

Monseniorul Vladimir Ghika- Interviu Card. Angelo Amato

Patriarhul Bartolomeu I despre apropiata întâlnire cu Papa Francisc, la Ierusalim

"În prezent, poate chiar mai mult decât în urmă cu 50 de ani, există o nevoie urgentă de reconciliere și acest lucru face ca întâlnirea cu Papa Francisc, la Ierusalim, să fie un eveniment de mare semnificație și așteptare": a apus Patriarhul Bartolomeu I, într-un interviu exclusiv pentru agenția SIR, explicând motivele care i-au determinat pe liderii celor două Biserici să se întâlnească la Ierusalim, între 25 și 26 mai, pentru aniversarea a 50 de ani de la întâlnirea, tot la Ierusalim, dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras.

Sunt multe chestiunile care necesită în zilele noastre o acțiune comună și o voce unică din partea Bisericilor, a spus Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, înșiruindu-le într-un interviu acordat agenției catolice de presă Sir: suferința persoanelor peste tot în lume, în zilele noastre; folosirea religiei în mod abuziv pentru scopuri politice sau de alt fel; dificultățile cu care se confruntă creștinii din întreaga lume; nedreptățile la care sunt supuși membrii cei mai slabi din societățile contemporane și alarmanta criză ecologică care amenință integritatea și supraviețuirea însăși a creației lui Dumnezeu. "Toate acestea necesită o acțiune comună, iar soluția la probleme încă ne divide, de aceea avem o nevoie urgentă de reconciliere", a continuat Patriarhul Bartolomeu I.

"Suntem convinși" – a spus Patriarhul ecumenic - "că liderii Bisericilor trebuie să întreprindă pași deciși pentru reconcilierea Creștinătății divizate și să răspundă la nevoile urgente ale timpului nostru. Cu siguranță, Papa Francisc este un lider sincer și altruist, care are la inimă problema diviziunii Bisericii, ca și suferința lumii noastre", a mai spus Patriarhul ecumenic de Constantinopol. Făcând un bilanț al drumului parcurs în acești 50 de ani de dialog, Bartolomeu I a spus: "Nu există dubii în privința faptului că parcursul celor două Biserici în ultimii 50 de ani nu a fost ușor. Cu toate acestea, spiritul iubirii fraterne și respectuoase a luat locul vechii polemici, alimentate de suspiciuni și judecăți".

"Este mult de făcut, iar parcursul pare să fie lung. Această cale, oricum, trebuie să fie întreprinsă în ciuda dificultăților; nu există alternativă", a spus Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, în concluzia interviului acordat agenției de presă SIR.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Viața de dincolo de moarte

de Rino Cammilleri

Cazul Caterinei Socci, fiica cunoscutului jurnalist italian Antonio Socci, nu poate fi explicat, cel puţin nu în termeni ştiinţifici. La câteva zile după ce şi-a încheiat studiile academice, inima i s-a oprit. Şi a rămas fără viaţă timp de o oră. Era moartă. Apoi, a sosit un preot, părintele său spiritual, a îngenuncheat pentru a se ruga, iar inima Caterinei a început să bată din nou.

Tatăl ei a scris mai multe cărţi despre această întâmplare, iar acum, prin ultima carte, analizează fenomenul NDE (Near-Death Experience) – Experienţe la limita morţii. Subiectul a fost analizat pentru prima dată într-un mod mai serios de filosoful american Raymond Moody, care a publicat în 1975 o serie de mărturii care povesteau experienţe la limita dintre viaţă şi moarte. Din 1975 şi până în 2005 au fost publicate peste 40 de studii referitoare la aceste fenomene puţin înţelese, atât în reviste ştiinţifice, cât şi în diferite cărţi, analizând aproximativ 2500 de astfel de cazuri. În 2001 chiar şi prestigioasa revistă medicală „The Lancet” a publicat rezultatele unui studiu realizat de o echipă de cardiologi olandezi pe 344 de pacienţi „morţi clinic”, dintre care 62 s-au „întors din lumea de dincolo” şi au povestit experienţa lor inedită.

Lucrul cel mai interesant este că toţi cei care au avut o astfel de experienţă la limita dintre viaţă şi moarte povestesc aproximativ aceleaşi lucruri. În primul rând, vorbesc despre conştientizarea faptului că sunt morţi. Apoi, îşi văd corpul ca şi cum s-ar afla în afara lui şi îi văd pe toţi cei care se află în jurul trupului care zace neputincios şi imobil. Unii parcurg un lung tunel întunecat la capătul căruia îi aşteaptă o lumină nemaipomenită. Simt o stare de pace profundă, de linişte totală, uneori întâlnindu-se cu persoane deja moarte sau cu fiinţe luminoase. Nu puţin spun că şi-a văzut „filmul propriei vieţi. Nu puţini sunt cei care, odată întorşi în lumea celor vii, şi-au schimbat viaţa într-un mod apropiat de viziunea creştină a vieţii.

O altă minoritate, chiar dacă nu este nesemnificativă, au întâlnit prezenţe obscure şi terifiante care le-au angoasat şi tulburat. Antonio Socci a scris: „În primul rând ne surprind dimensiunile fenomenului. Aproximativ o treime dintre cei care au fost în comă, în moarte clinică sau în reanimare, spun că au avut o experienţă pre-moarte”. Există chiar şi mărturii faimoase care aparţin unor persoane cunoscute, precum actriţele Elizabeth Taylor, Jane Seymour, Sharon Stone şi actorul Peter Sellers. În Italia sunt cunoscuţi Cino Tortorella („Magul Zurli”) şi Umberto Scapagnini (medicul lui Berlusconi şi primarul din Catania) care-şi povestea în diferite emisiuni televizate experienţa la limita morţii şi a spus că la întâlnit chiar şi pe Padre Pio care l-ar fi invitat să se întoarcă la viaţa veşnică.

Traducere: Andrei Hrișman

Sursa:www.rinocammilleri.com

Trebuie să fim mândrii de românii noștri!

Oare nu la nevoie se cunosc românii? Ce ar fi ca să ne ajutăm compatioții să meargă mai departe într-un concurs la care reprezintă țara noastră? Este vorba de echipa din spatele aplicației The Pole Society cu ajutorul căreia îţi poţi face reclamă pe cele mai mari panouri outdoor din Bucureşti direct de pe telefonul mobil. Eu au câştigat până acum două premii la Mobile Marketing Awards şi la ZF Mobilio, iar acum încearcă să-l câştige şi pe al treilea în competiţia The Summit din Kilimanjaro. Aplicația lor a fost aleasă ca fiind unua dintre cele mai bune startup-uri din competiţie (din 2000 de înscrişi, startup-ul românesc a intrat în top 200). Ca să treacă mai departe, trebuie să ajungă în top 50, iar în acest stadiul topul se face pe bază de vot public apăsând AICI. 

Haide, apasă, cred că toți avem câteva secunde pentru românașii noștri decare ar trebui să fim mândrii!

Vezi și articolul acesta.