sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Alegerile prezidențiale 2014


Creștinii trebuie să voteze în favoarea candidaților care susțin valorile creștine și nu promovează destrămarea morală a societății: se afirmă într-un comunicat al Conferinței Episcopilor din România difuzat în vederea alegerilor prezidențiale de la 2 noiembrie. În același timp, subliniază episcopii catolici din România, nimeni nu trebuie să se lase influențat de promisiuni, bani sau alte beneficii materiale în contextul alegerilor politice.

Redăm mai jos comunicatul primit la redacție de la secretarul general al Conferinței, pr. Eduard Mihai Coșa:

COMUNICAT

Participarea la vot a credincioșilor catolici este un drept onorant dar și o obligație morală cetățenească.

Episcopii romano-catolici și greco-catolici întruniți la Timișoara, în perioada 2-4 septembrie a.c., în sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor din România, au avut pe ordinea de zi și teme legate de alegerile prezidențiale de la începutul lunii noiembrie 2014.

Referindu-se la acest eveniment din viața societății românești, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București și președintele CER, consideră că participarea la vot a credincioșilor catolici este un drept onorant dar și o obligație morală cetățenească. În acest sens, întrucât participarea cetățeanului la alegeri nu se reflectă doar asupra binelui propriu, ci al binelui comun, Arhiepiscopul îi invită pe toți creștinii de bunăvoință să participe la toate scrutinele alegerilor prezidențiale.

”Creștinul trebuie să participe în mod activ la protejarea și împărtășirea valorilor creștine. Aceste valori fundamentale se regăsesc în Sfânta Scriptură și în doctrina Bisericii”, a spus la rândul său ÎPS Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba Iulia. ”Pentru ca învățătura creștină să aducă roade în viața cotidiană – a continuat Excelența Sa - trebuie să votăm acea persoană care protejează demnitatea și libertatea omului, sprijină comunitatea familială, ocrotește viața și decursul normal al acesteia de la naștere până la moarte, se bazează pe normele morale creștine, iar prin programul său nu impune urmarea unei forme de viață care poate să conducă la destrămare morală” .

Recomandând preoților din parohii să-i îndemne pe credincioși să participe la vot, înalții ierarhi au mai subliniat că în exercitarea acestui drept constituțional și cetățenesc, nimeni nu trebuie să se lase influențat de promisiuni, bani sau alte beneficii materiale.

Conferința Episcopilor din România îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și uniunea intimă cu Sfântul Părinte Papa, Urmașul Sfântului Petru. 

Sursa:ro.radiovaticana.va

Un bătrân de 85 de ani, amendat cu 5000 de euro pentru că a îndemnat o femeie să nu avorteze


Francezul de 85 de ani Xavier Dor, militant pro-vita, a fost amendat lunea aceasta cu 5.000 EUR pentru exercitarea de „presiuni morale și psihologice” în scopul de a convinge o femeie să nu facă avort.

În 2012, pediatrul și cercetătorul pensionar și cu sănătatea șubredă, aproape orb, dăruise botoșei tricotați unei femei care era în drum spre un centru Planned Parenthood din zona centrală a Parisului.

Instanța a impus o amendă cu suspendare în sumă de 5.000 EUR, plătibilă în caz de repetare a infracțiunii, acordând câte 750 EUR daune și interese fiecăreia din cele 3 asociații pro-avort care au introdus cauza împotriva lui Dor.

Aceasta este hotărârea Curții de Apel, „îndulcită” după ce prima instanță depășise cererile procurorilor, ordonând o amendă de 10.000 EUR în septembrie anul trecut, precum și 2.000 EUR daune-interese pentru tânăra întâlnită de Dor pe scările care duceau spre centrul Planned Parenthood.

Dor este un militant pro-vita veteran și șeful asociației SOS Tout-petits (SOS Micuții), care a condus multe proteste și demonstrații prin rugăciune în apropierea unităților prestatoare de avorturi.

Acesta a declarat pentru LifeSiteNews că a fost „surprins” de reducerea sentinței, în contextul actual în care avortul a devenit un drept legal deplin în Franța, fiind compensat 100% din asigurările sociale de stat.

Dor a decis să își continue cauza la Curtea de Casație, care are drept rol verificarea interpretării corecte a legii.

Acest caz este unul dintre primele în care s-au emis hotărâri pentru capul de acuzare „presiune morală și psihologică” cu intenția „obstrucționării avortului”.

Infracțiunea este recent inventată: aceasta califică acțiunile strict non-violente, care se pot produce în orice loc, nu neapărat în apropierea spitalelor sau clinicilor în care se efectuează avorturi. Infracțiunea de obstrucționare a unui avort se pedepsește cu maxim 2 ani închisoare și o amendă maximă de 30.000 EUR, fiind posibile, suplimentar, daune civile în favoarea reclamanților.

Tactica promovării de legi împotriva protestelor pașnice pro-vita, mai ales în preajma clinicilor de avorturi, precum și activismul judiciar civil și penal împotriva persoanelor care încearcă pașnic să vorbească cu femeile care ar putea dori un avort, nu este deloc nouă.

În 2012, în Canada, Linda Gibbons a fost arestată după ce a ținut un afiș cu un bebeluș plângând, cu textul, „De ce, mamă, când am atâta dragoste de oferit?”, în preajma unei clinici de avorturi, încercând apoi să inițieze o discuție pașnică cu un cuplu care mergea spre clinică, cuplul refuzând să discute. În cadrul proceselor, în aprilie 2014, procuroarea a argumentat că afișul în sine era dezgustător, pe motiv că reprezenta un argument emoțional, și nu rațional. De aici se vede gradul mare de interpretabilitate a legilor respective, orice afirmație de bine sau înduioșătoare, afișele sau botoșeii sau orice ar putea stârni emoții materne putând fi clasificate drept infracțiuni după inspirația procurorilor/avocaților reclamanți și cu concursul instanțelor.

Istoricul cazului lui Xavier Dor

Dor a pătruns de două ori în centrul Planned Parenthood respectiv, care oferă informații despre contracepție și avort – inclusiv consiliere pentru femeile care au depășit termenul legal pentru efectuarea procedurii – dar care nu efectuează efectiv avorturi.

Cu prima ocazie, pe 25 iunie 2002, Dor a intrat în centru însoțit de o a doua persoană, reușind să vorbească cu responsabilul și să îi explice motivele pentru care se opune avortului. A doua zi, a revenit singur și a fost expulzat fără menajamente din incintă. Pe scara interioară a clădirii unde își avea sediul centrul Planned Parenthood a întâlnit o femeie care urca acolo. A oprit-o și i-a oferit un medalion cu Fecioara Maria și botoșei, pe care ea le-a acceptat.

Femeia a povestit întâmplarea celor de la Planned Parenthood, care, împreună cu o asociație și mai multe sindicate profesionale ale prestatorilor de servicii de avort și contraceptive, l-au dat în judecată pe Dor din cauza „violenței extreme” a cuvintelor sale. Femeia a declarat că, fiind catolică și mamă a trei copii, a fost „profund zdruncinată”.

La audieri, procurorul public a argumentat că bătrânul: „Ar trebui să își dea seama de lezarea morală pe care o cauzează. Este timpul să înceteze. Ca pensionar, ar trebui să își găsească alte ocupații și să lase femeile să își rezolve singure problemele de conștiință dificile, cu toată suferința puternică pe care acestea o presupun, care nu ar trebui amplificată.”

Organizațiile pro-avort implicate au declarat că nu au fost interesate să obțină o pedeapsă cu închisoarea, întrucât Dor a petrecut deja mai multe luni în închisoare pentru faptul de a se fi rugat în fața clinicilor de avorturi, detenția nedeterminându-l să își înceteze eforturile. În schimb, acestea au căutat să îl atace pe plan financiar – lucru de asemenea mai util, pe fondul tăierilor bugetare și afectării finanțării lor de către stat.

În mod ciudat, numai grupările pro-avort au primit despăgubiri, deși prima instanță acordase daune morale în sumă de 2000 EUR și presupusei victime.

Este bizar faptul că nu s-a clarificat niciodată dacă femeia a făcut de fapt avort, atunci sau la o altă dată. Astfel, este neclar dacă se poate considera, din perspectiva logicii juridice, că Dor a obstrucționat un avort, într-un caz în care nici măcar nu s-a stabilit cu certitudine că exista o sarcină.

Chiar și așa, judecătorii au dispus în favoarea reclamanților.

Claude Katz, reprezentantul Planned Parenthood, a dorit să intimideze prin următoarea declarație stupefiantă, în care numește avortul „progres al omenirii”:

„Dreptul la avort este unul cucerit printr-o luptă crâncenă, unul dintre cele mai importante progrese ale omenirii. Lupta voastră este o luptă pierdută de la început. Decizia curții nu poate permite prezența unui interes superior, deasupra legii.”

Un alt avocat al reclamanților l-a numit pe Dor un „bătrân nemernic” al cărui unic scop este de a „răni” și „cauza suferință”.

Dor a declarat: „Amenda nu mă va opri să apăr viața, există mai mult de un mod de a face acest lucru și vom continua să facem demonstrații pentru drepturile copilului nenăscut.”

Acesta a adăugat că, deși este fericit că amenda inițială a fost redusă la jumătate, consideră că „și un cent ar fi prea mult de plătit pentru dreptul de a apăra vieți nevinovate”. Dacă va fi necesar, el este dispus să înainteze cauza sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Sursa:www.culturavietii.ro

vineri, 31 octombrie 2014

Halloween, sărbătoarea dovlecilor... goi



„A fost odată Ziua Tuturor Sfinților...” Nu este vorba despre începutul unui basm, ci de o constatare amară: „Ziua Tuturor Sfinților” care se celebrează pe 1 noiembrie, este înlocuită de Halloween, o sărbătoare păgână, originară din SUA, și în prezent importată (prin forță) și de noi.
  
În fața unui fenomen aparent inofensiv este bine venită o reflecție și o judecată. Ce este rău în asta, s-ar întreba cineva, dacă copiii se distrează mascându-se, și merg din casă în casă în ajunul sărbătorii Tuturor Sfinților, avertizându-i pe cei care au curajul să deschidă ușa cu întrebarea: „păcăleală sau dulciuri?”. Aparent nimic.
  
Faptul de a fi împreună pentru a sărbători nu este negativ în sine, acest lucru răspunde la o nevoie umană. A sărbători înseamnă a împărtăși bucuria de viață și a se simți parte dintr-o comunitate.
  
În cazul Halloween-ului două aspecte nu ar trebui să fie subestimate:

Primul: Halloween-ul este o sărbătoare total străină tradiției noastre, impusă comercial ca și modă. Se poate vedea cum în ultimii ani, la sfârșitul lunii octombrie este promovată cu insistență sărbătoarea dovlecilor.

Al doilea: Halloween-ul comunică, în spatele aparențelor sărbătorii și a distracției legitime, o idee de viață și de moarte neo-păgână și anti-creștină.
  
Conform unei presupuse tradiții, în noaptea Tuturor Sfinților, dovlecii și felinarele aprinse trebuie să țină departe spiritele rele care vin să ne viziteze pentru a ne lua cu ele. Prin alungarea spiritelor rele se salvează viața, nefiind necesar să se recurgă la o salvare care vine de sus.
  
Umbrit de zgomotul și de culorile sărbătorii, se poate găsi o modalitate plăcută și superficială de a exorciza moartea, de a o ține departe, de a o uita și de a o elimina din orizontul vieții. Trebuie să avem în schimb curajul în confrontul cu realitatea, de a afronta tema morții, mai ales în zilele când ne rugăm pentru cei dragi ai noștri care au decedat, prezentându-o ca și un semn evident al fragilității umane și al nevoii lui de răscumpărare. Pentru creștin, moartea, își găsește sensul doar în lumina misterului Învierii lui Cristos și a promisiunii acestuia că viața noastră nu se va sfârși. Evitând această dificultate prin înlocuirea ei cu o evaziune superficială, poate să însemne nu doar cenzurarea morții, dar și faptul de a nu lua viața în serios.
  
Nu intenționez să-i demonizez pe aceia care în această perioadă sărbătoresc, dar îi îndemn pe toți să vegheze la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, și în special la ceea ce este oferit cu impunitate celor mici.

Traducere: Ursu Liviu


Sursa:www.rassegnastampa-totustuus.it

Când se bucură casa ta?

Crezi că îți poți face casa fericită?
Căminul tău să radieze primitor?
Camera ta să-ți mulțumească?
Vei crede că vorbesc iar în metafore, dar să fim înțeleși de la început: casa ta merită mai mult!!!
Hai că este toamnă, până și pământul se îmbracă cu un strat de lemn uscat, cu ninsoarea de frunze ruginii. Deci oare nu ar fi logic ca și casa ta să primească un pic de culoare, căldură și respect?
Dacă gândești la fel, atunci alegerea corectă este: parchetpeviata.ro.
Mai multe informaţii despre parchetpeviata.ro găseşti în acest fişier.
Deci, cine nu își vrea casa fericită, acela nu este vrednic să locuiască în ea!
Cum poți să-i oferi această strălucire? Simplu, alegând produsele de pe parchetpeviata.ro.


De ce ei și nu alții?
Fiindcă oferă...
  • O selecție mare de parchet din lemn de diverse esențe, culori, grosimi și dimensiuni;
  • Varietate de esențe de lemn, de la cele locale de stejarnuc, frasin sau  mesteacăn, la esențe de lemn exotic, cum ar fi afromosia, sucupira, iroko, teak sau merbau;
  • Prețuri avantajoase la parchet triplustratificat și parchet masiv;
  • Promoții frecvente cu reduceri de prețuri, gratuități sau concursuri cu premii;
  • Montajul parchetului cu o echipa de meșteri parchetari certificați.
  • Vezi și aici de ce!
Eu, dacă ar fi să redecorez casa, aș alege lemnul de afromosia, respectiv parchetul Afromosia masiv lacuit, pentru că îmi place culoarea lui și durabilitatea. Oricum este garantat pe viață! Apoi Parchetul masiv din lemnul exotic Afromosia se remarcă prin eleganță și calitate. Provenit din Africa de Vest, lemnul Afromosia este dur, stabil dimensional, cu fibra regulată și aspect uniform. Culoarea lemnului variază de la auriu la maro închis, pe longitudinea fibrei prezentând o nuanță mai intensă de maro”.
Voi ce fel de parchet a-ți alege?

Parchetpeviata.ro a rămas fidel viziunii de la început de a folosi numai produse ecologice și de calitate, din lemn 100%.

joi, 30 octombrie 2014

Cum se roagă un Sfânt


 Ioan Paul al II-lea era o persoană mistică, credea în puterea rugăciunii sale”, mărturiseşte Wlodzimierz Redzioch, jurnalistul polonez care pentru o lungă perioadă a fost colaborator al Papei Wojtyla. Într-un interviu acordat postului nostru de radio cu ocazia primei comemorări liturgice a Sfântului Ioan Paul al II-lea, la data de 22 octombrie, Redzioch se opreşte la importanţa rugăciunii pentru pontiful polonez:

„Ioan Paul al II-lea nu poate fi înţeles fără rugăciune, fără a vorbi despre el ca de un mistic, pentru că Ioan Paul al II-lea avea un raport mistic cu Domnul. Primele dăţi când mergeam în capela privată pentru Sfânta Liturghie şi îl vedeam pe Sfântul Părinte îngenuncheat, era pentru noi un lucru impresionant: el se ruga cu tot corpul, cu mimica feţei; uneori ridica şi capul, ca şi cum ar vedea pe cineva, ca şi cum ar vorbi cu cineva. Pe genoflexor avea un plic cu foi: erau intenţiile de rugăciune ale persoanelor care cereau lucruri concrete. Papa nu se ruga într-un mod abstract, ci pentru intenţii concrete, cerute de credincioşi. O dată un colaborator al său a găsit o pagină dublă a ziarului „L’Osservatore Romano” în poloneză cu graficul Curiei Romane şi numele tuturor colaboratorilor acesteia. L-a întrebat pe Pontif la ce îi servea, fiind sigur că urmăreşte organigrama Curiei. Ioan Paul al II-lea i-a răspuns cu un glas cald: «Eu, în fiecare zi, mă rog pentru fiecare dintre voi!»”.

Întrebat ce aspect al sfinţeniei sale doreşte să menţioneze în mod special, Redzioch a răspuns:

„În primul rând sărăcia. Pentru toată viaţa familia Wojtyla a fost săracă, iar când tânărul Wojtyla a devenit preot nu avea nimic. Aspectul cel mai important este faptul că el nu ţinea la lucrurile materiale. Când era în Palatul Episcopal de la Cracovia, Palatul Curiei Romane sau în Palatul Pontifical se folosea de lucrurile puse la dispoziţie, dar nu avea nimic personal... Un alt aspect este misticismul lui Karol Wojtyla. Este însă foarte dificil să se vorbească despre viaţa sa mistică, pentru că sunt lucruri mult prea profunde şi intime. Mă gândeam că ne-am putea apropia de acestea eventual prin poezia sa. Şi de ce tocmai prin poezia sa? Pentru că orice alt document scris – scrisori, enciclice, predici – este scris pentru cineva, are o destinaţie precisă, în timp ce poezia este o izbucnire a propriului sufletului. Papa Wojtyla era şi poet, iar poeziile le scria pentru el însuşi. Dacă vrem să-l contemplăm pe Karol Wojtyla mistic ar trebui să citim şi să recitim poeziile sale”.


Sursa:ro.radiovaticana.va

miercuri, 29 octombrie 2014

Și picioarele tale trebuie să se simtă bine

Vara îmi place să umblu prin pădure cu picioarele goale, să simt natura cum mă inundă prin rădăcini... acum sunt răcit și vara îmi face sufletul nostalgic...
De curând am aflat de un site (parchetpeviata.ro) care îți garantează că te vei simți cu adevărat înconjurat de natură dacă le comanzi produsele, respectiv parchete masive și stratificate de calitate, din lemn 100%. Îmi place modul în care își prezintă produsele (imagini de înaltă calitate) și ofertele lor, mai ales aceea gratuită...
Produsele sunt fabricate de producători renumiți precum Karelia și Kahrs, lideri pe piața de parchet stratificat.
Pe mine, cel mai mult, mă atrage parchetul din lemn de nuc, respectiv: Parchet Nuc tip dușumea Garden. Nucul mi s-a părut mereu un arbore al înțelepciunii, mai ales pentru proprietățile fructelor sale în formă de creier. S-ar spune că ne-ar ajuta procesorul de memorie să funcționeze mai bine... Da, este bun și pentru cei răciți sau pe cale... ia stai să mă duc să ciugulesc câteva...
Ok, m-am întors. Mai ești?
Parchetul acesta s-ar potrivi de minune în camera de oaspeți, așa liber, neacoperit de vre-un covor. Dă bine ca și colorit și spune ceva despre personalitatea mea, așadar ar merita! Pe lângă aceasta, în descrierea de pe site stau scrise următoarele: „Parchetul din lemn de nuc Garden are variații de culori naturale și poate conține mici noduri ce accentuează frumusețea lemnului. Modelul Garden este o încântare prin variațiile de culori asemenea grânelor mângâiate de Soare. Suprafața lemnului este finisată cu lac satinat. Fiecare lamela are bizot pe toate cele 4 laturi”. O descriere ca acesta mai rar...
Dacă ești curios să cunoști cât te costă să-ți aduci natura în casă, poți face acest lucru cerând o ofertă chiar pe site. Pentru cei și mai curioși, recomand secțiunea De ce noi?

Parchetpeviata.ro a rămas fidel viziunii de la început de a folosi numai produse ecologice și de calitate, din lemn 100%.

Un videoclip cu doi preoti care danseaza step devine viral pe internet - VIDEO

Un videoclip in care doi preoti americani danseaza step la un eveniment de strangere de fonduri pentru o scoala din Roma devine viral pe internet, preotii starnind admiratia internautilor prin talentul si energia lor.

Un preot in varsta de 29 de ani din Hyde Park, New York, si unul de 28 de ani din Milwaukee, i-au impresionat pe toti cei prezenti cand au inceput sa danseze step la un eveniment de strangere de fonduri pentru un seminar catolic din Roma, in apropiere de Vatican, scrie mediafax.ro.
Desi inregistrarea a aparut pe YouTube in aprilie, videoclipul devine viral abia acum, in aceeasi saptamana in care sora Cristina Scuccia, castigatoarea competitiei "Vocea Italiei", a lansat un videoclip pentru propria versiune a melodiei "Like a Virgin".