Emoţionanta convertire pro-viaţă a unui doctor care efectua avorturi

Într-o mărturie emoţionantă prezentată la postul de radio Rainha de Paz, un doctor brazilian care a practicat mai mulți ani avortul îşi prezintă dureroasa și intensa sa experiență de convertire pro-viaţă, convertire începută după moartea fiicei sale.

Doctorul povesteşte că este singurul fiu a unei familii modeste din Minas, fiind unicul copil din familie care a avut șansa de a studia.

”Mama mea era o simplă croitoreasă care muncea până în zorii zilei ca să-l ajute pe tata. El era paznic de noapte. Vă puteți imagina sacrificiul pe care l-au făcut ca să aibă un fiu medic. Mai târziu am ales ginecologia și obstetrica.”

”Printre cele mai mari dificultăți cu care m-am confruntat ca medic aflat la început de drum a fost ciocnirea cu realitatea profesiei mele. Pe termen lung, doctorii devin bogați, dar eu voiam mai mult, voiam să mă îmbogățesc și să am mai mulți bani. Astfel, am violat jurământul pe care l-am depus, acela de a ajuta să dau viață, să salvez vieți. Am ajutat mulți copii să vină pe lume, dar și multora nu le-am permis să se nască și m-am îmbogățit pretinzând că apăram viaţa”.

”Am deschis o clinică, iar la scurt timp a devenit cea mai vizitată din regiune. Și știți ce făceam? Avorturi. Iar ca toți cei care comit această crimă, îmi spuneam că toate femeile au dreptul de a alege și că era mai bine să fie ajutate de un doctor ca să nu-și riște viața mergând la o clinică clandestină unde rata mortalității este alarmantă.”

”Și astfel, orbit și inuman în profesia mea de doctor, am clădit o familie cu multe bunuri, foarte bogată și căreia nu-i lipsea nimic. Părinții mei au murit cu bucuria că aveau un  fiu care era un doctor de succes. Mi-am crescut fetele cu bani pătați de sânge nevinovat. Eram cel mai josnic dintre oameni. Mâinile mele care trebuiau să fie binecuvântate pentru viață au lucrat pentru moarte.”

Iar despre convertirea sa pro-viaţă, doctorul a explicat emoționat:

”M-am oprit numai atunci când Dumnezeu, în infinita sa înțelepciune, mi-a sfâşiat conștiința și a făcut ca inima mea să sângereze cu sângele copiilor nevinovaţi pe care nu i-am lăsat să vină pe lume. Fiica mea cea mai mică, Leticia, a încetat din viață din cauza unei infecții generalizate ca urmare a unui avort. În vârstă de 23 de ani, rămasă însărcinată, a mers pe calea multor femei care au venit la mine: calea avortului. Și am aflat de abia când nu se mai putea face nimic.”

”Lângă patul de moarte al fetei mele, am văzut lacrimile tuturor îngerașilor pe care i-am omorât. În timp ce ea aștepta moartea, eu sufeream odată cu ea. Au fost șase zile de suferință, pentru ca în a șaptea zi ea să plece spre întâlnirea cu fiul ei, pe care un doctor criminal nu l-a lăsat să se nască”.

”Obosit de nopțile pe care le-am petrecut lângă fiica mea, am visat că mergeam printr-un loc  întunecat și foarte umed, în care voiam să respir dar nu puteam, de unde voiam cu disperare să ies, dar eram prins. Un loc în care gălăgia mă amețea. Înţelegeam şi gândeam, ca și cum un trăsnet m-ar fi tăiat în două, că era plânsul de durere, de jale al îngerașilor pe care eu nu i-am lăsat să se nască. Era consecința tristă a acțiunilor mele fără minte, plânsul acela care striga ‘ucigașule, ucigașule!’”

”Speriat, dorindu-mi să ies din acel loc, mi-am trecut mâna peste față ca să șterg sudoarea, iar mâinile mele s-au umplut de sânge! Îngrozit, am strigat cu toată puterea care îmi mai rămăsese: Doamne, iartă-mă! Numai așa am reușit să respir din nou și mi-am adus aminte că venise timpul să trăiesc ultima suflare de viață a fiicei mele, care a murit din cauza unei infecții, consecință a unui avort. Eu știu asta din visul meu.”

”Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că există viață din momentul fecundației ovulului,  înțelegând astfel că sunt un criminal. Nu știu dacă Dumnezeu mă va ierta vreodată, dar ca să-mi micșorez sentimentul de vinovăție și durere, am vândut clinica și toate bunurile cumpărate din practicarea avortului, iar cu banii respectivi am construit o casă pentru mamele singure și astăzi mă dedic îngrijirii, practicând medicina adevărată!”.

Sursa:stiripentruviata.ro

Cardinalul Barbarin: despre situaţia din Franţa

Cardinalul Philippe Barbarin, Arhiepiscopul Lyonului și Primat al Galiei, iniţiatorul Novenei de nouă luni pentru Franța, care a început pe 15 noiembrie 2014, a acordat un intreviu revistei Famille chrétienne.

FC. "De ce este important să ne rugăm pentru Franța? Situația este atât de gravă?

Să nu inversăm lucrurile: rugăciunea nu este ceva la care să apelăm în ultimă instanță, ci este prima datorie a unui creștin. Cunoaşteţi pasajul biblic în care Isus "le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea" (Luca 18: 1). Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, îi cerem mai întâi ceea ce ne este de primă necesitate: "pâinea cea de toate zilele" și mai apoi ceea ce ne este esențial (adăpost, sănătate, muncă...), pe urmă ne rugăm pentru ce suntem mai atașaţi (familia, țara noastră, pacea în lume...). Noi nu ne rugăm pentru că situația este catastrofală, ci din dragoste pentru acest pământ, pentru această cultură de la care am primit atât de mult.

Credința creștină este prezentă de mult timp aici: Franța a dat mulți sfinți, a trimis mulți misionari în întreaga lume... Este o țară pe care mulți străini o admiră. Papa Ioan Paul al II-lea la Le Bourget a definit Franţa ca fiind "educatoarea popoarelor" [...] Dar este adevărat că această rugăciune se intensifică în timp de război, violență sau în situaţii foarte delicate cum sunt cele de astăzi. [...]

Revenind la urgența situației. Comparația cu aparițiile de L`Île-Bouchard, în 1947, vi se pare pertinentă?

Din 1947, circumstanțele s-au schimbat, cu siguranță, dar reacția spirituală nu poate fi atât de diferită. La acea vreme, țara a fost blocată de către comuniști. Astăzi ne confruntăm cu o bulversare adusă de așa-numitele legi "societale". Am fost în mod plăcut surprinşi de puterea spirituală a Franței. Când a fost anunțată legea care permitea căsătoria între două persoane de același sex în Spania, am văzut un milion de oameni care s-au adunat pentru o Sfântă Liturghie într-o piață din Madrid. Ştiam că aşa ceva nu va avea loc la Paris. Dar am sperat că nu va fi la fel ca în Portugalia, Canada şi Belgia... unde nu s-a petrecut nimic! [...]

Această izbucnire este deci de ordin spiritual?

Da, asta a şi fost, o izbucnire tipic franceză. Am lucrat foarte mult la nivel intelectual, reunind avocaţi şi educatori, politicieni și medici, reprezentanți ai diferitelor religii... Nunțiul mi-a spus că acţiunile noastre nu aveau nimic de-a face cu ceea văzuse el cu câțiva ani mai devreme în Canada. Și dintr-o dată au izbucnit manifestaţii gigantice. Părea să fie ignorat impactul acestora, dar a fost o surpriză pentru toată lumea, pentru noi, ca și pentru multe alte țări care privesc înspre Franța. La Conclavul din martie 2013, cardinalii din Boston, Munchen și Madrid, m-au întrebat: "Ce s-a întâmplat cu voi, în Franța?" Probabil că aveau imaginea unei țări adormite din punct de vedere spiritual... Însă, toată lumea şi-a dat seama atunci că există în Franța o spiritualitate minunată!

Deși legea Taubira a fost adoptată, nu este totul pierdut. Mai mult decât atât, Domnul nu ne-a spus că vom câştiga; el pur și simplu ne-a lăsat ca ultimă învăţătură: " şi Îmi veţi fi Mie martori " (Fapte 1: 8). Am dat mărturie, iar mesajul a fost bine înțeles: "Nu este bună această lege pentru Franța. Aveţi puterea, dar nu aveţi dreptul. Este o minciună cu consecințe foarte grave." Este un semn că țara aceasta nu este atât de adormită. Spiritual, ea este în viață. Mai mult decât ne imaginam!

Este într-adevăr o mărturie creștină? La Manif pour tous se defineşte a fi aconfesională...

Toată lumea știe că sunt catolicii cei care au fost coloana vertebrală a acestei mișcări. [...] Biserica, cu toate că este adesea batjocorită are un cuvânt de spus, este respectată, deoarece ea acţionează pentru a salva căsătoria și familia, are grijă de romi, de persoanele fără adăpost și din această vară de creștinii din Orient. Oamenii pot vedea coerența mărturiei și a angajamentelor sale. [...] Ar trebui să ne descurajeze faptul că legea Taubira a fost adoptată? Desigur, nu! Misiunea noastră continuă. Eu nu am de gând să mă opresc din a evangheliza sau a celebra Sfânta Liturghie. Trebuie să nu ne mai gândim în termeni strategici. Isus nu ne garantează victoria. În ochii oamenilor, viața Sa s-a încheiat cu un eșec... El ne cere să mărturisim adevărul cu dragoste. [...]

În ceea ce privește legea care permite „căsătoria” a două persoane de același sex, nu am nici o îndoială că adevărul va fi recunoscut și că, mai devreme sau mai târziu, va fi abrogată. Pentru că este o minciună care produce şi alte minciuni, precum încercarea de a face să se creadă că un copil poate avea două mame sau doi taţi! Aceasta este chiar numită minciună de stat. [...]"

Traducere: ACCSursa:lesalonbeige.blogs.com

Credința nu trebuie ținută în seif, să o trăim și în folosul celorlalți

Bunurile pe care le-am primit de la Dumnezeu nu trebuie ținute în seif, ci folosite pentru ceilalți: a spus Papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, duminică, în Piața Sfântul Petru. Mii de pelerini au luat parte la rugăciunea Papei, în ciuda vremii nesigure dar relativ plăcută. Pontiful a făcut un apel în favoarea victimelor traficului rutier și a îndemnat autoritățile orașului Roma să intervină pentru a calma starea de tensiune provocată de ospitalitatea oferită migranților.

Pornind de la parabola talanților, proclamată la Evanghelia duminicii în ritul roman sau latin, Sfântul Părinte a subliniat că talantul, a cărui sonoritate ne duce cu gândul la talent, nu se referă la calitățile individuale, ci la patrimoniul pe care Domnul îl încredințează oamenilor: Cuvântul său, Euharistia, credința în Tatăl ceresc, iertarea sa. Altfel spus, este vorba de toate ”bunurile sale prețioase” pe care noi suntem chemați să le facem să aducă roade. În această optică, groapa făcută în pământ de ”slujitorul rău și leneș” din parabolă, exprimă ”teama în fața riscului care blochează creativitatea și rodnicia iubirii”.

• «Isus nu cere de la noi să păstrăm harul său într-un seif (…) ci să-l folosim în avantajul celorlalți. Toate bunurile pe care noi le-am primit sunt pentru a le dărui celorlalți și în acest fel vor crește. E ca și cum ar spune ”Iată, aici, milostivirea mea, blândețea mea, iertarea mea: primește-le și folosește-te din plin”. Iar noi, ce am făcut cu ele? Pe cine am ”molipsit” cu credința noastră? Pe câte persoane le-am încurajat prin speranța noastră? Câtă iubire am împărțit cu aproapele nostru? Sunt întrebări pe care e bine să le punem. Orice mediu, chiar și cel mai îndepărtat și impracticabil, poate deveni un spațiu în care să facem ca talanții să aducă roade”.

În realitate, a continuat Papa, nu există situații sau locuri care să fie închise la prezența și mărturia creștină”, care prin natura ei este deschisă. ”Această parabolă ne impulsionează să nu ascundem credința noastră și apartenența noastră la Cristos, să nu îngropăm Cuvântul Evangheliei, ci să le facem să circule în viața noastră, în relațiile și situațiile concrete, ca pe o forță care pune în criză, purifică și reînnoiește”. Același lucru este valabil și pentru iertare, pe care Domnul o dăruiește fiecăruia dintre noi mai ales prin sacramentul reconcilierii:

• ”Să nu o ținem închisă în noi înșine, dar să o lăsăm să-și desfășoare toată energia, care să facă să cadă acele ziduri pe care egoismul nostru le-a înălțat, care să ne facă să facem primul pas în raporturile blocate, să reluăm dialogul acolo unde nu mai este comunicare”.

Parabola din Evanghelie ne arată că Domnul nu dă la toți aceleași lucruri și în același fel: ”Ne cunoaște personal și ne încredințează ceea ce este just pentru noi. Dar în toți își pune aceeași imensă încredere. Dumnezeu are încredere în noi. Dumnezeu își pune speranța în noi. Acestea sunt pentru toți. Să nu-l dezamăgim, să nu ne lăsăm înșelați de teamă, dar la încredere să răspundem cu încredere”.

”Fecioara Maria – a spus Pontiful – întruchipează această atitudine la modul cel mai frumos și deplin. Ea a primit și acceptat darul cel mai sublim, pe Isus în persoană, și la rândul ei l-a dăruit umanității cu o inimă generoasă. Ei să-i cerem să ne ajute ca să fim slujitori buni și credincioși pentru a lua parte într-o zi la ”bucuria Domnului nostru”.

Papa a îndemnat pelerinii să citească deseori parabola talanților (Matei 25,14-30) și să se lase ajutați de Cuvântul lui Dumnezeu pentru un examen de conștiință cu privire la modul în care ne comportăm față de darurile lui Dumnezeu, dacă le păstrăm numai pentru noi sau le folosim și pentru ceilalți.

Primiți acum Binecuvântarea Apostolică a Papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toți cei care o primesc în spirit de credință.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Zidurile neascultării

Meditație pentru Duminica a XXV-a după Rusalii (a Samarineanului milostiv) Ev. Lc 10,25-37.
De la Ierusalim la Ierihon, de la Ierihon la Ierusalim... Cât de mult batem și noi acest drum, chiar fără să ne dăm seama de multe ori. Și dacă ne uităm bine, cu ușurință reușim să distingem urmele pașilor noștri. Ierusalim este cetatea lui Dumnezeu, locul sfânt înspre care tindem întreaga noastră viață, până să ajungem la Ierusalimul ceresc, destinația noastră finală. Ierihonul în schimb este cetatea-simbol a neascultării. O cetate ce-și închide porțile în fața lui Dumnezeu și a poporului Său atunci când acesta se întoarce din exil. De aceea nu doar e dărâmată în sunetele trâmbițelor dar și însoțită de o sentința extrem de dură: “blestemat tot cel ce va rezidi Ierihonul!”.

Cu toate acestea, dacă aveți șansa de a merge în Țara Sfântă, puteți vedea și astăzi cetatea Ierihonului. Iar dacă în schimb nu aveți o astfel de posibilitate, seara, înainte de culcare, închideți ochii și gândiți-vă la felul în care a trecut ziua. Fără prea multă dificultate, cred că fiecare dintre noi putem distinge urme mai mici sau mai mari ale Ierihonului, ale neascultării față de Dumnezeu și față de poruncile sale, ce se ivesc încontinuu în sufletele noastre. E adevărat că Domnul ne-a pus la dispoziție și mijloacele de a ne debarasa de astfel de nefaste vestigii. Și la fiecare Sfântă Spovadă, atunci când ne mărturisim păcatele și neascultarea, mărturisind deopotrivă iubirea și îndurarea nemărginită a Cerului, zidurile se sfărâmă, iar semeția lor se topește precum ceara în fața focului.

La fel ca omul din evanghelie, atunci când ne îndepărtăm de templul lui Dumnezeu, tâlharii au acces la viața și la bunurile noastre. Padre Pio spunea că după Învierea Mântuitorului, diavolul este precum un câine legat: nu se poate apropia de noi. Însă noi avem teribila libertate de a ne apropia de el. Și nu de puține ori suntem despuiați de demnitatea noastră, prădați de darurile Cerului, iar prin rănile lăsate, viața dumnezeiască se scurge din noi. Însă un Samarinean, milostiv, îndurător și plin de iubire, se apleacă încontinuu asupra noastră. Și din înălțimea Cerului revarsă peste noi apa Botezului și vinul Euharistiei. Ne unge cu balsamul iertării și a vindecării. Și până la întoarcerea Lui, ne dă în grijă Bisericii, cea care pe toți îi primește, și-i hrănește, și-i îngrijește, cu iubire și fără de arginți, fiindcă dăruiește din darurile primite de la Domnul.

Copleșiți de o astfel de infinită iubire și purtare de grijă, ne rămâne un singur lucru de împlinit: mergând, să facem și noi la fel!

PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 10,25-37

În vremea aceea, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

Sursa

Expoziţie de artă feministă ce îndeamnă populaţia la arderea bisericilor!

Mesajul înscris pe o cutie de chibrituri expus ca operă de artă este urmatorul “Singura dată când Biserica luminează este atunci când arde”. Totul s-a petrecut în cadrul expoziţiei “O sabie cu adevărat utilă” desfăşurată în urmă cu două săptamâni la Muzeul Naţional “Reina Sofia” din Madrid. Cu privire la acest eveniment, directorul muzeului Manuel Borja-Villel a declarat că acestă expoziţie a avut ca scop “gândirea critică”.

În plus faţă de această cutie descrisă mai sus, în cadrul aceleaşi expoziţii, pe ecranul aflat în incinta muzeului a aparut şi o imagine a Sfintei Fecioare Maria înconjurată de sfinţi, imagine care avea ca descriere cuvântul ”idioţi”. Expozitia nu a fost lipsită nici de sloganuri care atacau Biserica, dintre acestea amintim de pildă favoarizarea avortului precum şi o readaptare modernă a rugăciunii ,,Tatăl nostru” care în continuare la cuvintele: “Tatăl nostrum”, era adăugat “acordă-ne dreptul de a decide asupra corpului nostru şi harul de decide să nu fim virgini sau să devenim mame”.

Cu toate că şi-a primit multe critici, Borja-Villel este convins că expoziţia a reprezentat doar un catalizator important pentru gândirea şi dezbaterea politică, gândire împărtaşită de asemenea şi de Ministrul educatiei şi culturii Jose Ignacio Wert.

Acest eveniment a stârnit proteste în toată Spania. Asociaţia Naţională a Juriştilor Creştini l-au denunţat pe directorul muzeului pentru sprijinirea insultei precum şi incitare la ură şi violenţă solicitandu-i suspendarea din orice funcţie publică.

În tot acest timp o petiţie semnată de 50.000 de cetăţeni îi cere demisia lui cât şi ministrului Culturii care patronează direct celebrul muzeu vizitat anual de aproximativ 3 milioane de oameni din întreaga lume.

Au fost instituţii şi organizaţii care l-au apărat pe Borja-Villel, iar dintre acestea amintim Comitetul International pentru Muzee, Confederaţia Internaţională de Artă Contemporană precum şi Asociaţia spaniolă a galeriilor de Artă, care au insistat şi insistă că “muzeul ca instituţie publică trebuie să respecte libertatea de exprimare a artiştilor şi libertatea de opinie.

Un alt mesaj de susţinere a venit din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului care a transmis următorul mesaj: Libertatea de exprimare nu este totul şi nu poate incita la violenţă”.

Cel mai puternic mesaj împotriva directorului conform ziarului spaniol El Confidencial, a venit din partea angajaţilor muzeului care au trimis presei o scrisoare nesemnată şi asta de teama urmărilor.

Ca angajaţi ai muzeului nu vrem să fim parte dintr-un astfel de proiect slab din punct de vedere artistic şi dezastros din cauza mesajului subliminal care îndeamnă la ură.

Scrisoare angajaţilor se încheie astfel: Ce s-ar întâmpla dacă orice lucrare expusă în Muzeul Reina Sofia ar incita la violenţă împotriva sinagogilor sau diferitelor rase umane? Vă răspundem tot noi: Vom protesta în acelaşi mod ca în acest caz!

Traducere: Orian Remus Anghel

Sursa:www.tempi.it