Predica Papei Francisc la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Poporul, care umbla în întunerec, a văzut lumină mare; celor ce locuiau în țara şi în umbra morţii lumina le-a strălucit "(Is 9,1). "Un înger al Domnului a apărut [păstorilor], și mărirea Domnului a strălucit peste ei" (Luca 2,9). În acest fel ne prezintă liturghia din această noapte sfântă de Crăciun, nașterea Mântuitorului: ca o lumină care pătrunde şi împrăştie cel mai dens întuneric. Prezența Domnului în mijlocul poporului său şterge greutatea înfrângerii și tristețea generată de sclavie, și restabilește bucuria și veselia.

Noi, de asemenea, în această seară binecuvântată, am ajuns la casa lui Dumnezeu prin întunericul ce învăluie pământul, dar conduşi de flacăra credinței care luminează pașii noștri și însufleţiţi de speranța de a găsi "lumina cea mare". Deschizând inimile noastre, avem şi noi posibilitatea de a contempla miracolul acestui soare-copil care luminează orizontul răsărind de sus.

Originea întunericului ce învăluie lumea se pierde în negura timpului. Să ne gândim la obscura clipă în care a fost săvârșită prima crimă, când mâna lui Cain, orbit de invidie, a ucis pe fratele său Abel (vezi Gen 4.8). Astfel, secolele au început a fi marcate de violență, război, ură, opresiune. Dar Dumnezeu, care şi-a pus încrederea în omul făcut după chipul și asemănarea lui, aștepta. El a așteptat atât de mult încât, probabil, la un moment dat ar fi trebuit să renunțe. Însă nu putea renunța, deoarece s-ar fi negat pe sine (cf. 2 Timotei 2:13). Deci, el a continuat să aștepte cu răbdare în fața corupției oamenilor și popoarelor.

De-a lungul istorie, lumina care străpunge întunericul ne dezvăluie că Dumnezeu este Tată și că răbdătoarea lui credincioşie este mai puternică decât întunericul și corupția. Acesta este anunţul din noapte de Crăciun: Dumnezeu nu cunoaște răbufnirea mâniei și nerăbdarea; este mereu acolo, la fel ca tatăl din parabola fiului risipitor, așteptând să vadă de departe întoarcerea fiului risipitor.

Profeția lui Isaia anunță o lumină puternică ce străpunge întunericul. Lumina se naşte în Betleem și este primită de către mâinile iubitoare ale Mariei, de afecțiunea lui Iosif, de uimirea păstorilor. Când îngerii anunță păstorilor nașterea Mântuitorului, fac acest lucru cu urmatoarele cuvinte: "Acesta va fi semnul: veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle" (Luca 02:12)."Semnul" este umilința lui Dumnezeu dusă la extrem; este dragostea cu care, în acea noapte, a asumat fragilitatea noastră, suferința noastră, temerile noastre, dorințele noastre și limitele noastre. Mesajul pe care toată lumea îl aștepta, cel pe care toţi îl căutau în adâncul sufletului, era această gingăşie a lui Dumnezeu: Dumnezeu se uită la noi cu ochii plini de afecțiune, acceptă mizeria noastră, este îndragostit de micimea noastră.

În această noapte sfântă, cand contemplăm Pruncul Isus abia născut și pus într-o iesle, suntem invitați să reflectăm. Cum primim această gingăşie a lui Dumnezeu? Mă las găsit de El, mă las îmbrățișat, sau îl împiedic să se apropie? "Dar eu îl caut pe Domnul" - am putea să ne apărăm. Cu toate acestea, cel mai important lucru nu este să-l căutam, ci să-l las să mă găsească și să mă las mângâiat de iubirea lui. Aceasta este întrebarea pe care Pruncul ne-o pune prin însăşi prezența sa: îi dăm voie lui Dumnezeu să ne iubească?

Și la fel: avem curajul de a accepta cu sensibilitate situațiile dificile și problemele celor din jurul nostru, sau preferăm soluții impersonale, poate eficiente dar lipsite de căldura Evangheliei? Cât de multă nevoie de gingăşie are lumea de astăzi!

Răspunsul creștinului nu poate fi diferit de cel pe care îl dă Dumnezeu. Viața trebuie să fie abordată cu bunătate, cu blândețe. Când ne dăm seama că Dumnezeu este îndragostit de micimea noastră, că El însuși se face mic pentru a ne întâlni mai bine, nu putem sa nu-i deschidem ușa inimii noastre și să-l rugăm: "Doamne, ajută-mă să fiu ca tine, da-mi harul gingăşiei în cele mai dificile situaţii, dă-mi harul de a fi prezent în orice nevoie, harul blândeții în orice conflict. "

Dragi frați și surori, în această noapte sfântă să contemplăm ieslea: acolo "cei ce umblă în întunerec, au văzut lumină mare " (Is 9,1). Au văzut-o oamenii simpli, care au decis să accepte darul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, nu am văzut-o aroganţii, cei mândrii, cei care fac legi în funcție de propriile criterii, cei care se închid în ei înşişi. Să privim ieslea şi să ne rugăm, cerând Fecioarei Maria: "O, Maria, arată-ni-l pe Isus!".

Traducere: CLP

Sursa

Evenimentul fără care Crăciunul ar fi incomplet

Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnați să se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care să trezească în inimi aşteptarea întoarcerii lui Hristos şi amintirea primei Sale veniri, susține catholica.

Cuvântul „Advent" își are originea cuvântul latin Adventus, care înseamnă „sosire" și face o trimitere directă spre momentul revenirii lui Iisus Hristos. Abordând această perspectivă, scriitorul american William B. Bradshaw, într-un articol publicat pe Huffington Post, încearcă să aducă în atenția cititorilor cele două momente fundamentale din istoria religioasă: nașterea lui Hristos (primul advent) și revenirea Sa (al doilea advent).

În opinia lui Bradshaw, Crăciunul oferă în primul rând „posibilitatea de a experimenta ceva din așteptările vechi legate de sosirea lui Mesia". În acest sens, scriitorul se întreabă dacă „este posibil pentru noi, în anul 2013, să înțelegem și să apreciem pe deplin suferința teribilă și agonia pe care generații și generații de evrei au experimenta-o?"

Luând în considerare aceste așteptări agonizante și îndelungate, Bradshaw apreciază că „Adventul este marcat de un spirit de așteptare, de anticipare, de pregătire și de dor. Abia apoi vine Crăciunul!"

În teologia actuală, ambele veniri ale lui Hristos sunt corelate într-un raport intim. „Perioada dinainte de Crăciun are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Hristos de la sfârşitul timpurilor", spune profamilia.

Filosoful Andrei Pleșu, într-una din ultimele sale lansări publicistice, Parabolele lui Hristos, abordând problematica așteptării celui de-al doilea advent, consideră că „cine trăiește prezentul doar ca prezent, fără dimensiunea ritmului mare, fără o referință constantă la timpul Împărăției, încetează să mai fie o prezență, adică își lasă prezentul nelocuit". Din perspectiva scriitorului român, „prezentul trebuie trăit sub specia iminenței, ceea ce implică o trăire a ființei umane simultan în două registre a timpului: în liniștea funcțională a cotidianului și în neliniștea zilei de pe urmă".

Chiar dacă Crăciunul, ca prim Advent, este sărbătorit la nivel global, percepțiile cu privire la acest eveniment sunt, totuși, diferite, în funcție de anumite orientări teologice. Astfel, în Bisericile Ortodoxe Orientale perioada anterioară Crăciunului este percepută ca o perioadă de post și pocăință pentru păcatele comise. Însă, în zona occidentală a creștinismului, primul Advent a ajuns să fie celebrat mai mult în termeni de așteptare sau de anticipare, susține Christian Resource Institute, corelația cu cel de al doilea Advent fiind mult mai evidentă.

Deși abordarea Crăciunului diferă în cele două spații ale creștinătății, în schimb, problemele cu care se confruntă sunt similare. Astfel, există o diferență între discursul teologic și tendințele actuale ale enoriașilor. „Mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist", sună un mesaj alarmant al Patriarhiei Române. Același aspect îl semnala și papa Benedict care afirma că „Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, ale cărei scântei orbitoare ascund taina umilinţei lui Dumnezeu", exprimându-și astfel regretul pentru incapacitatea societății actuale de a privi „dincolo de faţada strălucitoare a acestor vremuri". Probabil că o abordare mai puțin materialistă a primului Advent ar putea facilita crearea unor conexiuni de care societatea umană duce lipsă, revenirii lui Hristos redându-i-se locul între prioritățile unei lumi consumeriste.

Sursa

Vatican: Transmisiuni în direct, la TVR2, TVR HD și TVR+

Televiziunea publică transmite și în acest an în direct de la Vatican cu ocazia Sărbătorii Crăciunului. Transmisiunile, difuzate pe TVR2, TVR HD și TVR+, sunt moderate de Titi Dincă împreună cu preot prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, Decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti.

Programul transmisiunilor:

* miercuri, 24 decembrie 2014, de la ora 22.30 – în cadrul emisiunii Credo
Liturghia pontificală a Sărbătorii Naşterii Domnului, din Catedrala Sfântul Petru;

* joi, 25 decembrie 2014, de la ora 13.00 – în cadrul emisiunii Credo
Mesajul Urbi et Orbi, către cetate şi lume, al Papei Francisc.

Sursa:angelus.com.ro

ŞCOALA ARDELEANĂ – REPERE, DIMENSIUNI, PRIORITĂŢI

Şcoala Ardeleană – expresie a iluminismului românesc, din Transilvania în primul rînd – reprezintă un curent cultural care a germinat la Blaj în secolul al XVIII-lea, în cadrul căruia istorici şi filologi iluminişti au urmărit să demonstreze originea romană a poporului român, latinitatea limbii române şi continuitatea românilor din stînga Dunării. În secolul al XVIII-lea, caracterizat de Michelet drept “Marele Secol” (“Le Grand Siècle”), asistăm la o dezvoltare explozivă a ştiinţelor exacte (matematica, astronomia, fizica, chimia) şi umaniste, în paralel. În acest context, ignoranţa şi neştiinţa diminuează, pălesc, iar umanitatea pătrunde progresiv în “Secolul luminilor” (“Le Siècle des lumières”). Curentul iluminist este prefigurat de doi reprezentanţi de frunte francezi, încă de la începutul secolului al XVII-lea, în persoana lui Voltaire (“Oedipe”, 1718) şi a lui Montesquieu (“Lettre persannes”, 1721). Spiritul raţionalist, pozitivist şi utilitarist al “perioadei luminilor” cucereşte, progresiv, alte popoare şi ţări (Spania, Statele italiene, Germania, Peninsula Scandinavă, Polonia, Rusia, Imperiul habsburgic etc.).

Iluminismul european se adaptează condiţiilor specifice ale diverselor societăţi.

În Transilvania, după Unirea cu Biserica Romei de la anul 1700, Episcopul Inocenţiu Micu-Klein îşi fixează reşedinţa la Blaj (în anul 1737), fiind un promotor al luptelor politice naţionale ale românilor ardeleni şi desfăşurînd o intensă activitate pentru emanciparea poporului român (memorii, petiţii adresate Dietei de la Cluj sau Curţii de la Viena). După autoexilarea forţată la Roma a Episcopului Inocenţiu Micu-Klein, la Blaj ia fiinţă “Instituţia Călugărilor Dascăli” (Ioan Chindriş). Aceasta cuprinde personalităţi ecleziastice de largă suprafaţă intelectuală: Silvestru Caliani, Grigorie Maior, Petru Pavel Aron – toţi absolvenţi de Roma (ultimii doi, viitori episcopi) –, Gherontie Cotorea (absolvent de Tîrnavia) şi Atanasie Rednic (cu studii la Viena, viitor episcop). Acest grup de cărturari se constituie în precursorii Şcolii Ardelene. Prin ei Şcoala Ardeleană îşi începe parcursul temporal – “extensiunea temporală” – în istoria ei de peste trei secole.

O bună parte a activităţii acestor călugări-dascăli blăjeni se va derula în timpul episcopatului lui Petru Pavel Aron (1752-1764), cînd la Blaj se vor deschide primele şcoli sistematice cu limba de predare română, la data de 11 octombrie 1754: şcoala de obşte, şcoala latinească şi şcoala de preoţie. Acesta reprezintă un moment cheie în parcursul Şcolii Ardelene. Episcopul Petru Pavel Aron a înfiinţat o tipografie, precum şi o bibliotecă, Blajul devenind astfel un important centru de cultură românescă. În timpul episcopului Atanasie Rednic (1766-1772) creşte numărul elevilor şcolilor blăjene şi “se porneşte acel curent, la început lin şi abia perceptibil, iar mai tîrziu tot mai puternic, de cultură naţională” (Augustin Bunea). Grigorie Maior (1772-1782) – urmaşul episcopului Atanasie Rednic – va trimite la Roma pe doi dintre viitorii reprezentanţi de marcă ai Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Al treilea reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene – Samuil Micu – va petrece la Viena o perioadă definitorie pentru formarea sa intelectuală, tot în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

În perioada păstoririi episcopului Ioan Bob – sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea – şcolile Blajului şi implicit Şcoala Ardeleană vor atinge un moment de glorie prin strădania profesorilor lor. Vom întîlni acum pe “blîndul călugăr Samuil Micu, pe asprul muncitor fanatic Şincai şi pe cumintele alcătuitor de teorii Petru Maior” (Nicolae Iorga). Aceştia vor participa la redactarea memoriului “Supplex Libellus Valchorum” (1791), lucrare de importanţă crucială pentru românii din Transilvania, gîndită pe coordonatele stabilite de Inocenţiu Micu-Klein.

Călugărul basilitan Samuil Micu (1745-1806) a fost filolog şi istoric, traducător, gînditor iluminist, un spirit polimorf prin diversitatea temelor abordate în peste 60 de lucrări. Samuil Micu – personalitate enciclopedică – întruneşte toate criteriile umanistului de formaţie renascentistă. Samuil Micu a formulat primul sistem ortografic românesc modern cu bază latină. A fost iniţiatorul şi unul dintre principalii redactori ai “Lexiconului de la Buda” (1825). Pentru probleme de cultură generală a publicat “Calendarele” (în colaborare cu Petru Maior), în care făcea apologia cititului cărţilor şi a însuşirii conţinutului acestora. Samuil Micu a urmărit dezvoltarea istorică a românilor din toate cele trei Ţări Române, insistînd pe unitatea şi legăturile poporului român din acestea. Semnificativ pentru acest aspect este capitolul “Scriitorii cei din români”, din “Scurtă cunoştiinţă a istoriei românilor”, în care autorii din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania şi operele acestora sînt prezentate împreună. Plecînd de la acest aspect şi subsumînd celelalte domenii de preocupări, Nicolae Iorga îl consideră pe Samuil Micu “începătorul erudiţiei române din Ardeal”.

Gheorghe Şincai (1754-1816) – un alt reprezentat de frunte al Şcolii Ardelene – a fost istoric iluminist şi filolog, gînditor politic şi mare organizator de şcoli, calitate în care a întemeiat 376 de şcoli săteşti. În calitate de director al şcolilor româneşti din Transilvania, timp de 12 ani, Gheorghe Şincai a scris abecedare, cărţi de gramatică şi de aritmetică. Între scrierile cu caracter istoric este de menţionat “Hronica românilor şi a mai multor neamuri”, capodopera sa. “Elementa linguae daco-romanae sive valahicae”, publicată împreună cu Samuil Micu, reprezintă prima gramatică tipărită a limbii române. Preocupat de optimizarea muncii ţăranilor transilvăneni, Gheorghe Şincai a scris o carte pe această temă intitulată „Povăţuire către economia de cîmp” (1806). Prin întreaga sa activitate Gheorghe Şincai e „departe de a fi numai ardelean” (Alexandru Papiu Ilarian).

Petru Maior (1761-1821), istoric şi filolog iluminist, a militat pentru trezirea conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni, fiind un adversar al feudalismului, de pe poziţii iluministe. Două dintre scrierile lui Petru Maior – „Dialog pentru începutul limbii române între nepot şi unchi” şi „Istoria pentru începutul românilor în Dachia” – au avut un efect major asupra unor prestigioşi învăţaţi români din secolul al XIX-lea – Costache Negruzzi, Ion Eliade Rădulescu, Petrache Poenaru – după propria lor mărtuisire. A insistat asupra întoarcerii la alfabetul latin. „Opera lui Petru Maior, pedagogică, istorică şi filologică, adoptată, tradusă sau originală, reprezintă, sub raportul ideilor, apogeul Şcolii latiniste în ce a avut pozitiv acest curent” (Alexandru Piru).

Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), cel de al patrulea corifeu al Şcolii Ardelene, scriitor, filolog şi istoric, fusese „adevăratul poet al latiniştilor” (George Călinescu). Este autorul primei capodopere a literaturii române moderne, „Ţiganiada”. Prin „Ţiganiada” şi „Trei viteji”, Ioan Budai-Deleanu pune bazele literaturii române moderne.

Şcoala Ardeleană nu înseamnă numai activitatea celor patru reprezentanţi de frunte menţionaţi mai sus.

Este de remarcat, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, activitatea unuia dintre cei mai de seamă iluminişti ai Transilvaniei, medicul oculist Ioan Molnar-Piuariu, pe domenii de gramatică, retorică, lucrări cu caracter economic şi istoric. Ioan Molnar-Piuariu tipăreşte în anul 1785 „Economia stupilor”, cea dintîi lucrare cu caracter economic din Transilvania, urmărind ridicarea culturală a maselor şi prin redactarea unor cărţi de profil.

În extensia temporală, peste ani, a Şcolii Ardelene – însoţind preocupările istorice, filologice şi culturale ale acesteia – un moment important îi revine celei de „a doua generaţii”, generaţia paşoptistă.

Doctrinarul Revoluţiei române din Transilvania de la 1848 este Simion Bărnuţiu (1808-1864), gînditor, istoric şi om politic, vicepreşedinte al Adunării Naţionale din 3/15 mai de la Blaj. În ziua de 2 mai a rostit în catedrala Blajului celebrul său discurs intitulat „La lumina istoriei şi a libertăţii”, ce a devenit programul revoluţionarilor din Transilvania.

George Bariţiu (1812-1893) – istoric, ziarist, om politic, profesor la Blaj (1834-1836), a fost unul din principalii conducători ai revoluţiei de la 1848-49 din Transilvania. A fost membru fondator al „ASTRA” (1861) şi preşedintele acesteia (1888-1893), precum şi membru fondator al „Societăţii Academice Române” (1866), iar în ultimul an de viaţă preşedinte al Academiei Române. George Bariţiu este întemeietorul presei româneşti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, 1838; „Transilvania”, 1868), fiind considerat primul ziarist modern al ardelenilor şi comentator al fenomenului literar (Ana Hinescu, Ion Buzaşi).

Aron Pumnul (1818-1866), paşoptist, autorul cunoscutului „Lepturariu românesc cules den scriptori rumîni” – prima istorie a scriitorilor români – va iniţia în Bucovina, la Cernăuţi, o puternică mişcare culturală românească în calitate de profesor de limba română (exercitînd o influenţă hotărîtoare asupra lui Mihai Eminescu).

Alexandru Papiu Ilarian (1828-1878), revoluţionar, orator, a publicat „Tezaur de monumente istorice pentru România” şi „Istoria românilor din Dacia Superioară”.

Prin simetrie cu prima generaţie a Şcolii Ardelene – al cărei poet a fost Ioan Budai-Deleanu – poetul revoluţiei transilvane de la 1848 a fost Andrei Mureşanu (1816-1863), autorul nemuritorului „Răsunet”, imnul deşteptării şi demnităţii noastre naţionale. Personalitatea enciclopedică – tot prin simetrie cu corifeii Şcolii Ardelene, unde îl găsim pe Samuil Micu – a celei de a doua generaţii a acesteia este reprezentată de Timotei Cipariu (1805-1887). Acesta se situează pe axa marilor figuri enciclopedice româneşti, începînd cu Dimitrie Cantemir, urmat de Samuil Micu, continuînd cu contemporanii Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Ion Eliade Rădulescu, pentru ca peste ani să se adauge personalităţile lui Nicolae Iorga, George Călinescu şi Mircea Eliade. Filolog, profesor, director al gimnaziului blăjean timp de peste două decenii, Timotei Cipariu cunoştea 14 limbi. A fost membru fondator şi preşedinte al ASTREI, precum şi membru fondator al Academiei Române (şi vicepreşedinte al acesteia). În cadrul ASTREI a stabilit secţiunile acesteia. Timotei Cipariu este considerat pionierul presei blăjene. „Organul luminării” este prima publicaţie blăjeană cu litere latine. La Blaj va tipări cea dintîi revistă de filologie de la noi, intitulată „Archiv pentru filologie şi istorie”, devenind astfel părintele filologiei române. Timotei Cipariu a tradus Biblia din ebraică, fiind unul din cei cinci clerici blăjeni care au avut această preocupare. Timotei Cipariu a fost membru al Societăţii Germane de Orientalistică.

Înspre sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, la şcolile Blajului – epicentrul Şcolii Ardelene – funcţionează trei profesori reper pentru învăţămîntul transilvănean, academicienii Ioan Micu Moldovan (membru titular al Academiei Române) – elevul lui Timotei Cipariu –, Augustin Bunea (istoric, membru titular al Academiei Române), Iacob Mureşianu (membru corespondent al Academiei Române, profesor de muzică, întemeietorul primei reviste de muzicologie din arealul transilvan: „Musa Română”). Concomitent are loc o extindere a şcolilor Blajului în timpul păstoririi Mitropolitului Ioan Vancea (considerat „cel de al doilea întemeietor al şcolilor Blajului”).

Agronomul şi economistul Ştefan Pop va tipări la Blaj, începînd cu anul 1873, revista „Economul”, prima revistă de cultură economică din Transilvania. Profesorul Alexandru Uilăcan va înfiinţa la Blaj, în anul 1881, „Grădina botanică”, în imediata apropiere a vechilor şcoli, aceasta fiind prima grădină botanică de pe lîngă o şcoală secundară din lume şi una din cele mai vechi de pe continentul european.

Dezvoltarea şcolilor din Blaj – nuclelul Şcolii Ardelene – ia un nou avînt, prin număr şi profil, sub Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, considerat “cel de al treilea întemeietor al şcolilor Blajului”.

După Marea Unire, pînă la interzicerea Bisericii Române Unite (1948), la şcolile Blajului va funcţiona o elită de dascăli, scriitori şi publicişti. Dintre aceştia s-au detaşat, prin profilul intelectual de excepţie, perseverenţă şi activitate publicistică Alexandru Lupeanu-Melin, Zenovie Pîclişanu, Ioan Fekete-Negruţiu, Coriolan Suciu, Septimiu Popa, Nicolae Comşa, Radu Brateş, Pavel Dan, Ştefan Manciulea, Ioan Miclea.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, la Blaj, spiritul Şcolii Ardelene a fost ţinut treaz în principal de doi reprezentanţi de marcă, profesorii Ştefan Manciulea (1894-1985) – geograf şi istoric – şi Ion Buzaşi (n.1943) – profesor universitar, istoric şi critic literar.

Parcursul blăjean al Şcolii Ardelene a avut şi o puternică dimensiune creştină. „Blajul este unicul centru istoric românesc unde s-a dezvoltat o şcoală biblistică în flux genealogic” (Ioan Chindriş, Niculina Iacob). La Blaj au apărut cinci variante ale Bibliei prin strădaniile lui Petru Pavel Aron, Samuil Micu, Timotei Cipariu, Victor Smigelski şi Ioan Bălan.

Pecetea şcolilor Blajului a fost dusă şi în celelalte provincii româneşti de o parte din dascălii blăjeni, aceştia fiind veritabili difuzori de învăţămînt, cultură şi/sau întemeitori de şcoli: George Bariţiu (la Braşov), Aron Florian (la Sibiu, unde va fi primul redactor al „Telegrafului român”), Ioan Moisescu (la Craiova), Aron Pumnul (la Cernăuţi), Alexandru Papiu Ilarian (la Iaşi, solicitat fiind de domnul Moldovei, Grigore Ghica). Unii dascăli blăjeni au atins domeniul învăţămîntului universitar în alte oraşe: Simion Bărnuţiu (Iaşi), Ion Bianu (Bucureşti), Alexandru Borza, Ştefan Manciulea, Coriolan Suciu, Traian Gherman, Ioan Miclea, Virgil Fulicea, Sigismund Toduţă, Celestin Cherebeţiu (toţi universitari clujeni). Dintre foştii elevi ai Blajului, 22 au fost membri ai Academiei Române (10 membri titulari, 9 membri corespondenţi şi 3 membri de onoare).

Şcoala Ardeleană este depozitara unui cumul de dimensiuni: iluminist-umanistă (prin domeniile de interes: istoric, filologic, cultural), universitară şi academică, temporală (arc viu peste timp de-a lungul generaţiilor: întemeietorii, corifeii, continuatorii), spaţială (extensie naţională şi internaţională), creştină.

Prof. univ. dr. Sorin Nicu BLAGA

Sursa:ziarulfaclia.ro

VIDEO: Povestea Nașterii lui Iisus desenată în nisip

Joe Castillo, artistul mexican care a participat la America's got Talent (America are talent), provine dintr-o familie de artiști. Mama sa fiind pictoriță, iar tatăl grafician. Învățat de mic să aprecieze ce este frumos și să-și dezvolte abilitățile de a desena, Castillo a dobândit pasiunea de a spune povești folosind elemente din viața reală.

Una dintre lucrările sale faimoase este povestea Nașterii Domnului și Salvatorului nostru, Iisus Hristos. Personajele și întâmplările prind viață și culoare în mâna artistului inspirat.

Clipul de aproape 20 de minute este acompaniat de muzică de Crăciun presarată cu accente orientale. Astfel, te simți transpus într-o lume de demult, o lume în care a avut loc miracolul nașterii Fiului lui Dumnezeu.

Sursa

Animaţie superbă: "cum apare o fiinţă umană"

Eleanor Lutz, o tânără designer, a creat o superbă animație reprezentând toate fazele conceperii unui copil, de la fertilizare la naștere. O spirală fascinantă!

În acestă spirală hipnotică, totul este reprezentat. Este prezentat mai întâi embrionul, apoi dezvoltarea fătului, iar la finalul spiralei, numită "cum apare o fiinţă umană", copilul se naște și iese din buclă.

Aproape 400 de imagini au fost folosite pentru a crea această spirală

Fiecare etapă reflectă, săptămână de săptămână, diferitele stadii ale sarcinii: diviziunea celulelor, dezvoltarea organelor, formarea vaselor de sânge... până când copilul este pe deplin format și este gata să se nască. Au fost folosite 396 de imagini suprapuse pentru a crea această spirală animată. Cu toate acestea, tânăra designerregretă că nu au fost în măsură să reprezinte dimensiunea creșterii fătului. "Sunt un pic tristă pentru că nu am putut reprezenta dimensiunea exactă. De exemplu, fătul la 24 de săptămâni este de 40 de ori mai greu decât la 12 săptămâni (lucru care nu se poate vedea în desen)". Cu toate acestea, spirala reprezentând toate fazele conceperii este absolut fascinantă!

Traducere: ACC

SURSA