Maica Tereza: "Avortul omoară conştiinţa şi distruge pacea"

Afirmaţia Maicii Tereza de Calcutta, fondatoarea ordinului Missionaries of Charity (Misionarele Carităţii) şi laureată a Premiului Nobel, potrivit căreia avortul este “cea mai mare ameninţare la adresa păcii din lume” a devenit proverbială în mediul “pro-viaţă” din întreaga lume.

În anul 1985 aceasta şi-a reafirmat punctul de vedere privind avortul în cadrul unui interviu cu jurnalistului şi activistului pro-viaţă new-yorkez Thom O’Connor, interviu care până de curând a fost aproape necunoscut. În acest interviu, Maica Tereza explică faptul că un copil nenăscut este creat “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în scopul de a iubi şi a fi iubit. Din acest motiv este groaznic să credem că o mamă ar putea distruge un copil pe care Dumnezeu i l-a dat în dar. Acesta este motivul pentru care eu cred că avortul a devenit astăzi cel mai mare distrugător al păcii, deoarece distruge atât viaţa copilului cât şi conştiinţa mamei care trăieşte ani şi ani de zile ştiind că şi-a ucis propriul copil.”

De asemenea, Maica declară că este ceva de necrezut ca o mamă să-şi poată ucide propriul copil şi povesteşte întâlnirea avută cu o femeie care îşi avortase copilul în urmă cu opt ani. Aceasta i-a povestit că de fiecare dată când întâlneşte un copil de aceeaşi vârstă îşi spune: “Copilul meu ar fi avut această vârstă acum, dacă nu l-aş fi ucis.”

Despre acest caz, Maica mărturiseşte: „Mi-a luat mult timp să o ajut să-i ceară iertare lui Dumnezeu”.

Jurnalistul a povestit despre experienţa interviului cu Maica Tereza: “Personalitatea şi prezenţa ei caldă sunt foarte puternice şi evidente, iar smerenia ei blândă radiază delicat prin întreaga sa fiinţă.”

În interviul acordat lui O’Connor, Maica Tereza  vorbeşte pe scurt despre activitatea sa în India şi în alte părţi ale lumii, printre oamenii săraci şi spune că avortul este cel mai puţin frecvent printre cei care nu au o situaţie materială bună:

„Este ceva foarte ciudat că oamenii săraci nu îşi omoară copiii nenăscuţi. Oamenii bogaţi sunt cei care îşi doresc altceva şi se tem de ei, aşa că îşi omoară copiii, dar oamenii foarte săraci nu fac asta. Am văzut acest fapt mereu, în fiecare loc în care surorile noastre au lucrat.”

Întrebată fiind despre creşterea neobişnuită a ordinului său religios Missionaries of Charity (Misionarele Carităţii), într-un moment în care  aproape toate ordinele religioase din lume erau într-o scădere dramatică, Maica Tereza răspunde că “tinerele noastre sunt foarte, foarte dedicate.”

Ea mai povesteşte că atunci când sunt întrebate de ce doresc să se alăture ordinului Missionaries of Charity, tinerele spun că “doresc să ducă o viaţă în simplitate, rugăciune şi sacrificiu care să le ajute să se pună în slujba săracilor”.

În acelaşi timp Maica apreciază sensibilitatea şi generozitatea celor tineri: “uneori ei sunt induşi în eroare şi nu pot alege în mod corect. Dar, odată ce sunt puşi în contact cu cei săraci şi văd chipul lui Hristos în fiecare dintre ei, reacţionează imediat spunând: “Da, L-am găsit. Îl iubesc şi vreau să-i slujesc.”

Sursa:stiripentruviata.ro

Act de încredere în Dumnezeu

Cât despre mine, Doamne, într-atâta sunt de încredinţat că veghezi asupra tuturor acelora care nădăjduiesc în Tine, şi că nimeni nu duce lipsă de nimic, atunci când aşteaptă toate de la Tine, încât am luat hotărârea să las la o parte orice grijă şi să mă descarc punând în Tine tot ce mă nelinişteşte. „Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.”

Oamenii îmi pot smulge şi bunuri şi cinste; bolile mă pot slăbi, mă pot lipsi de puterea şi de mijloacele de a te sluji; prin păcat, pot pierde până şi harul; dar nădejdea nu mi-o voi pierde; o voi păstra până în ultima clipă a vieţii, şi degeaba se vor strădui atunci toţi demonii din iad vrând să mă smulgă din ea: „Cu pace, aşa mă voi culca şi voi dormi”.

Caute-şi alţii fericirea în bogăţia ori talentele lor; sprijină-se alţii pe nevinovăţia unei vieţi întregi, pe asprimea faptelor de pocăinţă sau pe numărul de pomeni făcute, sau pe rugăciunile lor înfocate.

„Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat”.

Cât despre mine, Doamne, lucrul pe care mă sprijin, este chiar Încrederea mea. Încrederea care, nicicând, n-a înşelat pe cineva. „Nimeni, niciodată, n-a tras nădejde de la Domnul şi să fie înşelat”. Am încredinţarea că voi fi pe veci fericit, pentru că nădăjduiesc cu tărie că voi cunoaşte fericirea, şi pentru că de la Tine, Doamne, o aştept şi o sper: „Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac”. Ştiu, vai - o ştiu încă prea bine! - cât sunt de slab şi de schimbător. Ştiu cât sunt de ispitite până şi cele mai întărite virtuţi; am văzut căzând stele şi coloane ale firmamentului. Dar nimic nu mă sperie din toate acestea, nimic nu mă sperie, atâta vreme cât pot nădăjdui; sunt la adăpost de toate nenorocirile şi sunt sigur că voi putea mereu nădăjdui, pentru că îmi pun toată credinţa în neschimbătoarea nădejde. În sfârșit, sunt sigur că nu-mi va prisosi niciodată încrederea în tine, Doamne, şi că nu voi căpăta de la tine mai puţin decât ce am aşteptat.

Sper aşadar că mă vei reţine din pornirile mele cele mai iuţi, că mă vei milui când se va revărsa asupra mea mânia cea mai aprinsă, şi că vei ajuta slăbiciunii mele să ţină piept duşmanilor celor mai de temut.

Cred şi sper că mă vei iubi mereu şi că nici eu nu voi osteni iubindu-te; şi, ca să-mi împlinesc nădejdea ducând-o cât poate ea fi dusă de departe, aştept cu nădejde, de la tine, să-mi dai parte de tine, o, Ziditorule al meu, şi pentru vremea acestei vieţi, şi pentru veşnicie! Amin!

Sf. Claude La Colombière (sec.17)

Sursa:www.itrc.ro

Azi un pic, mâine mai mult!

Adevărul este că fiecare zi este în felul ei frumoasă, particulară și merită trăită. Deși uneori pare plictisitoare sau plină de gropi, chiar și asemenea zile trebuie văzute ca bune, deoarece în acea zi am învățat ceva nou, ne-am adunat experiență de viață. Să nu ne mai gândim la frumosul și înțeleptul proverb: „Cine n-a gustat amaru nu știe cum e zaharu”...

Domo a lansat un nou slogan: „Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi”. Este adevărat, după cum am văzut mai sus, că fiecare zi este importantă și aduce ceva nou. Însă, poate la început, ar trebui să definim ce înseamnă „bun/e”. Astăzi acest cuvânt tinde să devină sinonim cu „plăcut” sau mai bine spun cu „ce îmi place/convine mie”. Așadar ne aflăm într-o dificultate, fiindcă unora le place ceva pe când altora le displace și invers. Este interesant și în modul acesta îți poți da seama de personalitatea unui om... Dar cred că intrăm prea mult în teorie și uităm de esențial.

În principiu, fiecare zi aduce ceva, ceva care poate fi catalogat bun sau rău, rău sau bun. Însă nu mereu binele este bine și răul este rău. Când mă gândesc la asta, mereu îmi vine în minte o poveste care circulă sub diverse aspecte.

„Undeva, intr-un sat , uitat de lume, traia un om . Singura lui avere era un cal. Alb, puternic, frumos. Puteai trece pe sub el, fara sa-ti apleci capul.

Omul 

abia isi tinea zilele si familia. Isi iubea calul, asa cum isi iubea lumina ochilor.

Saracia crestea cu fiecare zi. Localnicii i-au cerut sa le vanda lor calul. I-au oferit multi bani.

Omul s-a gandit, s-a uitat la copiii flamanzi, s-a uitat si la calul sau, si a refuzat oferta. Cumparatorilor nu le venea sa creada. Si l-au intrebat de ce isi condamna familia la saracie si chiar la moarte. Scarpinandu-se in cap, omul a zis mai mult pentru sine o fi bine, o fi rau..

Si iarasi au venit alti cumparatori, oferindu-i si mai multi bani. Si omul a raspuns la fel.

Intr-o zi, cineva a lasat usa grajdului deschisa. Calul a fugit . Au venit satenii Ai vazut? Dumnezeu te-a pedepsit..trebuia sa-l vinzi, familia nu ti-ar fi murit de foame.

Omul a privit catre cer, zicand mai mult pentru sine o fi bine, o fi rau..si a intrat in casa.

Peste cateva zile, calul s-a intors. A adus inca trei cai salbatici. Omul i-a ingrijit, erau mari si puternici. Si toata lumea il pizmuia. Celor care il intrebau daca are un cal de vanzare, le raspundea ca nu se poate desparti de niciunul, o fi bine, o fi rau..

Intr-o zi, fiul lui a plecat undeva , in alt sat. Calare pe calul cel mai puternic. Undeva, pe o costisa, a cazut. Si-a rupt trei coaste.

Oamenii il invinuiau pe omul care nu si-a vandut calul si , uite, Dumnezeu l-a pedepsit. El asculta si, uitandu-se la cer, vorbea mai mult pentru sine, o fi bine, o fi rau…

Intr-o zi , a inceput razboiul. Toti flacaii din sat au primit chemare. Au plecat si nu s-au mai intors. Niciodata.

Feciorul ranit a fost lasat acasa. Oamenii il ocoleau, privindu-l chioras.

Batranul se uita la cer, intrebandu-se o fi bine, o fi rau…”(Sursa)

Deci cam asta este cu binele. Cu toate acestea, noi credem că fiecare zi poate în felul ei bună și astfel să putem spune în cor cu echipa DOMO: „Lucrurile bune se întâmplă în fiecare zi”

Intră și tu pe

http://www.domo.ro/.

Viaţa ca o profeţie

Meditație la  Duminica după Naşterea Domnului, Ev Mt 2,13-23.
Naşterea Domnului, la fel ca toate evenimentele importante din istorie sau din viaţa noastră în care Dumnezeu îşi face simţită prezenţa într-un mod cu totul particular, nu sunt momente scoase din context. Dimpotrivă, ele sunt cele care creează cadrul general şi dau adevăratul sens întregului. Vedem atât de clar în evanghelia de astăzi că ceea ce începe în Betleem continuă de-a lungul întregii vieţi a Sfintei Familii. Iosif îl are tot timpul de-a dreapta sa pe Îngerul Domnului. Prin vise i se manifestă doar într-un mod mai evident, însă îl sfătuieşte şi îl însoţeşte pe cale încontinuu. Maica Sfânta păstrează în inima ei toate momentele în care misterul de iubire a lui Dumnezeu i se revelează şi îi însemnează calea într-un mod mai clar. Însă tocmai prin aceste momente ştie că Domnul este tot timpul cu ea. Iar Sfânta Familie nu e un exemplu pus undeva sus pe un piedestal, rupt de noi şi de realitate, şi la care să nu putem ajunge. Dimpotrivă, Dumnezeu ne vorbeşte de Familia din Nazareth pentru a ne arăta felul în care ne iubeşte pe fiecare dintre noi. Pentru ca şi noi, în inimile, în vieţile şi în familiile noastre, să-l vedem pe Isus crescând.

Avem şi noi existenţe mai mult sau mai puţin obişnuite, ce nu vădesc în mod normal nimic extraordinar. Obişnuite, la fel ca obişnuiţa şi anonima existenţă a Sfintei Fecioare până la apariţia îngerului. Obişnuite, la fel ca meseria de tâmplar a lui Iosif. Obişnuite, la fel ca obişnuitul Nazaret, intrigant chiar şi pentru unul dintre viitorii ucenici ce se întreaba: oare poate ieşi ceva bun din atât de banalul Nazareth?

Ne întrebăm şi noi: oare poate ieşi ceva bun din banalele noastre vieţi? Din atât de obişnuite existenţe ca şi cele ale noastre? Depinde doar de noi! Fiindcă îngerul păzitor e tot timpul de-a dreapta noastră. Ne sfătuieşte încontinuu pentru ca planul şi profeţia pe care Dumnezeu le are cu fiecare dintre noi să se contureze tot mai mult. Ne înştiinţează de pericolele şi de Irozii ce încearcă să sufoce suflul divin din vieţile noastre. Putem rămâne doar simplii tâmplari, ce să ne construim singuri, din beţigaşe de lemn, viaţa şi destinul. Sau putem decide să ascultăm vocea lui Dumnezeu prin glasul îngerului, şi să-l lăsăm pe El să ne arate planurile şi profeţiile pentru care am fost creaţi. Făcând spaţiu în visele noastre îngerilor Domnului, Isus va creşte în inimile şi în familiile noastre, iar viaţa noastră va deveni o profeţie!

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Mt 2,13-23După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt". După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Sursa

Mesajul ”Urbi et Orbi”, Nașterea Domnului 2014

”Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, s-a născut pentru noi. Isus este mântuirea pentru toate persoanele și pentru toate popoarele!”: a spus papa Francisc la tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi” din solemnitatea Nașterii Domnului, proclamat joi de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru. Ceremonia a fost transmisă în mondoviziune, fiind preluată pentru prima dată și de radiodifuziunea din Indonezia. Nelipsită la eveniment, televiziunea publică din România, care a transmis și comentat mesajul papei Francisc pe TVR2, TVR HD și TVR+.

În cuvântul său, Suveranul Pontif a cerut Pruncului Isus să aducă darul păcii în acele națiuni care suferă și în zilele noastre din cauza războaielor și a bolilor. Ceremonia s-a încheiat cu Binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru însoțită de darul indulgenței plenare. Vă oferim mai jos în traducerea noastră de lucru mesajul ”Urbi et Orbi” al papei Francisc la sărbătoarea Nașterii Domnului 2014.

”Dragi frați și surori, Crăciun Fericit!

Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, s-a născut pentru noi. S-a născut la Betleem dintr-o fecioară, împlinind profețiile din vechime. Fecioara se numea Maria, iar soțul ei, Iosif.

Persoanele umile, pline de speranță în bunătatea lui Dumnezeu, sunt cele care îl primesc pe Isus și îl recunosc. În acest fel Duhul Sfânt i-a luminat pe păstorii de la Betleem, care au alergat la grotă și s-au închinat Pruncului. Mai târziu, Duhul Sfânt i-a călăuzit pe bătrânii Simeon și Ana, în templul din Ierusalim, și ei l-au recunoscut în Isus pe Mesia. ”Ochii mei au văzut mântuirea ta” – exclamă Simeon – ”mântuirea pregătită de Dumnezeu înaintea tuturor popoarelor” (Luca 2,30).

Da, fraților, Isus este mântuirea pentru toate persoanele și pentru toate popoarele!

Lui, Mântuitorul lumii, îi cer să-i ocrotească pe frații și surorile noastre din Irak și Siria, care de atâta vreme îndură urmările conflictului în curs și, împreună cu apartenenții la celelalte grupuri etnice și religioase, suferă o persecuție brutală. Crăciunul să le aducă speranță, la fel și numeroșilor evacuați, transfugi și refugiați, copii, adulți și bătrâni, din această regiune și din lumea întreagă; să preschimbe indiferența în apropiere și respingerea în ospitalitate, pentru ca cei care acum sunt puși la încercare să primească ajutoarele umanitare necesare pentru a supraviețui iernii grele, să se întoarcă în țările lor și să aibă o viață demnă. Fie ca Domnul să deschidă la încredere inimile și să dăruiască pacea sa întregului Orient Mijlociu, începând cu Țara binecuvântată a nașterii sale, susținând eforturile celor care se angajează în mod practic pentru dialogul dintre israelieni și palestinieni.

Isus, Mântuitorul lumii, să privească la cei care suferă în Ucraina și să-i dăruiască acestei iubite țări puterea de a depăși tensiunile, de a învinge ura și violența și de a întreprinde un nou drum de fraternitate și reconciliere.

Cristos Mântuitorul să dăruiască pace Nigeriei, unde se varsă din nou sânge și atât de multe persoane sunt smulse pe nedrept din mijlocul celor dragi și ținute ostatic sau masacrate.

Pace invoc și pentru alte țări de pe continentul african. Mă gândesc în special la Libia, Sudanul de Sud, Republica Centrafricană și la diferite regiuni din Republica Democratică Congo; și le cer celor care au responsabilități politice să se angajeze prin intermediul dialogului la depășirea contrastelor și la construcția unei coexistențe fraterne și durabile.

Isus să-i salveze pe atâția copii care sunt victimă a violenței, transformați în marfă de schimb și implicați în traficul cu persoane, sau constrânși să devină soldați.

Să aducă mângâiere familiilor copiilor uciși în Pakistan săptămâna trecută.

Să fie aproape de cei care suferă din cauza bolilor, în special de victimele epidemiei de Ebola, mai ales în Libera, Sierra Leone și Guineea. În timp ce îi încurajez din inimă pe cei care s-au angajat cu curaj să acorde asistență celor bolnavi și rudelor lor, reînnoiesc îndemnul stăruitor de a se asigura celor afectați asistența și terapiile de care au nevoie.

Copilul Isus! Gândul meu se îndreaptă spre toți copii care în timpurile noastre sunt uciși și maltratați, fie la cei care îndură acestea înainte de a vedea lumina, privați fiind de iubirea generoasă a părinților lor și îngropați în egoismul unei culturi care nu iubește viața, fie la acei copii evacuați din cauza războaielor și a persecuțiilor, abuzați și exploatați sub ochii noștri și în tăcerea noastră complice; și la copiii masacrați sub bombardamente, chiar și acolo unde s-a născut Fiul lui Dumnezeu. Chiar și în zilele noastre tăcerea lor neputincioasă strigă sub sabia atâtor Irozi. Peste sângele lor se depune astăzi umbra actualilor Irozi. Cu adevărat, de acest Crăciun, multe lacrimi însoțesc lacrimile Pruncului Isus!

Dragi frați și surori, fie ca Duhul Sfânt să lumineze astăzi inimile noastre, ca să recunoaștem în Pruncul Isus, născut la Betleem din Fecioara Maria, mântuirea dăruită de Dumnezeu fiecăruia dintre noi, fiecărui om și tuturor popoarelor de pe pământ. Puterea lui Cristos, care este eliberare și slujire, să se facă simțită în atâtea inimi care suferă din cauza războiului, a persecuțiilor și sclaviei. Cu blândețea sa, această putere dumnezeiască să îndepărteze împietrirea din inimile atâtor oameni și femei cufundați în mundanitate și indiferență. Forța sa mântuitoare să preschimbe armele în pluguri, distrugerea în creativitate, ura în iubire și blândețe. În acest fel vom spune cu bucurie: ”Ochii noștri au văzut mântuirea ta!”. Crăciun Fericit tuturor!

Primiți și binecuvântarea apostolică invocată în latinește de Sfântul Părinte în solemnitatea Nașterii Domnului 2014, binecuvântare însoțită de darul indulgenței plenare.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Asemenea unui prinț care pentru a salva un vierme s-a făcut el însuși vierme. Acesta este Crăciunul

Considerăm iubirea lui Dumnezeu imensă pentru faptul că L-a trimis pe unicul său Fiu pentru a ne dobândi viața veșnică. Păcatul lui Adam, primul nostru tată, care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu a avut ca şi consecință îndepărtarea de paradis și condamnarea la moarte împreună cu toți descendenții săi. Dar Fiul lui Dumnezeu, văzând omul pierdut, s-a jertfit dându-și propriul trup spre răstignire pentru a ne elibera de moarte.

Fiul va trebui să ducă pe pământ o viață umilă și dureroasă. Va trebui să se nască într-o peșteră rece și să-și găsească sălaș într-o iesle pentru animale. Va trebui să fugă în Egipt pentru a scăpa de mâinile lui Irod, iar la întoarcerea din Egipt să trăiască umil și sărac. În cele din urmă, în virtutea durerii, va trebui să-și dea viața pe o cruce, făcut de rușine și abandonat de toată lumea. “Tată, nu contează, răspunde Fiul, sunt mulțumit, atât timp cât omul va fi salvat.“

Mai mult decât acesta a făcut pentru noi Cuvântul Veșnic, care fiind Dumnezeu a vrut să se facă vierme asemeni nouă și să moară pentru noi, pentru a ne răscumpăra viața pierdută a harului divin.Văzând toate aceste daruri, oare nu au fost destule în câștigarea dragostei noastre?  Cristos  ne-a iubit  și “S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfăƒ lui Dumnezeu, întru miros cu bunăƒ mireasmă”. (Cf.Ioan 1,14, Ef.5,2).

Omul l-a disprețuit pe Dumnezeu, l-a abandonat, spune Sf. Fulgenzio, iar în schimb Acesta l-a iubit în continuare  pe om și a venit din cer tocmai pentru a i se redescoperi. De ce a făcut asta?  A făcut asta pentru ca omul să știe și să simtă că această iubire este necondiționată. Chiar și un animal atunci când simte afecțiune se manifestă într-un mod aparte, însă omul de cele mai multe ori este nerecunoscător.

Într-o  zi când preotul rostind cuvintele Prefacerii Euharistice, un om nu a făcut nici un act de reverență, însă a primit o palmă de la diavol, care i-a spus : Nerecunoscătorule! Dacă Dumnezeu ar fi făcut la fel de multe pentru mine așa cum a făcut pentru tine, aș fi fost mereu cu față plecată mulțumindu-i! 

Rugăciune

Fiule a lui Dumnezeu, Tu  te-ai făcut om pentru a te face iubit de oameni, unde este iubirea pe care oamenii ţi-o poartă? Tu te-ai jertfit pentru salvarea sufletelor noastre, iar noi de ce suntem atât de nerecunoscători? Iată-mă  Doamne, căci şi eu sunt unul dintre aceştia care te-au vatamat cu faptele, iar acum cu umilinţă recunosc suferinţa ta ca fiind speranţa mea. Pentru iubirea pentru care ai devenit om şi ai murit pe cruce, iartă-mi toate păcatele săvârşite.

Te iubesc, o Cuvinte întrupat, te iubesc Dumnezeul meu iubire nemarginită şi regret toate nelegiuirile. Dă-mi , Isuse al meu, dragostea ta şi putere să pot de acum persevera în sfinţenie.

Traducere: Orian Remus Anghel    

Sursa:www.iltimone.org

Ce cadouri avem sub bradul de Crăciun

Într-o familie de 10 persoane cadourile de sub brad sunt foarte interesante. Când vine vorba de cadouri, odată cu trecerea anilor, am descoperit că nu mai punem accentul pe ce ne dorim, ci pe ce avem nevoie.  Cine are vreo trei anişori primeşte în principal jucării şi nişte hăinuţe, iar copiii mai mari lucruri de necesitate, cum ar fi un nou scaun de birou sau haine. În ceea ce priveşte necesitatea, aceasta primează în cazul cadourilor care poartă eticheta: „Pentru Mami”.

În grămada care se strânge sub brad pe numele lui Mami se găsesc de fapt cadourile de care se va folosi întreaga familie: un ceainic nou, săpun, ceşti de cafea şi altele asemenea. În principal, genul de cadouri care pot fi descrise cel mai bine astfel: „Pentru tine, dar şi pentru mine – de fapt, pentru noi” – mai degrabă decât printr-un simplu „Pentru tine”. Mi-ar plăcea să spun la fel despreTata, dar ştiu că nu este aşa: el primeşte o nou paletă de tenis de masă.

Adesea, creştinii îşi spun că darurile sunt lucruri materiale şi pieritoare, pe care nu le pot lua cu ei dacă pleacă din această lume. Dar există cel puţin un dar pe care îl pot lua cu ei în viaţa de apoi: darul copiilor. Familia noastră a fost binecuvântată cu naşterea unui copil în ziua de Crăciun şi cu naşterea altuia pe data de 28 decembrie, aşa că în perioada Crăciunului noi suntem ocupaţi cu serbarea zilelor de naştere.

Aceste daruri de viaţă pot fi luate şi în viaţa de apoi – cel puţin au cea mai mare şansă să poată rezista în veşnicie. Trei dintre copiii noştri au ajuns deja în viaţa de apoi, deoarece sarcinile nu au putut fi duse la capăt – asta face din noi, în veşnicie, o familie cu 13 membri. Din cer i-am primit şi s-au dus înapoi în ceruri, cum spune cântecul.

Crăciunul reprezintă primirea Pruncului Iisus în viaţa şi inima noastră. Cu fiecare copil primit în familie, îl primim pe Hristos – îl îmbrăcăm pe cel gol, îl hrănim pe cel flămând, îi dăm să bea celui însetat, avem grijă de cel bolnav, ba chiar îl vizităm pe cel închis, căci uneori pătuţul bebeluşului poate deveni un loc de veghe vizitat frecvent de părinţi.

Cu fiecare copil pe care îl primim în familiile noastre, îmbrăţişăm un dar al lui Dumnezeu şi împlinim ceea ce Hristos ne-a spus că trebuie să facem pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor.

Cele mai frumoase daruri de sub pomul de Crăciun sunt chiar copiii voştri. Primiţi-i cu braţele deschise, aşa cum l-aţi primi pe Mântuitorul, fiindcă el a spus: „întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

Astfel, deschiderea faţă de viaţă duce la cel mai mare dar pe care îl putem primi, şi anume la invitaţia din partea Domnului: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).

Sursa:stiripentruviata.ro