Predica de Duminică!!!

"Nu va adunati comori pe pamânt, unde moliile

si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.

Ci adunati-va comori în cer, unde nici rugina,

nici moliile nu le strica si unde furii nu le sapa,

nici nu le fura. Caci unde va fi comoara voastra,

acolo va fi si inima voastra."

(Matei VI, 19-21)

Mâine intram în sfântul si marele post al Sfintelor Pasti, numit mare nu atât pentru ca dureaza mai mult decât celelalte posturi, cât pentru ca ne pregateste la cea mai mare sarbatoare crestina: Învierea lui Isus sau Sfintele Pasti.

La Evrei, sarbatoarea Pastilor însemna comemorarea eliberarii lor din robia egipteana si intrarea în pamântul Fagaduintei, în Canaan, adica trecerea din starea de robie la libertate, trecere care în limba ebraica se numeste pesah, iar în latina pascha de unde si denumirea de Pasti.

Pentru noi crestinii, Pastile înca înseamna tot o eliberare, o trecere, dar nu dintr-o sclavie trupeasca, ci din robia spirituala, a pacatului, la libertatea de fii ai lui Dumnezeu, prin moartea si învierea lui Isus Cristos.

Dupa cum vechiul popor ales al lui Dumnezeu, evreii, spre a intra în Pamântul Fagaduintei, au avut de strabatut prin pustiu, timp de patruzeci de ani, un drum lung si anevoios, ducând o viata aspra si renuntând la practicile idolatre, pentru a-l adora numai pe Dumnezeu, supunându-se Legii lui, data prin servitorul sau Moise, tot astfel, noul popor al lui Dumnezeu, noi crestinii, se cuvine sa trecem printr-o perioada austera, de purificare si transformare spirituala, de totala întoarcere la Dumnezeu, drept pregatire la sarbatoarea eliberarii noastre prin moartea si învierea lui Isus Cristos, si a intrarii în noul Pamânt al Fagaduintei, în Împaratia Sa spirituala, Biserica, ce începe aici si se desavârseste în Cer. Aceasta purificare si reînnoire sufleteasca se cheama pocainta sau, în greceste, metanoia.

În fragmentul evanghelic citit azi, Isus ne îmbie doua mijloace spre a înfaptui în noi aceasta transformare: iertarea celor ce ne-au gresit, si postul.

1. Este ceva simplu si de la sine înteles ca, deoarece suprema porunca în crestinism este iubirea de Dumnezeu si de aproapele, noi nu ne putem îmbogati sufletul cu comorile virtutilor câta vreme magaziile lui sunt tixite de ura, mânie, invidie, clevetiri, razbunare, calomnie. Cum ne-am putea apropia de Dumnezeu, care este însasi Iubirea, când în sufletele noastre mocneste ura ? De aceea Isus ne avertizeaza: "De nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile" (Matei VI, 15). Cât de atenti trebuie deci sa fim ori de câte ori rostim Tatal nostru, ca nu cumva, nutrind în inima ura, sa ne rostim, noi însine, propria noastra osânda.

2. Al doilea mijloc pe care ni-l recomanda Isus este înfrânarea prin post si ajun. Prin post si ajun, refuzându-i organismului anumite alimente mai consistente, care, prin prisosul de energie pe care îl produc, ar putea trezi porniri dezordonate, noi îi punem astfel corpului un frâu, pentru ca sufletul sa-si poata pastra libertatea si suprematia ce i se cuvine. Cine îsi satisface toate capriciile si exigentele trupesti va deveni curând sclavul poftelor sale dezordonate. Or, în om, sufletul trebuie sa fie suveranul, iar trupul trebuie sa fie supusul. Fara renuntari însa, fara cumpat, acest lucru este cu neputinta.

Azi este un adevar unanim recunoscut ca, si numai din punct de vedere al igienei, al bunastarii biologice, abtinerea partiala sau totala de la anumite alimente, pentru o perioada mai scurta ori mai lunga, recomandata de medicina, este deosebit de folositoare si, uneori, chiar necesara pentru restabilirea sanatatii bolnavului. Ba chiar si cei sanatosi, sportivii, atletii, pentru a-si pastra performantele, e necesar sa se abtina de la excese în ce priveste consumul anumitor alimente si de la alcool. Sa nu mai vorbim de renuntarile la care sunt în stare sa se supuna atâtea persoane numai din vanitatea de a-si pastra silueta.

Si totusi, toate acestea lumea le admite, dar ea este refractara si chiar indignata atunci când Biserica, în interesul superior al sufletului, prescrie credinciosilor anumite renuntari în alimentatie. Or, daca pentru o medalie sau o cupa sportiva e admis ca omul sa se supuna unor renuntari si unei discipline vrednice de admiratie, oare premiul incomparabil al fericirii vesnice sa nu merite astfel de sacrificii ?

Isus Cristos ne arata importanta postului si ajunului nu numai cu cuvântul, ci si cu viata Sa. Înainte de a-Si începe opera de Rascumparare, se retrage în pustiul Iordanului, unde petrece, timp de patruzeci de zile, în rugaciune si ajun aspru, pentru ca, apoi, sa iasa biruitor din întreita ispita întinsa de Satana. El s-a supus de buna voie acestor privatiuni si ispite, ca sa ne demonstreze prin exemplul Sau necesitatea si eficacitatea înfrânarii de la mâncare în lupta contra ispitelor.

Urmând pilda Lui, vom trai si noi aceste sapte saptamâni de penitenta, mai reculesi, în mai multa rugaciune, spre a auzi în tacerea interioara soapta lui Dumnezeu.

Vom petrece si noi, ca Isus si cu Isus, sapte saptamâni de penitenta, rezistând Satanei care, pentru a ne abate de la slujirea lui Dumnezeu, se aliaza împotriva noastra cu întreita pofta din noi: pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii. Sapte saptamâni de pocainta, în care, urmând calea aratata de Isus cu pilda Sa, prin veghe, rugaciune si înfrânarea simturilor, ne vom îmbogati sufletul în comorile netrecatoare ale virtutilor teologale si morale: în credinta, speranta si iubire, în prudenta, cumpatare, dreptate si tarie, comori pe care "nici rugina, nici moliile nu le strica si hotii nu le sapa, nici nu le fura".

Dar, pentru ca practica postului sa savârseasca în spiritul si inima noastra acea prefacere adânca, acea convertire totala si unire cu Isus, Mirele sufletului nostru, pe care le asteapta de la noi Biserica, e necesar sa tinem seama de câteva precizari.

Întâi, sa ne ferim de ostentatie. Isus ne-o spune: "Si, când ajunati, sa nu va faceti tristi ca cei fatarnici, care îsi smolesc fetele ca sa arate oamenilor ca ajuna. Adevar va zic ca si-au luat plata. Iar tu, când ajuni, unge-ti capul si spala-ti fata, ca sa nu te areti oamenilor ca ajuni, ci Tatalui tau, care este într-ascuns, si Tatal tau Cel ce vede într-ascuns, îti va rasplati la aratare" (Matei VI, 16-18).

În al doilea rând, sa nu pierdem din vedere ca spiritul postului este virtutea cumpatului. Daca consum alimente de post, dar mi-am încarcat stomacul pâna la refuz, ce-i drept nu am încalcat litera postului, dar, prin lacomie, am nesocotit si încalcat spiritul acestei porunci, care este cumpatul.

În al treilea rând, sa nu uitam ca abtinerea de la anumite alimente nu este un scop în sine, ci doar un mijloc de spiritualizare, de desavârsire spirituala. De aceea, prin postul material, alimentar, trebuie sa urmarim deprinderea postului spiritual care consta în înfrânarea patimilor si retinerea de la orice placere oprita. Daca, astazi, Biserica Apuseana a îndulcit disciplina postului si ajunului într-o asa de mare masura, limitând postul la vinerile de peste an, iar ajunurile la numai doua zile pe an, ea cere în schimb fiilor ei, insistent, sa tinda neîncetat spre o tot mai mare primenire spirituala, prin înfrânarea pornirilor dezordonate, prin combaterea pacatelor limbii, îngaduinta fata de semeni, suportarea ofenselor, purtarea crucii de fiecare zi în spirit de pocainta, de purificare, pentru a ajunge la acea întâlnire intima si îmbratisare cu Dumnezeu, în adâncul fiintei noastre spirituale.

"Cel ce se abtine numai de la mâncarurile oprite, iar nu si de la pacate, acela -spune Sfântul Onoriu - este asemenea diavolului, care niciodata nu manânca, dar nu înceteaza sa faca rau". Iar Sfântul Ioan Gura de Aur remarca: "Nu postul în sine, ci numai postul adevarat poate mântui pe om. Postesti! Bine faci, dar arata-mi aceasta prin fapte. Întrebi: prin care fapte? Iata-le: daca vezi un sarac, îndura-te spre el, daca îl vezi fericit pe vecinul tau, nu-l invidia. Nu numai gura ta trebuie sa posteasca, ci si ochii si urechile si mâinile si picioarele tale, toate madularele trupului tau. Sa posteasca mâinile, tinându-le curate de averea nedreapta si de câstig nedrept, sa posteasca picioarele, neumblând dupa petreceri necuviincioase. Sa posteasca ochii, neprivind în laturi cu pofta si lacomie. Sa posteasca urechile, neascultând clevetirile si vorbele pacatoase".

Iata, iubitilor, postul adevarat, în sensul lui deplin, postul spiritual, care urmareste transformarea, desavârsirea spirituala a omului, program de fiecare zi si de fiecare clipa a oricarui crestin.

Omul veacului nostru, captivat, cu sufletul si cu toate aspiratiile fiintei sale, de ceea ce cade sub simturi, este strain de sensul acestei chemari. Fascinat de mirajul progresului vertiginos stiintifico-tehnic, el îsi pune scopul vietii în satisfactiile mereu sporite pe care i le ofera o crescânda bunastare materiala, pierzând cu totul simtul sacru al valorilor transcedentale. Dupa el, singura realitate sunt comorile pamântesti, cu toate ca Mântuitorul, în Evanghelia de azi, atrage atentia oamenilor de azi si dintotdeauna sa nu-si îngroape sufletul în lucrurile perisabile si sa nu-si faca din ele scopul vietii lor, ci sa puna mai presus de ele comorile nepieritoare spre care trebuie sa aspire orice suflet, caci, în ceasul din urma, acestea sunt singurele pe care le putem lua si duce cu noi în vesnicie. "Nu va adunati comori pe pamânt - avertizeaza Isus - unde moliile si rugina le strica si unde hotii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori în cer, unde nici rugina, nici moliile nu le strica si unde hotii nu le sapa si nici nu le fura. Caci unde va fi comoara voastra, acolo va fi si inima voastra" (Matei VI, 19-21).

Iubitii mei! Suntem facu-ti pentru Cer, pentru Dumnezeu. Însasi pozitia noastra verticala ne arata ca privirea noastra trebuie sa fie orientata spre El.

În zborul lor spre alte zari mai calde, pasarile calatoare îsi urmeaza neabatute drumul si nu se coboara pe pamânt decât pentru a lua atât cât le este necesar ca sa-si reîmprospateze fortele, spre a-si putea continua zborul catre tinta. Prin trupul nostru, avem si noi nevoie de contact cu pamântul, dar, prin sufletul nostru, puternic atrasi de nostalgia paradisului pierdut, suntem calatori spre patria cereasca. Sa luam din acest lut, framântat cu sudoare, doar atât cât ne este necesar pentru a ne primeni fortele trupesti si sufletesti, ca sa ne putem continua zborul. La aceasta ne cheama postul. Si, fiindca aceasta primenire si sfintire a fiintei noastre este o opera divina în care initiativa apartine lui Dumnezeu, caci "fara de harul sau nu suntem nimic", ne vom încredinta Lui prin Maica Lui si a noastra, lasându-L, cu docilitate, sa ne purifice si modeleze dupa chipul Sau, spre a ne uni tot mai intim cu El, asigurându-ne astfel rasplata fericirii în împaratia cereasca. Amin.

Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=80